6,712 matches
-
Teatrul Național și Grădina Cișmigiu. footnote> și își începe activitatea Foișorul de Foc, ca post de pompieri și rezervor regulator pentru rețeaua de alimentare cu apă a orașului, iar în 1894 se inaugurează prima linie de tramvai electric pe ruta Bulevardul Cotroceni - Obor, fiind printre primele din Europa. La Sibiu, în 1858 se inaugurează spitalul orășenesc, în 1871 se deschide prima grădiniță, iar în 1885 se stabilește prima legătură telefonică din oraș. Orașul Timișoara este puternic influențat, în această perioadă, de
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
spectator-reporter al tumultului vieții pariziene, Voronca prelungește În Ulise viziunea din poemele „integraliste” Într-o sintaxă, totuși, mai destinsă. „Veacul asigurărilor și al reclamei luminoase” e surprins În acumulări de notații brute sau metaforice ale decorurilor și gesticii cotidiene: „pe bulevarde sirenele autobuzelor [...] acompaniază concertul prin fără fir”, „scrîșnesc din dinți marile cotidiane”, „agenții companiilor de afișaj primenesc rufăria zidurilor”, „se ascut zgomotele ca pumnalele”, „precupeții ridică obloanele somnului”, „strada te primește ca o cutie de poștă”, „evenimentele se succed ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
autobuzelor [...] acompaniază concertul prin fără fir”, „scrîșnesc din dinți marile cotidiane”, „agenții companiilor de afișaj primenesc rufăria zidurilor”, „se ascut zgomotele ca pumnalele”, „precupeții ridică obloanele somnului”, „strada te primește ca o cutie de poștă”, „evenimentele se succed ca ferestrele”, „bulevardele se rumenesc ca pîini În brutăria dimineții”, „sîngele tău circulă paralel cu metrourile” etc. etc. Între ritmul exterior și freamătul subiectiv e o legătură de vase comunicante, Încît subiectul apare deplin integrat evenimentelor ce Îl asaltează de pretutindeni, antrenîndu-l În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de reper și de pornire ale procesului imaginativ, ca „temă” pe care se glosează În deplină libertate, cu o inventivitate ieșită din comun și cu acea voluptate senzorială de atîtea ori remarcată la poetul nostru. Lectura gazetei de dimineață, marile bulevarde, spitalul, bazinele de Înot, sala de gimnastică, circul, terenurile de tenis, peisajele locurilor natale sînt, alături de cele anterior menționate astfel de nuclee În jurul cărora gravitează „particulele” imagistice, Într-un spectacol ce nu pare nicicînd a se epuiza. „Veacul mediocrității” Își
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și În Brățara nopților, obsesia deschiderii atît de marcată la nivelul construcției imaginilor, apare fortificată și prin structurarea ansamblului textual În secvențe avînd ca obiect mereu alte spații și momente (strada, „ora ceaiului”, lectura gazetei, piața de legume, spitalul, oglinzile, bulevardele, terenurile de tenis, peisajul carpatin etc.; munții, tipografiile, bibliotecile etc.), ce alcătuiesc acele „trasee” invocate În detaliul imagistic al „reportajului liric”. Fiecare dintre aceste verigi ale lanțului imaginativ oferă cîte o nouă „viziune descuiată”, Într-o succesiune pe care trimiterea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Sau plecase el însuși, înainte ca ea să vină să-l caute, lăsând trupul în urmă, așa cum lași la vestiar o haină, pe care uiți s-o mai iei la terminarea spectacolului. Bărbatul se plimbă cu pași măsurați, în lungul bulevardelor, căutându-i pe alții ca el, care păreau, tocmai datorită întunericului, niște iluminați. Se apleca din când în când după câte un obiect ce sclipea în lumina felinarelor, îl ștergea cu mâneca și, dacă rezista acestei cercetări, îl băga în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înțeles prea bine tot ce mi s-a întâmplat. Aerul nopții păru să o trezească, atâta cât să-și dea seama că locurile cărora nu le dăduse nicio atenție la venire îi erau complet necunoscute. Stâlpii de lumină arătau un bulevard larg, fără sfârșit. De o parte și de alta, blocuri înalte, identice, când și când câte o fereastră luminată care o privea cu ochi de bufniță. Trotuarele erau pustii, nu aveai pe cine întreba, asta în situația în care chiar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cel mare din stația de tramvai și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec lipsit de vreo noimă. Lumea se ducea la ora asta mai degrabă spre Piața Universității. Ghirlandele se întinseseră deja de-a latul bulevardului ; odată cu căderea serii, începeau să pâlpâie, fără să aibă un aer de sărbătoare, mai degrabă sugerând o sărbătoare ratată, la care oaspeții nu mai ajunseseră. Printre trecătorii răriți, Coltuc zări căciula albă, agitându-se în căutarea lui. — E soră-mea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-ți zdrobească genunchii sau să-ți rupă șalele. Poate că părea drogată, nu dormise toată noaptea, rămăsese în sediul Facul tății de Arhitectură să ridice baricade. „E degeaba !“, spusese Alexandru, privind amândoi pe fereastră, la detașamentele încolonate care veneau dinspre bulevard, răcnind ceva despre muncă și ordine. Încă nu se făcuse lumină, muncitorii fuseseră scoși din schimbul de noapte, lunatici și furioși, asmuțiți de cei de pe margine care îndrumau coloana. „Ce puțin a durat !“, adăugase Rada, privind pierdută către coloana care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Până când îl văzu, la ieșirea din secția de poliție, pe omul în uniformă îndrumându-l pe bătrân, dar părând că-i vorbește cu asprime, căci omul încu viința după fiecare propoziție, frământându-și sacoșa în mâini. Polițistul îi arătă către bulevardul Lascăr Catargiu, apoi făcu semn spre dreapta. Omul mulțumi, dar nu mai avu cine să-i răspundă. Chibzui câteva clipe, apoi porni, cu pași înceți și capul plecat, încât nici nu observă portiera care se deschisese în fața lui. — Unde mergi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
picioarele înăuntru. Nu-și puse centura de siguranță, se foi neliniștit, neștiind de unde vine sunetul care semnala asta. Rada vru să-i arate ce-i de făcut, dar se răzgândi. Porni încet, însă, după câțiva metri, chiar înainte de intrarea în bulevard, frână și se întoarse spre el : — De unde ai știut cine sunt ? — N-am știut. Erau alții care știau. Nu-i cunoșteam, da’ ne-au zis să facem după ei. Pe unii de-ai noștri i-au dus în niște locuri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui, cioplitori în piatră din Calabria, care veniseră cu mai bine de o sută de ani în urmă și se așezaseră prin satele din jurul Târgoviștei. Roberto Maroni, blând și mereu plecat în lume, ca un apostol. Rada încadră mașina pe bulevard și întoarse spre Piața Romană. Ploaia se întețise, mașinile se înghesuiau la semafor. Bărbatului, de cât vorbise, i se uscase gâtul și începuse, din nou, să tușească... — Ai răcit... Și mai voiai să te duci pe jos, pe ploaia asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așa-i boala asta, s-adună și mă doare-n piept. După ce tușesc, parcă se desface un pic și-mi mai trece. P-ormă m-apucă iar... Cred că am vorbit prea mult... Trecură de Piața Romană și intrară pe bulevardul Magheru. Trecătorii prinseseră curaj, ploaia se rărise, pe geamurile mașinii picăturile curgeau ca niște zgrunțuri. Ștergătoarele se mișcau, leneșe, în semicerc, lăsând în urmă dâre concentrice. — Ai mai fost de-atunci la București ? întrebă Rada, deschizând geamul ca să șteargă oglinda
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Rada se privi în vitrină, căutând să-și regăsească privirea intensă. Chipul pe care-l vedea era însă tulbure și străin. Avea douăzeci și trei de ani, dar îmbătrânise. — Nu avem aceleași amintiri, repetă Rada, făcând giratoriul și intrând pe bulevardul Carol. Bărbatul privea pe fereastră, recunoștea locurile și ar fi vrut să-i spună asta, dar își dădu seama de greșeală și se abținu. Clătina din cap, de parcă el întreba și tot el răspundea. — Eu, dacă mă întrebați - și probabil
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un fel, așa și rămăsese. Fusese în prima lor zi de școală. Maca strigase : „Care poți să sari pe frunze ?“. Ca atunci când încerci să treci râul pășind din piatră în piatră. Și nici nu era greu. În orașul nostru, de la Bulevardul Gării, luând-o pe lângă Biserica Armenească până la Teatrul „Pastia“ și apoi pe aleea cu castani ce ducea la Liceul „Al.I. Cuza“ și la șoseaua spre Adjud, adică dintr-un capăt în altul al orașului, toate străzile erau mărginite de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coroanelor rărite ale copacilor și a crengilor sleite de ani, fie din cauza trunchiurilor retezate, fie din cauza salturilor lipsite de prospețime, cei trei bărbați își irosiră, pe nebăgate de seamă, zestrea celor o sută de frunze. Nici nu ieșiseră bine din Bulevardul Gării, pentru a coti spre Biserica Armenească și cinematograful „Unirea“, către centru, că rămaseră nemișcați, cu privirile pierdute și mâinile goale. Dincolo de ceața subțire, copiii mergeau înainte, chiuind. Doar Luca privi, pentru o clipă, înapoi, de parcă, între cele două lumi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capul, în timp ce Jenică se prinse de marginea gardului și se înălță pe vârfuri. Deși fiecare privea din ferestruica lui, tăcerea spre care priveau era aceeași. — Nici măcar paznici nu mai sunt, constată Jenică, gâtuit. — Or mai fi niscaiva la gheretele dinspre bulevard, presupuse Tili. Și, dacă ne vede careva, ce zicem ? Maca scoase frunza care-i mai rămăsese și o aruncă prin rombul lui. Frunza se răsuci, căutând o adiere pe care să se sprijine, apoi căzu, cu totul nepotrivită pe întinderea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe cer. În aer plutea o limpezime de parcă până atunci nu fusese nimic. — Poate că nici n-a fost, spuse Tili. Poate ceea ce ne amintim e, de fapt, viitorul. Nu suntem așezați cum trebuie. Jenică se opri lângă castanii de pe Bulevardul Gării. Mașina mătură trotuarul cu farurile. — Frunzele se usucă de-a binelea, spuse. A început să le risipească vântul. S-a cam terminat jocul și pe anul ăsta. — Bine că am învățat și noi un joc care se joacă așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai lungi înainte. Nu doar că erau mai lungi, ci erau și mai dese. Nouă ne-au plăcut trenurile întotdeauna. Ai putea să te uiți la bariera Câmpeneanca și să povestești toată viața noastră. — Aproape toată, observă Maca. Mai e Bulevardul Gării, de unde încep castanii. Ar trebui să-i pui și pe ei la socoteală. O fi destul ? Tili ridică din umeri. — Când se termină, spuse, înseamnă că a fost destul. Lumina era mierie, așa cum se întâmplă în amiezile sfârșitului de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el nu mai exista. Dispariția călăului făcea ca și alte vieți să dispară. Atunci pricepu că, de fapt, acela era singurul loc în care se mai putea duce, în această viață de-a- ndoaselea. Ambală asurzitor și trecu în viteză pe Bulevardul Gării. Frunzele răscolite nu reușiră să-l ajungă din urmă și nici el nu mai întoarse capul după ele. Scoase tolba de pe umăr și o aruncă. Se întuneca. Șoseaua largă, care acum nu ducea nicăieri și nu avea decât un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de cale ferată se ridicaseră stoluri de ciori care, nemaigăsind boabe căzute, se roteau flămânde deasupra orașului. Tili avea de ales între a fi plictisit și a fi trist. Ar fi avut toate motivele să fie plictisit, plimbându-se pe Bulevardul Gării, observând furnicile cum își fac loc prin crăpăturile trunchiurilor în căutare de miere sălbatică ori privind la oamenii și mașinile care-i treceau pe dinainte. Ar fi putut fi plictisit, dacă ar fi știut care e leacul. Negăsindu-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aproximativ douăzeci și doi de ani, informăDan Bogdan; băiatul e mai mic cu un an ori doi. Smărăndăchioaia, care șezuse tăcută lângă Smărăndache, mărturisi că ea l-a văzut pe Ioanide, împreună cu alți prieteni, într-un palat în regulă, pe bulevard, că Ioanide i-a primit la miezul nopții într-o sală enormă cu șemineu, lustruri, mobile somptuoase, gobelinuri, oglinzi venețiene. Știa precis că Ioanide locuia acolo, cum i-a și afirmat. Discuția între musafirii G. Călinescu lui Saferian Manigomian în jurul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
chiar la urechile lui Pomponescu. Acesta fixase o dimineață când primea pe "amicii săi politici", acum însă, sub pretextul ministeriabilității, ziua luase proporțiile unei săptămîini. Pomponescu poseda o casă fără etaj, de aparență modestă, într-o stradă dintre Calea Victoriei și Bulevardul Lascăr Catargi. Imobilul era de fapt destul de somptuos și îndeosebi sala mediană era foarte încăpătoare. Prevăzută cu un gobelin pe un perete și câteva canapele și fotolii, ea slujea de anticameră de staționare a partizanilor profesorului de beton armat. Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
politice? Cu toate că nu vedea, aparent, nici o relație între cele două hârtii, prezența numelui armeanului și în una, și în alta atrase atenția lui Ioanide. Și faptul că amândouă hârtiile fusese găsite laolaltă avea un limbaj secret. Ioanide zărise întîmplător pe bulevard una din firmele Manigomian, însă nu le dăduse nici o importanță, până într-acolo că nici nu se gândi la Saferian. Abia acum, sub impresia scrisorii către Tudorel, se întrebă când luase ființă aceste magazine de coloniale și cafele, toate pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
când frunzele cad în troiene. La București e somptuoasă G. Călinescu toamna fără ploaie, ploaia degradează totul, dă o impresie de groapă cu noroi. La Paris, dimpotrivă, ploaia este pigmentul autumnal care face să sclipească felinarele și dă contururi fine bulevardelor. Nu-i așa, domnule Hagienuș? Regele Lear, denumit de când cu numărul de revistă într-un singur exemplar și Ulise, confirmă foarte fîstîcit: - Da, da, chiar așa! " Ce dracu au ăștia? se miră Ioanide. Parcă sunt condamnat la moarte. Hagienuș e
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]