KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...162 163 164 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

Uitându-mă disperată în jurul meu, le-am făcut semn lui Sebastian și lui Dominic, care deja se uitau curioși în această direcție. —Pentru Dumnezeu, Sam, dă-te la o parte! O să verse și tu vei fi în prima linie, a țipat Dominic, dându-se la o parte. — A fost otrăvit! am urlat. Aduceți-mi un pahar cu lapte. Amândoi, repede! Fața lui Sebastian se schimbă brusc, de la uluire la îndoială și șoc. — Haide, pentru Dumnezeu! i-a spus lui Dominic, îndreptându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
acum, cu brațele în laturi, cu sudoarea scurgându-se pe haină, cu fața în agonie, încercând să respire, dar și vomând în același timp. Arăta precum cineva care alergase într-o cursă și aproape se omorâse în acest fel. Susie țipa, lucru destul de normal, o serie de țipete scurte, oribile, deoarece ar fi fost amuzante în alte circumstanțe. —Luați-o de aici, le-am spus lui Baby și Belindei, dar erau amândouă încremenite și părea că nu m-au auzit. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
tu să te oprești! Te-am implorat, dar nu m-ai ascultat! —Ei, haide, ai avut parte de ceva frumos. Făceai doar pe nebuna. S-a adăugat la distracție, nu? Nu este adevărat! Voiam ca tu să te oprești! a țipat Suki la el, cu chipul o mască de durere. Erai gelos pe tati, erai furios când ai aflat că nu este tatăl tău adevărat! De aceea mi-ai făcut-o mie, pentru că eram sânge din sângele lui! Și de aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
mea părea că se redusese la corpurile noastre, încolăcite într-o parodie de intimitate, dar toate simțurile îmi erau încă ascuțite la maximum. Când Belinda s-a mișcat, am auzit-o. — Rămâi acolo unde ești sau îi rup piciorul! am țipat, fără să-mi iau privirea de la Dominic, a cărui față sângera. Spune-i, pentru Dumnezeu să stea acolo, Dominic, sau îți rup piciorul! M-am apăsat mai tare peste genunchiul lui. Mă durea și pe mine, dar îl făcea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
fix în capul lui Dominic, într-o parte. Am lăsat tocătorul să cadă. Capul i-a alunecat într-o parte. Nu se prefăcea. Îl lovisem destul de tare ca să-l las inconștient pentru cel puțin zece minute. —L-ai omorât! a țipat Belinda. —Nu fi proastă. Mi-am tras răsuflarea, desprinzându-mi corpul de al lui Dominic, și m-am ridicat ușor, ținând încă în mână tocătorul în caz că Belinda mai avea vreo idee strălucită. Mă durea piciorul drept ca naiba, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
pe jos. Te vei tăia. Ar trebui să fii mai atentă. —Suki... am încercat pentru ultima dată. Belinda și-a întors capul spre mine, știind că și-a câștigat sora. Iar voi puteți să ieșiți de aici! Ieșiți afară! a țipat. Ieșiți din casa tăticului meu! Da, a rostit Suki dintr-odată, vocea urcându-i de isterie. Faceți ce spune Belinda, ieșiți, ieșiți, ieșiți! Amândouă țipau acum la noi, fețele lor frumoase strâmbându-se cu expresii de ură, la fel de veninoase precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
că și-a câștigat sora. Iar voi puteți să ieșiți de aici! Ieșiți afară! a țipat. Ieșiți din casa tăticului meu! Da, a rostit Suki dintr-odată, vocea urcându-i de isterie. Faceți ce spune Belinda, ieșiți, ieșiți, ieșiți! Amândouă țipau acum la noi, fețele lor frumoase strâmbându-se cu expresii de ură, la fel de veninoase precum șerpii. Buzele Belindei îi dezveleau dinții, avea mâinile ridicate deasupra mea, unghiile ei precum ghearele azvârlite asupra feței mele. Era îngrozitoare această transformare rapidă - mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
dinții încleștați: —Ieșiți! Ieșiți! Cred că așa arătau menadele. Nu mă puteam mișca. Sebastian a fost cel care m-a salvat, trăgându-mă în spate și târându-mă de-a lungul coridorului. Ieșiți și nu vă mai întoarceți niciodată! Suki țipa ca un disc stricat. Te urăsc! Te urăsc! Ieșiți din casa tăticului meu! Nu era vorba despre ceea ce spunea, care era atât de terifiant, ci fața ei, descompusă și torturată de nervi, umflată din cauza lacrimilor. Sebastian, în spatele meu, se lupta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
lupta cu încuietoarea ușii din față. Belinda a încercat să mă zgârie, cu ochii plini de ură, și a trebuit să o blochez cu o mână. Nu aș fi fost surprinsă dacă ar fi aruncat cu otravă în noi. — Ieșiți! țipau. Ieșiți din casa noastră, ieșiți, ieșiți! Sebastian m-a tras afară pe ușă, trântind-o în spatele nostru. Soarele ne-a lovit în față, orbindu-mă pentru un moment, și cred că de aceea am început să plâng, din cauza luminii soarelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

unui lung și strâmt culoar, o macara cu o mare bilă ruginie atârnată de un fel de parâmă izbea într-un turn. Bușituri surde, gemete aproape umane, de trup chinuit de lovituri grele, icnete de ins care nu vrea să țipe, se chinuie doar în dureri atroce, cu buzele încleștate, ultimă, disperată dovadă că a rămas viu și nu vrea să se lase învins, biruit. Privea și Ester într-acolo, înfrigurată, strângându-mă de braț ori de câte ori bila aceea imensă, după un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aproape de noi cu fiecare zi care se ducea. Nu am suferit când a plecat Ghidale. Nici nu realizasem prea bine că a plecat. Nu m-am dus la gară. El mi-a spus-o. „Să nu vii. Se plânge, se țipă... Am fost când au plecat ai lui Levcovici și nu mi-a plăcut. Am să-ți scriu de pe drum și pun scrisoarea din București.“ Nu m-am dus la gară. Dar nu am rezistat să nu-l văd pe prietenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Țipete revărsate peste ferestrele deschise spre Cișmigiu. „Dacă n-ai ști că-i Conservatorul“, arată Nela cu capul spre ferestrele acelea, „ai zice că o omoară bărba-su. O cafteală matinală, într-o casă boierească. Ca-n Tolstoi... Nu vezi cum țipă? Și nimeni n-o scapă“. „E repetiție. Exersează. Învață“, îi răspund. „Se pregătește pentru cariera de artistă.“ „Țipă tot ca una care-i tocată“, ridică ea din umeri. „Crezi că nu le ia și pă artiste la palme careva? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
spre ferestrele acelea, „ai zice că o omoară bărba-su. O cafteală matinală, într-o casă boierească. Ca-n Tolstoi... Nu vezi cum țipă? Și nimeni n-o scapă“. „E repetiție. Exersează. Învață“, îi răspund. „Se pregătește pentru cariera de artistă.“ „Țipă tot ca una care-i tocată“, ridică ea din umeri. „Crezi că nu le ia și pă artiste la palme careva? Nu-s și ele femei, ce-or fi fiind? Privighetori le zice doar la zoologie. În viață, ești tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-aș face, mujdeială și trei reprize de picamăr pă nerăsuflate“, tresaltă șantieristul, se scutură dedulcit la ispită, n-are ce face, țipă șefu’, și lovit de pedeapsa muncii se-adună pe buza schelei. Abia când se duce în a doua raită „la varice“, când să plătească, rămâne prostit cu mâna în buzunar, ferm convins că mai avusese trei poli acolo, dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
săracul. A ajuns să se îmbete în zi de leafă.“ Mă interesa problema. Chiar luasem salariul și m-am tras la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană în amintirea tuturor zilelor când țipam după o dușcă și nu aveam bani să o „consum“, am abordat tema băutului în zi de leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
noastră. Drumul Lumii, marile destine planetare, constat acum, când am ajuns în pragul Luminării, își răsfrâng musai conspirațiile și prin viețile noastre. Conspirația mondială, după cum urlă unii, ne-a prins definitiv în ițele ei. Un fel valah de a-ți țipa neputințele și încăpățânarea, îndârjită în nebuloasa tradiției, de a nu-ți râni ograda, chiar dacă vezi, îngrozit, că vine vecinul sau drumețul și-ți spune, deschis: „De ce n-o cureți, nu vezi că pute?“. Dar pute românește, patriotic și la vedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cheie mai mică decât acelea de la buteliile de aragaz. Aceeași cheie era folosită la trei-patru alte astfel de aparate, răspândite prin celelalte saloane. Într-o noapte, cheia rămăsese în rezerva noastră. La un moment dat a intrat o asistentă speriată, țipând: „Cheița, cheița“. A înșfăcat-o îngrozită, zbughind-o pe ușă. Agitație, larmă apoi pe culoar. Se întâmplase ceva. Dimineața am aflat că murise o bătrână „de la șase“. Se sufocase și, până să vină cheița, nu a mai rezistat. Bătrânul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să-mi fure în aglomerația din autobuz portofelul. Nu era prima dată când pățeam așa ceva. Nu cunoșteam însă noul truc aplicat de ciorditori, acela cu pirandele cu puradei care, chipurile, căutau un loc pe bancă să-și astâmpere odraslele care țipau de le rupeau țâțele cu care dădeau să le astupe gurile. Nu știam că, în timp ce căutam să le fac loc să-și caute un scaun, mă lăsau fără portofel. Aveam în el timbrul de la Ghidale. Marele și enigmaticul fluture care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Nu reușesc să descifrez titlul lung, pe două rânduri. Deslușesc un „histology“ și apoi ceva în apă. Fata citește concentrată, zâmbește din când în când. Ce-ar putea-o amuza din desenele acestea țipătoare? În stradă, trec mașini cu girofare țipând. Un polițist strigă ceva în difuzor. Trece președintele la serviciu. Bibliotecara, figură suptă și ea, tot cu ochelari, se joacă la nelipsitul calculator. Aș vrea să trec prin spatele ei să observ ce urmărește atât de concentrată. Mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
prăvălise peste mine. Îngrozit, am urlat doar la Vichi: — Nenorocito! Îți dai seama în ce m-ai băgat?! Curvă afurisită, cu tot neamul tău! Te-ai prins ce mi-ai făcut?! Trombă a sărit și a dat să mă lovească. Țipa și el. — Ce-o înjuri, bă? Eram în apărare! Eram atacați. Erau cu bolșevicii. Trăgeau și ei. Ea n-are nici o vină! N-a știut. Nimeni n-a știut. Credeam că n-o să se afle, că războiul trece și cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
doi, de la terminați. Nu a vrut să vină. Mi-a spus doar „fă ce știi să nu mai urle sirena aia, că se aude până în stradă“. Și nu știu ce a fost în mine, mă înnebunea sirena aia, urletul ăla, începuseră să țipe și-n alte saloane și atunci, cât de speriată am fost, am scos incubatorul din priză. Am smuls toată instalația, înțelegeți? Nu am mai știut ce fac... Se va așeza pe un scaun, rezemându-și capul pe brațele încolăcite pe după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

eu nu vreau necazuri, eh? Dacă moare, coborîți. Dumneata accelerează și taci. CÎnd am ajuns În strada Fernando, Gustavo Barceló și Bernarda așteptau la poarta clădirii, Însoțiți de doctorul Soldevila. Văzîndu-ne plini de sînge și de noroi, Bernarda Începu să țipe, Într-un atac de panică. Doctorul Îi luă repede pulsul lui Fermín și ne asigură că pacientul era viu. Tuspatru, izbutirăm să-l urcăm pe scări și să-l ducem pînă În camera Bernardei, unde o infirmieră adusă de doctor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
din țîțÎni. Am simțit trupul Beei sărind În Întuneric și am prins-o În brațe. Ne-am retras spre mijlocul Încăperii, chiar Înainte ca a doua lovitură să cadă peste ușă, izbind-o de perete cu o putere cumplită. Bea țipă și se agăță de mine. Pentru o clipă, abia dacă am apucat să zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Jacinta. Jorge Aldaya Îi dezvăluise lui Miquel cele Întîmplate cu o zi Înainte, punîndu-l să jure că nu va spune nimănui nimic, niciodată. Jorge i-a explicat cum, atunci cînd a primit vestea, don Ricardo a explodat de mînie și, țipînd ca un nebun, a alergat În camera Penélopei, care, auzind urletele lui taică-su, se Închisese cu cheia și plîngea de groază. Don Ricardo a dărîmat ușa În șuturi și a găsit-o pe Penélope În genunchi, tremurînd și implorîndu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]