4,692 matches
-
folosirea comparativelor; utilizarea imperativului. La nivel lexical, limba de lemn se caracterizează prin: vocabular sărăcăcios; maniheism (ideea unei lumi scindate în două tabere adverse și ireconciliabile; această viziune maniheistă constituie o sursă inepuizabilă de metafore și locuri comune la nivel discursiv); folosirea hiperbolei și a eufemismului. Vizând alimentarea ficțiunii ideologice, limba de lemn nu comunică și nu descrie nimic nou, de aici caracterul ei artificial și lipsa de spontaneitate. Operând o selecție în rândul faptelor și evenimentelor, se ajunge la asimilarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
political correctness, respectiv political incorrectness. Limbajul corect din punct de vedere politic are ca scop integrarea categoriilor sociale defavorizate din punct de vedere economic, politic, promovând valori precum antirasism, antisexism și antixenofobie. La polul opus, limbajul political incorrectness definește manifestările discursive discriminatorii, care afirmă superioritatea unor categorii sociale asupra altora, în baza rasei, a apartenenței la o anumită cultură sau a deținerii unui anumit statut social. Taxonomia limbajului politic poate fi extinsă, dacă luăm în calcul dimensiunile situației de comunicare, dar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
raportare la trei elemente de referință: criteriul contextului, criteriul emitentului și cel al conținuturilor. Înțelegând limbajul ca logos semantikos, concepție care postulează primordialitatea funcției/finalității semnificative în raport cu potențialele determinări ulterioare ale vorbirii (ale limbajului în uz), Aristotel deosebește trei finalități discursive: finalitatea apofantică (științifică sau rațională, concretizată în raportul adevărat/fals), finalitatea pragmatică (practică, determinată de valorile eficacității practice) și finalitatea poetică 75. Toate cele trei finalități sunt percepute ca determinări ulterioare și nu constitutive limbajului ca expresie liberă și intențională
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în care funcționează, pare a se corela cu referențialitatea discursului, în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate și monosemie, în vreme ce limbajul poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
aspirațiile emitentului, confruntându-le în același timp cu acelea ale adversarilor politici. Performată între o serie de libertăți și de constrângeri dictate, pe de o parte, de scopul urmărit, pe de altă parte, de caracteristicile parametrilor situației de comunicare, manifestarea discursivă din spațiul politic dobândește o fizionomie particulară și prin specificul funcțiilor pe care le îndeplinește. Adresându-se unui public vast și eterogen, limbajul politic se caracterizează printr-un grad sporit de accesibilitate, atât la nivelul conținuturilor vehiculate, cât și la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
structuri sintactice reiterative, preluarea și proliferarea unor simboluri și metafore predilecte sunt trăsături care transformă limbajul politic într-un tip de artefacte apt să slujească intereselor omului politic și care nu solicită din partea auditoriului decât actualizarea semnificațiilor pe care practica discursivă le pune în legătură cu aceste semne. Utilizarea mijloacelor retorice și preferința pentru cuvântul cu încărcătură afectivă ridicată asigură un impact sporit la nivelul receptării, iar utilizarea miturilor politice facilitează asocierea unei dimensiuni evaluative. În strânsă legătură cu tendința de manipulare a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
realitate devine nesemnificativă. Printre elementele care afectează relația limbajului politic cu adevărul amintim, pe de o parte, factorii legați de specificul domeniului politic, aflat într-o permanentă schimbare, iar pe de altă parte, factorii care vizează caracterul ideologic al manifestărilor discursive din domeniul politic. Promovând valorile și credințele unei grupări politice, emitentul politic este pus în situația de a alege între fidelitatea față de adevăr și interesele politice. Relația cu referentul generează la rândul ei trăsături specifice: dacă limbajul științific are ca
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
trăsături specifice: dacă limbajul științific are ca scop reprezentarea cu fidelitate a realității, în domeniul politic, mistificarea, utilizarea histrionică a limbii devin mijloace în lupta pentru putere. De aici recursul la procedee retorice variate, la ornamente stilistice care eficientizează manifestările discursive, din prisma efectelor urmărite. La nivel lexical, diferențele dintre vocabularul politic și cel științific derivă din funcțiile pe care le îndeplinesc cele două tipuri de limbaj: folosirea unei terminologii specializate, în cazul comunicării științifice, este în consonanță cu principiul evitării
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
filosofic este conferit totodată de problematica abordată: interogarea, problematizarea sensurilor privind lumea și omul devin nucleul dur al acesteia. Caracterul speculativ al unui astfel de demers conferă limbajului filosofic unele dintre cele mai mari libertăți de care se bucură manifestările discursive. Fără a urmări o componentă pragmatică efectivă, limbajul filosofic pornește de la reflecții asupra ordinii sociale, ajungând la propunerea unor alternative la aceasta. În acest punct, apropierea de limbajul politic este evidentă, în măsura în care și filosoful și politicianul sunt, în bună măsură
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Wittgenstein, nu vizează explicarea faptelor sau a fenomenelor reale, ci numai clarificarea conceptuală, contribuind la înțelegerea deplină a unor subiecte controversate. Din această perspectivă, diferențele dintre limbajul filosofic și limbajul politic se accentuează și obligă la abordări distincte ale manifestărilor discursive specifice. H. Wald subliniază că "deși nu există un limbaj specific filosofiei, există totuși un specific al limbajului filosofic"91, în sensul că filosoful recurge la limbajul obișnuit, dar îl folosește în mod neobișnuit, conferindu-i o întrebuințare specială, neobișnuită
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ne ajută cu generozitate să înțelegem ce înseamnă: "dacă n-ar fi, nu s-ar povesti""97. Limbaj politic vs. limbaj religios Identificarea unui limbaj specific domeniului religios presupune decelarea unor trăsături care îl disting de celelalte forme de manifestare discursivă. În acest sens, Gh. Chivu susține că specificul limbajului religios nu este conferit doar de terminologie, ci și de trăsături precum: caracterul arhaic, monumentalitatea, necesitatea de a păstra distanța față de vorbirea curentă, fără a pierde însă capacitatea de comunicare și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ignorarea referențialului obiectiv, limbajul religios se apropie de autoreflexivitatea limbajului poetic. Dacă la prima vedere limbajul religios și cel politic par radical distincte, ele se apropie la nivelul relațiilor simbolice pe care le construiesc, ambele justificându-și existența prin mecanismele discursive de legitimare pe care le pun în mișcare. Ele propun individului o lectură a realității, prin prisma ideologiei împărtășite în cazul politicului, și din unghiul sacralității, în cazul limbajului religios. Ca și politica, religia recurge la manifestări discursive pentru a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prin mecanismele discursive de legitimare pe care le pun în mișcare. Ele propun individului o lectură a realității, prin prisma ideologiei împărtășite în cazul politicului, și din unghiul sacralității, în cazul limbajului religios. Ca și politica, religia recurge la manifestări discursive pentru a-și face cunoscute valorile și pentru a câștiga adeziunea credincioșilor, fără de care instituția bisericii nu și-ar dovedi utilitatea. "Atât discursul religios, cât și cel politic desemnează valori și le decid ierarhia"100. În vreme ce limbajul politic se construiește
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în cazul limbajului politic, dimensiunea pragmatică modelează sintaxa și semantica limbajului juridic, pentru că în aceste domenii, consecințele nu pot fi neglijate. Deosebirea este dată de cadrul normativ, în speță legislația în vigoare, care limitează și organizează în același timp manifestările discursive. Dacă în domeniul politic problema legitimității este fundamentală, în plan juridic prioritară devine libertatea individului. Limbajul juridic este prin excelență un limbaj normativ, definind drepturile și obligațiile unanim acceptate într-o societate, precum și condițiile de aplicare a legislației în vigoare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
devine libertatea individului. Limbajul juridic este prin excelență un limbaj normativ, definind drepturile și obligațiile unanim acceptate într-o societate, precum și condițiile de aplicare a legislației în vigoare. Atât limbajul juridic cât și cel politic sunt prescriptive, cele două manifestări discursive interferează, în măsura în care puterea politică trebuie să țină cont de normele sociale pentru a-și putea legitima existența. Ambele vizează descrierea unei anumite ordini sociale, dar, în vreme ce limbajul politic o modelează în funcție de valorile ideologice al căror vehicul este, limbajul juridic prezintă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
clasă sau individuale. Puterea politică își raportează discursul la puterea juridică pentru că eludarea acesteia atrage după sine ștergerea legitimității celei dintâi. Limbajul juridic întreține o relație specială cu puterea, de data aceasta cu puterea juridică, care are nevoie de manifestările discursive pentru a se legitima și pentru a suscita comportamente dezirabile receptorilor. În această perspectivă, limbajul contribuie la constituirea puterii juridice și la gestionarea relațiilor dintre aceasta și membrii societății. Limbaj politic vs. limbaj poetic Specific cunoașterii și comunicării artistice, limbajul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
înregistrează forme specifice de manifestare: limbaj religios, didactic, politic, științific, filosofic, poetic, juridic ș.a. Identitatea acestora este conferită, pe de o parte, de natura specializată a procesului de cunoaștere și comunicare a cunoașterii, iar pe de altă parte, de finalitățile discursive, care impun o configurație particulară funcțiilor pe care le îndeplinește limbajul în actul comunicării. Constituirea limbajelor specializate este guvernată atât de factori extralingvistici (circumscriși istoriei politice și culturale a societății), cât și de factori lingvistici, vizând raportul limbaj comun-limbaj specializat
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la nivelul variantelor înregistrate, cât și la nivelul trăsăturilor fiecărei variante în parte. Identitatea limbajului politic, ca reflectare a raportului dintre esența ființei umane și organizarea social-politică a existenței sale, se construiește prin raportare la dimensiunea pragmatică, care guvernează manifestările discursive din câmpul politicii, prin fenomenul specific de resemantizare, de reconstrucție a referențialului politic, potrivit intereselor emitentului. În ciuda apropierilor pe care le înregistrează față de limbajul publicistic sau de cel juridic, limbajul politic se definește prin trăsături specifice, atât la nivelul conținuturilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nivelul conținuturilor vehiculate, cât și la nivelul expresiei. Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, în care funcția informativă este prioritară, comunicarea politică se caracterizează prin disimulare și persuasiune. Limbajul politic are un caracter conflictual 107, raportându-se în permanență la manifestările discursive ale adversarilor politici sau la manifestările discursive anterioare ale aceluiași emitent. Natura conflictuală a limbajului politic determină integrarea altor manifestări discursive în structura acestuia, astfel încât "discursul meu nu este niciodată doar discursul meu. În discursul meu sunt întotdeauna prezente unul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
expresiei. Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, în care funcția informativă este prioritară, comunicarea politică se caracterizează prin disimulare și persuasiune. Limbajul politic are un caracter conflictual 107, raportându-se în permanență la manifestările discursive ale adversarilor politici sau la manifestările discursive anterioare ale aceluiași emitent. Natura conflictuală a limbajului politic determină integrarea altor manifestări discursive în structura acestuia, astfel încât "discursul meu nu este niciodată doar discursul meu. În discursul meu sunt întotdeauna prezente unul sau mai multe alte discursuri. A vorbi
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
se caracterizează prin disimulare și persuasiune. Limbajul politic are un caracter conflictual 107, raportându-se în permanență la manifestările discursive ale adversarilor politici sau la manifestările discursive anterioare ale aceluiași emitent. Natura conflictuală a limbajului politic determină integrarea altor manifestări discursive în structura acestuia, astfel încât "discursul meu nu este niciodată doar discursul meu. În discursul meu sunt întotdeauna prezente unul sau mai multe alte discursuri. A vorbi înseamnă întotdeauna a vorbi cu, împotriva sau pentru altcineva. Obiectul discursului conflictual este celălalt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
secolului al XX-lea, două direcții principale de dezvoltare: prima vizează analiza de conținut, împletită cu investigații lexicometrice, constând în procesarea discursurilor politice cu ajutorul instrumentelor informatice; cea de-a doua are în centrul preocupărilor analiza retorico-pragmatică și urmărește recenzarea strategiilor discursive, specifice comunicării politice. Ambele direcții datorează enorm lingvisticii structurale care pune bazele analizei limbajului, lărgindu-și considerabil obiectul de cercetare prin luarea în calcul a parametrilor contextuali, fără de care investigarea și explicitarea mecanismelor discursive se dovedește deficitară. Complexitatea limbajului politic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
analiza retorico-pragmatică și urmărește recenzarea strategiilor discursive, specifice comunicării politice. Ambele direcții datorează enorm lingvisticii structurale care pune bazele analizei limbajului, lărgindu-și considerabil obiectul de cercetare prin luarea în calcul a parametrilor contextuali, fără de care investigarea și explicitarea mecanismelor discursive se dovedește deficitară. Complexitatea limbajului politic oferă terenul unor abordări interdisciplinare care, pe lângă multiplicarea perspectivelor și a palierelor de analiză, evidențiază mutațiile permanente ce caracterizează acest domeniu, sub impactul dinamismului vieții politice. Dimensiune esențială a limbajului de secol XXI, limbajul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
multiplicarea perspectivelor și a palierelor de analiză, evidențiază mutațiile permanente ce caracterizează acest domeniu, sub impactul dinamismului vieții politice. Dimensiune esențială a limbajului de secol XXI, limbajul politic aduce în atenție problematica statutului locutorului, a legitimității acestuia și a competențelor discursive pe care le deține. În comunicarea politică, actele de limbaj se constituie în spațiu al edificării propriei identități politice, al legitimării/ justificării actelor politice, și au ca finalitate construirea autorității în plan local deținerea controlului absolut asupra cuvântului, prin manevrarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
deține. În comunicarea politică, actele de limbaj se constituie în spațiu al edificării propriei identități politice, al legitimării/ justificării actelor politice, și au ca finalitate construirea autorității în plan local deținerea controlului absolut asupra cuvântului, prin manevrarea abilă a mecanismelor discursive. Perceput de unii cercetători ca o dimensiune a limbajului publicitar 109, datorită componentei pragmatice accentuate, limbajul politic își dobândește individualitatea prin finalități discursive particulare, care îi imprimă o configurație aparte, atât la nivelul conținuturilor vehiculate, cât și la nivelul expresiei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]