6,312 matches
-
altar, și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, 24. lasă-ți darul acolo înaintea altarului, și du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul. 25. Caută de te împacă degrabă cu pîrîșul tău, cîtă vreme ești cu el pe drum; ca nu cumva pîrîșul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, și să fii aruncat în temniță. 26. Adevărat îți spun că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
în zori de zi vor pleca înapoi pe front și deci să nu uite ceva pe-aici... În același timp, însă, își dădu seama că i-e frică să rămâie singur cu gîndurile-i proprii și-și răspunse: "Conștiința mea e împăcată"... Și numaidecât, ca la poruncă, îi răsăriră în minte argumentele, cu zecile, îmbulzindu-se să-l încredințeze că Svoboda a fost vinovat, a încercat să dezerteze și să trădeze, și că, prin urmare, el, care din întîmplare l-a judecat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Lipsită de iubire, tânăra d-nă Bologa și-a găsit în copil o țintă de viață. Sufletul ei plin de credință în Dumnezeu a avut chiar momente de îndoială: oare nu-și iubește odrasla mai mult decât pe Atotputernicul? Ca să-și împace conștiința, și-a dat mare osteneală să sădească în inima micului Apostol adorarea Domnului. Astfel întîile amintiri ale copilului au fost stăpânite de un Dumnezeu bun, blând și iertător care, în schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii pe pământ
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce-o mai fi cu pacea, domnule ofițer?... Prin oraș nu se aude nimic?... Aseară am fost puțin prin Făget, pe la cumnatu-meu, și am prins o vorbă cum că rusul s-ar fi dat bătut și că vrea să se împace... La cumnatul, chiar în casa lui, șade generalul cel mare în gazdă, și alături e cancelaria diviziei... poate d-ta nu știi, că ești nou... Uite așa umblă vestea pe acolo, printre ofițeri, despre muscali! Ce-o fi, ce n-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
adevăr călătoria îl zdrobise... "Dar oare de ce s-a încurcat mama când am întrebat-o de Marta?" îi trecu prin creieri, fulgerător. Firește, doamna Bologa n-o prea iubește și s-a împotrivit până la logodnă, totuși pe urmă s-a împăcat... Degeaba, e vinovat față de Marta și negreșit va merge chiar mâine... O iubește și trebuie s-o iubească numai pe ea... În locul ei însă apărea Ilona, cu năframa roșie pe cap, cu ochii în care joacă râsete stranii, cu glasul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
locotenentul n-avea decorațiile pe piept, iar contabilul, că n-a suflat nici un cuvânt despre război... Zilele următoare fierberea în orășel se înteți, mai cu seamă din pricina unor zvonuri ciudate. Pe de o parte, se spunea că lucrurile se vor împăca în curând, fiindcă cineva a văzut pe Apostol, chiar în mijlocul pieții, întîlnindu-se cu Marta și vorbind; pe de altă parte însă se zicea că afacerea ar putea să ia o întorsătură neașteptată în urma intervenției notarului Pălăgieșu, care ar fi declarat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înnoura o clipă fața preotului, ca și când i-ar fi reamintit o suferință. Răspunse mai blând, plecând ochii: ― Erai tare aprins, Apostole, iar eu de-abia sosisem... Omul, când sufere, e mai egoist și nu simte suferința aproapelui... Numai moartea ne împacă aievea cu lumea și cu Dumnezeu! ― Iubirea nu? întrebă Apostol repede, aproape înfricoșat. ― Iubirea cea mare și adevărată e numai la Dumnezeu... Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi și nătânge de copii. Pe uliță trecea un detașament de soldați, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și mai cu seamă între om și Dumnezeu!... Numai în credința neclintită vei găsi și tu călăuza fără greș în viață, căci numai ea te poate îndemna la fiece pas și-ți poate spune în fiece minut cum să-ți împaci sufletul! Apostol Bologa plecase iar capul în pământ, ascultând cuvintele preotului ca o binecuvântare. Și când tăcu Constantin, nici el nu mai zise nimic, parcă în sufletul lui s-ar fi coborât aievea o călăuză fără greș. Atunci intră în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmă îl întrerupse: ― Dragul meu, nu-ți dai seama oare că aiurezi?... Asemenea fantasmagorii poate să-și îngăduie omul când e acasă, la birou, odihnit, sau în momente de entuziasm, într-o discuție, nu însă în fața morții!... ― O închipuire care împacă sufletul e tot ce poate dobândi omul în viață! murmură Apostol, cu o strălucire mare în ochi. ― Dar bine, omule, tu vei muri ca dezertor și spion, și trădător, în sfârșit ca un criminal, iar nu ca apostol al iubirii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-și desfăsoare aripile printre rugăciunile pe care sufletul ei le dorise. Ea nu murise decật pentru Yon, pentru mine murise numai ca să trăiască acum mai puternică, mai aprigă , mai pasională. Poate că pentru ea moartea fusese o binefacere care o împăcase cu destinul sau poate un blestem care o smulsese de lậngă cel drag ; pentru mine însă ea era o fărậmă din ceea ce se cheamă veșnicie, picurậndu-mi în suflet stropi de gelozie și de teamă... Gậndul că n-am să-l
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
sau să-i poți cumpăra dragostea. El era atật de firesc și atật de natural în gesturi și mai ales în priviri, încật pur și simplu mă dezarmase dintr-o ochire. O fericeam acum pe femeia din tablou care se împăcase deja cu destinul. Mă învinsese din priviri, mă smulsese categoric din brațele iubitului ei. - Nu, nu se poate! Dar eu sunt vie, adevarată, îndrăgostită nebunește de omul acesta!...Am iesit iarăși afară... Yon mă privea cu subînțeles, satisfăcut parcă de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ne place s-o rezolvăm permanent, pahar după pahar. Gore se uită urât la sticlă, parcă ar dori să o mestece Între dinți. Bă, da` uite unde era filozoful, am greșit ușa Și am nimerit la universitate. Nu mă mai Împac cu ea, m-a jignit, a zis că sunt bețiv. Eu sunt - umflă pieptul cu mândrie - consumator. Fidel. Și așa voi rămâne, Îmi place constanța. Se vor ofiliiiii garoafeeeeeee... Lasă dracului garoafele alea, cresc altele la loc. Sandu se Îmbățoșează
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
pe o etichetă de pe sticlă, Însă nu bețiv. Ete, fleoșc, scuze, nu pot să mă abțin. Intrăm În analize pe text Și pe cuvinte. Sandu mai cere o sticlă cu vin, Tămâioasa mea, tu te duci frumușel acasă Și te Împaci cu Geta, nu fii capsoman. Și nu mai zice de garoafe că Îți pun masa În cap. Gata cu Genericul, le-a trecut vremea. Ce faci, mă, fără Geta, ea te spală, ea te calcă, ea te hrănește ca o
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
așa păcătos la ușă? Hai pe la biserică, să te spovedești... Gore se ridică brusc de la masă, aruncă banii lângă scrumieră Și se uită rugător la Sandu: Sandule, m-ai convins, eu sunt capul răutăților, mă duc la Geta să mă Împac cu ea. Da` de unde iau garoafe la ora asta? Ia-le de la Generic Și de la Dan Ciotoi, consumatorule fidel, că ei sunt răspunzători de ofilirea lor. Au distrus o seră-ntreagă din avutul obștesc cu melodia asta. Se vor ofiliiiiii
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
mai bine așa. Prost. Mare prost. Acu` și-a mea zice Sandule, ai vrut portocaliu și-n sufragerie, ți-a luat Zeus mințile. Are dreptate, nu-mi mai vine să mai intru-n casă. Da` gata, Îi reneg și mă-mpac cu propria conștiință. Băutura ne-a rămas singurul prieten de suflet. Dacă ne-o taie și pe-asta, dăm ochii peste cap. Bă, ascultați la mine, ies din pedele pe ușa din față și mă-mbăt. Eu fac cinste, că
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Și rădăcinile munților mari se cutremură falnic De horăitul bătrânului crai. Iară afară Vezi un ger bătrân și avar cu fața mâhnită, Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul cu-ncetu-nserează... Soarele, ca să împace marea, la ea se apleacă, Lin netezește-a ei față albastră și-adînc se uită În luminoasele valuri a ei și sînu-i desmiardă, {EminescuOpIV 199} Cu tot aurul razelor lui. La pământ se mai uită... Florile toate ridică la el cochetele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
omul oare Pentru jivine-adesea și necuvântătoare. Onorie-mpăratul mai mult iubea acușa De cât cetatea Roma - pe Roma cățelușa. Mai mult de cât pe oameni, inimi împătimite 60Iubesc flori, iubesc pasări cu penele-mpistrite. Sunt oameni, cari vecinic cu oameni nu se-mpac. Și Xerxes se-ndrăgește mai iute de-un copac: Platanu-mpodobește el ca pre o mireasă Și spânzură în crenge gherdamuri mult frumoasă; De ramuri el atârnă cercei și cu inele Și rădăcina vezi-o înfrumsețînd brățele {EminescuOpIV 268} Și vîrfu-ncununează
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tocmit-a a lui fire! Creat-a lupul aprig el pentru mielul blând, Carne cu ochi creat-a el pentru cel flămând, Natura-i fericire și veșnic e în pace - Și leul și cu taurul de mult stau să se-mpace - 75Iar omul ce-i făptura aleasă, are-anume Un creier și un suflet - pentru dureri în lume; Ce simplă nepăsare, nevinovat-orbire, Concordie eternă, un rai de fericire. - Dar nu - ce zic? Tu blastemi, poete... Cată bine Căci lumea e creată anume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prostia immobilă. {EminescuOpIV 335} ORICARE CAP ÎNGUST Oricare cap îngust un geniu pară-și, Cu versuri, goale de cuprins, să placă Și, cum dorește, sgomot mare facă, Cununi de lauri de la plebe ceară-și. Ci muza mea cu sine se împacă. Eu am un singur, dar iubit tovarăș, Și lui închin a mele șiruri iarăși, Cântarea mea, de glorie săracă. Când dulci-i ochi pe linii or s-alerge, Va cumpăni în iambi turnata limbă; Ici va mai pune, dincolo va
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bat în lac. ................................ Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime Nici chiar tu însăți, dona Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca sgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adîncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb ivor, sunând domol; De cântă păsările ntr-una De tine-mi cântă, dona Sol. {EminescuOpIV 428} Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc; E apa pururi călătoare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Mamae, eu știu tocmai cum e-n carte. ANA: Și așa se și cuvine, spune Bibi mai departe. BIBI: Cum Achil și Agamemnon în de ei se tot sfădeu, Vine Nestor ș-amînduror le ținu apoi de rău: Pe-Agamemnon îl împacă, pe Achil îl îmblînzește, Ca acesta pe Brizeis să o dea se învoiește Dar îi spune dinainte să nu cerce de cumva Preste Brizeis, din avere-i să s-atingă de ceva... Iar Ulis luă pe Chriseis, și-n corabie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să s-atingă de ceva... Iar Ulis luă pe Chriseis, și-n corabie suind, Merge la preotul Chrise, fata-n mînile lui dând, I-a adus tauri de jertfă, și convoi iar la Achei Cu preotul lui Apolo să-i împace iar pe ei. ANA: Vezi, măi badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu șir. MUȚI: Ce mai treabă; a-nvățat-o pe de rost din păr în fir. ANA: Tu nu știi să-nveți tot astfel... Te oprește cineva! Dară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o prospețime milenară : cum a fost posibil? Am în suflet o bibliotecă enervant de răvășită. În lumea spirituală se fură idei, nu portofele. Dacă viața nu are rost, atunci ce rost mai are? Fără motiv, mă simt uneori îngrijorător de împăcat cu mine însumi. Tinerii trebuie ajutați ca, din când în când, să mai cadă și pe gânduri. Prin exacerbare, introspecția devine masturbare spirituală. Pe unii creatori îi doare mijlocul, pe alții-scopul. Caută rădăcinile, dar nu încremeni în ele. Primul limbaj
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din îndoieli zona expusă mai puțin regretelor. Noutatea devine alambicată numai în mințile confuze. Într-o polemică, în afara numelor competitorilor, mai trebuie să fie ceva adevărat. Frustrările ne problematizează viața. A avansat cunoașterea. Dar se aburește perspectiva. Einstein l-a împăcat pe Copernic cu Ptolemeu. Inteligența este resursa resurselor. În materie de certitudini rămâne cum a stabilit Hamlet. Deocamdată, mașinile au transformat omul într-un și mai pitoresc semn de întrebare. Despre om ne-au rămas puține lucruri necunoscute. Dar esențiale
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nu topuri și coronițe. Axiologia în cultură e precum harta în geografie. Fără ele, intrăm în hăbăuceală. În artă, esența devine coloană. Și du - ne pe noi în ispita ... artistică, amin ! Inima artistului este un soi de amnar. Arta ne împacă necondiționat urbis et orbes. Reziduurile aruncate prin jurnale conving prin spontaneitate și adevăr, mai mult decât lucrările pretențios elaborate. Arta ar putea fi, cu siguranță, un elixir al condiției umane. Arta transformă mizeria cotidiană în libertate spirituală. Marii creatori de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]