6,141 matches
-
victima zace ca o cârpă, fără să se dezvinovățească sau să se apere, se plictiseau. Apoi cel căzut era ridicat de mâini puternice, astfel încât nici măcar să nu mai atingă pământul. Câte unul venea din spate și, socotind că nu fusese destul, îi mai trăgea o lovitură de bâtă ori de picior. Fotografiile și imaginile filmate care au rămas de-atunci arată că, adesea, cel lovit nici măcar nu mai reacționa, primele lovituri fiind îndeajuns de puternice pentru a amorți corpul cât să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să se sature, dar destul cât să-i ațâțe mirosul de sânge amestecat cu sudoare. Spre dimineață, ușile s-au deschis, cei încă în stare să se țină pe picioare au început să se dezmeticească. Însă chiar și ei au făcut un pas îndărăt, lipindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt aici, nu sunt pe lumea asta și eu n-am dreptul să te iert în numele lor. Asta Pavel Avădanei păru să înțeleagă. — Eu am venit să vă spun cine sunt și să vă aduc lănțucul înapoi. Mie mi-e destul și atât. Lumânarea răspândea lumină pentru toți cei cărora, de o parte și de alta, le era dor de ea. Rada se ridică și se apropie de ușă. — E bine că te-am cunoscut, spuse. Acum du-te înapoi acasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cuibărindu-se ca în pân tecul mamei. Lucică îi mângâia șuvițele lipite cu sudoare de fruntea fier binte. Puțică se apropiară de cădelniță, trăgând cu nesaț din alcoolurile evaporate, dar nările lor tăbăcite de aurolac nu simțeau din vălătucii aceia destul cât să-și amă gească ochii țepeni și creierele înmuiate și nălucitoare. În întuneric, mormanul uriaș putea fi acum orice, povârnișurile se îndreptau, grohotișurile de cioburi colorate, țesăturile destrămate, cartoanele și lemnele putrezite ca de corăbii scufundate căpătau culoarea opacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Era opt fără cinci. Se apropiau. Stimați pasageri, veniți la ferestre. Aici, pe culoar. Ieșiți din compartimente și veți vedea ce n-ați mai văzut vreodată ! Haide, repede, să lăsăm în jos geamurile, fără să ne aplecăm în afară. E destul o fluturare de mână sau o floare, dacă aveți, o hârtie pe care să scrieți câteva vorbe măgulitoare, aruncată ghem spre peron. Flăcăul spuse în gând toate astea, trecând pe culoare. Nimeni nu ieși pe coridor, să arunce pe fereastră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuie doar s-o învingi, trebuie s-o și convingi. Acum culeg înjurături despre moarte. Să pot s-o înjur cu vârf și- ndesat și, astfel, să devin nemuritor. Își bău halba până la fund. Bătrânul Coropciuc făcu semn spre tejghea. — Destul, spune Maca. Mă oprește Poliția. La ei nu merge cu înjurăturile. Se auzi un șuierat de tren. Tăcură și ascultară până când șuieratul se stinse. — Acuma se ridică bariera, vorbi Tili, care simțea nevoia să compenseze, într-un fel, faptul că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi putut termina fără să te atingi de niciuna dintre frunzele strânse. Două potăi țâșniră dintr-un tufiș, Jenică se piti în spatele celorlalți. — Aici e bine, hotărî Maca, intrând, pe la spatele băncii, printre copaci. Are fiecare trunchiul lui, e destul pentru fiecare. — Ce-ți veni ? întrebă Tili. Maca trebălui la șliț, dar se încurcă și-și ridică în chip socratic arătătorul. — Știți de ce masculii celorlalte specii se împerechează doar din când în când, cum le vine vremea, în timp ce bărbaților le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Tili, aplecându-se după una. Ca și oamenii. Propti motocicleta și se așeză cu spatele la ghidon și cu fața la ea : Știi ce nu înțeleg eu ? — Avem atâta timp ? pufni ea cu un zâmbet care îi aminti de Maca. — S-ar zice că destul, spuse Tili, făcându-se că nu înțelege. Dar, ca timpul să fie de două ori mai lung, trebuie să-l trăim pe rând. Eu zic să-l trăim pe al meu mai întâi. Oricum, spre deosebire de tine, eu m-am obișnuit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de toate mozolelile lor... De toate opintelile lor bolmojite... Nu mai vreau să fiu linsă de sus până jos și umplută de bale ! Mângâiată de mâini care tremură, de parcă ar fi pentru ultima oară... Rupe-mă, scoate-mă din minți, destul mă scot boșorogii ăia din răbdări ! — De ce nu te duci cu unii mai tineri... Poate că la banii lor s-o găsi careva să-ți tragă și o mamă de bătaie... Nu înțelegi nimic ! Nu pot să mă întâlnesc cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se țicnise pe jumătate. Îi fu, pentru o clipă, simpatic. Dar alungă acel gând, amintindu-și de cealaltă jumătate, de care nici măcar nebunia nu se încumeta să se apropie. Se ținu după el, nici nu trebuia să pornească motorul, era destul să se împingă, din când în când, cu tălpile în caldarâm, ca roțile motocicletei să se mai rostogolească. Bătrâ nul mergea lipit de ziduri. Din când în când, sălta din umeri și clătina din cap, încât aveai impresia că vorbește
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Popa cugetă câteva clipe, privindu-l cu ochi înghețați. Apoi trase aer în piept și se porni : — Afurisit să fii, pe dinăuntru și pe dinafară ! Dădu drumul aerului, cu un șuierat : Na, c-am zis-o ! — Și nici nu-i destul ! Uite ce umflat ești la tâmple... cum ți se zbat vinele... Popa căută din priviri și începu iarăși, fără prea multă convingere : — Să se topească pe tine carnea ca lumânarea... Să deschizi cu tălpile ușa la biserică... Brusc, se posomorî
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adunaseră broboane de sudoare. Omul în haină de piele făcu un semn scurt. Polițistul se aplecă peste masă și îl înșfăcă pe Maca de guler. Celălalt se apropie până la o palmă de el, privindu-l cu dispreț : — Crezi că e destul să fii îmbrăcat în haină de piele ca să fii șmecher ? Îl îmbrânci înainte ca lui Maca să-i dea prin cap să reacționeze. Tili își puse mâna peste a lui, liniștindu-l. Asta da, treabă deșteaptă, constată omul în haină
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi părtaș cu străinul, de ce folosea el întruna persoana întâi plural. Îl luase cu frig, credea că din cauza ușii pe care străinul o deschisese, plutind parcă, până la ea. — Mai ții deschis azi ? îl întrebă din pragul ușii. — Pentru azi e destul, oftă Jenică. — Așa gândeam și eu, mai spuse străinul, închizând atât de încet ușa, încât, în mod inexplicabil, clopoțelul nu se mișcă. O vreme Jenică nu făcu decât să se legene pe scaun, gemând. Când se trezi din năuceală, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plăcut trenurile întotdeauna. Ai putea să te uiți la bariera Câmpeneanca și să povestești toată viața noastră. — Aproape toată, observă Maca. Mai e Bulevardul Gării, de unde încep castanii. Ar trebui să-i pui și pe ei la socoteală. O fi destul ? Tili ridică din umeri. — Când se termină, spuse, înseamnă că a fost destul. Lumina era mierie, așa cum se întâmplă în amiezile sfârșitului de septembrie. Nu sufla nicio boare, flăcăruile se țineau drepte la căpătâiul mormântului. Crucea de lemn era înfiptă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
povestești toată viața noastră. — Aproape toată, observă Maca. Mai e Bulevardul Gării, de unde încep castanii. Ar trebui să-i pui și pe ei la socoteală. O fi destul ? Tili ridică din umeri. — Când se termină, spuse, înseamnă că a fost destul. Lumina era mierie, așa cum se întâmplă în amiezile sfârșitului de septembrie. Nu sufla nicio boare, flăcăruile se țineau drepte la căpătâiul mormântului. Crucea de lemn era înfiptă lângă cealaltă, de marmură. Dar nu se atingeau, de parcă cea nouă se simțea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un cuvânt. Pe drumul de la cimitir, mahalaua părea liniștită. Maca înjură în gând, pentru ca pacea să fie deplină. După el, cum se știe, înjurătura era un fel de împăcare cu lumea. De aceea simțea că nu auzise și nu spusese destul. Purta în nenumăratele buzunare ale vestei de motociclist notițele doldora de sudalme. Era tot ce luase cu el din camera în care nu știa cum să se mai întoarcă. Urcarea celor trei etaje, cu paznicii neobosiți la fiece cat, i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca și Valdemar al lui Edgar Poe, luând o mască senilă. Pomponescu, deși respectuos față de ma-mă-sa, avea suficientă obiectivitate ca să observe acest proces. Bătrâna juca teatru, disimulîndu-și adevărata stare. Niciodată nu afirma că se simte bine. Nu dormise destul sau n-avea poftă de mâncare (cu toată dezmințirea dată de fapte la masă), se simțea istovită de puteri. Când credea că nu e văzută de nimeni, madam Pomponescu-mamă avea gesturi degajate și repezi, mergea sprinten. Îndată ce simțea pe cineva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ne-am născut cu această infirmitate!). El exercită același respect și asupra bărbaților chiar și în vârstă. E curios că el nu se răstește niciodată, n-are voce aspră, e chiar molatic în gesturi, zâmbind și când e încruntat. E destul G. Călinescu să deschidă gura și să rezume discuțiile celorlalți, și toți sunt de părerea lui. Chiar dacă cedează un moment, revine calm la ideea lui și nimeni nu îndrăznește să-l contrazică, mai ales că el are experiență practică și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o slăbiciune. Apoi continuă: - Chiar și soția mea, după aceea, a început să măprotejeze, simțind lipsa mea de inițiativă. Când vede o femeie frumoasă mi-o recomandă singură, parcă i-ar fi teamă că n-am timp sau n-am destul curaj de a o remarca: "Jean, ia privește ce blondă superbă!" și pe tine te-a semnalat. Evident, n-aș merge până acolo încît să afirm că-i face plăcere ideea infidelității, îi e teamă să nu pierd totuși sensibilitatea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Dumnezeu, sevăietă Hagienuș, toți ar trebui să murim. Să-mi dai voie, domnule Gonzalv, orice om vrea să trăiască pur și simplu, oricât de bătrân. Uite, eu nu vreau să mor curând, numai ca să fac loc tinerilor. Sub soare e destul spațiu. . - Dacă toți ne-am hrăni cu soare, așa ar fi, glumiSmărăndache, însă catedrele sunt puține. - Ha-ha-ha! râse Gaittany privind la ceas. Se vede că supraalimentația, oricât de rațională, dădu peste cap balanța organismului lui Conțescu. Îl apucă o sete
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Dar în realitate nu are mai puține inhibiții decât tipul docil", ne asigură celebra autoare nord-americană (1998, p. 58). Un lucru îi este clar și nimeni nu-l poate convinge de contrariu: omul este lup pentru om. Puterea face dreptul; destul cu omenia și cu mila. c. Indivizii care fug de oameni se caracterizează prin trebuința internă de a pune o distanță emoțională între ei și ceilalți, de a se izola. Mai precis, este vorba de decizia lor conștientă sau inconștientă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
petrecut ele. Dar de ce să tot spunem vorbe? Rănile sunt mai grăitoare: rănile, chiar dacă le acoperim, cicatricea, chiar dacă o extirpăm, totuși credința n-o putem ascunde. Așa încât nu te poți lăuda că, tăindu-mi limba, faci cu neputință mărturisirea laudei. Destul L-am lăudat până acum pe Domnul prin cuvânt; de acum încolo să-L lăudăm prin suferință<footnote Din cuvintele unuia dintre cei șapte fii ai preotului Eleazar, ce au primit cununa muceniciei - n.n.; cf. Sf. Ambrozie al Milanului, Despre
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
și generoase. Dar ceea ce suscită teamă este principiul însuși. Scopul manifest al fiecărei combinații particulare este de a egaliza prosperitatea. Dar efectul cel mai evident al principiului pe care se întemeiază aceste combinații este de a egaliza sărăcia; nu zic destul; presupune a coborî la rangul mizerabililor familiile înstărite, și a decima prin boli și inaniție familiile sărace. Mărturisesc că sunt îngrozit pentru viitorul țării mele când mă gândesc la gravitatea dificultăților financiare pe care acest periculos principiu vine să le
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
să fim generoși. Bucuria de a trăi este atât de deplină, încât nimic nu trebuie pierdut din ea. "Dar, totodată, viața pare atât de puțin sigură! Este prea frumoasă ca să poată dura. Oricum, faptul că nu ești mort este deja destul" (J.L. Barrault). Bucuria vieții este un element esențial al moralei, iar sensul moral este înfrumusețarea existenței. Bucuriile mărunte aduc fericirea, fericire care se află în om. Omul este creatorul atât al fericirii, cât și al nefericirii sale, omul trebuie să
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
crispare care ține de genele tale. Al doilea - că nu ai program. Dacă te lași sunat la telefon la 9 dimineața, înseamnă că nu ai program. Până la ora 12 nu trebuie să vorbești cu nimeni. Al treilea - că nu lucrezi destul la cantitate. Peratologia este vastă. Nu zic să faci ca Iorga, care trecea prin 30 de cărți pe zi, dar trebuie să lași în spate măcar câte o carte zilnic." Duminică, 30 septembrie 1979 De dimineață m-am dus în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]