41,195 matches
-
chiar să se întoarcă cu spatele când situația scenică o cere. De aceea, Antoine suprimă proscenium-ul care leagă sala și scena, încheind procesul de închidere a scenei instalat de Diderot. Complet izolat de public, cubul scenei în care evoluează actorul, "un interior cu cele patru fețe ale sale", cum spune Antoine în Convorbiri despre regie (Causeries sur la mise en scène, 1903), este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenei în care evoluează actorul, "un interior cu cele patru fețe ale sale", cum spune Antoine în Convorbiri despre regie (Causeries sur la mise en scène, 1903), este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili de autenticitate. El critică conformismul conservatorului care formează comedianți fără caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că teatrul nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că teatrul nu are nimic în comun cu viața reală, el a dat naștere unor generații de actori afectați. Gesturile lor stereotipe, declamația lor emfatică, căutarea lor constantă de a produce efect, interzic să se creadă în adevărul personajelor pe care le incarnează. "De aici, această poză continuă, această umflare a comediantului care are o nevoie irezistibilă de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
puțin de ansamblu." Acest tip de joc, adaptat tragediei și dramei romantice, nu i se potrivește teatrului naturalist. Zola este convins că fiecare formă dramatică nouă trebuie să fie servită teatrului de interpreți diferiți, și dorește apariția unei generații de actori capabili să joace cu naturalețe. Există o lege, scrie el în Naturalismul în teatru: și anume că orice perioadă literară, în teatru, trebuie să-și aducă cu ea interpreții, ca să nu dispară. Tragedia și-a avut iluștrii comedianți timp de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru, trebuie să-și aducă cu ea interpreții, ca să nu dispară. Tragedia și-a avut iluștrii comedianți timp de două secole; romantismul a dat naștere unei întregi generații de artiști de mare talent. Astăzi, naturalismul nu poate conta pe niciun actor de geniu. Asta se datorează fără îndoială faptului că operele, și ele, nu sunt încă decât în stadiul de promisiune. Este necesară existența unor succese pentru determinarea curentelor de entuziasm și de credință; și numai aceste curente fac să apară
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încoace. Schimbările au avut loc când datorită unor autori dramatici, când datorită regizorilor. Influențele în teatru între scriitura dramatică și condițiile de reprezentare sunt totdeauna reciproce, fie că este vorba de o inovație arhitecturală, de o concepție nouă a raporturilor actori/spectatori, sau de apariția unor noi modalități de joc. Cu Naturalismul s-a sfârșit, definitiv fără îndoială, o întreagă concepție despre teatru care nu va mai avea curs de acum înainte. Teatrul nu va mai viza o reproducere exactă și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simplu în zare, și cine ar privi în zare dacă nu ar exista un orizont?" Dramaturgiile orientale nu încearcă să creeze o iluzie realistă. Prezența recitatorului, care deschide drama, amintește constant de caracterul fictiv al evenimentelor reprezentate. Jocul stilizat al actorilor subliniază convențiile. Simbolistica gesturilor, a machiajului, a costumului este codificată într-un limbaj mut pe care tradiția l-a păstrat. Datorită acestui fapt, îndată ce eroul intră în scenă, spectatorul posedă multe informații despre el, care nu vor trebui exprimate prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simboluri în care se proiectează, în mod abstract și stilizat, o viziune despre lume. Artă sacră pentru teoreticieni ca Artaud, Stanislavski sau Grotowski, teatrul pune în mișcare forme primitive care, pentru a-i trezi spectatorului o adevărată revelație, cer din partea actorului o dăruire totală. Artă politică pentru teoreticieni ca Meyerhold, Piscator și Brecht, ea cere și o angajare a întregii ființe. 1. Un teatru abstract Tentativa de a reproduce realul pe scenă s-a dovedit nelalocul ei, chiar plictisitoare. Dornici să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mod ostentativ afișate. Fondator al teatrului modern, el orientează scriitura dramatică și regia pe căile care sunt astăzi și ale noastre. Platitudinea regiilor naturaliste a provocat nu numai o stare de oboseală față de jocul imitativ, ci chiar de suspiciune cu privire la actor, judecat inapt să traducă universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta este obiectul multor speranțe, atât din partea Simboliștilor, cât și a lui Jarry, căci, dezincarnată, ea ajunge la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta este obiectul multor speranțe, atât din partea Simboliștilor, cât și a lui Jarry, căci, dezincarnată, ea ajunge la o stilizare la care actorul, în jocul său, nu ar putea pretinde. Pentru Gordon Craig, regizor englez care dorește, precum Pigmalyon, să fasoneze "supramarioneta", și Oscar Schlemmer, regizor german care creează "baletul obiectelor", secretul unui joc perfect constă în tratarea corpului actorului ca pe o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stilizare la care actorul, în jocul său, nu ar putea pretinde. Pentru Gordon Craig, regizor englez care dorește, precum Pigmalyon, să fasoneze "supramarioneta", și Oscar Schlemmer, regizor german care creează "baletul obiectelor", secretul unui joc perfect constă în tratarea corpului actorului ca pe o marionetă pentru a-i conferi hieratismul sacru care caracterizează foarte vechea păpușă din lemn. 1.1. Appia: Muzică și lumină pe scenă Descoperind resursele unite ale muzicii și luminii, Adolf Appia (1862-1928) transformă arta scenică. Pasionat de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Refuzând realismul iluzionist, el face apel la imaginație. "Refuzul iluziei scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne imaginăm că tabloul scenic trebuie să fie totdeauna același, atât pentru actor, cât și pentru spectator! Aceasta este pentru mine definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe muzicieni cu această idee care taie zborul oricărui fel de imaginație." Iluzia, care nu mai depinde de o pseudo-reconstituire a realității
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe muzicieni cu această idee care taie zborul oricărui fel de imaginație." Iluzia, care nu mai depinde de o pseudo-reconstituire a realității prin decor, se naște atunci numai din jocul actorului care îi permite imaginației spectatorului să se desfășoare. Exploatând potențialitățile infinite ale luminii în regia scenică, Appia suprimă elementele decorative ce nu pot, în inerția lor, decât să încarce, în timp ce mobilitatea surselor luminoase permite efecte mereu reînnoite. Pe când elementele de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scriitura lor, potențialitățile pe care le oferă jocurile de lumină pentru crearea de atmosferă. Notarea "momentelor de întunecime" (les "noirs") le va permite de asemenea să creeze efecte brutale de ruptură. Datorită jocurilor de lumină care pun în valoare gesturile actorului, deplasările sale, expresiile figurii, Appia modifică în totalitate raportul actorului cu spațiul scenic. Corpul, care nu mai este înțepenit în spațiul plan al pânzelor pictate ci care se mișcă liber într-un spațiu de trei dimensiuni, dispune de toate resursele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru crearea de atmosferă. Notarea "momentelor de întunecime" (les "noirs") le va permite de asemenea să creeze efecte brutale de ruptură. Datorită jocurilor de lumină care pun în valoare gesturile actorului, deplasările sale, expresiile figurii, Appia modifică în totalitate raportul actorului cu spațiul scenic. Corpul, care nu mai este înțepenit în spațiul plan al pânzelor pictate ci care se mișcă liber într-un spațiu de trei dimensiuni, dispune de toate resursele volumului. Punerea sa în scenă este cvasi coregrafică, fiindcă deplasările
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dimensiuni, dispune de toate resursele volumului. Punerea sa în scenă este cvasi coregrafică, fiindcă deplasările sale, calculate, scandate de muzică, subliniate de lumină, capătă o înaltă semnificație simbolică. "Regizorii noștri au sacrificat, de mult timp, aparența corporală și vie a actorului ficțiunilor moarte ale picturii. Sub o asemenea tiranie, este evident că trupul uman nu și-a putut dezvolta normal mijloacele de expresie."10 Appia stabilește o ierarhie între cele trei materiale de care dispun decoratorii, pânzele pictate, practicabilele ce permit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se compune din pictură, scrie Appia în Regia scenică a dramei wagneriene, din plantare (adică modul de a dispune materialul decorativ), și din iluminat. Plantarea servește de intermediar între pictură și iluminat; la fel, iluminatul, între celelalte două mijloace și actor. Și cel mai novice în materie de decorațiuni va înțelege că pictura și iluminatul sunt două elemente care se exclud; căci să luminezi o pânză verticală înseamnă pur și simplu să o faci vizibilă, ceea ce nu are nimic în comun
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o pânză verticală înseamnă pur și simplu să o faci vizibilă, ceea ce nu are nimic în comun cu rolul activ al luminii, ba chiar îi este contrar. Plantarea, dimpotrivă, aduce prejudiciu picturii, dar poate servi în mod eficace iluminatului. În raport cu actorul, pictura este cu totul subordonată iluminatului și plantării. Dintre elementele reprezentative, cel mai puțin necesar este deci pictura; și este inutil de dovedit că lăsând deoparte actorul, iluminatul se află pe primul loc. Care dintre aceste mijloace este supus celor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Plantarea, dimpotrivă, aduce prejudiciu picturii, dar poate servi în mod eficace iluminatului. În raport cu actorul, pictura este cu totul subordonată iluminatului și plantării. Dintre elementele reprezentative, cel mai puțin necesar este deci pictura; și este inutil de dovedit că lăsând deoparte actorul, iluminatul se află pe primul loc. Care dintre aceste mijloace este supus celor mai înguste convenții: pictura, fără nicio îndoială, căci plantarea o limitează considerabil, iar rolul activ al iluminatului tinde să o excludă complet. Iluminatul, dimpotrivă, ar putea fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încât Claudel, după ce a vizitat-o, hotărăște, în 1913, să creeze acolo L'Annonce faite à Marie (Îngerul a vestit pe Maria). Muzică și lumină, în concepția lui Appia, ritmează și structurează, fiecare în felul ei, spațiul scenic în jurul corpului actorului pe care se bazează reprezentația. 1.2. Simboliștii sau visul la un teatru mental Obosiți, ca și Appia, de greoaia estetică naturalistă, autorii dramatici simboliști nu mai concep decorul ca pe un cadru ilustrativ. Emile Dujardin, care visează la un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amărâte pe care i le oferă scena timpului său, unde totul este artificial, și imaginile interioare pe care le suscită muzica. El scrie, în La Revue wagnérienne din 8 aprilie 1886: "Astăzi avem de ales între: * sau un teatru, decoruri, actori, un fel de decoruri în trompe-l'oeil, aparența unei păduri și scândurile, nici convenție pură, nici reprezentare artistică completă a naturii; iar actorii, niște oameni în mod obligatoriu diformi, incapabili să te facă să admiți că ei îi reprezintă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
La Revue wagnérienne din 8 aprilie 1886: "Astăzi avem de ales între: * sau un teatru, decoruri, actori, un fel de decoruri în trompe-l'oeil, aparența unei păduri și scândurile, nici convenție pură, nici reprezentare artistică completă a naturii; iar actorii, niște oameni în mod obligatoriu diformi, incapabili să te facă să admiți că ei îi reprezintă pe zeii pe care îi maimuțăresc (...); cu decorurile operei noastre și actorii din Meiningen, un compromis între o convenție și o realitate, falsul prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și scândurile, nici convenție pură, nici reprezentare artistică completă a naturii; iar actorii, niște oameni în mod obligatoriu diformi, incapabili să te facă să admiți că ei îi reprezintă pe zeii pe care îi maimuțăresc (...); cu decorurile operei noastre și actorii din Meiningen, un compromis între o convenție și o realitate, falsul prin definiție; * sau concertul, adică nicio pretenție de reprezentație, ci drum liber concepției, spațiul deschis realității superioare a pădurilor și gazdelor divine pe care o va suscita în noi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și doica sa și un intermediu liric. De aceea este imposibil de judecat asupra caracterului scenic al acestei frumoase schițări. Dacă simboliștii reduc decorul la minimum, ar vrea și să se lipsească, în cadrul unui vis nebunesc, de prezența fizică a actorului. În manieră categorică, Maeterlinck declară că ea îl jenează, stricându-i orice plăcere, căci comediantul dă formă unui personaj mitic care, pentru a nu-și pierde "aura", ar trebui să rămână strict imaginar. "Majoritatea marilor poeme ale umanității nu sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu sunt scenice. Lear, Hamlet, Othello, Macbeth, Antoniu și Cleopatra nu pot fi reprezentate, este periculos să fie văzute pe scenă. Ceva din Hamlet a murit pentru noi în ziua în care l-am văzut murind pe scenă. Spectrul unui actor l-a deteriorat și nu-l mai putem da deoparte pe uzurpatorul visurilor noastre. (....) Reprezentația unei capodopere cu ajutorul unor elemente accidentale și umane este antinomică. Orice capodoperă este un simbol, iar simbolul nu suportă niciodată prezența omului (...). Absența omului mi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]