6,191 matches
-
14 octombrie 1878] DIN ISTORIA CALULUI Homer nu cunoaște încă cavaleria, eroii săi merg la luptă în căruțe, și numai Odisseu și Diomed se suie de două ori pe cai. Abia în timpul istoric al Greciei oamenii încep a călări, iar căruța de bătălie, cu două roți, se mai păstrează pentru alergări în arenă. În timpul lui Solon era o mică trupă de călăreți la Atena, iar în războiul peloponeziac cavaleria avea deja 1000 de oameni. Scări și șa nu existau în anticitate
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
sau mai bine zis foarte lacom de bani... Și curând i se raportă următorul fapt. În fața casei bănuite pe care o supraveghea un polițist sub pretextul reglării circulației se produse la un moment dat un accident între o mașină, o căruță și un camion. Stupid, polițistul scăpă casa din vedere, și în timp ce lumea se aduna și el încerca să facă ordine, în fața casei se opri brusc o furgonetă sanitară, poarta se deschise, apărură doi inși cu un sicriu, îl vârâră în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
rareori istoricul spune: Împăratul făcu cale întoarsă, holera secera rândurile armatei sale! Atît! Ce e glorios în a muri de holeră? Totul se dezagregă, solidaritatea umană, curajul, loialitatea, toată lumea fuge și nu domnesc decât cei imuni, care svîrle cadavrele în căruțe și le duc la groapa comună, peste care aruncă var. În timp ce mesagerul de la Marathon va rămâne în istorie, ca și generalul de gardă napoleonean Cambronne, care ar fi strigat merde la Waterloo când i s-a cerut să se predea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și nimeni nu poate trăi ca un cal jugănit, numai în prezent, viața noastră ar fi ca și a lui, mâncare, ham, apă, somn, apoi iar mâncare, ham, apă și din când în când bici, dacă l-ar vizita, trăgând căruța și auzind nechezatul unei iepe,- cine știe ce reverie de pe vremea când era armăsar." " Deci armăsarul are conștiință?" zise ea izbucnind în râs cu o satisfacție stupidă, pe care o au toți cei Ce nu pot urmări până la capăt o idee, și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și comunele. Cum putuse, onorată instanță, să fure clientul meu porumb de pe câmp, argumentase avocatul triumfător, când practic demult se încheiase strângerea lui?" Și depusese foarte mândru proba la dosar, Scânteia... "Să vă spun eu cum, îi replicase judecătorul, cu căruța îl furase, cum declară paznicii care l-au prins și cum stă mărturie la sfatul popular chiar căruța încărcată. Sper că n-o să cereți să fie adusă aici căruța asta!" Uneori trebuia să condamne un om pentru o sticlă de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
demult se încheiase strângerea lui?" Și depusese foarte mândru proba la dosar, Scânteia... "Să vă spun eu cum, îi replicase judecătorul, cu căruța îl furase, cum declară paznicii care l-au prins și cum stă mărturie la sfatul popular chiar căruța încărcată. Sper că n-o să cereți să fie adusă aici căruța asta!" Uneori trebuia să condamne un om pentru o sticlă de bere sustrasă. Ce putea face? În orice caz nu-l condamna ca pe Jean Valjean la ocnă, îi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dosar, Scânteia... "Să vă spun eu cum, îi replicase judecătorul, cu căruța îl furase, cum declară paznicii care l-au prins și cum stă mărturie la sfatul popular chiar căruța încărcată. Sper că n-o să cereți să fie adusă aici căruța asta!" Uneori trebuia să condamne un om pentru o sticlă de bere sustrasă. Ce putea face? În orice caz nu-l condamna ca pe Jean Valjean la ocnă, îi dădea trei săptămâni, fiindcă se mai uita și la om, nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
facem lucruri foarte utile oamenilor, țăranilor în special, dar și altor categorii, și anume: coșuri! Ce este un coș? Este un obiect de nuiele, cu o capacitate anumită de încărcare, de pildă, coșuri pentru porumb, cu care se încarcă o căruță direct de pe ogor și a cărui capacitate, în porumb brut, coincide, după curățare, cu un dublu-decalitru. În ingeniozitatea sa, fără să măsoare cu nimic, țăranul își împletește un coș care îi permite să-și evalueze fără alte măsurători recolta sa
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-l predea, gratis, bineînțeles, gospodăriei. Ce fel de motor? Nu se spunea, de tăiat lemne, de scos apa, cumpărat de la cine, de la un magazin de stat sau de la un particular. Începe apoi o mică odisee a transportului, ba într-o căruță de ocazie, ba în spinare, gâfâind și asudând. Și iată-l cu el în curtea gospodăriei. Și aici autorul deveni deodată foarte realist și în același timp foarte modern, eroul nu triumfă (eroii moderni acționează riscând și încheind printr-un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ei aparțineau unei rase aparte, independente, conștientă de faptul că nu se putea bizui decât pe ea însăși. Colonii de pe Acheron nu erau însă unici în felul lor; ei ajunseseră aici la bordul unor nave cosmice, iar înaintașii lor ― în căruțe. Faptul că se considerau niște pionieri și nu simple numere de matricolă îi ajuta să accepte această situație, această existență dură. În inima acestui nucleu de oameni și mașini se înălța clădirea centrului de exploatare. Domina toate celelalte structuri artificiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
având privirea ațintită pe încărcătură. Trase o înjurătură și plecă spre Apone. Sergentul șef și Hicks punctau o listă. Așteptă în liniște ca militarii să-i vorbească. ― Vreo problemă? făcu Apone. ― Da, exact. Parcă aș fi a cincea roată de la căruță. Îmi ies din minți dacă stau degeaba. Apone zâmbi. ― Suntem cu toții nerăbdători să trecem la acțiune. Și-atunci? ― Nu vă pot fi de folos eu ceva? Sergentul se scărpină la ceafă studiind-o. ― Nu știu. Ce știi să faci? Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să-și ofere o pauză; aceasta era senzația. Trebuia să fie pauză în existența agitată pe care o avusese acest corp Gosseyn din momentul în care se trezise în capsula de la borul navei de luptă Dzan. Dormise, e adevărat, în căruța lui Dan Lyttle. Dar, deși un somn de oboseală avea rolul lui. și necesitatea lui, nu de asta simțea nevoia. O pauză. Spuse: - Ascultă, Enin! Ascultă. Dan! Președintele Blayney a pus o sumă de bani în fiecare din costumele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
împiedicai în gaură după gaură; după ce terminaseră cu gurile de canal, țiganii trecuseră și la capacele mici, pătrate, de gaze. Ca să faci fier vechi din astea, trebuia să le strângi pe toate; nici o problemă, dacă încărcai repede și demarai cu căruța. Capacele fuseseră montate prin 1928, pe unele mai strălucea anul și câte-o inscripție cu „BUCURESTI-CANALISARE“ sau „Kaiserslautern Gmbh“; atât de rar, că-ți venea să le pupi sau să le faci o fotografie, poate chiar să le iei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
intrai pe poartă, puteai să juri că te-ai întors de la raliu. Ghinionul nu se-oprea aici. Dacă nimereai vreun inspector ciufut, te respingea, zicea că ai tupeu să vii așa, cu mașina murdară. Imediat după București, schimbai epoca. Vara, căruțele cu fân îți tăiau calea, ca și satele uscate, cu fântâni și cumpene de pe vremea lui Negru Vodă. Casele se-aliniau la drum, mici, pietruite, iar din curțile lor săreau invariabil în fața mașinii copii desculți și-n izmene. Nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lângă Ploiești, dădeai de instalații artizanale la fiecare sută de metri, cu robineți, derivații și recipienți de colectare cu tot); smulgeau plăcuțele reflectorizante de pe șosele (le recunoșteai după câțiva kilometri, pe gardurile sătenilor). Pe „autostrada soarelui“ nimereai peste zeci de căruțe, încărcate cu panourile anti-orbire: 50 000 de lei kilogramul de-aluminiu. Asta se întâmpla-n sate. La oraș, se-adunau oamenii cu pretenții. Începeau de jos, cu mărunțișuri: șterpeleau ziare de pe tarabă, strângeau agrafe din birouri, colecționau hârtia de xerox
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
holeră. Trei sferturi din populație s-a prăpădit; oriunde mergeai, dădeai de case cu X-uri galbene spoite pe uși, ca-n Evul Mediu. Calomelul nu se mai aducea în sticluțe mici, ca de gin, ci venea direct cu damigeana; căruțe întregi treceau zilnic prin oraș. 1849. Philadelphia. Un mare scriitor american, mort de holeră. Nu-ți spune nimic?“ „Sincer? Nu.“ „Poe. Edgar Allan Poe. Nici de el n-ai auzit?“ „Ba da, cum să nu. Dar știi că mie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
semnalizând din timp. Am lăsat un camion să treacă (singura mașină pe care-o văzusem tot drumul) și-am intrat pe drumul plin de gropi spre Olimp. Am ținut-o așa vreo cinci minute, ocolind șanțuri, bălți și câte-o căruță cu țărani ieșiți la furat. Pe la 11.55, cu cinci minute înainte de începerea conferinței, am ajuns în Neptun. Am depășit ușurel zona din centrul stațiunii, cu grijă să nu se țină cineva după mine. Rămăsesem singuri, nu mișca nimeni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
proprietate și poartă cu mândrie numele Robe. Din motive lesne de înțeles, Leordenii și Robanii nu s-au înțeles prea bine niciodată. Harnici, dar vicleni, primii furau ziua la cântar și căutau noaptea să-și tragă deoparte cât mai multe căruțe de prune pentru țuică. Treaba a mers așa ani buni, cu pânde pe deal și transporturi clandestine de saci pe malul gârlei. Când erau prinși, Leordenii îi chemau în ajutor pe Vrăbieni, un neam de bătăuși care intervenea cu furci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Preotul a strigat „Drăcie!“, învățătorul a zis „Știu cine-i!“, iar doctorul Leordeanu, încă vânăt pe față de la bătăile de peste noapte, a răcnit din singurul său plămân funcțional: „Vitalian Robe!“ Dovezile erau suficiente. Sătenii au sărit pe cai și-n căruțe (unii și-au luat și furcile, alții doar țoiul cu rachiu) și s-au îndreptat spre casa bunicului, pentru-o explicație, un discurs și poate și-un incendiu. Nu l-au mai găsit niciodată. Din după-amiaza aia vișinie de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sunt ucis!“ Ei bine, astea-s preliminariile. Eșafodul are o scară; aici, în fața scării, a izbucnit în plâns, și doar era un bărbat puternic, curajos, mare tâlhar, după cum ziceau oamenii. Lângă el fusese preotul tot timpul, mersese cu el în căruță tot drumul și-i vorbise mereu, dar nu-i de crezut că auzea ce-i spune: chiar dacă se străduia să asculte, de la al treilea cuvânt nu mai înțelegea nimic. Chiar așa trebuia să se întâmple. În sfârșit, a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
drept imagine, drept expresie artistică. Cică se grăbesc, tună, bat, zoresc pentru fericirea omenirii! „Prea mult zgomot și prea multă industrie se adună în sânul omenirii, puțină e liniștea spirituală“, se plânge un gânditor plecat dintre noi. „Fie, dar scrâșnetul căruțelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decât liniștea spirituală“, îi răspunde triumfător un alt gânditor, care călătorește prin tot locul și, plin de orgoliu, îi întoarce celuilalt spatele. Nu cred eu, infamul Lebedev, în căruțele care aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar scrâșnetul căruțelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decât liniștea spirituală“, îi răspunde triumfător un alt gânditor, care călătorește prin tot locul și, plin de orgoliu, îi întoarce celuilalt spatele. Nu cred eu, infamul Lebedev, în căruțele care aduc pâine omenirii! Căci căruțele ce aduc pâine întregii omeniri, dacă această faptă nu are fundamentare morală, pot, cu foarte mult sânge rece, să excludă de la savurarea încărcăturii lor o mare parte a omenirii, ceea ce s-a mai întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
omenirii flămânde este, poate, mai benefic decât liniștea spirituală“, îi răspunde triumfător un alt gânditor, care călătorește prin tot locul și, plin de orgoliu, îi întoarce celuilalt spatele. Nu cred eu, infamul Lebedev, în căruțele care aduc pâine omenirii! Căci căruțele ce aduc pâine întregii omeniri, dacă această faptă nu are fundamentare morală, pot, cu foarte mult sânge rece, să excludă de la savurarea încărcăturii lor o mare parte a omenirii, ceea ce s-a mai întâmplat... — Căruțele ar putea exclude cu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care aduc pâine omenirii! Căci căruțele ce aduc pâine întregii omeniri, dacă această faptă nu are fundamentare morală, pot, cu foarte mult sânge rece, să excludă de la savurarea încărcăturii lor o mare parte a omenirii, ceea ce s-a mai întâmplat... — Căruțele ar putea exclude cu foarte mult sânge rece? se miră cineva, repetându-i cuvintele. — Ceea ce s-a mai întâmplat, confirmă Lebedev, neacordând nici o atenție întrebării. A existat deja un Malthus 56, prietenul omenirii. Dar un prieten al omenirii cu baze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
jump on the bandwagon este o expresie americană, bazată pe un cuvânt american, inventat în secolul al XIX-lea, bandwagon nefiind un tip de vagon (train car), ci un fel de car folosit în reprezentațiile de circ. A sări în căruță, în căruța circului, înseamnă a sări în barca învingătorului, mai ales într-o competiție electorală. Într-o campanie electorală de tip whistle stop, ideea nu e să sari în căruța, carul, sau vagonul câștigător, ci să nu te dai jos
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]