5,062 matches
-
noi piese de artilerie, care să poată fi folosită atât ca tun de câmp, cât și ca tun antitanc. Proiectarea efectivă a tunului a început pe 1 februarie 1943. Colonelul (la vremea respectivă) Valerian Nestorescu, șef al Serviciului material de artilerie, a fost însărcinat cu redactarea unui referat în care să fie prezentate caracteristicile noului tun și mijloacele prin care acesta urma să intre în procesul de fabricație. Colonelul Nestorescu fusese implicat în realizarea tubării amovibile a vechilor tunuri de câmp
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
completă a primelor patru blindaje aflate la 300 de metri, perforarea completă a celor trei aflate la 500 de metri și străpungerea celui aflat la 1000 de metri. Comisia militară aflată la fața locului a decis folosirea noii piese de artilerie drept armament principal pentru vânătorul de care Mareșal și demararea urgentă a producției tunului antitanc. Statul Major și Ministerul Înzestrării Armatei au decis lansarea unei comenzi de 1100 de tunuri antitanc în luna decembrie a anului 1943. Tunul a fost
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de obicei denumirea neoficială „Reșița Model 1943”. Tunul DT-UDR Nr. 26 avea 680 de piese, cu 70 de elemente mai mult decât tunul sovietic ZiS-3, însă mult sub cele 1200 de piese ale tunului antitanc german PaK 40. Piesa de artilerie era prin urmare mult mai simplu de construit. De la tunul sovietic împrumuta afetul, roțile, fălcelele, mecanismul de recul și tragere. Țeava tunului, ghinturile (în număr de 24, constante) și camera tubului cartuș era similare tunului antiaerian Vickers-Reșița Model 1936. Scutul
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
în plan vertical putea fi realizată de un singur servant, iar acesta putea executa și darea focului. Tunul avea și un opritor care semnala automat dacă țeava tunului urma să atingă solul în momentul reculului. Având afetul bifleș, piesa de artilerie avea stabilitatea și precizia necesară tragerii a trei proiectile consecutive fără a necesita ajustări. Producția în serie a fost demarată pe 25 februarie 1944 la Uzinele Reșița, Astra Brașov și Concordia Ploiești. Ultimele două fabrici nu au respectat normele folosite
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
ele câte o baterie de șase piese. Din decembrie 1944, numărul de tunuri alocat diviziilor a crescut la două baterii organizate într-un divizion. Tunurile Reșița Model 1943 au fost și în dotarea celor două regimente antitanc motorizate formate din artileria fostelor divizii de grăniceri la sfârșitul lunii august 1944. Fiecare regiment avea câte 36 de tunuri. Cele două formațiuni au fost subordonate Armatei I și IV. În primăvara anului 1945, majoritatea diviziilor de pe Frontul de Vest aveau șase sau douăsprezece
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
au fost subordonate Armatei I și IV. În primăvara anului 1945, majoritatea diviziilor de pe Frontul de Vest aveau șase sau douăsprezece tunuri antitanc Reșița Model 1943 în dotare. Tracțiunea tunului era auto. Regatul României a achiziționat 100 de tractoare de artilerie RSO/1 în 1943, acestea fiind principalul mijloc de tractare a tunurilor antitanc până la sfârșitul verii anului 1944. Ulterior, tunurile au fost tractate hipo, din cauza pierderilor și a lipsei pieselor de schimb. Tunurile Reșița Model 1943 urmau să fie tractate
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
luptelor din mediul urban, tunurile antitanc Reșița au fost folosite pentru a distruge punctele de rezistență ale inamicului. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, tunurile Reșița Model 1943 au fost păstrate în dotare până în anii 1950 (Batalionul 357 Artilerie Antitanc din Brașov încă avea în dotare tunul în anul 1954), ulterior fiind folosite pentru instrucție din cauza calibrului occidental. Au fost folosite în acest rol până în anul 1998.
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
sovietice M-33 și M-60 în zona Odessa. Ultimele sale misiuni de minare au fost în noiembrie 1942 și apoi în ianuarie, aprilie și septembrie 1943 când a întărit barajele de la nord de Sulina și din zona Constanța. Puternica artilerie de la bordul sau a contribuit mult la apărarea antiaeriană a portului Constanța, care a fost ținta mai multor raiduri sovietice. Ultima misiune de luptă a navei de partea Axei a fost în zilele de 11 și 12 mai 1944, în timpul
SMR Dacia () [Corola-website/Science/324248_a_325577]
-
În cursul Primului Război Mondial, "Hiei" a patrulat în câteva ocazii în largul coastei chineze, iar după cutremurul din 1923 a participat la operațiunile de salvare. În 1929, "Hiei" a fost transformat în navă școală de artilerie navală pentru a evita casarea în condițiile aplicării Tratatului de la Washington din 1922. La mijlocul anilor 1930 a servit ca navă de transport pentru Împăratul Hirohito. Începând cu anul 1937, "Hiei" a fost din nou transformat, i-a fost reconstruită total
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
Marea Britanie. Crucișătorul Hiei a fost lansat la apă pe 21 noiembrie 1912, iar echiparea a început în decembrie 1913. Pe 15 decembrie 1913, Takagi Shichitaro a fost desemnat căpitanul navei. Nava a fost gata pe 4 august 1914. Bateria de artilerie principală de pe "Hiei" era compusă din opt tunuri de calibru 36 mm (14 in) dispuse în patru turele duble, două înainte și două înapoi. Biroul Statelor Unite de Informații Navale a observat că turelele erau similare celor britanice de 15 inch
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
angajat în luptă cu distrugătorul "Edsall". Hiei a tras 210 proiectile de 14 inch și 70 de proiectile de 6 inch. Distrugătorul a fost imobilizat de bombardierele în picaj de pe portavioane și a fost distrus și scufundat de focurile de artilerie de pe cele trei nave. În aprilie 1942, "Hiei" și Divizia a 3-a Cuirasate s-a reunit cu cinci portavioane și două crucișătoare în raidul din Oceanul Indian împotriva Marinei Britanice. Pe 5 aprilie, flota japoneză a atacat portul Colombo din
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
facultății de drept și de diplomație al Universității din Lvov, apoi ,între anii 1936-1938, s-a perfecționat în universități din Germania, Elveția și Marea Britanie. După un an de serviciu militar, care a inclus un curs la Școala de ofițeri de artilerie din Włodzimierz ,el a fost cooptat în ianuarie 1939 în serviciul Ministerului de externe al Poloniei. După invadarea Poloniei de către Germania nazistă în septembrie 1939, Kozeliewski a fost mobilizat și încadrat într-un regiment de ulani. A fost rănit în
Jan Karski () [Corola-website/Science/326542_a_327871]
-
clădirilor din zona Pieței Mari. Doar ruinele de piatră ale primăriei și câteva fragmente din celelalte clădiri au mai rămas. Este o ironie că tocmai primăria a scăpat cel mai puțin distrusă, întrucât ea era principala țintă a tirului de artilerie. Piața a fost reconstruită de-a lungul următorilor patru ani de către breslele orașului. Eforturile lor au fost coordonate și reglementate de consilierii municipali și de guvernatorul Bruxelles-ului, care a impus ca planurile lor să fie transmise pentru aprobare autorităților
Piața Mare din Bruxelles () [Corola-website/Science/326535_a_327864]
-
din Siria, un grup de sate de la nord de Homs. Potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), 108 persoane au fost ucise, din care 34 femei și 49 copii. În timp ce o mică parte a deceselor pare să fi rezultat din runde de artilerie și de tanc folosite împotriva satelor, ONU mai târziu a anunțat că cea mai mare parte a victimelor masacrului de la Hula a fost „executată sumar, în două incidente separate” și că milițiile pro-guvern cunoscute sub numele de Shabiha au fost
Masacrul de la Hula () [Corola-website/Science/326566_a_327895]
-
partea frontală. În partea din spate se află propulsorul prin jet de apă. Cele două elice pot deplasa vehiculul cu o viteză maximă de 9 km/h, direcția fiind asigurată de o cârmă. Blindajul transportorului blindat asigură protecție împotriva schijelor artileriei și gloanțelor trase de la o distanță de minim 100 de metri. Vehiculul este dotat și cu un sistem de protecție împotriva efectelor armelor de nimicire în masă (ANM), având o instalație de filtroventilație. Armamentul constă într-o mitralieră grea MTB
TAB-77 () [Corola-website/Science/326568_a_327897]
-
Claudia Puig a scris: "În "Mexic", Rodriguez a modelat o fantezie cuceritoare, care aduce un omagiu westernurilor spaghetti precum "The Good, the Bad and the Ugly" al lui Sergio Leone. O mare cantitate de sânge este vărsat, o mulțime de artilerie puternică este trasă, iar secvențele de acțiune prevăd accidente auto uimitoare și explozii de foc". "Entertainment Weekly" a dat filmului un rating "B" și a lăudat interpretarea lui Johnny Depp.
A fost odată în Mexic - Desperado 2 () [Corola-website/Science/326610_a_327939]
-
(1883 - 1966) a fost un matematician român. A fost profesor de matematică la diverse școli militare, colonel, apoi general de artilerie. S-a născut la Oancea, Galați. A parcurs școala primară de la Murgeni și cea secundară la Iași, pe care le-a absolvit în 1904. A urmat Școala de Artilerie, de Geniu și Marină din București, apoi Școala Specială de Artilerie
Gheorghe Buicliu () [Corola-website/Science/326634_a_327963]
-
profesor de matematică la diverse școli militare, colonel, apoi general de artilerie. S-a născut la Oancea, Galați. A parcurs școala primară de la Murgeni și cea secundară la Iași, pe care le-a absolvit în 1904. A urmat Școala de Artilerie, de Geniu și Marină din București, apoi Școala Specială de Artilerie pe care a absolvit-o în 1912. În 1925 este numit comandant al Școlii Speciale de Artilerie din Timișoara. În perioada 1928 - 1932 este comandantul unui regiment de artilerie
Gheorghe Buicliu () [Corola-website/Science/326634_a_327963]
-
artilerie. S-a născut la Oancea, Galați. A parcurs școala primară de la Murgeni și cea secundară la Iași, pe care le-a absolvit în 1904. A urmat Școala de Artilerie, de Geniu și Marină din București, apoi Școala Specială de Artilerie pe care a absolvit-o în 1912. În 1925 este numit comandant al Școlii Speciale de Artilerie din Timișoara. În perioada 1928 - 1932 este comandantul unui regiment de artilerie. În 1932 este transferat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În 1935 este
Gheorghe Buicliu () [Corola-website/Science/326634_a_327963]
-
Iași, pe care le-a absolvit în 1904. A urmat Școala de Artilerie, de Geniu și Marină din București, apoi Școala Specială de Artilerie pe care a absolvit-o în 1912. În 1925 este numit comandant al Școlii Speciale de Artilerie din Timișoara. În perioada 1928 - 1932 este comandantul unui regiment de artilerie. În 1932 este transferat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În 1935 este înaintat general ca în 1937 să fie trecut în rezervă. A fost membru al Academiei de Științe
Gheorghe Buicliu () [Corola-website/Science/326634_a_327963]
-
Artilerie, de Geniu și Marină din București, apoi Școala Specială de Artilerie pe care a absolvit-o în 1912. În 1925 este numit comandant al Școlii Speciale de Artilerie din Timișoara. În perioada 1928 - 1932 este comandantul unui regiment de artilerie. În 1932 este transferat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În 1935 este înaintat general ca în 1937 să fie trecut în rezervă. A fost membru al Academiei de Științe, iar în 1938 este numit profesor de geometrie analitică la Școala Politehnică
Gheorghe Buicliu () [Corola-website/Science/326634_a_327963]
-
început să deseneze modele de pistoale întrucât, în luptă, a fost izbit de superioritatea tehnică a echipamentului soldaților armatei germane. A avut ideea creării unei mici puști de asalt, fiabilă și rapidă, pe care i-a prezentat-o mareșalului de artilerie Nikolai Voronov. Acesta l-a sprijinit și l-a sfătuit să-și perfecționeze pușca-mitralieră care, în sfârșit, va fi reținută de statul sovietic pentru a fi produsă începând din 1947. Această pușcă este denumită în citit: "Avtomat Kalașnikova 1947", celebra
Mihail Kalașnikov () [Corola-website/Science/326780_a_328109]
-
George, Duiliu Zamfirescu, Arhim Scriban, Ovid Densusianu, Simion Mehedinți, Gala Galaction, Mihail Sorbul, Mihail Dragomirescu la care se adăugau alții mai tineri ca: Victor Eftimiu și Mihail Săvulescu. Din 1913 își începuse și cariera ostășească, urmând cursurile Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, apoi fiind concentrat, cu scurte pauze, care i-au îngăduit să termine facultatea. A participat ca sublocotenent la luptele din Transilvania (august-octombrie 1916). A fost înregimentat în cadrele Regimentului 1 de grăniceri la baza sa din localitatea
Constantin T. Stoika () [Corola-website/Science/326799_a_328128]
-
armate - pe grăniceri: poeți ai munților și ai hotarelor”. Entuziasmul și curajul său în luptă a fost menționat de către Alexandru Macedonski: A murit pe un munții din nordul Văii Oltului la data de 23 octombrie 1916, în urma unui bombardament de artilerie. A fost multiplu decorat post-mortem. Constantin T. Stoika a fost înmormântat pe o colină la marginea satului Boișoara. Irene, mama sa a primit post-mortem ultima scrisoare trimisă de către Constantin de pe frontul de luptă. Ea conținea următoarele rânduri: Din declarațiile fratelui
Constantin T. Stoika () [Corola-website/Science/326799_a_328128]
-
a fost un om de litere, critic, eseist, jurnalist și profesor român, cu tendințe politice de extremă dreaptă. Între 1912-1914 a studiat literele în Germania la Universitatea din Leipzig. Din 1916 a participat la primul război mondial ca locotenent de artilerie. După război și-a încheiat studiile de filosofie și literatură germană la Universitatea din Basel. După întoarcerea în țară a predat literatura germană la Universitatea din București. A condus revista legionară "Chemarea Vremii". Ion Sângiorgiu a fost membru al PEN
Ion Sân-Giorgiu () [Corola-website/Science/325538_a_326867]