40,921 matches
-
Botești și Căcăceani se pierduseră, domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a emis la 3 decembrie 1462 un uric prin care întărea aceste moșii lui Lațco, ginerele lui Romașco și nepotul lui Drăgoi Viteazul. Acel act este considerat a fi prima atestare documentară a satului Drăgoiești. Moșia a trecut apoi la sora lui Lațco, Vasutca, jupâneasa lui Stanciul aurarul, fiind întărită printr-un uric la 24 septembrie 1498. Cele patru sate menționate mai sus (Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceani) au fost dăruite
Biserica de lemn din Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/320320_a_321649]
-
religios se află localizat în cimitirul satului și are hramul "Sfântul Nicolae", sărbătorit la data de 6 decembrie. Biserica de lemn din Românești nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava, deși are o vechime mare. Prima atestare documentară a satului Românești datează din 15 martie 1490, când Ștefan cel Mare a întărit Episcopiei de Rădăuți dreptul de stăpânire a 50 de sate "„care au fost date de ... Alexandru voievod”". Biserica de lemn din Românești a fost construită
Biserica de lemn din Românești, Suceava () [Corola-website/Science/320328_a_321657]
-
Suceava din anul 2015 la numărul 284, având codul de clasificare . Satul Lămășeni este situat în partea de vest a comunei Rădășeni, la o distanță de 3 km de satul Rădășeni și la 9 km de municipiul Fălticeni. Prima sa atestare documentară datează dintr-un uric din 1365 al domnitorului Bogdan I al Moldovei (1359-1365), prin care satul Lămășeni este dat boierului Rotopan. În secolele următoare satul a fost, pe rând, sat răzeșesc, sat boieresc, sat domnesc și sat mănăstiresc. Conform
Biserica de lemn din Lămășeni () [Corola-website/Science/320340_a_321669]
-
din Tomnatecu de Sus (nici conscripțiile secolului al XVIII-lea și nici harta iosefină a Transilvaniei nu înregistrează prezența vreunei înaintașe), a fost ridicat și pictat parțial în perioada 1803-1807, în timpul păstoririi preotului Ioan Miheț; în sprijinul acestei afirmații vine atestarea în tabelele comisiei de catagrafiere Dosa a ridicării unei biserici („tempus erectionis templi”) în „Tomnatyek” în 1803. Întrucât recensămintele ecleziastice din 1805 și 1829-1831 înscriu în dreptul localității un singur edificiu, considerăm că cea menționată este biserica din Tomnatecu de Sus
Biserica de lemn din Tomnatecu de Sus () [Corola-website/Science/321096_a_322425]
-
Voievozi” din Pârteștii de Sus a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 317, având codul de clasificare . El este format din două obiective: Satul Pârteștii de Sus are o veche istorie. Prima atestare a acestei localități datează dintr-un document din 13 aprilie 1415 al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), ea fiind numită Pârtea, după stăpânul locului. În acel document, satul a fost dat în stăpânirea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de Ioan
Biserica de lemn din Pârteștii de Sus () [Corola-website/Science/321133_a_322462]
-
omonimă aflată în județul Suceava. Edificiul religios se afla localizat în centrul satului și avea hramul "Nașterea Maicii Domnului", sărbătorit la data de 8 septembrie. a fost strămutată la mijlocul secolului al XX-lea într-o localitate din județul Neamț. Prima atestare documentară a satului Calafindești datează din 15 iunie 1431, acesta fiind pe atunci sat răzeșesc. În secolul al XVII-lea, moșia satului Calafindești era proprietatea familiei boierului Ciogolea Pătrașco. Ulterior, aceasta ajunge proprietate a familiilor boierești Palade, Sturza și Neculce
Biserica de lemn din Calafindești () [Corola-website/Science/321134_a_322463]
-
Suceava din anul 2015 la numărul 420, având codul de clasificare și fiind format din 6 obiective: Satul Solca este așezat într-o vale pitorească aflată la poalele Obcinelor Bucovinei, la o altitudine medie de 522 de metri. Prima sa atestare documentară datează dintr-un document din 15 ianuarie 1418, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). La 7 martie 1502, Luca Arbore, portarul Sucevei, a cumpărat acest sat de la nepoții lui Cârstea Horaeț și ai lui Șandru Gherman. Mitropolitul
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Ilișești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 283, având codul de clasificare . Prima atestare a unei biserici la Ilișești este în uricul din 11 iulie 1428, prin care domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit Mănăstirii Bistrița un număr de 50 de biserici din „Ținutul Sucevei”, care erau construite de către obști sau de către conducători
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
ruinată, pentru restaurarea căreia acum se cară pietre și alt material”". Din relatarea solului polonez se poate trage concluzia că biserica a fost construită anterior domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), acest domnitor refăcând un lăcaș de cult mai vechi. Prima atestare scriptică a bisericii închinate Cuvioasei Parascheva datează din anul 1640. Tot cercetările arheologice au demonstrat că vechiul lăcaș de cult a fost demantelat până la 20-25 cm față de nivelul de călcare al constructorilor lui din secolul al XVII-lea (aflat la
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
cel nou a fost montat în turnul cu ceas, în vreme ce clopotul vechi, în urma votului Adunării, a fost dedicat „folosinței pe care o va hotărî această Cameră”. Clopotul lui Pass și Stow a fost folosit pentru convocarea Adunării. Una dintre primele atestări scrise ale utilizării clopotului este o scrisoare a lui Benjamin Franklin către Catherine Ray datată 16 octombrie 1755: „Adio. Clopotul bate, iar eu trebuie să merg printre Cei Gravi și să discut politică”. Clopotul a fost bătut în 1760 pentru
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
această a treia parte din biserică a fost readusă și ridicată în curtea parohială, ca o reparație istorică și morală, în anul 2005, an în care s-a resfințit biserica de zid și s-au sărbătorit 600 de ani de atestare documentară a satului Văleni. Se păstrează din vechea biserică Sfânta Masă din altar și Sfântul Chivot (cu pictura destul de bine conservată), câțiva prapori și ușile împărătești.
Biserica de lemn din Văleni, Maramureș () [Corola-website/Science/321510_a_322839]
-
Ștefan cel Mare nr. 102), în centrul orașului Pașcani (județul Iași). Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Pașcani a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 la numărul 1456, având codul de clasificare . Prima atestare documentară a localității Pașcani se află într-un hrisov de danie din 8 aprilie 1419, fiind menționat cu statutul de sat. Într-un alt document al domnitorului Alexăndrel, dat la 2 iulie 1453, se precizează că satul Pașcani se află
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]
-
obiectul unor minuțioase analize. Ținând seama de analogiile ce se pot găsi atât arhitecturii cât și picturii, biserica a fost încadrată cronologic în ultimii ani ai sec. XIV. sau la începutul sec. XV, în sprijinul acestei datări fiind invocată și atestarea documentară a cnezilor din Leșnic la sfârșitul sec. XIV. În anul 1386 cneazul Dobre, fiul lui „Ioan de Lesnuk”, era întărit în stăpânirea unui munte de la izvoarele văii Leșnicului, numit „locul de vărat Boya”. Dobre românul, fiul lui Ioan din
Biserica Sfântul Nicolae din Leșnic () [Corola-website/Science/321573_a_322902]
-
începe odată cu stabilirea pe aceste meleaguri a primilor oameni în epoca paleolitică. Precizarea cu exactitate a primei atestări a localității de la confluenței râurilor Răut și Răuțel generează divergențe între istorici. Spre deosebire de celelate orașe moldovenești, Bălțiul se include în procesul urbanistic mult mai târziu. Localitatea intră în limba actelor tocmai spre finele secolului al XVI-lea ca un sătuc
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
e chiar așa. Astăzi, există mahalaua Zavidin din s. Alexandreni și un helșteu Zavidinovca, variante rusificate ale noțiunii de Zăvedeni, demonstrând că Zăvădeni se afla lângă satul Alexandreni din prezent. Există o informație care ne permite să precizăm data primei atestări documentare a satului Bălți, deja de pe Răut. Sursa provine de la comentariile legate de expediția armatei polono-lituaniană contra Imperiului Otoman. În septembrie 1620, armata polonă comandată de Stanisław Żółkiewski a trecut frontiera cu Moldova la Iargura și s-a oprit lângă
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
Țuțora, polonezii se retrag prin satele Petrești, Scumpia, Catranâc, "„iar pe la amiaza zilei de 4 octombrie ajung la râul Răut, lângă satul Bălți"”. Seara, trupele polone au trecut Răutul și la 5 octombrie au ajuns la râul Cubolta. Așadar, prima atestare a municipiului Bălți are loc la 4 octombrie 1620. Satul Bălți de pe Răut a fost înființat de către locuitorii satului Bălți de pe pârâul Bălți. Adică, a avut loc strămutarea unui sat pe un alt loc, păstrându-se vechea denumirea. Astfel, numele
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
18 iunie 1774, când localitatea era un sat ca multe altele, cu 129 de gospodării, dintre care numai 42 plăteau bir. Scutire aveau 80 de postași, 2 preoți, un căpitan, 2 arnăuți, un chihac și o văduvă. Ca și la atestarea din 1766, moșia aparținea aceluiași boier Panaite Alexandru. Frații Constantin, Alexandru și Iordache se îndeletniceau cu comerțul. Familia Panaite a folosit poziția favorabilă a Bălților, situat la intersecția marilor căi comerciale, și experiența negustorilor locali în a organiza iarmaroace, contribuind
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
de Munte, comuna Balșa, județul Hunedoara, a fost construită în secolul XVII. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica figurează pe lista nouă a monumentelor istorice, . Vechimea bisericii, cât și a satului, este o necunoscută pentru noi; totuși, prima atestare documentară a satului datează de la 1733. Cu siguranță că biserica exista deja, mai ales că avem la dispoziție câteva mărturii în acest sens. În sat era obiceiul ca cineva să fie țăitor de minte (țiitor de minte-cu siguranță că
Biserica de lemn din Almașu Mic de Munte () [Corola-website/Science/321637_a_322966]
-
, comuna Căianu, județul Cluj a fost construită în anul 1879 pe locul unei biserici mai vechi. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Prima atestare documentară a satului Bărăi (com. Căianu, județul Cluj) datează din anul 1279. Cu ocazia adunării dijmelor papale din anul 1335 este pomenit în Bărăi un preot (sacerdos). Foarte probabil slujea la o capelă pe lângă nobilul stăpân de moșie. Cert este
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]
-
distanță de 20 km nord-vest de municipiul Roman, pe drumul ce duce la Piatra Neamț (DN 15D). Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Dulcești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare . Prima atestare documentară a satului Dulcești are loc într-un document din 23 august 1455 al domnitorului Petru Aron în care se preciza că ""Petru Voievod întărește lui Tudor Limbădulce, satele Barboși, Beșcureni și Frătești, pe Pârâul Negru."" Tatăl lui Tudor Limbădulce
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Dulcești () [Corola-website/Science/321733_a_323062]
-
fiind localizată în cimitirul satului, lângă Conacul Bogdan din Gâdinți. Ansamblul bisericii “Sf. Dumitru” din Gâdinți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare și fiind format din 2 obiective: Prima atestare documentară a satului Gâdinți are loc într-un document din 12 iulie 1415, prin care domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a înzestrat Mănăstirea Bistrița cu sate și moșii. Printre aceste sate s-a aflat și satul Gâdinți care a fost
Biserica Sfântul Dumitru din Gâdinți () [Corola-website/Science/321745_a_323074]
-
fost descoperite pe teritoriul comunei, la locul numit „Râșloava”, vestigii datând din secolul al IV-lea și al IX-lea, care atestă locuirea acestei zone și după retragerea romanilor din Dacia. Șura Mică este o întemeiere a coloniștilor sași. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1323, sub denumirea de "Parvum Horeum" , . În decursul secolelor a fost de mai multe ori pustiită de războaie și catastrofe. A suferit mai multe atacuri ale turcilor (1432, 1437/38 și 1493), a fost
Biserica fortificată din Șura Mică () [Corola-website/Science/320790_a_322119]
-
2004, având codul LMI . Satul "Ciprian Porumbescu" se află la următoarele distanțe de principalele localități ale județului Suceava: 18 km de Gura Humorului, 30 km de Suceava și 40 km de Fălticeni. Localitatea s-a numit anterior "Stupca", prima sa atestare documentară datând din anul 1546. În anul 1615, voievodul Ștefan Tomșa al II-lea dezlipește satul "Stupca" de la Ocolul Sucevei și îl dăruiește Mănăstirii Solca. El a fost întărit mănăstirii în 1618. Localitatea "Stupca" a fost un sat de apicultori
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
prefăcut în cenușă. De dragul soției lui Kama, Rati (pasiune), Shiva l-a reînviat, dar numai ca imagine mentală, reprezentând adevărata stare sentimentală și spirituale a dragostei în locul dorinței fizice. Rugul de Holi ar sărbători în acest caz acest eveniment. Prima atestare documentară a sărbătorii de Holi se găsește în drama sanscrită din secolul al VII-lea, "Ratnavali". Există ritualuri perene legate de Holi: primul este mânjirea reciprocă cu pulbere colorată, aruncarea de apă parfumată și colorată din pichkari (vase în formă
Holi () [Corola-website/Science/320917_a_322246]
-
un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele "Mousaios", aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În secolul IV, goții, care ocupau și spațiul buzoian, sunt alungați de aici de huni. În perioada medievală a existat și o
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]