4,790 matches
-
se întoarse spre Suzy și îi spuse să-și desvelească fesa. Haide nu vă speriați de-o înțepătură. Restul, n-o să mai simțiți nimic!" Și se apropie și o împinse cu blândețe să se așeze cu fața în sus pe canapeaua de piele. Suzy se supuse, aproape pierdută, și medicul o dezveli și mă și mirai că îndată se și îndepărtă, atât de rapid îi înfipsese seringa, sau atât de nedumerit eram încît clipele se comprimaseră pentru percepția mea. "Gata, zise
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
prin izolarea subiecților și privarea lor de stimulare senzorială. Într-unul din experimentale realizate subiecții care erau studenți au avut ca sarcină "să nu facă nimic", în schimbul sumei de 20 dolari pe zi. Fiecare subiect stătea culcat comod pe o canapea, având mâinile introduse în cilindri de carton și mănuși pentru a reduce stimularea tactilă. Pentru realizarea înregistrărilor electroencefalo-grafice sau montat pe suprafața cutiei craniene a subiectului numeroși electrozi. Când nu se făceau înregistrări, subiectul își odihnea capul pe o pernă
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
unui alt coridor, înțesat de gărzi în uniforma cenușie, fiecare gardă luând poziția de drepți și salutând atunci când Draydart trecea pe lângă el. Încăperea în care ajunseră foarte curând părea să fie destinată recepțiilor cu caracter social. Se aflau acolo mici canapele, fotolii confortabile și mese; numeroși curteni se înghesuiseră în celelalte lifturi șl merseră în spatele lui Gosseyn și al celor doi însoțitori ai săi - comandantul militar și Patru - ocupând poziții în picioare pe lângă scaune. Păreau să mai fie și alte câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
la căpătarea de noi informații. Câteva momente mai târziu, ușa fu deschisă de Breemeg cu mâna liberă, care manevră ceva ca un zăvor, sau o închizătoare automata. Ușa se deschise spre interior. Imediat, Gosseyn zări o podea cu covoare, o canapea verde și un fotoliu mare, verde, cu câteva mese într-o parte. Și atunci, din direcția aceea - unde se aflau mesele - glasul Vocii Doi spuse: - Intră, intră, domnule Gosseyn, noi am pregătit deja totul. Într-un fel fu surprins să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cuvânt - Gosseyn îl urmă pe băiatul-âmpărat, trecând printr-o cameră mare, decorată cu gust. Dar observă că și aici, ca și în apartamentul său polomar, eleganța, care aici era și mai mare. Era oarecum influențată de cerințele zborului în spațiu. Canapelele, mesele, precum și scaunele erau zidite în perete; totul era fixat de podea. Și, sub covorul de sub picioare se simțea rezistența dușumelei metalice de dedesubt. Fu surprins că băiatul părea să fie singur. Nu se vedeau servitori, nu se zăreau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
vreun ajutor. Oricum văd că în momentul acesta aveți nevoie de o baie și de somn. Ce-ar fi ca tu și puștiul să vă instalați în dormitorul meu, iar eu, dac-o să vreau să dorm, am să dorm pe canapeaua de aici. Gosseyn Trei nu se-mpotrivi: "Puștiul" părea să ezite; dar apoi se uită fără o vorbă la Gosseyn și intrară pe ușa indicată. Totuși, odată intrat, după ce ușa fu închisă, Enin spuse: - Chiar o să stăm aici? Gosseyn arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
care intrară era destul de mare pentru nevoile lor imediate; dar, în mod evident, nu fusese bine întreținut. Și era vizibil că fusese văduvit de o parte din mobilă. În salon era un singur loc unde se putea sta jos: o canapea. Nu se vedeau nici un fel de scaune și nu exista decât o masă mică și un telefon de cabinet. În bucătărie se afla o măsuță fixată în perete, o sobă zidită și un frigider de asemenea zidit, mare. De pe rafturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Cred că avem răspunsul la întrebarea ta. Acesta este al patrulea telefon de când am venit aici. Primele trei au fost de la oameni de afaceri furioși. Să răspund? - Nu. Lasă-mă pe mine. În timpul cât Gosseyn se îndreptă grăbit spre capătul canapelei, se așeză și ridică receptorul, Enin spuse: - Au mai fost două telefoane cât am fost eu singur aici. Gosseyn rosti "Alo" cu vocea sa cea mai profundă. La celalalt capăt urmă o pauză lungă, după care un zgomot ca acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
pe Pământ, în secolul 26; toate ființele umane, în afară de Enro... Gosseyn, care-i transferase dodecimal pe toți, fu ultimul care ajunse. Îndreptându-se de spate, după sosire, văzu că ceilalți îl așteptau; femeile se așezaseră deja pe scaun și pe canapea, iar bărbații stăteau în picioare. Primiseră cu toții instrucțiuni - din nou - să părăsească repede locul de sosire; si așa și făcuseră. Observă imediat că Președintele Blayney vorbea la telefon, spunând în momentul acela: - ...Și veniți imediat aici! După ce, puțin mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
a Dzan-ilor, atunci când le-o returnase pe aceea de a vorbi propria lor limbă. Stând acolo, în fața frumoasei Strala, Gosseyn Trei încuviință calm că afirmația ei era corectă. Era într-adevăr ciudat. Ea stătea acolo, pe un scaun aurit, în fața canapelei pe care i-o arătase cu capul. Ochii ei aveau o expresie de îndepărtare; și, în cele din urmă, ca dovadă că se gândea, privi din nou spre el și spuse: - După cum am înțeles, alter-ego-ul tău a rămas în galaxia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
nu se branșau așa cum îmi închipuiam eu. Tot ce-mi dorisem era o viață tihnită, pe linia de plutire, fără nimic pe umeri. Să zac ca Beavis și Butt-Head în fața televizorului și să butonez catastrofă după catastrofă. O plantă de canapea, admirată de toată lumea. Apoi să ies liniștit pe străzi și să mă simt al naibii de bine, cum nu ți se întâmplă decât în copilărie. Bineînțeles că treaba nu funcționa. Degeaba mă bălăceam în cadă, „dislocuind“ nu știu câte volume de apă. Spațiul secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lemn decolorat. Parchet era mult spus, lemnul nu fusese prelucrat, se strângeau nodurile din scânduri, nimeni nu le rașchetase. În mijloc, un cufăr. Genul de chestie adâncă și borcănată, cu mânere, tip ladă de zestre. Pe laterale, două paturi sau canapele (Dumnezeu știe), acoperite de covoare țărănești și perne cu ciucuri. În spatele lor, prinse-n perete de cuie groase, carpetele nelipsite de pe Litoral: răpirea din Serai, lampa lui Aladdin, partida de poker dintre căței. Prin materialul plușat, buldogul îi pasa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
joasă. Puteai s-o încaleci și săreai în grădină. Mihnea a acoperit-o cu un fel de draperie sau de perdea opacă, nu-ți dădeai seama. Era bleumarin-violet (culoarea carpetelor) și curgeau niște ațe din ea. Ne-am așezat pe canapele fără să mai așteptăm invitația. Eu și Maria pe-un pat, tânărul Lupu și sacoșa pe celălalt. Mihnea a scotocit prin cufăr și-a smuls de-acolo un teanc de prosoape. Ne-a aruncat fiecăruia câte unul. „Ștergeți-vă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-i dedesubt. Camil Petrescu, după ce l-a studiat bine pe Proust, numește chestia asta „memorie involuntară“. Noi, teoreticienii virtuali, îi spunem „memorie reziduală“ (sau RAM). M-am lipit de Maria în pat. Nu era un pat, doar o improvizație, o canapea bombată de țară, de pe care cădeai fie într-o parte, fie într-alta. Parcă alunecai pe-un ecran de calculator din anii ’90. Maria nu renunța la tabieturile ei. Indiferent pe ce dormeam, locul se transforma într-un câmp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că-mi fac treaba bine și că mă integrez în decorul plin de chitanțe și bonuri al sufrageriei; alta moale și-adevărată, în care pierdeam vremea de dimineața până seara clocind singur la geam sau cu telecomanda în mână pe canapea. Mutai geamul în altă parte sau schimbai canalul și ieșea același lucru. Timpul trecea cu tot cu mine. Nu-mi construiam iluzii, doar tolomacii o fac. Știam (nu: vedeam limpede) că mâine o să fie mai rău, și tot așa, într-o desfășurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chiar aș fi ajuns acolo, spectator invizibil, dar activ, al evenimentelor. O descopeream pe Maria așezată în patru labe pe covor, pătrunsă de sexul potrivit de mare al unui tânăr suplu, în tricou, în timp ce prietena lui îi privea absentă de pe canapea. Din când în când, fata se mai ridica și se-apropia de cuplul împreunat pentru a-i atinge sfârcurile Mariei sau a-l mângâia pe tânăr pe fese. Totul se desfășura în semi-tăcere, plăcerea era eliberată în spasme mici, intense
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chiloții roz să-i cadă la picioare și surprindeam pe peliculă momentul când pizdicul ei delicios se umezea, înainte ca jetul de urină să fie eliberat (întotdeauna asociasem momentul cu-o juisare). Puneam polaroidul să clipească în timp ce se mângâia pe canapea în fața mea (o dovadă a supremei sexualități, ce îmi era dedicată), capturând totul, devotat, până la ultimele zvâcnete ale terminațiilor nervoase. Jubilam, obținând exact ce mă interesa: mișcarea neputincioasă a mușchilor, dinamica aritmică a ansamblului, scăpată de sub controlul minții. Îmi savuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
contabilitatea și ceva bani de la mama ei din America. „Să ne gândim serios la afacerea noastră.“, trimitea Monica mail-uri săptămânale, „Doar așa vom ieși din întuneric.“ De-aici a continuat povestea noastră, dintr-un set de fotografii risipite pe-o canapea, pentru că altfel cu siguranță s-ar fi oprit, la fel ca încercările lui Fred Vasilescu de-a descifra scrisorile lui Ladima. Scrisorile de-acreditare ale Mariei lucrau puternic, convingător: meritau îngrijite cu răbdare și blândețe. Leneveam la mine în sufragerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pijamale. Dimineața, scoteam pompițele din baie și stropeam florile de pe balcon: începeam cu urzica roșie, turnam apoi câteva picături la violete, continuam cu trandafirii și regina nopții și, la sfârșit, udam bine mușcatele și kalanchoe. Seara, zăceam în trening pe canapea, cu tricourile atârnând din pantalon. Rutina existenței domestice, plăcută și calmă, ne garnisea deja zilele și nopțile, oricât de mult am fi încercat s-o ignorăm: ne învățasem săruturile, cunoșteam locul alunițelor (Maria purta una chiar pe Bismarck, sub buricul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le descărcam seara, să nu ne observe nimeni. Locuiam într-un apartament alb, care ne unifica spaimele și îngrijorările, ca o poveste de Crăciun. Frigul intra pe sub geamuri, tăios și reconfortant: câtă vreme îl simțeam, înghesuiți unul în celălalt pe canapea, eram vii, rezistenți, pe poziție. Iarna, jaluzelele clănțăneau în vânt, ca dinții proaspăt puși ai unui pensionar. N-aveam prieteni (puținii pe care i-am fi putut numi astfel urma inevitabil să fie pierduți pe drum), nu ne căsătorisem, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe trepte. Curtea se bălăcea în frunze. În pivniță, dacă deschideai grilajul, te împiedicai de-un motor de Isuzu. Lângă el, fiecare vecin pusese câte ceva la păstrare: un sac cu ciment, două fotolii, placaje, un monitor de calculator ars, o canapea, un closet, niște anvelope uzate. Instalasem și noi un dulap mic, de bucătărie, nu ocupa mult spațiu. În rest, totul părea normal, mai ales noaptea. După 7 dimineața, nu se mai putea dormi: începea concertul claxoanelor și-al alarmelor auto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmi fusese promisă la telefon. Seara, ne-am strâns în camera lui Mihnea: la fel ca a noastră, cu reproduceri discrete de tablouri, care te ajutau să adormi. Doar doctorul Weidle își instalase în dormitor un tablou supradimensionat, cât o canapea, din care săreau pe pereți niște dungi negre, zimțate, trase de cinci-șase ori peste niște smocuri portocalii. Scena îți dădea coșmaruri, puteai crede că doctorul avusese o criză; el susținea contrariul: tabloul sclipea liniștitor și se numea „Natură moartă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
odată. — Maman, păi e foarte ciudat să povestești așa, remarcă Adelaida, care între timp își îndreptase șevaletul, luase pensulele, paleta și se apucase să copieze de pe o stampă un peisaj deja început. Alexandra și Aglaia se așezară împreună pe o canapea mică și, punându-și mâinile la piept, se pregăteau să asculte discuția. Prințul remarcă de îndată că din toate părțile i se acordă o atenție deosebită. — Eu n-aș povesti nimic dacă mi s-ar porunci așa, spuse Aglaia. — De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe lângă acestea, pe aceeași parte a coridorului, chiar în capătul lui, alături de bucătărie, mai era o cămăruță, cea de-a patra, mai mică decât toate, în care era instalat însuși generalul în retragere Ivolghin, capul familiei, care dormea pe o canapea lată și era obligat să intre și să iasă din apartament prin bucătărie și pe scara de serviciu. În aceeași cămăruță locuia și fratele de treisprezece ani al lui Gavrila Ardalionovici, gimnazistul Kolea; și lui i se hotărâse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
iasă din apartament prin bucătărie și pe scara de serviciu. În aceeași cămăruță locuia și fratele de treisprezece ani al lui Gavrila Ardalionovici, gimnazistul Kolea; și lui i se hotărâse să se înghesuiască aici, să învețe, să doarmă pe cealaltă canapea, foarte veche, îngustă și scurtă, pe un cearșaf găurit, și misiunea lui principală era să nu-și scape din ochi tatăl, care avea din ce în ce mai multă nevoie de supraveghere. Prințului i se repartiză camera din mijloc; pe prima, cea din dreapta, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]