19,073 matches
-
să plece la Tokio. În iulie 1881, Legația română la Paris a înaintat la M.A.E. răspunsul împăratului Japoniei. Astfel, a avut loc inaugurarea în anul 1902 a contactelor diplomatice între plenipotențiarii români și japonezi. Ambasadorul japonez N. Makino, acreditat în Austro-Ungaria, a rugat pe ministrul român la Viena, Emil I. Ghica, să informeze, confidențial, guvernul român asupra posibilului consimțământ privind înființarea unei Legații a Japoniei la București, precum și asupra încheierii unui tratat de comerț și altor convenții între România
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
facilita dezvoltarea raporturilor lor și relațiile de prietenie dintre cele două țări37. Referitor la înființarea Legației române la Tokio, M.A.E. preferă ca trimisul japonez să aibă reședința permanentă la București; partea română ar fi acceptat ca ministrul Japoniei, acreditat pe lângă o mare putere, să fie concomitent numit și în România, dar în situația când acreditarea era în țări care nu erau superioare României, reședința permanentă să fie stabilită la București. În nota Părții române se preciza că "pentru moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
4 octombrie 1957, a fost precizat, la cererea părții ceyloneze, că nivelul de reprezentare diplomatică a fost stabilit la nivel de legație, România fiind reprezentată în Ceylon de ministrul român în India (New Delhi) Nicolae Cioroiu, în timp ce ministrul Sri Lanka era acreditat la 15 iulie 1959, cu reședința la Moscova. Nivelul de reprezentare a fost ridicat la nivel de ambasadă la 23 martie 1966. Ambasadorul României în India, Aurel Ardelean, a fost acreditat ca ambasador nerezident în Sri Lanka, în anul 1966, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
India (New Delhi) Nicolae Cioroiu, în timp ce ministrul Sri Lanka era acreditat la 15 iulie 1959, cu reședința la Moscova. Nivelul de reprezentare a fost ridicat la nivel de ambasadă la 23 martie 1966. Ambasadorul României în India, Aurel Ardelean, a fost acreditat ca ambasador nerezident în Sri Lanka, în anul 1966, iar ambasadorul B. F. Pereira, acreditat la Moscova, a fost acreditat ca ambasador al Sri Lanka nerezident la București, în același an (1966); sistemul s-a practicat între cele două țări și după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
cu reședința la Moscova. Nivelul de reprezentare a fost ridicat la nivel de ambasadă la 23 martie 1966. Ambasadorul României în India, Aurel Ardelean, a fost acreditat ca ambasador nerezident în Sri Lanka, în anul 1966, iar ambasadorul B. F. Pereira, acreditat la Moscova, a fost acreditat ca ambasador al Sri Lanka nerezident la București, în același an (1966); sistemul s-a practicat între cele două țări și după anul 1989 (ambasadori rezidenți la Moscova și New Delhi și nerezidenți la Colombo și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
de reprezentare a fost ridicat la nivel de ambasadă la 23 martie 1966. Ambasadorul României în India, Aurel Ardelean, a fost acreditat ca ambasador nerezident în Sri Lanka, în anul 1966, iar ambasadorul B. F. Pereira, acreditat la Moscova, a fost acreditat ca ambasador al Sri Lanka nerezident la București, în același an (1966); sistemul s-a practicat între cele două țări și după anul 1989 (ambasadori rezidenți la Moscova și New Delhi și nerezidenți la Colombo și București). Economia este concentrată spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
comună de a stabili relații diplomatice la rang de ambasadă. În lunile martie și aprilie 1968, ambasadorul Nepalului la Moscova și al României la New Delhi au informat asupra acordului de a stabili relații diplomatice. Cei doi ambasadori au fost acreditați în Nepal și, respectiv, în România, cu reședința în India și, respectiv, cu reședința la Moscova. La 11 octombrie 1968, ambasadorul Aurel Ardeleanu a depus scrisorile de acreditare regelui Mahendra Bir Bikram Shah Deva, a apreciat că actul stabilirii relațiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
Ion Datcu a prezentat scrisorile de acreditare ca ambasador al României, cu reședința la Tokio. În perioada iunie 1990-august 1994, la Sydney a funcționat Consulatul general al României. În 1994, a fost redeschisă Ambasada României la Canberra și a fost acreditat un ambasador rezident. La 22 februarie 2002, a fost înființat Consulatul General al României la Sydney. Din 2011, consul general al României la Sydney este dl. Floricel Mocanu. În luna ianuarie 2003, s-a redeschis Consulatul General al României la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
Damasc și Moscova. Oficializarea stabilirii relațiilor diplomatice cu Iordania s-a efectuat la 2 aprilie 1965, prin publicarea unui Comunicat comun, fiind exprimate hotărârea celor două țări de a stabili relații diplomatice la rang de ambasadă și dorința de a acredita ambasadori la București și Amman. În primăvara anului 1967, România a înființat o reprezentanță comercială în capitala Iordaniei, care a avut o contribuție importantă la dezvoltarea schimburilor economice româno-iordaniene. La 25 septembrie 1968, dr. Iacob Ionașcu a fost numit, prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
și Siria. La 29 martie 1956, ministrul român la Damasc, Alexandru Șteflea, și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Siriei, iar la sfârșitul lunii noiembrie 1957 acesta a semnat decretul prin care ministrul sirian la Praga, Sabet El Arisi, era acreditat în aceeași calitate și la București. La 14 ianuarie 1956, o delegație economică română în vizită la Damasc a semnat un acord comercial și de plăți româno-sirian prin care părțile își acordau clauza națiunii celei mai favorizate și dreptul celor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
au dus tratative în vederea stabilirii relațiilor diplomatice între România și Mauritania, la nivel de ambasadă. Comunicatul comun a fost publicat la București și Nouakchott la 15 ianuarie 1965, în presa din cele două capitale. La 20 iunie 1970, România a acreditat în Mauritania primul său ambasador, pe Nicolae Sipoș, cu reședința la Alger; la 19 februarie 1971, a fost acreditat la București primul ambasador al Mauritaniei, cu reședința la Moscova. La 19 septembrie 1972, și-a prezentat scrisorile de acreditare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
publicat la București și Nouakchott la 15 ianuarie 1965, în presa din cele două capitale. La 20 iunie 1970, România a acreditat în Mauritania primul său ambasador, pe Nicolae Sipoș, cu reședința la Alger; la 19 februarie 1971, a fost acreditat la București primul ambasador al Mauritaniei, cu reședința la Moscova. La 19 septembrie 1972, și-a prezentat scrisorile de acreditare în România ambasadorul Mauritaniei, cu reședința la Moscova, Sidi Bouma Ould Sidi. În noiembrie 1972, România a deschis ambasadă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
soția, a efectuat o vizită oficială în România, unde ceremonia de sosire și celelalte acțiuni s-au petrecut conform regulilor protocolare; semnatarul acestor rânduri nu a mai participat, aflându-mă deja în Pakistan, în calitate de ambasador al României, unde am fost acreditat cca. 7 ani, și mai târziu, după circa 9 ani, în Suedia, îmi amintesc de întâmplarea de la Nouakchott și am grijă ca toate ceremoniile să decurgă în mod corespunzător, cu prilejurile unor vizite în Pakistan, care au fost 3-4, ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
17 august 1956; la 20 februarie 1962, au fost stabilite relații diplomatice la rang de ambasadă 76. În septembrie 1962, România a deschis la Rabat o misiune diplomatică, condusă de un însărcinat cu afaceri a.i. În februarie 1968, a fost acreditat la Rabat un ambasador român cu reședința permanentă la Roma, iar în iunie 1969 a fost acreditat primul ambasador marocan în România, având reședința la Belgrad; în august 1969, a fost acreditat un nou ambasador în Maroc, cu reședința permanentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
În septembrie 1962, România a deschis la Rabat o misiune diplomatică, condusă de un însărcinat cu afaceri a.i. În februarie 1968, a fost acreditat la Rabat un ambasador român cu reședința permanentă la Roma, iar în iunie 1969 a fost acreditat primul ambasador marocan în România, având reședința la Belgrad; în august 1969, a fost acreditat un nou ambasador în Maroc, cu reședința permanentă la Rabat. România s-a preocupat permanent de amplificarea relațiilor economice, tehnico-științifice și culturale cu Marocul. Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
cu afaceri a.i. În februarie 1968, a fost acreditat la Rabat un ambasador român cu reședința permanentă la Roma, iar în iunie 1969 a fost acreditat primul ambasador marocan în România, având reședința la Belgrad; în august 1969, a fost acreditat un nou ambasador în Maroc, cu reședința permanentă la Rabat. România s-a preocupat permanent de amplificarea relațiilor economice, tehnico-științifice și culturale cu Marocul. Din anul 1966, între România și Maroc au avut loc schimburi de delegații economice în scopul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
20 aprilie 1968. În anul 1961, la Ouagadougou au avut loc festivități pentru a marca prima aniversare a independenței țării; la festivități a participat ambasadorul României la Conakry, Gheorghe Popescu, în calitate de reprezentant al președintelui României. În anul 2004, România a acreditat la Ouagadougou ambasadorul rezident la Dakar, iar în anul 2006 ambasadorul Burkina Faso de la Paris a fost acreditat la București; la 17 martie 2003, a fost creat la Ouagadougou un Consulat onorific al României, condus de un fost student în România
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
a independenței țării; la festivități a participat ambasadorul României la Conakry, Gheorghe Popescu, în calitate de reprezentant al președintelui României. În anul 2004, România a acreditat la Ouagadougou ambasadorul rezident la Dakar, iar în anul 2006 ambasadorul Burkina Faso de la Paris a fost acreditat la București; la 17 martie 2003, a fost creat la Ouagadougou un Consulat onorific al României, condus de un fost student în România, Seydou Sanfo. În baza unui acord comercial încheiat cu unele state africane, inclusiv cu Volta Superioară, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
a fost înlocuit de Mihail M. Pîcleanu, care a condus misiunea diplomatică până în 1927. Legația Suediei la București a fost deschisă în anul 1921, fiind condusă de un ministru plenipotențiar. Între anii 1922-1924, miniștrii plenipotențiari ai României în Suedia erau acreditați și în Norvegia. În perioada dintre cele două războaie mondiale, după înființarea reprezentanțelor diplomatice la Stockholm și București, precum și datorită politicii înțelepte a lui Nicolae Titulescu, s-au lărgit relațiile economice, politice și culturale între cele două țări. Tendința și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
strângerea legăturilor comerciale româno-scandinave. Reprezentarea diplomatică a României în Suedia, după restabilirea relațiilor diplomatice, în decembrie 1947, la rang de legație, apoi la cel de ambasadă până în decembrie 1989 și după aceea a fost următoarea: Radu Rusescu, primul reprezentant român, acreditat în 1947-1953; Francisk Otrok în perioada 1953-1958; însărcinați cu afaceri a.i, 1958-1961; Manu Petre 1961-1966; Eduard Mezincescu 1966-1973; Dumitru Lazăr 1973-1975; Teodor Vasiliu 1976-1984; Ioan Ceterchi 1984-1990; Lucian D. Petrescu 1990-1994; G. Ionescu 1994-1998; I. Constantinescu 1998-2005; Victoria Popescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
a avut convorbiri cu ministrul de externe Corneliu Mănescu și a fost primit de Nicolae Ceaușescu. După evenimentele din decembrie 1989, relațiile româno-suedeze au continuat într-o notă pozitivă, în toate domeniile de activitate. În perioada în care am fost acreditat în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Regatul Suediei (1990-1994), am activat continuu în direcția dezvoltării relațiilor politice, economice și culturale, efectiv în toate domeniile de activitate, punând accent pe pregătirea unor schimburi de vizite la Stockholm și București, la nivel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
care a funcționat până în anul 1942, când consulatul a fost desființat"97. Cuba a intenționat în anul 1927 să înființeze un oficiu diplomatic la București. Problema a fost abordată la Praga, la 13 aprilie 1927, între miniștrii României și Cubei acreditați în capitala Cehoslovaciei, reprezentantul Cubei făcând cunoscut că în luna iunie se va deplasa la București pentru a-și prezenta scrisorile de acreditare. În cele din urmă, nu s-a dat curs acestei intenții. La data de 27 septembrie 1942
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
la rang de ambasadă, publicat în presa română, la 4 iulie 1970105. Anterior, au avut loc contacte pe cale diplomatică, în câteva capitale și la O.N.U., precum și convorbiri economice. Ca urmare a stabilirii relațiilor diplomatice, România și Costa Rica au acreditat ambasadori, fără a deschide, pentru un timp, ambasade rezidente. Ambasadorul României în Republica Peru, Mircea Nicolescu, și-a prezentat la 9 septembrie 1971 scrisorile de acreditare în calitate de ambasador și în Republica Costa Rica primul ambasador în această țară; la 21 septembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
și a desfășurat o activitate susținută în perioada interbelică, contribuind la dezvoltarea relațiilor româno-venezuelene. Ministrul afacerilor externe al Venezuelei, Pedro Itriago Chacin, informa, la 14 iulie 1924, pe omologul său român, I. Gh. Duca, de inițiativa guvernului venezuelean de a acredita pe Simion Planas Suarez în calitate de trimis special al Venezuelei pe lângă guvernul român. Acesta, anunțându-și sosirea la București prin nota sa din 1 octombrie 1924, menționa că a fost însărcinat "cu agreabila misiune de a transmite poporului român și guvernului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
ce există între cele două țări"107. La 8 iulie 1930, Pedro Itriago Chacin, ministrul relațiilor externe al Venezuelei, înștiința oficialitățile române că, "dorind a da o dovadă importanței ce acordă relațiilor comerciale între Veneuzuela și România, a decis să acrediteze la București un reprezentant în persoana lui Cesar Marmol Cuervo pentru a studia condițiile și perspectivele dezvoltării lor". La 7 mai 1931, guvernul român sublinia că acceptă cu plăcere misiunea venezueleană și va acorda toate facilitățile trimisului special. C. M. Cuervo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]