KorAP: Find »[drukola/base=aduna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...162 163 164 ...1434 >

35,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

întinsă și pulsând parcă, în vreme ce în partea doamnei Miyagi o presiune insinuantă, alunecoasă. Am înțeles că printr-un rar concurs de împrejurări mă atinsese în aceeași clipă sfârcul stâng al fiicei și cel drept al mamei, și trebuia să-mi adun toate puterile să nu pierd contactul minunat și să apreciez cele două senzații simultane, distingându-le și comparându-le. — Îndepărtați frunzele, spuse domnul Okeda, și tulpina florilor se va apleca spre mâinile voastre. Era în picioare, în spatele grupului nostru de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
în figuri bine conturate, nu aduce cu sine cuvinte spuse, ci doar voci confuze, cântece potolite. Abia în a treia curte senzațiile încep să capete formă. Mai întâi mirosurile, aromele, apoi lumina unei flăcări luminând fețele fără vârstă ale indienilor adunați în bucătăria mare a Anacletei Higueras, pielea lor smeadă, ce ar putea fi foarte bătrână sau adolescentă; poate erau deja bătrâni pe când tatăl meu era aici, poate sunt fiii celor din generația lui, care acum îl privesc pe fiul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
timpului. Acolo, la capătul acelei dungi de neant pe care continuu s-o numesc Bulevardul, văd avansând o figură subțire, într-o haină de blană de culoare deschisă: e Franziska! Recunosc pasul zvelt, cizmele înalte, modul în care ține mâinile adunate în manșon, fularul lung, în dungi, care flutură. Aerul înghețat și terenul pustiu asigură o bună vizibilitate, dar degeaba îmi agit brațele, făcând gesturi de chemare: nu mă poate recunoaște, suntem încă prea departe unul de altul. Avansez cu pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

dărui femeii pe care o iubește și o admiră mai mult decât pe oricare alta o micuță mostră din chiar pământul pe care călcau. O mostră specială, firește: un fragment de rocă ce fusese făurită cu atâția ani în urmă, adunând în ea atâta strălucire. Apoi cineva îl scosese din pământ la Orapa, îl șlefuise, îl adusese la Gaborone și îl montase în aur. Și toate astea pentru ca Mma Ramotswe să-l poarte pe inelarul mâinii stângi și să dea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
sâmbătă împreună cu Mma Ramotswe, să o ajute la cumpărături sau la diverse treburi prin casă. Fără ea, se simțea pierdut: Gaborone i se păru ciudat de pustiu; garajul era închis și nu avea nici o chemare să rezolve hârțogăraia care se adunase pe birou. Firește, ar fi putut să-și viziteze un prieten și, poate, să urmărească împreună un meci de fotbal, dar, nu avea chef nici de așa ceva. Apoi se gândi la Mma Silvia Potokwane, directoarea orfelinatului. Întotdeauna se întâmpla câte ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
soțul ei i-au hrănit pe copii, dar nu i-au putut primi în familia lor, fiindcă aveau deja doi copii și nu erau foarte bogați. Fetița a învățat setswana destul de repede. A găsit modalitatea de-a câștiga câteva pula adunând sticle goale de la marginea drumului și returnându-le la depozitul de sticle. Ducea bebelușul în spinare, legat într-un ham și nu-l pierdea niciodată din ochi. Am stat de vorbă cu infirmiera în legătură cu ea și am înțeles că, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Cea mai bună sursă de informații erau, neîndoielnic, servitoarele, dacă le putea convinge să vorbească. Era ora prânzului, iar servitoarele erau, pesemne, ocupate la bucătărie. În aproximativ o oră, însă, vor lua și ele pauză de masă și se vor aduna în aripa servitorilor. Acolo se putea ajunge ușor dacă o lua pe aleea dosnică din spatele proprietății. Atunci va fi momentul să stea de vorbă cu ele și să le dea bancnotele nou-nouțe de cincizeci de pula pe care Mma Ramotswe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

Ți s-a blocat acul de patefon pe cerul gurii? Tu te-auzi? Ți-a mai spus cineva că ești plictisitor? S-a enervat, fornăie. *** Întredeschid ochii, dar mușchii sunt încă prea somnoroși și nu reușesc să-i mai și adun la timp, așa încât o țandără din ghirlanda ornamentală plantată deasupra patului mi se-nfige sub pleoapă. Oroarea aceea de ghips împletit, cu arabescuri și înflorituri, ar fi trebuit dată jos cu dalta, cu tot cu spoturile ei, cadou de la socru-meu, inginer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
cochilii, le taie numai piciorul, fără coarne și căcăraie. Și-s scumpi! Mănâncă numa’ ăia cu bani și mașini, la niște restaurante care-s departe, au lumină toată noaptea... - Păi și tanti Leana, când n-avea ce să ne dea, aduna lobodă și melci din grădină, îi arunca în oală și dup-aia îi toca cu usturoi... Am atins peretele c-un genunchi și e unsuros, alunecă. Nu m-aș putea ridica pe acolo, m-aș duce înapoi în bazin, cine știe cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
atins peretele c-un genunchi și e unsuros, alunecă. Nu m-aș putea ridica pe acolo, m-aș duce înapoi în bazin, cine știe cât de departe. Nici apa nu e prea caldă, brrr, mă ia cu leșin de foame. Mi se-adună scuipatul în gură. N-am mâncat decât o felie de pâine cu magiun și apa suge, se-nvârte ceva în stomac. Plescăi, se face spumă, aș vrea să înot și eu până la malul celălalt, dar e prea adânc, peste doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mi se învârtă toate în fața ochilor, mă văd purtat pe-o masă, cu burta-n sus, parcă țin apă și-n obrajii umflați și oricând pot să-i stropesc, dar îmi pare bine pentru că acuma o să mă plângă. O să se-adune toți, ca de Paște, când stau la coadă la cuptorul de cărămidă, cu tăvile de cozonac crescut și oalele cu sarmale, și-o să vorbească-ntre ei și-o să mă plângă și-o să le pară rău. „Păcat de el...”, așa o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și io Turcia, mai aduceam, mai vindeam, am avut și două tarabe-n Podu’ Roș, da’ le-a dărâmat animalu’ ăla, că nu-s potrivite cu urbanistica, ’tu-i anafura cui l-o făcut... am pierdut tot ce se mai adunase... ce crezi, că ne îmbogățeam?, cumpărau cu o mie de lei mai ieftin, mai băgam câteva cartușe de țigări, cafea de la polaci, mai închideau ochii tablagiii, că le pasam și lor... da’ ne îngheța inima-n noi, stăteam și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
strângeau în cocoloașe deasupra apei, „și cum să le vină să-nghită așa ceva?”, cam fără chef de viață și în dispoziție meditativă pentru că, „uite, Oscar azi nu prea înoată cu poftă, n-are direcție, iar Guppy e apatic”, cu lăbuțele adunate pe pântece, după ce și-a băut ceaiurile pentru circulație și-a înghițit pilulele pentru tensiune, cu pixul în mână, întorcând foile cât mai rapid, căutând cu privirea fazele alea fierbinți-fierbinți. Pe urmă, în baie, după mai multe încercări, renunțând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
e cenușă pe salcâmi, pe toate buruienile, înghiți mămăliga cu oasele alora făcute scrum...”, își acopereau nările. Alții spun că, din cauza datoriilor, l-au tăiat de la rețeaua de gaze sau pentru c-a rămas unu’ ars numai pe jumătate, au adunat ce-au putut și l-au îngropat până la urmă, pe banii lor. I-a acuzat familia ars-îngropatului, au deschis proces, încă se mai hârâie prin tribunale. - Și e mare păcat, se-nchina Mitică, fostul linotipist. Cine lasă scris să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
între ferestrele care dau spre curtea umbrită doar de firavele tufe de soc... Când venea seara... se scărpina undeva și lua laxative... Mi-amintesc soba de teracotă făcută de meșteri aduși... de la dracu-n praznic, vezi tu... De Crăciun, ne-adunam în fața bradului și cântam, mirosea a cozonac, lumânările... Poveștile copilăriei mi-au rămas întipărite... am suferit alături de Tom și Jerry, am visat cu rățoiul, ne-am jucat de-a indienii, îmi legasem pene și mă dădeam pe față cu vopsea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Marcu să-ntrebe de traducere, o aud pe Carina din bucătărie. E gata? Cică trebuia s-o predai de săptămâna trecută... - Nu. - N-o să iei mai nimic luna asta... - Probabil. - Și cu ce plătim întreținerea? C-au afișat, s-au adunat vreo cinci milioane... - N-o plătim. - Ce-a fost în capul meu de m-am măritat cu tine? - ??? *** „Dacă vom considera că înălțimea copacului reprezintă existența subiectului, mai precis, lungimea trunchiului semnifică durata vieții sale, atunci, în funcție de detaliile din desen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
urcă, urcă. Am întins mâinile spre ziduri. Mă mir că se smolesc atât de repede, sunt negru până la coate. „Aha, ia spune și tu, cine nu-i aici? Și cine-a zburat, aschimodie?” aud. *** Iar e dimineață. Călâie. S-a adunat lumea în fața blocului de vis-à-vis. - S-a aruncat una de la etajul patru, acum vreo jumătate de oră... mă lămurește o vecină. O bătea bărbată-său... Are doi copii... O bătea și băiatu’ mai mare. Și cred c-o bătea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mai mici și prune. - Aseară am vorbit iar cu omuleții, a venit cel cu pălărie și m-a salutat, pe urmă i-a chemat și pe ceilalți, i-am zis lui Sorin la dude. Mi-au arătat clopoțelul care-i adună pe toți. Știi cum sună? Parcă nici nu-l auzi, sună așa, în tine... Întotdeauna Sorin mă fluiera, treceam prin gard, prin spărtură, ne urcam în dud, apucam creanga cea mai mare, ne ridicam în mâini cât să ne sprijinim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nimeni de la el, că-i era rușine. Au fost vreo șapte-opt lauri acasă, tată-său a murit într-un accident de mină, mă-sa nu-i putea ține din pensia de urmaș, mai lucra cu ziua pe unde se putea, aduna vara spice de pe urma combinei, le ducea cu spatele și pisa boabele-n piuă să facă păsat, să le umple burta. De mititei mergeau la harbuzării sau mai veneau la oraș, să păzească în piață. Numai câtă mămăligă trebuia să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
eu n-am timp de prostiile astea și nu mă pricep. Și n-am vrut să-i dau pe buruiene...”. Ha-ha-ha, „ce ți-a adus iubitul de Valentine’s Day?”, „o hotă, maică, o hotă, să tragă aburul...”. Am tot adunat ce-aruncă alții, mulțumesc, săru’ mâna, boierule, telal trebuia să mă fac. Aș putea să scriu pe ușă „La Sara. Consignație”. Tu ce vrei? Spune odată! Tu ce vrei? Mi-aud pașii pe scări și, cu fiecare treaptă, îmi vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
au suflat în ureche celălalt nume, de-acu’ nu te mai cheamă Ștefan, m-au vândut pe fereastră, de-acu’ nu te mai cheamă Ștefan, să nu te recunoască boala cea rea, au turnat pulberi într-o strachină, s-au adunat într-un soi de vierme, dar am fost mai puternic, întotdeauna am fost foarte puternic, puteam să vin cu degetul dezbârnat, atârnând, cu tenișii plini de sânge, cu osul rotulei la vedere, cu sârme-nfipte în talpă, se lipea repede carnea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
am fost mai puternic, întotdeauna am fost foarte puternic, puteam să vin cu degetul dezbârnat, atârnând, cu tenișii plini de sânge, cu osul rotulei la vedere, cu sârme-nfipte în talpă, se lipea repede carnea, creșteau crustele ca prin farmec, se-adunau buzele rănilor în două-trei zile. Am făcut școală, am învățat „Ich bin ein Pionier”, stăteam trei în bancă, eu întotdeauna pe fiarele din mijloc, eram decrețeii, copiii lu’ Ceaușescu, unde dracu’ o să mai încăpeți? Nu mai e loc în școală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
părinte, atunci așa facem... S-au spus rugăciunile, „... și să-l așeze alături de cei drepți...”, a mai trecut cam jumătate de oră. Am reușit să fumez două țigări, ascuns după un monument cu un înger, parcă puțin cocoșat, aplecat s-adune în căușul palmelor suflarea muribundului, s-o poarte la ceruri, dar n-am cum să plec. Sicriul trebuie dus la destinație și, din nefericire, nu suntem decât vreo patru care putem îndeplini această sarcină. - Încă nu e gata, părinte, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
bine. - Fum... și umbră... toate... fum... amin... - Ca firul subțire de ață este viața, continuu cu o voce mai plină. Nimeni nu știe când se frânge, pare rezistent, dar nu e, pare fără sfârșit, dar nu e, numai cei necugetați adună averi, uitând de mântuirea sufletului lor, căci, spune cuvântul Bibliei, mai ușor va trece cămila prin gaura acului decât cel bogat cu averile sale în ceruri. Cel puțin în privința asta, eu n-am nici o grijă - trec iute ca fulgerul, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
a intrat fluierând în casă, „...la gară la Făgădău, păi... la gară la Făgădău, când e bine, când e rău, vine prostu’ la pârău...”, și-a început să spargă un perete. Sare tencuiala, se desprind până la urmă și cărămizile. - Aschimodie, adună și tu niște bolovani mai mărișori și trage, tată, în geamurile de la ceardac. În toate... Să le-aud cum cad pe jos, uite, nu te lași pe spate, nu din cot ca fetele... ia-l pe ăsta mai rotund, aruncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]