4,390 matches
-
la curțile din spate, Îmbrăcată ca un simplu paj și călărea pe deșelate caii cei mai sălbatici ai ministerialului. Slugile o divinizau, tinerii scutieri care-și făceau ucenicia pe lângă spada ascuțită a lui Hildebrand visau la pletele blonde pe care copila le lăsa să fluture În voie, iar Rishawa o privea ca pe o eretică, pe care azi, mâine o vor arde pe rug. Pe de altă parte, firea deschisă a fetei o cuceri și, deși o certa În gura mare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și Întunecat spre conac. Dar porunca era poruncă și, deși i se strângea inima gândindu-se la viitor, altă ieșire nu exista. Doamna Rishawa protestă cu vehemență. — Nu ești Întreg la minte? Nu te-ai gândit ce singură o să fie copila noastră acolo? Trimiți un miel Între lupi? Nu știu zău, bărbate, ți-ai pierdut și picul de inimă pe care-l mai aveai... Lacrimi Îmbelșugate Însoțiră această declarație de război, pe care ministerialul o ascultă cu liniște desăvârșită. Pe măsură ce trecea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ripostat și el cu vehemență, așa, ca să mai guste din dulceața certurilor conjugale, care făceau ca după ploaie cerul să fie mai senin, dar era prea amărât și fără chef. Deci ridică din umeri și porni s-o caute pe copilă, pentru a-i spu ne vestea cea nouă. Urmarea fu că În puține zile, exact la termenul stabilit de ducele Bertold, Adelheid porni spre reședința de pe Schlossberg, Întovărășită de sfaturile, lacrimile și de cele mai elegante bonete ale bătrânei sale
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
domnule ministerial, că e o soție devotată și pune la inimă toate grijile și primejdiile care nu-l cruță În ultima vreme pe soțul ei. — N-ai să mă faci să cred, părinte, că o privește cu bunăvoință pe biata copilă. știm amândoi, nimeni nu poate trece peste umbra lui, doamna ducesă cu atât mai puțin, mai ales când e vorba de... — Taci, domnule Hildebrand. știi că-ți sunt prieten vechi. Ești un bărbat cinstit cum puțini sunt, dar, dacă-ai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
persoană slabă, după cum am aflat, ci dimpotrivă, cineva care știe să se apere fără să clipească. O, da, știu prea bine... și apoi mai suntem și noi pe aici. Nu uita că domnul Conrad, căruia i s-a povestit despre copilă, o va primi nu numai cu bunăvoință, ci și cu dragoste. Mai sunt și slujitori mărunți, care nu ar lăsa ca un copil nevinovat să sufere. Părintele Bernhard zâmbi cu bunătate. Era Înalt și slab, cu păr cărunt și o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
uimește și mă Îndurerează peste măsură. Cum adi că, ducele ar vrea s-o sacrifice pe Adelheid, s-o silească să facă o căsătorie politică, cine știe cu ce progenitură din cine știe ce ramură a cine știe cărei case princiare, cine știe unde? La sentimentele copilei nu se gândește? — Familia Zähringer a făcut totdeauna căsătorii politice foarte prielnice, suspină călugărul. Domnule Hildebrand, nu uita că sângele albastru are alte Îndatoriri ca noi, muritorii de rând. Adelheid face parte, chiar dacă numai după tată, dintr-o familie ilustră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ascuțită și cu o uriașă scufie albă, cum tânăra nu mai văzuse În viața ei. Într-o clipită, toate evenimentele de la Curte fură pomenite cu o repeziciune uluitoare, toți locuitorii castelului fură trecuți În revistă, cu calitățile și defecte lor. Copila află Într-o jumătate de oră mai mult decât aflase În toți anii liniștiți petrecuți la Appenweier. Apoi, după ce fluviul de cuvinte o ameți Îndeajuns, doica se retrase, lăsând-o În tovărășia Berthei, camerista ei, care o Însoțise la porunca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
avut o pricină deosebită pentru această neglijență nesăbuită. Bodo, aici de față, Îți va confirma faptul că am sosit la castel numai acum câteva clipe. Bodo se Înclină ușor. Părea mut cu desăvârșire și, oricât de lipsită de experiență era copila, Își dădu seama că fru mosul tânăr era tulburat. În ochii lui se putea citi o admirație fără margini, ceea ce o făcu pe Adelheid să-și uite stân jeneala. Așa că răspunse cu grație: — Duce, bunăvoința Înălțimii Voastre e nemărginită. Noi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cel mai bogat și influent dintre toți era, după cum știa toată lumea, jupânul Urs. Dar starețul trăia prea aproape de Curtea princiară ca să nu afle că, În ultima vreme, cel puțin așa se șoptea, Bodo ar fi țintit prea sus, sperând la copila ducelui. Chiar dacă aceasta nu era urmașa legitimă, era totuși o mlădiță a ilustrei familii Zähringer, pentru care ducele plănuise desigur un alt viitor. E drept, Bertold nu știa deocamdată nimic. Poate bănuia ceva. Oricum, dacă ar fi cunoscut povestea de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În ciuda micilor zgârieturi pe care le dobândise și a Împotrivirii tovarășei sale, se hotărâse să ajungă la locul Întâlnirii. Călugărul o ascultă cu atenție, clătină de mai multe ori din cap și, la sfârșit, Îi spuse cu lacrimi În ochi: — Copila mea, Domnul ne Încearcă pe toți. Pe cei pe care Îi iubește mai mult Îi Încearcă cu osebire. Trebuie să ai curaj și credință. Să nu uiți că viața e scurtă și trecătoare și să nu-ți legi prea mult
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Părinte, de ce mi spui toate astea? Ce s-a Întâmplat cu Bodo? Ce primejdie Îl paște pe stăpânul nostru, ducele? Visez lucruri groaznice, am presimțiri rele... Ce mă aș teaptă, pe mine, pe noi? Ce necazuri? Călugărul răspunse cu blândețe: — Copila mea, nu știu. Nu ne e dat nouă, muritorilor, să ne cunoaștem viitorul. Prevestirile, semnele rele, toate acestea sunt eresuri păgânești și ispite ale Satanei - schimnicul scuipă În cele patru colțuri ca să-l alunge pe Necuratul - de care e bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mincinos și mârșav! Ai noroc că nu sunt un bărbat, să te iau În vârful sabiei, ca să te Învăț să mai minți. Spune-mi cine te-a trimis la mine, trădătorule. Abia acum Înțelegea Adelheid cuvintele de despărțire ale pustnicului: — Copila mea, poate te vor mira vorbele pe care le auzi acum din gura unui om care crede În Domnul și În creaturile Sale. Nu te Încrede În nimeni. Ești Înconjurată de trădare și ticăloșie. Fii Înțeleaptă ca șerpii. Pândește ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să primească o răcliță cu o așchie din Crucea Mântuitorului, pe care o cumpărase de la un cru ciat sărăcit, plătind pentru ea dările pe care le Încasase de la șerbii lui vreme de un an. Dar totul era În zadar. Aversiunea copilei creștea cu aceeași intensitate cu care sporea pasiunea lui. Cu o ex presie Împietrită, Adelheid Îl rugă să-i dea pace. Aroganța ei Îl Înfurie peste măsură. și dragostea lui se schimbă Încet-Încet În ură. Ducelui Îi rămăseseră necunoscute toate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Pentru Bertold, așa cum Îi spusese odinioară părintele Bernhard domnului Hildebrand, nu intra În discuție decât o căsătorie strălucită, cu un membru al unei case princiare, din care se puteau trage foloase politice. Mai degrabă ar fi vrut să și vadă copila moartă decât dezonorată de o căsătorie cu un om mai puțin nobil și mai puțin influent, dintr-o familie mai puțin ilustră. Lui Eglord, care știa că de la suveranul lui nu putea aștepta nici un sprijin și care nu putea spera
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
morții. și să nu uităm de asemenea primejdia În care se vor afla cei doi tineri dacă reușesc să scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă să nu izbucnească
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l să meargă, spuse pustnicul. Omul are un gând bun și e cinstit și de Încredere. Cu ce mai află el, cu ce mai bănuim noi, vom dibui până la urmă, cu ajutorul Domnului, ascunzătoarea unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i ceru starețului să-l ducă la căpătâiul lui Bodo; Îi spuse lui Simeon să-l aștepte până va fi gata de plecare. Toți fură de părere ca jupân Urs să rămână pe loc, În aștep tarea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și până acum. Întovărășește-mă o bucată de drum, ca să putem vorbi În liniște. Apoi te vei Întoarce aici, așa cum s-a hotă rât, ca să aștepți noutățile. XI După convorbirea cu părintele Bernhard, În care acesta Îi spuse despre răpirea copilei și atacul asupra lui Bodo, Conrad se retrase tulburat În odăile sale. Ca de obicei, chipul lui nu trăda nici o emoție. Întrucât poruncise să nu fie deranjat, Haro cel credincios puse un soldat cu halebarda la ușă, ca s-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
are sânge regal În vine n-a făcut nimănui nici un rău. De ce să cadă osânda și pe capul ei? Ce fel de om al Bisericii este cel ce osândește la pedeapsa veșnică un prunc Încă din pântecele maicii lui?! — Taci, copila mea, i-a răspuns monseniorul astupându-i gura cu palmele. Biserica n-are nici un amestec aici. și Dumnezeu cu atât mai puțin. La mijloc sunt interese și ambiții care nu-ți sunt străine. și trebuie să recunoști că ai trăit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
din munte, povestise totul prietenului ei, sihastrul. Bătrânul o ascultase cu un interes neobișnuit, așa i se păruse. Da, Îl cunoștea pe Bodo, care trecea deseori pe acolo. Fără Îndoială era un tânăr de o valoare cu totul neobișnuită... — Dar, copila mea, la vârsta ta sentimentele sunt trecătoare. Ți se pare că iubești un cavaler, apoi altul Îți cucerește inima și-l uiți pe primul. Nu trebuie să iei totul atât de tragic. La Curtea părintelui domniei tale sunt mulți cavaleri
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe jumătate însurit, mustață tușinată, fața bine bărbierită și de culoarea aurului platinat. Vocea lor era plăcută, catifelată, cuceritoare. Am strigat la portiță: Domnu' Răzmeriță! O, ce plăcere, drăguțule! Un moment, uite acum îți deschid. Dar ce blond ești, măi copile, parcă a coborât soarele în părul tău! Ia loc aici la masă și să vedem despre ce e vorba, ce mesaj ne aduci? Te-a trimis bădia Vasile? Nu, domnu' Răzmeriță, tata nu-i acasă. Mama vă roagă frumos să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
condimentat cu piparcă paralizantă și un cazacioc autentic, electrizat de inegalabila vodcă "Stalinskaia". Eram amețit. Trupul meu cânta. "Eu curg întreg în acest cântec sfânt; Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt." (N. Labiș) Ei, ia spune, copile, îți place? Domnule Răzmeriță, mierea dumneavoastră este minunată. N-am mai mâncat niciodată ceva așa de bun. Îmi place grozav de mult. Da? Ei, atunci e bine. e foarte bine, drăguțule: Ne bucurăm foarte mult că-ți place. Continuam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
zăpezilor veșnice, mergând noaptea în neștire prin imensitatea albă, spre împlinirea destinului lor, în întâmpinarea ursului polar. Albina, simbol al vredniciei la gradul superlativ absolut, despre care poetul "Cuvintelor potrivite" spune, plin de compasiune: "Sarcina chemării te-a ucis." Ei, copile dragă, dac-ai terminat, să intrăm în atelier și să vedem ce icoană vom alege noi pentru mămica ta. Hai cu mine! Așaaaaa! Am străbătut un hol, apoi am intrat într-o cameră spațioasă, înțesată de tablouri pictate, de toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o anumită stare de nesiguranță, de tensiune. Mi-a fost jenă? Milă? Nu știu. Eu doar nu eram critic de artă: dar el aștepta un răspuns. Și i l-am dat pentru dezamorsarea unei situații penibile. Sigur îți place pictura, copile? I-am replicat cu toată sinceritatea de care eram capabil: În mod cu totul deosebit, domnule Răzmeriță. Eeee, atunci e bine. Sunt foarte mulțumit. Da, da! Apoi mi-a zis: Uite, copile, ține-l frumos la piept. Așa. Așa e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dezamorsarea unei situații penibile. Sigur îți place pictura, copile? I-am replicat cu toată sinceritatea de care eram capabil: În mod cu totul deosebit, domnule Răzmeriță. Eeee, atunci e bine. Sunt foarte mulțumit. Da, da! Apoi mi-a zis: Uite, copile, ține-l frumos la piept. Așa. Așa e bine. Vezi să nu-ți cadă pe drum. Nu alerga. Sănătate mamei tale! La revedere, drăguță, și să ne mai vizitezi! La revedere, domnule Răzmeriță, vă mulțumesc pentru tot! Și am plecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de groază privirea Sfintei Fecioare, îndreptată cu o incredibilă milă și iertare spre trupul meu pipernicit și dizgrațios. Vezi ce mi-ai făcut? Nu te-ai gândit c-o să mă doară și pe mine? Eu ce rău ți-am făcut, copile?... "O gâză-n viață n-am strivit măcar, Când merg pe pajiști, tălpile-mi umile Trec printre flori cu teamă lin și rar." (N. Labiș) Și acum, la 74 de ani -, când mi-au mai rămas doar câteva zile sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]