13,186 matches
-
lui atîrnă de zăbrelele ferestrelor, privind coroanele castanilor, păsările și ce mai e de privit. Doar unul a rămas În pat, țeapăn, cu pătura trasă pînă sub ochi - fixează inert tavanul, lăsînd senzația unui om nelocuit, dus de-acasă. De pe alei vine o rumoare pașnică; e ora mesei și asistentele Încep să adune pacienții din grădini. La un moment dat se ridică o voce ce-l strigă pe unul care se pare că lipsește la apel. Petcu, Petcule! strigă ea. Clienții
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și cianotice spre noi. Așteaptă să Înceapă spectacolul. — Te conduc la poartă, Îi zic și mă ridic. Nu pare fericită, cum ar putea să fie? Ea se gîndește la mine și Îmi vrea binele. Eu sînt nerecunoscător, țip. Mergem pe alei, neguroși, iar eu stau și mă Întreb ce i-o fi spus doctorului. Mă bagă În operație și ies de-acolo cu un nas cîrn, mic cît o căcărează de capră, un nas ca un rît miniatural. Va trebui să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să votăm toți pacienții din secție, după care tot alaiul, Împreună cu cutia uriașă, sigilată și ștampilată pe la colțuri, părăsește pavilionul ORL. Același lucru Îl fac și eu, cît se poate de ilegal, pe o ușă de serviciu, parcurgînd În viteză aleile pustii; un zumzet tonic, punctat de acute care vin din diverse radiouri sau din minți un pic Înfierbîntate, se aude din toate clădirile spitalului; dar, altfel, e liniște. Mă duc glonț În salonul lui Rică, unde de asemenea s-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
greoaie. Ă-ăăă-ă! mai exclamă el, În nici o limbă. Ne ridicăm care de pe unde stăm trîntiți și ne ducem la fereastră, ca să vedem cum alaiul electoral trece cu urna mobilă. Se pare că au obosit, pentru că se opresc la intersecția unor alei. Pauză de țigară. Unii s-au așezat pe bănci și Își suflecă mînecile cămășilor sau se șterg la frunți cu batiste, e o zi caldă, milițienii și-au scos chipiurile și Își fac vînt cu ele. Cutia e pusă undeva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
câteva zile, Alin a adus vestea de care toți se temeau. Andreea se droga, împreună cu un grup de copii din care făceau parte și fetele de la școala din "Cireșul”. Alin a început să povestească: I-am întâlnit în parc, pe aleea dinspre nord, mai puțin circulată. S-au adunat în jurul unui bărbat care tocmai număra niște bani. Când m-a văzut apropiindu-mă, nu s-a speriat, probabil credea că sunt din același grup. Andreea m-a văzut și s-a
PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOAŞTE. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Trifuş Iasmina Laura, Lobază Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2016]
-
lumea siguranței și a fericirii. După un moment sau două, evitându-i pe Brian și pe Gabriel (căci ei se apropiaseră), alergă din nou spre garaj, a cărui ușă continua să fie închisă. Începu să se joace cu prundișul de pe alee, zvârlindu-l cu lăbuțele, ca și cum juca mingea, și uită cu totul de vulpe. — E drăgălaș, spuse Hattie, luându-l pe Zet în brațe. Întrând în grădină pe poarta din spate, Adam și Zet se duseseră direct la garaj, trecând nepăsători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cuvinte, Tom sări peste partea mai joasă a zidului, străbătu în goană terasa crăpată, presărată cu bucăți de piatră spartă, făcu un salt în iarbă și începu să alerge cât îl țineau picioarele în direcția mării, de-a lungul unei alei de arbori de tisă zdrențuiți, care formaseră cândva niște garduri vii. Rămas singur cu fetele, Emma se simțea iritat, iritat că Tom dezertase, iritat că se lăsase convins să cânte, iritat pe Pearl că-i oferise prilejul acelei conversații prostești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
domnișorică țâfnoasă, cu nasul pe sus. Le spuse destul de repezit: — Ar fi mai bine să ne întoarcem! și o luară cu toții pe urmele lui Tom. Tom fugea de rupea pământul dar, simțindu-și respirația tăiată, mai încetini un pic. Pe aleea asfaltată care cobora dinspre Maryville până la locul unde își parcaseră mașinile, venea cineva. Era George. Tom alergă la el și-l prinse de braț. O, George, George, tu știai? Știai că Iisus a fost în Anglia? E o legendă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
adormit. — Ei, haideți să ne întoarcem acasă, îi îndemnă Brian.Veniți. În fond, nu s-a înecat unul dintre noi. E un lucru pentru care trebuie să mulțumim cerului. După masa de prânz, George se depărtase de grup. Porni pe aleea asfaltată, întâi în direcția opusă casei Maryvile, unde drumul cotea spre uscat și se pierdea într-o pădurice (aceasta era „plimbarea lui Brian“), și apoi îndărăt, în direcția Maryville, (când îl întâlnise pe Tom, pe la jumătatea drumului), lăsând în dreapta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nici în camera ei. Alex se duse la ușa din spate, larg deschisă, și se uită în grădină. La oarecare depărtare, văzu lumini și siluete mișcându-se și auzi glasuri. Nu cuteză să o mai strige pe Ruby. Coborî pe aleea pavată din spatele casei. Apoi își înghiți răsuflarea și fu pe punctul de a țipa, văzând silueta unui bărbat chiar alături de ea. Alex! Era George. Oh, slavă Domnului! Ce-i porcăria asta din grădină, ce se întâmplă? Nu știu. De bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
face acest lucru și nici să plece nu-i venea. Îi încolțise un nou gând care-l mâhnea cumplit: fără îndoială că Dominic Wiggins își închipuise - și avea, să-i spună și Nestei - că el și Anthea se duceau pe „Aleea îndrăgostiților“ ca să facă amor sub un boschet de păducel. Părintele Bernard o pierduse pe Diane, dar îl găsise în schimb pe Bobbie Benning. Se așeză pe bancă, lângă tânărul atât de doborât și-i înconjură umerii cu brațul: — Fiul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uite la Alex, se ridică din nou pe picioarele dindărăt și își reluă investigația. Alex se trase înapoi. Pe urmă, făcându-și vânt, smulse capacul pubelei în care bătuse cu pumnii și îl aruncă în direcția vulpii; capacul ricoșă pe aleea de beton și începui să se rostogolească întocmai ca un cerc. Vulpea sări în lături, dar nu fugi. Dimpotrivă, veni direct spre Alex, îi dădu ocol, apoi se repezi spre zidul garajului, izbind din fugă una dintre pubele și răsturnând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
retragerii dezordonate a familiei Brian McCaffrey. Intră în grădină și alergă prin iarbă în direcția Papucului. Întocmai ca și Hattie, apăsă pe butonul soneriei, încercă ușile, se uită pe ferestre. Nimeni. Începuse iarăși să plouă. Tom porni în fugă pe aleea alunecoasă, acoperită de mușchi, de sub copaci, și ieși pe poarta din spate. Rămase locului în stradă, în timp ce ploaia îi muia, în tăcere, părul lung șiroindu-i pe obraji, ca lacrimile. Își prinse din nou capul în mâini, încercând să gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pășesc în noua țară pe lângă căpitănia portului și pe lângă nenumăratele bărci cu vele. In fața lor, pe colină se vede localitatea, dominată de turnul unei biserici, lângă care mai observ altele două. Intru pe un bulevard larg, despărțit de o alee cu palmieri falnici și găsesc loc pe o bancă la umbră, unde îmi savurez prânzul, sărbătorind astfel intrarea în Franța, țara ce mă va găzdui, după calculele mele, mai mult de o lună de zile. Am o stare de profundă
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
care mă fac să-i cunosc și să-i apreciez mai mult. Constat apoi o armonie și frumusețe tipică lor în construirea caselor, acoperite aici cu ardezie, ca și o armonie generală între locuințe și mediul înconjurător. Spațiile verzi, florile, aleile, gardurile vii, copacii, totul este îngrijit, curat, ordonat și-ți încântă ochiul și îți înveselesc sufletul. Franța este foarte frumoasă, ca și oamenii ei. Cu ajutorul oficiului de turism din Saint Gervais, găsesc un loc de dormit într-un han pentru
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
mai umblăreață decât celelalte mătuși. Tiberiu se întorsese dintr-una din hoinărelile lui zilnice din timpul vacanței mari, când totul era verde și plin de seva verii calde și ploioase, și terasa casei lor unde încă de departe, venind pe alee, o zărise șezând pe iubita lui mătușa Georgiana împreună cu ai săi, i se păruse, așa cum era, înconjurată toată de verdeață, mai veselă ca oricând. Sosită pe neanunțate, ea îl întâmpina șezând pe-un taburet, c-un zâmbet care aducea cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o teșitură a zidului școlii, înconjurat de un lanț greu și masiv de fier forjat. Peste drum putea să vadă clădirea cenușie cu un etaj a primăriei, chiar pe colț, cu fațada spre Strada Principală, și mai ales părculețul cu alei asfaltate, plin de umbră, din spatele primăriei. Începeau fiecare zi de școală cântând, în picioare, Imnul Regal. O, Doamne sfinte, Ceresc Părinte, Susține cu a Ta mână Coroana Română. Nelu Manolache nu învățase nici acum cuvintele. Pornea să cânte cu însuflețire
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gardul proprietății Onofrei de pe strada Tudor Vladimirescu, pe la colțul curții, unde erau cireși și meri, și o luă pâș-pâș spre casa cea masivă și solidă, aplecat din mijloc ca să nu fie văzut nici dinspre casă, nici de pe stradă. Traversă repede aleea de ciment și se strecură tiptil între gardul de merișor și zidul casei. Se opri în dreptul ferestrei mai înguste, făcându-și socoteala că acolo trebuia să fi fost camera fetelor. Tot ce aveau de arătat Marilena și Melisa putea să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cu ea afară din restaurant. Curelaru le propune s-o arunce chiar acolo pe trepte și s-o șteargă cât mai repede, până nu vine poliția. Dar Chițu o înhață și o ia la fugă, cu geanta subsuoară, pe o alee ce îi scoate în spatele restaurantului și de acolo mai departe, pe străduțe depărtate de forfota orașului. Punctul matematic, în pizda mă-sii! strigă deodată Mazilu, înfuriat din senin. Chițu se întoarce către el cu prefăcută indignare: Hei! ce te-a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în împrejurări tragice. Ce fel de împrejurări tragice? am întrebat-o. Am să-ți spun, poate, într-o zi, când am să fiu în stare. Mă gândeam și, uneori, stând pe balcon mă uitam în jos la clădirea de dincolo de alee, începută și neterminată de ani de zile, peste care treceau unul după altul anotimpurile. La ultima vizită a mamei la locuința mea din București, locul era gol. Un loc întins, înconjurat de blocuri cenușii, plin de buruieni crescute peste rămășițele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
viața de zi cu zi. Alți copii se temeau să intre într-un cimitir. Lucian în schimb nu-și amintește să-l fi încercat vreodată sentimentul de teamă. Sigur, noaptea probabil că n-ar fi îndrăznit să se aventureze pe aleile dintre morminte, poate nici chiar însoțit. Dar ziua n-avea nicio reținere. Unii poate că ar spune: a fost un băiat curajos. Dar Lucian nu s-ar mândri cu asta. Nu, n-a fost curaj. Pur și simplu n-a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
asemenea gânduri îi umblă prin cap. Blasfemie! ar zice în gândul ei, desigur; fiindcă se jena să rostească cuvinte pompoase. Cum adică nu mai există niciun eu? Eul este veșnic și indestructibil, așa cum l-a creat Dumnezeu. Lucian înaintează pe alee, urmat de Liliana. Cotește la stânga pe dinaintea mormântului preotului paroh, părintele Dumitru Samoilă, care ocupă o poziție centrală, în capul aleii principale, apoi o ia la dreapta... Scuză-mă o clipă, i se adresează Lilianei și se întoarce să se uite
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Cum adică nu mai există niciun eu? Eul este veșnic și indestructibil, așa cum l-a creat Dumnezeu. Lucian înaintează pe alee, urmat de Liliana. Cotește la stânga pe dinaintea mormântului preotului paroh, părintele Dumitru Samoilă, care ocupă o poziție centrală, în capul aleii principale, apoi o ia la dreapta... Scuză-mă o clipă, i se adresează Lilianei și se întoarce să se uite la un detaliu de pe crucea impunătoare, de marmură neagră, de la mormântul preotului paroh. Ultima dată l-a văzut la slujba
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Deci n-au fost un an sau doi. Dumnezeu a fost darnic cu el, l-a ținut în viață încă șaptesprezece ani. Se întoarce la Liliana, care l-a așteptat doi pași mai încolo, și își continuă amândoi drumul pe alee... Iată și locul de veci al părinților lanțul deja vechi, de jur-împrejur, atârnând între stâlpi, vopsit în negru; crucea de curând ieșită din iarnă, curată și grunjoasă, de al cărei braț își agață scurta înainte de a se apuca să curețe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o facă. Și ar fi așteptat cu răbdare continuarea, pe față cu acel surâs încrezător care îi era caracteristic. Păi... m-am recăsătorit și... m-am mutat la... ea. Lucian urmărește cu privirea o doamnă masivă care se apropie pe aleea îngustă. Se dă într-o parte, făcându-i loc să treacă. La cimitir, la fel ca la țară, chiar și necunoscuții se salută între ei. Mai stăm? o întreabă pe Liliana după ce doamna s-a îndepărtat. N-ai aprins lumânările
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]