41,195 matches
-
măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în declamația lui nu există nici monotonie, nici disonanță." După părerea lui, talentul actorului nu aparține geniului, ci este produsul unei munci înverșunate. Marele comediant, obișnuit cu frecventarea teatrului, a observat îndelung tehnica actorilor care i-au arătat, prin jocul lor, un anumit număr de procedee, de care se servește la rândul lui. Obișnuit cu lumea, pătrunzând în multe din secretele sufletului omenesc, îi stăpânește multiplele grimase. Ceea ce este natural în teatru este culmea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
probleme propuse; că pentru a fi emise la modul just, au fost repetate de sute de ori, și că în ciuda frecventelor repetări, încă nu sunt reușite; pentru că înainte de a spune: Zaïre, dar dumneata plângi! sau Vei fi acolo, fata mea40, actorul s-a ascultat îndelung pe el însuși; asta înseamnă că el se ascultă în momentul în care te tulbură și că tot talentul lui constă nu în a simți, cum presupunem, ci în a reda atât de scrupulos semnele exterioare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tremurul acesta al vocii, cuvintele acestea lăsate neterminate, aceste sunete înăbușite sau trenante, acest freamăt al membrelor, acest tremurat al genunchilor, leșinurile acestea, furiile, pură imitație, lecție reacordată dinainte, grimasă patetică, imitație sublimă a cărei amintire este adesea păstrată de actor după ce a studiat-o, a cărei conștiință îi era prezentă în momentul executării, care îi lasă, din fericire pentru poet, pentru spectator și pentru el, întreaga libertate a spiritului, și care nu-i îndepărtează, ca și celelalte exerciții, decât puterea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
coturn, vocea i se stinge, simte o extremă oboseală, își va schimba lenjeria și se va culca; însă nu-i vor rămâne nici tulburare nici durere, nici melancolie, nici prăbușire a sufletului. Toate aceste impresii nu le iei decât dumneata. Actorul este obosit iar dumneata trist; asta pentru că el s-a zbătut fără să simtă ceva, iar dumneata ai simțit fără să te zbați. Dacă ar fi fost altfel, condiția de comediant ar fi cea mai nefericită condiție; dar nu el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
constă în analizarea constantă a efectelor sale pentru a le stăpâni. De aceea el nu simte nimic din emoția pe care i-o trezește spectatorului, căci nu el este personajul, ci îl joacă. Numai spectatorul este câștigat de iluzie. Sensibilitatea actorului, jucată, nu este decât o înșelătorie. Acest lucru îi permite marelui comediant să intre în rolurile sale, chiar și în acelea care sunt la antipodul sensibilității sale. După părerea omului cu paradoxul, el este "un spectator rece și liniștit" (îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imuabil, ci istoric și temporal. El se constituie, după părerea lui Diderot, "cu timpul, printr-o înaintare lentă și curajoasă, printr-o tatonare lungă și grea". "Prietene, exclamă omul cu paradoxul, există trei modele, omul din natură, omul poetului, omul actorului. Cel din natură este mai puțin mare decât cel al poetului, iar acesta și mai puțin mare decât cel al marelui comediant, cel mai exagerat din toți. Ultimul se suie pe umerii celui dinainte, și se închide într-un mare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și lugubră a unei fantome pe care o întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în doi timpi. Este mai întâi fapta autorului dramatic ce stilizează realul, deformându-l prin prisma imaginației, apoi cea a actorului, care transformă, prin propria-i viziune, personajul imaginar conceput de scriitor, pentru a crea, în alteritatea sa, o formă pe care autorul nu o recunoaște totdeauna. Poetul trăiește adesea ca pe o trădare confruntarea între producția imaterială a imaginarului său
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o recunoaște totdeauna. Poetul trăiește adesea ca pe o trădare confruntarea între producția imaterială a imaginarului său și realizarea concretă, oferită de spectacol. "Adevărul scenei" nu constă deci în a arăta lucrurile, după părerea lui Diderot, "cum sunt în natură". Actorul nu reproduce niciodată o realitate brută. Pentru a marca în mod clar această ireductibilitate dintre real și reprezentarea sa, Diderot opune constant, în Paradox, salonul și scena, confundate în mod voit în Fiul nelegitim. Dacă salonul este un spațiu real
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Diderot opune constant, în Paradox, salonul și scena, confundate în mod voit în Fiul nelegitim. Dacă salonul este un spațiu real în care cineva povestește, o singură dată, o întâmplare, sub influența emoției, scena este un spațiu fictiv în care actorul reproduce de "n" ori, cu indiferența analistului, o situație construită. "...dumneata povestești ceva în societate; emoția îți cuprinde măruntaiele, vocea ți se întretaie, plângi. Ai simțit, spui dumneata, ai simțit și chiar foarte puternic. Sunt de acord, dar te-ai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
emoției pe care le-ai stârnit la auditoriul dumitale de salon, apare un nou personaj căruia trebuie să i se satisfacă curiozitatea. Nu mai poți, sufletul îți este epuizat, nu-ți mai rămâne nici sensibilitate, nici căldură, nici lacrimi. De ce actorul nu resimte aceeași prăbușire? Pentru că există o diferență între interesul pe care îl ai față de o povestire făcută din plăcere și interesul pe care ți-l inspiră nefericirea vecinului. Ești în postura lui Cinna? Ai fost vreodată Cleopatra, Meropa, Agripina
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ți pasă dumitale de oamenii ăștia?"43 Pentru că urmărește scopuri foarte diferite în cele două lucrări ale sale, Diderot afișează acolo poziții opuse. În Convorbiri despre Fiul nelegitim, operă destinată unui public larg, în care Diderot vrea să apere condiția actorului, prea adesea criticată, și să-l investească pe comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie. În schimb, în Paradoxul, întreprinde o vastă reflecție fenomenologică pe care numai moartea o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
La reprezentație, mutilarea lui Tellheim, care și-a pierdut un braț în război, este un element de spectacol esențial în crearea pateticului. Lessing, când își comunică impresiile asupra spectacolelor de la Teatrul din Hamburg, distinge, ca și Diderot, două tipuri de actori: cel care se lasă pătruns de emoție, simțind el însuși sentimentele personajului său, și cel care, cu luciditate, imită un model. Experiența sa de spectator i-a permis să constate, în nenumărate rânduri, că nu actorul care se identifică cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Diderot, două tipuri de actori: cel care se lasă pătruns de emoție, simțind el însuși sentimentele personajului său, și cel care, cu luciditate, imită un model. Experiența sa de spectator i-a permis să constate, în nenumărate rânduri, că nu actorul care se identifică cu rolul său este cel mai convingător pentru public. Cel mai adesea cel ale cărui "gesturi toate, cuvintele toate nu sunt decât o contrafacere pur mecanică" va impresiona spectatorul. "...se poate întâmpla ca actorul să aibă în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rânduri, că nu actorul care se identifică cu rolul său este cel mai convingător pentru public. Cel mai adesea cel ale cărui "gesturi toate, cuvintele toate nu sunt decât o contrafacere pur mecanică" va impresiona spectatorul. "...se poate întâmpla ca actorul să aibă în mod real vreun sentiment și să nu pară totuși că are. Sentimentul este totdeauna ceea ce este mai discutabil în meritele unui actor. El se poate afla acolo unde nu-l recunoști, și să nu fie acolo unde
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toate nu sunt decât o contrafacere pur mecanică" va impresiona spectatorul. "...se poate întâmpla ca actorul să aibă în mod real vreun sentiment și să nu pară totuși că are. Sentimentul este totdeauna ceea ce este mai discutabil în meritele unui actor. El se poate afla acolo unde nu-l recunoști, și să nu fie acolo unde crezi că-l vezi. Căci sentimentul este ceva ce ține de interior, asupra căruia nu ne putem face o părere decât prin manifestările sale exterioare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de interior, asupra căruia nu ne putem face o părere decât prin manifestările sale exterioare. Or, este posibil ca anumite condiții fizice să înăbușe această expresie, sau cel puțin să o slăbească și să o facă îndoielnică. Pot exista la actor asemenea trăsături, o asemenea fizionomie, un asemenea sunet al vocii, de care suntem obișnuiți să legăm în gând niște calități, niște pasiuni, niște sentimente cu totul altele decât trebuie să exprime și să manifeste actorul pentru moment. În acest caz
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
facă îndoielnică. Pot exista la actor asemenea trăsături, o asemenea fizionomie, un asemenea sunet al vocii, de care suntem obișnuiți să legăm în gând niște calități, niște pasiuni, niște sentimente cu totul altele decât trebuie să exprime și să manifeste actorul pentru moment. În acest caz, în zadar simte, nu-l credem: căci pare în contradicție cu el însuși. Dimpotrivă, poate exista un actor cu un fizic destul de plăcut, ale cărui trăsături să fie destul de expresive, mușchii destul de supli și destul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
gând niște calități, niște pasiuni, niște sentimente cu totul altele decât trebuie să exprime și să manifeste actorul pentru moment. În acest caz, în zadar simte, nu-l credem: căci pare în contradicție cu el însuși. Dimpotrivă, poate exista un actor cu un fizic destul de plăcut, ale cărui trăsături să fie destul de expresive, mușchii destul de supli și destul de antrenați; a cărui voce să fie destul de frumoasă și destul de sinceră în intonațiile sale; într-un cuvânt, un actor dotat cu destule caltăți
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dimpotrivă, poate exista un actor cu un fizic destul de plăcut, ale cărui trăsături să fie destul de expresive, mușchii destul de supli și destul de antrenați; a cărui voce să fie destul de frumoasă și destul de sinceră în intonațiile sale; într-un cuvânt, un actor dotat cu destule caltăți necesare pantomimei dramatice, pentru a ni se părea animat de sentimentul cel mai profund în niște roluri pe care nu le joacă după original, ci după un model destul de bun; și unde toate gesturile sale, toate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sentimentul cel mai profund în niște roluri pe care nu le joacă după original, ci după un model destul de bun; și unde toate gesturile sale, toate cuvintele sale nu sunt decât o contrafacere pur mecanică. Cu siguranță, acest al doilea actor, în ciuda indiferenței și răcelii sale, este mult mai de folos teatrului decât celălalt. După ce s-a limitat destul de multă vreme la contrafacere, a cules totuși un număr oarecare de mici reguli, conform cărora învață să acționeze pe contul lui." (întâia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este mult mai de folos teatrului decât celălalt. După ce s-a limitat destul de multă vreme la contrafacere, a cules totuși un număr oarecare de mici reguli, conform cărora învață să acționeze pe contul lui." (întâia Seară) Lessing este convins că actorul, contrafăcând semnele exterioare ale unei emoții, mânia de exemplu, va încerca această emoție pe tăcute, ceea ce va ajunge pentru a declanșa o reacție corporală, ca sub efectul unui reflex condiționat. "...să presupunem că de-abia a învățat de la un actor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actorul, contrafăcând semnele exterioare ale unei emoții, mânia de exemplu, va încerca această emoție pe tăcute, ceea ce va ajunge pentru a declanșa o reacție corporală, ca sub efectul unui reflex condiționat. "...să presupunem că de-abia a învățat de la un actor original cele mai vulgare manifestări ale mâniei și că știe să le imite cu fidelitate (anume, mersul năvalnic, bătăile din picioare, vocea asurzitoare, când ascuțită, când estompată; mișcările din sprâncene, buzele tremurânde, scrâșnetul dinților etc.); să mai presupunem, spusei eu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
i se vor umfla; într-un cuvânt, va avea aparența unui om cu adevărat cuprins de furie, fără să fie, fără să înțeleagă absolut de loc pentru ce anume trebuie să fie." (întâia Seară) Lessing insistă asupra grijii pe care actorul trebuie să o acorde executării pasajelor îmbogățite cu reflecții morale. "Orice gândire morală trebuie să vină din plenitudinea inimii care debordează; nu trebuie nici să pari că te gândești îndelung la asta, nici să pari că faci din asta ceva
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rostite "cu reculegere și cu o oarecare răceală". Însă reflecția morală pe care o formulează personajul îi este dictată de circumstanțele care s-au produs, de aceea trebuie rostită totodată "cu foc și cu o anume inspirație". Iată deci că actorul trebuie să joace conform a două dispoziții sufletești diferite, făcând să vorbească în sinea lui pasiunea și rațiunea totodată, lăsând-o pe una sau pe cealaltă să predomine în funcție de situație. Când situația este calmă, trebuie ca sufletul să-și acorde
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de complexă în teatrul latin. Lessing nu caută restaurarea pantomimei, conștient fiind că gesturile codate care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]