6,798 matches
-
mașinile și le lăsau să stea acolo, despuiate și părăsite, ca scheletele unor balene. Măruntaiele mașinilor noastre erau niște coșuri umplute până la refuz, umbrele de soare, pături, aparate de radio și genți cu conținutul necunoscut, pe care femeile și le agățau de umăr. Aceste genți făceau adevărate minuni. Din ele femeile scoteau ca prin farmec tot felul de lucruri și în ele dispăreau tot felul de lucruri. O gustare, dulciuri, bani pentru o înghețată la bufetul din sat, caseta cu muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în vârful copacului. Dedesubt se aflau o grămadă de vaci care mugeau pașnic și n-o luau deloc în seamă. De o creangă subțire părea să atârne ceva. Privind mai atent, ne-am lămurit că era sutienul ei care se agățase acolo și, dacă el spânzura pe creangă, era clar că ea nu-l mai purta. Am sărit în sus și am vrut să pornim în goană spre mal, ca să vedem ceea ce așteptam. Dar în aceeași clipă am simțit umflătura dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spele În profunzime periuța de dinți pentru că nu suporta să vadă În ea resturi de pastă de dinți sau acea bătrână care desena arbori genealogici ai familiei sale și niciodată nu se descurca cu numele pe care trebuia să le agațe de ramuri. Timp de câteva săptâmâni, până când rutina nivela atenția datorată internaților, el era cel nou, benjaminul grupului, și asta pentru ultima dată În viață, chiar dacă aceasta ar dura cât eternitatea, această eternitate care, așa cum se spune despre soare, strălucește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
că În bucuria acelor prime și delicioase zile de imortalitate, până la urmă atât de scurte, căreia acest popor i s-a lăsat pradă cu inocență, o doamnă, văduvă de puțin timp, a avut ideea de a sărbători această nouă fericire agățând drapelul național În balconul plin de flori al sufrageriei sale, cel care dădea spre stradă. Ne amintim desigur și cum, În mai puțin de patruzeci și opt de ore, arborarea de drapele se răspândise În toată țara, ca un fitil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de recul, ca și cum, văzută de aproape, femeia ar fi fost altceva decât femeie, ceva din altă sferă, din altă lume, de pe fața nevăzută a lunii. Cu capul aplecat, Încercă să se alăture colegilor care ieșeau, să fugă, dar cutia violoncelului, agățată de unul dintre umerii săi, Îi Îngreună manevra de eschivare. Femeia era În fața lui, Îi spunea, Nu fugiți de mine, am venit doar să vă mulțumesc pentru emoția și plăcerea de a vă fi ascultat, Mulțumesc foarte mult, dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și femeia nu-și luară rămas-bun, nu spuseră pe sâmbătă, nu se atinseră, era ca o ruptură sentimentală, din cele dramatice, din cele brutale, ca și cum ar fi făcut un jurământ de sânge să nu se mai revadă niciodată. Cu violoncelul agățat de umăr, muzicianul se Îndepărtă și intră În clădire. Nu se Întoarse Înapoi, nici măcar când, ajuns În prag, se opri pentru o clipă. Femeia se uita la el și-și strângea cu putere geanta. Taxiul plecă. Violoncelistul intră În casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să îl las să mă îmbolnăvească de paralizia lui, iar eu tremur, iată cum viața se scurge din mine încetișor, picătură cu picătură, adunându-se într-o băltiță formată în afara camerei, iar eu, diafană, lipsită de greutate, încerc să mă agăț de fereastra deschisă, plutesc prin cameră asemenea unei păsări vesele care a nimerit aici din întâmplare. Iată dulapul cel mare, lipit de zid, chiar ieri mă urcasem pe scară și dădusem jos hainele de vară, punând în locul lor hainele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
complet dependent de mine. Vorbele lui îmi trec pe lângă urechi, absurde, fără înțeles, încercând să ajungă la mine, iar eu ies din cameră, mă apropii de telefon pentru a suna la serviciu, dar atunci observ ceva pe frigiderul din fața mea, agățat de magnețelul acela colorat pe care Noga îl confecționase pentru mine de ziua mamei, era numărul de telefon scris cu cifre adunate și strâmbe al ambulanței, iar eu îl privesc înspăimântată, de când atârnă acolo, cine știa că vom avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
larg deschiși, și îl informez pe un ton sec, trebuie să te îmbraci, Udi, imediat vin să te ia, iar el se retrage, întorcându-și fața de la mine, ochii săi se despart cuprinși de teroare de obiectele din jurul său, se agață de dulapul de haine, de jaluzelele trase, de fotografia acelei case vechi, ce o fi acolo, deasupra acoperișului, nori sau umbre ale norilor? Se aude înfundat o sirenă, iar eu ies de după ușile dulapului cu un tricou alb și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe cine cauți, fetițo, întreabă cineva, iar ea strigă, pe tatăl meu, și iată-i căpșorul în cadrul ușii, cu fața luminoasă, cu ochii ei asemenea unor struguri verzi strălucind de emoție, tati, ce s-a întâmplat cu tine, strigă ea, agățându-se de trupul lui inert, ignorând toate tuburile acelea atârnate de corpul său, ignorându-mă și pe mine, iar el încearcă să o îmbrățișeze, însă își mișcă brațele cu foarte mare greutate, sunt bine, Noga, m-au internat numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cadou întârziat în mână, dar nu îi deschideam, pentru că între noi era o uniune secretă, perfectă, pe care cei din exterior nu puteau decât să o profaneze, iar mie, vreme de luni de zile, nu mi-a lipsit nimic, mă agățam de ei doi ca și cum ar fi fost mama și tatăl meu, care se întorseseră unul la celălalt, pentru că fusesem fetiță cuminte. Ani de zile nu îndrăznisem să mă gândesc la zilele acelea, iar acum dulceața lor concentrată mă sufocă, greața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și singuri. Nu exagera, astfel de lucruri li se întâmplă tuturor, aici sau aiurea, important este că a trecut, important este că suntem acasă, spun eu sigură pe mine în timp ce coborâm din mașină, mă aplec deasupra lui, iar el se agață de gâtul meu și se ridică, merge atât de încet, parcă ar înainta cu ultimele puteri, se sprijină de mine cu membrele sale slăbite, cu privirile în pământ, nedorind să își arate neputința, eroul cărat cu demnitate pe o targă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o targă, luptându-se cu o boală misterioasă, întorcându-se acasă cu semnul rușinii pe față, alungat din spital. Mi se pare că văd o perdea mișcându-se și pe fiica vecinilor de dedesubt privind o clipă pe fereastră, clopoțeii agățați în părul ei ne acompaniază pașii făcuți cu mare efort, ne oprim între etaje pentru a ne odihni, picioarele aproape că i s-au îndoit sub propria greutate cu un trosnet ascuțit al încheieturilor, iată că ușa apartamentului nostru se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iese în întâmpinare cu un balon oranj în mână, o surprinseserăm în timpul pregătirilor pentru un bun-venit festiv, și din pricina mirării dă drumul balonului, care este luat de curent, se ridică și se micșorează, se face cât o portocală, apoi se agață de ramurile unui liliac persan din fața clădirii, transformându-l ca prin miracol într-un portocal. Ochii ei ne privesc pe noi, apoi balonul, supărarea pierderii balonului este diluată de apariția noastră, apoi izbucnește fericită, tati, te-ai făcut bine, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
uzi pe sub halatele albe, strângându-ne mâinile în lift ca niște copii îndrăgostiți, iar eu îmi spun, cât de ușor este totul în locul acesta, nu ca acasă, unde doarme Noga și problemele ne presează. O lumină încărcată de ploaie se agață de fereastra noastră, învelindu-i partea inferioară a trupului, ca și când i-ar fi crescut blană, ca și cînd ar fi acoperit-o pământul acela arat de la marginea satului, care întotdeauna, după prima ploaie, se acoperea cu o pătură verde, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
însă eu mă încăpățânez, îți voi aduce unul, vei vedea, îți voi aduce unul exact la fel, voi primi bani la nuntă și din toți banii îți voi cumpăra unul exact la fel, iar migrena se strângea în jurul capului meu, agățându-se cu forcepsul, cum voi putea sta dreaptă sub hupa1, cum va putea sta el alături de mine, ultima rămășită a măreției sale i-a fost răpită chiar în ziua nunții mele, iar de atunci am ascuns de ochii lui tumultul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să plece mai repede, privesc neliniștită șoseaua, liliacul persan de vizavi flutură spre mine, cerându-și scuze, îi zâmbesc, e în ordine, nici eu nu mai am prea multe de oferit. În urmă cu doar câteva săptămâni de jur împrejurul său stăteau agățate florile lui în formă de stea, întreaga sa coroană brodată cu firișoare violete, parfumate, iar acum, nici urmă de podoabe, a rămas galben și umilit, expus sub razele soarelui, care mă trimit și pe mine înăuntru, și trec în vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în timp ce coboară scările îmi trimite un zâmbet plin de bune intenții, este important să dormi bine în timpul nopții de dinaintea consultației, să mănânci ușor, să elimini tensiunea din trupul tău, încearcă să te relaxezi, cel puțin, nu mai încerca să te agăți atât de mult de lucruri care nu vor să ți se ofere. Mă grăbesc spre camera lui, încerc să exersez cele învățate, să mă relaxez, să mă relaxez și se pare că și el exersează cele învățate și e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
simt că am deja un spin sarcastic în gât, o aud spunând încet, dar cu pompă, ca și când mi-ar da o veste importantă, astfel trebuie să trăim, Naama, noi suntem cerul care privește norii trecând, fără să încercăm să ne agățăm de ei, fără să încercăm să îi oprim. Bun, dar nici măcar el nu îi poate opri, nici dacă ar vrea, protestez eu, iar ea spune, așa este, exact cum noi nu ne putem agăța de perechea noastră sau de prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trecând, fără să încercăm să ne agățăm de ei, fără să încercăm să îi oprim. Bun, dar nici măcar el nu îi poate opri, nici dacă ar vrea, protestez eu, iar ea spune, așa este, exact cum noi nu ne putem agăța de perechea noastră sau de prieteni, nici măcar de copiii noștri. Privirea ei întunecată zăbovește asupra fetiței adormite, asupra mobilelor care umplu salonul, asupra podelei pline de praf, trebuie să fim liberi ca o picătură de mercur căzută pe podea, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
înainte de moarte nu este prea târziu, iar eu sunt gata să mă consolez chiar și cu acest gând, dar iată pași apropiindu-se de noi, o pereche pe pantofi bădărani își fac loc în îmbrățișarea noastră, mâinile lui Noga se agață de coapsele noastre, calde și lipicioase, iar Zohara continuă să șoptească, fără furie, fără reproșuri, niciodată nu este prea târziu, întotdeauna există speranță, iar eu o îmbrățișez pe Noga așa cum făceam când era la grădiniță, când părinților li se cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acestei rare armonii, ci o sparge într-o clipă, dar eu mă stăpânesc, fără furie, fără reproșuri, mă grăbesc să îi torn fulgii de porumb în castron, hai să mănânci, Noghi, dar ea spune, nu îmi este foame, apoi se agață de el cu mișcări exagerate, aproape doborându-l, tati, doctorița a spus că te vei face bine, el întinde o mână slăbită și îi mângâie părul, sunt fericit să aud asta. Intru grăbită în cameră să mă schimb, scot o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
modestă și bătrânicioasă. Iată ce a mai rămas din micuța noastră grădină, doar un copac singuratic înfipt în mijlocul ei, pom de zi de naștere, cum îl botezasem eu, pentru că în jurul său alergasem în ziua în care împlinisem șase ani, mă agăț de tulpina lui grunjoasă și dansez până când capul începe să mi se învârtă, până ce toți oaspeții se lipesc unul de altul, formând un zâmbet mare, plin de limbi și dinți. Strângeam în mână o batistă micuță, o batistă albă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ne vom aminti nimic, nu vom uita nimic. Iată-i urmărindu-se unul pe celălalt, unindu-și brațele răsfățate, tremurând de plăcere în îmbrățișarea cerului, iată-i înghițind luna, dezvăluind-o imediat întreagă, ieșind neatinsă din strânsoarea lor, iată-i agățându-se unul de altul, apoi risipindu-se într-o clipă, împrăștiindu-se în împărăția fără margini a cerului, îmbrăcând și dezbrăcând forme, urcând dealuri și coborând văi, explodând deasupra piscurilor înzăpezite. Aproape în fiecare seară ieșeam în grădină, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai rămâne acum, doar amărăciunea, care se va revărsa din gâtlejul său și ne va inunda pe toți, deja ne văd pe mine și pe Noga încercând să plutim prin mlaștina densă a amărăciunii lui, ierburile grele ni se vor agăța de picioare, ne vor trage în jos, iar noi nu vom avea de ce să ne mai prindem, buclele ei sunt deja negre, murdare de noroi, și eu încerc să îi apuc mâna cu ultimele puteri, Noghi, nu te scufunda, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]