5,591 matches
-
jucăușă a lumânărilor. Vodă încerca să se reculeagă și să urmărească litania monahilor, dar își surprinse în gând o părere de rău că întrerupsese joaca celor mici. Atunci, Bălașa întoarse capul spre el, ridică ochii luminați de lumânare și-l învălui într-o privire fericită. Zâmbea cumva fără să-și încordeze buzele și era tare frumoasă. Călugării ajunseseră la sfârșitul Prohodului. Acum povesteau cum „neamurile toate” înmărmurite asistă la înmormântarea Celui fără de moarte. La ocolitul bisericii în urma epitafului, familia Brâncovenilor venea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
șoaptă. Brâncoveanu se prefăcu că nu-l aude pe medic și răspunse salutului politicos al imbrohorului, numindu-l prietenul său și rugându-l să se bucure de însănătoșirea sa. Duse ca din întâmplare arătătorul spre buze și Selin se simți învăluit într-o privire caldă și bună, o privire părintească. Știm că domnia ta, Selin pașa, din două în două zile ai trimis marelui padișah, stăpânul celor două continente, domnul celor două mări, vești despre noi. Rugămu-te să scrii apropiaților marelui sultan
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spătar Mihai Cantacuzino îi vorbea grecește sau turcește, el răspundea absent în românește. Drumul până la Inumbari l-a făcut alături de domn în caleașca deschisă. Aproape tot timpul a stat încuiat în muțenia lui, fără nici un cuvânt. Pe furiș doar îl învăluia într-o privire cercetătoare pe domn și ochii i se umpleau de lacrimi, care nu ajungeau niciodată să cadă pe obraz, le ștergea cu necaz, rapid, cu dosul mâinii, spunându-și că nu merită nimeni pe lume lacrimile lui. Ca
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-i servi drept dormitor. Gărzile formate din ienicerii lui Kuciuk Selin își ocupară locurile în curte. În fața ușii dormitorului, se instalară doi dorobanți care încă mai erau prăfuiți de drum. Pylarino intră grăbit la domn, cu un aer speriat. Îl învălui cu o privire cercetătoare și întrebă nedumerit: — Vă este rău, măria voastră? — Întotdeauna, doftore, când vin prin părțile acestea, la ceasul apusului soarelui mă apucă un fel de urât și mi se face frică... — Urât? De ce urât, măria ta? — Uite
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
toate mădularele iar predica i se părea un fel de cântec de leagăn pentru Stanca lui. Asculta cu nesaț fiecare cuvânt și se minuna întrebându-se de unde o fi deprins mitropolitul graiul acesta românesc atât de dulce. Și predica îi învăluia în continuare ca o apă lină pe toți cei aflați acolo: — „Și adevărat, cât este de dulce această adormire și cu cât este mai dorită decât adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămâne omul fără de simțire
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu are rost și se lăsă docil condus prin pustiul orașului toropit de căldură. Ajuns la Vlah serai, Gherasim fu condus direct la voievod. — M-am întors, măria ta, pentru că am uitat să-ți spun ceva, minți el. Domnitorul îl învălui în privirea aceea blândă, dar într-atât de absentă încât monahului iar i se făcu frică. — Măria ta, îți aduci aminte când i-a fost lui Iisus Hristos frică să rămână singur? — I-a fost frică? Când? Pe cruce? — Nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ai dat-o lor, fămă să pot zice din tot sufletul: facă-se voia Ta, știind că voia Ta e să intru alături de fiii mei în lumina Ta. Tobele au încetat. De undeva, într-o cernere continuă, vodă se simți învăluit într-o lumină caldă. Pașii nu-l mai dureau. Nu mai simțea nimic, privea și el acolo, puțin sub soare deasupra locului în care albastrul cerului se pierdea în cel al mării și nu-i vedea pe Sfinții Preoți, ci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
momente în care ne afundăm profund în marea dezorganizare în care alergăm.. există momente în care nu suntem conștienți de calea ce-o urmăm. Aceste momente reprezintă stele pe cerul propriului nostru Univers, alcătuit din mii și mii de constelații învăluite-n aure magice ce se întrepătrund cu visele, încercările și sutele de greșeli. Viața noastră este un ocean. Nimeni nu îi cunoaște misterele, nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine. Va fi soare sau furtună? Cu toate acestea, toată lumea
Ocean de speranţă. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Derya Isleam, Suba Aurora () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2046]
-
se aruncaseră asupra lui Orfeu, străpungându-l cu săbiile. Orfeu întinde mâinile spre cer și inima-i se frânge, trupul îi moare, ca sufletul să nu-i mai subjuge. Tesalina cu bucurie sălbatecă aștepta proorocirea. Când o lumină strălucitoare îi învălui corpul, Orfeu cu ochii deschiși, cu voce blândă plină de beția morții rosti, -Euridice, și o fixă cu privirea pe Angloanice, penetrându-i ochii. Preoteasa oarbă îngrozită dispăru ca biciuită. Bacantele și tracii cuprinși de groaza asasinării unui zeu, fugeau
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
am locuință și sălaș de veci, adâncurile divine ale spiritului superior din univers. -Soțiile voastre câte au fost la număr măria ta? -Iubirea tinereții mele a fost Marușca, care-mi dărui un fiu. A murit de tânără. Evdochia m-a învăluit cu dragoste enormă, dăruindu-mi doi băieți și o fată. Bolnavă fiind muri. De pe meleagurile Comnene mi-am adus-o pe Maria. Pe Maria de Mangop, prințesa bizantină. Dar iubirea cea mare a fost Maria Voichița, fica lui Radu cel
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
pricină, mi se părea fascinant. Chipul oamenilor, în general, nu-și arăta pentru mine urâțenia. Al femeilor, și fetelor cu atât mai puțin. Un nas mare, o gură strâmbă, un râs dizgrațios nu le sesizam ușor, gama de expresii era învăluită într-o unică expresie, nu vedeam antipatia, decât dacă era prea pronunțată, ca și celelalte reacții, de aversiune, simpatie sau dușmănie. Mă uitam totdeauna departe, peste capul omului, când nu coboram privirea în jos, fără să mai văd nimic în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nici cum ajunsese ea, tocmai în Miroși, sub forța de a-tracție a bărbatului pe care îmi sugera că îl ura, dar pe care nu-l părăsea... Am lăsat lacul și am luat-o spre Vatra luminoasă. Taina în care era învăluită viața fratelui orb și a sorei lui mi se părea insondabilă. Nici nu vroiam s-o dezleg; mă duceam la Pavel atras de puternica lui personalitate, care se formase citind nu atât mult (biblioteca lui din cărți uriașe scrise cu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
stea la un pahar cu alții, mai vorbesc și ei de-ale lor... Am intrat. Urâta femeie nu era și năroadă, dimpotrivă, o mare știință a vieții se ghicea din spusele ei. Era domoală, odihnitoare, iar mierea în care își învăluia cuvintele atrăgea. - Ce să-ți dau eu ție? mă întrebă ea după ce intrai în odaie. O cafea, o dulceață? - Și una și alta, îi răspunsei. Odaia avea pământ pe jos, dar era curată, cu calendar în perete și nelipsitele fotografii
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
atunci, mi-am zis, încolo nu simțeam că am nevoie, uitând că și în clasă adormeam în timpul orelor de matematici și chimie din pricină că tabla la care profesorul făcea demonstrație rămânea în fața mea neagră. Am intrat înăuntru. O lumină vie, odihnitoare învăluia un domn și o doamnă îmbrăcați în halate albe. Femeia mi se părea ca de obicei frumoasă, când nimic de pe chipul ei nu mă izbea, un nas strâmb, o gură prea mare sau zbârcituri pe obraz, ca sa înțeleg că era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
-o, dar de ce?" N-avea fapte, sau nu vroia să mi le dezvăluie? Camilar se plimba măreț pe alee și ne arăta cu mâna în depărtare... Dacă noi vedem cum respiră munții, ne întreba. Vedeam, ei și? într-adevăr norii învăluiau în mișcarea lor lanțul de munți care se desfășurau spectaculos și îi puteai contempla cât vroiai de acolo de pe dealul Furnica. N-aveam însă nici fiorul cosmic, nici geologic, mie îmi plăcea câmpia, pe care adesea o visam... Jar avea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Pe marele bulevard pe care ieșii, printre blocuri, zării în depărtare reclama Jawohl. Mersesem în cerc. Un restaurant luxos era deschis, se vedeau prin geam oameni stând la mese, rași, eleganți, cu cravatele la gât... Intrai înăuntru și căldura mă învălui. Tremuram. Trecui printre mese, intrai la toaletă... apoi mă uitai în oglindă o clipă, să mă recunosc, să iau cunoștință de înfățișarea mea... Revenii în restaurant, ocolii mesele și ieșii prin ușa care se învîrtea. În bloc, pe "Cheia Roseti
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
un corb diametral. - Ba nu, zic, și acolo apare un sentiment, care e de fapt o idee, că natura ne apasă cu elementele ei: Chemări de dispariție mă sorb. - Da, dar nu e o idee prea originală. Domină descripția peisajului, învăluit în poezia sumbrului. Ne-am despărțit la sugestia lui discretă că dimineața trebuie să se scoale devreme, deși eu aș fi vrut să mai rămân. Poezie, da, dar el avea o slujbă, nu se putea duce obosit de nesomn. Urma
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fără să vrei și știam că erau urmăriți și închiși comuniștii, cu toate că nu-i văzusem până atunci nicăieri. Iată că acum cunoscusem doi, un ins cu o ranchiună împotriva scriitorilor, al doilea însă, domnul Pavel, venea cu o enigmă, se învăluia într-o tăcere pe care n-o înțelegeam. De ce credea el că Dumitru Corbea era un mare poet? Nu auzisem de Dumitru Corbea, singurul nume tainic care îi scăpase din gură. - Și-a dat paltonul și căciula, zise soția lui
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și de pe front. Da, nu era bine. Nemții înaintau adânc în inima Rusiei, mai ales spre sud spre Donbass și Volga. Era clară intenția lor, vroiau să taie Volga și sursele de petrol ale Rusiei, s-o asfixieze și să învăluie Moscova dinspre Stalingrad. Era adevărat, câteva lucruri importante se petrecuseră, nemții fuseseră respinși în decembrie din fața Moscovei, războiul fulger eșuase, nici o revoltă nu se petrecuse în spatele frontului rusesc, cum sperase Hitler, Statele Unite intraseră în război atacate de japonezi (Japonia nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să ajungă sigur, conținutul ei va fi studiat cu îngrijorare, iar miniștrii reginei, obsedați de problemele lor financiare, se vor întreba dacă nu ar mai trebui trimise trupe pentru a apăra granița. În universul populat de himere în care se învăluiau, își vor închipui că încă o sută de mii de soldați fără chef de luptă ar întări pe cei două sute de mii care se aflau deja la frontieră. Spre sfârșitul zilei, veni vestea că avioanele jorgiene transportau pe front trupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
CHIAR ȚINTA". ÎȘI REPRIMĂ ÎNSĂ IMPULSUL ȘI SE MULȚUMI SĂ ÎNTREBE: \ ȘI DACĂ NU APARE? \ ÎN ACEST CAZ SE ÎNFUNDĂ ÎNCĂ O PISTĂ. MARIN ÎNCUVIINȚĂ. DE FAPT ERA INUTIL SĂ I SE SPUNĂ CEVA ATÂT DE EVIDENT, DAR DUREREA ÎI ÎNVĂLUIA MINTEA ÎNTR-UN FEL DE CEAȚĂ, CARE ÎI MICȘORA AGERIMEA OBIȘNUITĂ. AUZI LÂNGĂ EL VOCEA CONSILIERULUI: \ Sunt dovezi care atestă că bomba a căzut din aer. Oricum diagrama zborurilor efectuate deasupra regiunii respective arată că bombardierul și-a încheiat zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Creierului. Toți cei angajați în căutări trebuiau să fie agenți ai Creierului. Astfel, acțiunea de localizare a unei structuri atât de masive devenea o imensă farsă. Eșecul era imposibil. Își aminti de cuvintele și atitudinea lui Slater, de taina care învăluia întotdeauna cercetările. Fiecare ofițer al Controlului depusese jurământul de a păstra tăcerea și își dezvoltase o asemenea concepție, încât i se părea periculos să își amintească de însăși existența Creierului. Marin se îndreptă spre locul unde fusese altădată ceasul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
noi nu înțelegem multe lucruri. De exemplu: Ce s-a întâmplat cu vechiul și dragul nostru prieten David Marin? Marin deschise gura să răspundă, apoi o închise la loc. Clătină ușor din cap, ca pentru a alunga ceața care îi învăluia creierul. Presentimentul lui de mai înainte fusese adevărat, deși nu-și închipuise că lucrurile vor lua această întorsătură. Criza izbucnise, iar el nu era pregătit. MARELE JUDECĂTOR VORBI DIN NOU, AMENINȚĂTOR. \ TE ASIGUR CĂ VEI AVEA TOT TIMPUL SĂ TE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Am avut o amintire de la începuturile vieții." Ideea fu urmată de alta, nu mai puțin surprinzătoare: "Prippii fac asta. Ei au o memorie ereditară. Își amintesc, în mod conștient, evenimente petrecute anterior". Avu o senzație intensă de emoție, pe măsură ce îl învăluia întunericul. Brusc, totul se lumină din nou; strălucirea era atât de puternică încât devenea supărătoare. Își dădu seama că exaltarea lui era cauzată chiar de lumină. Timpul trecuse și se întunecă. Surescitarea lui scăzu, transformându-se într-o pulsație vagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
din nou mâinile. 43 ― E încă furios, spuse Podrage la telefon. Nu vrea să te vadă. Marin agăță receptorul și se întoarse lângă Delindy, care era cufundată în lectură. Se așeză pe iarbă la picioarele ei și privi gânditor orizontul învăluit într-o ceață azurie. Trecuseră aproape trei săptămâni și într-adevăr avea norocul să fie încă în viață. Tânăra femeie puse cartea deoparte. ― Ei? întrebă ea. Marin îi zâmbi tandru. ― Cred că putem începe să presupunem că nu are de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]