6,113 matches
-
regenerative. Istoria devenea o sursă de curaj civic, un garant al existenței unor virtuți încă obnubilate. Reconsiderând-o cu fervoare, la 1840, Kogălniceanu evoca "ura, interesul, pisma, toate patimile" ce dezbinau o societate în curs de schimbare. Situația se arăta disperată ("Doamne, clama G. Lazăr, până când anii blestemului?"), însă istoricul a știut să vadă, dincolo de clipă, efectul regenerator al suferinței. "Ba nu, vremea pieirii nu ne-a venit, citim în Arhiva românească, sângele nostru este tânăr, pentru că este înnoit prin nenorociri
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
are chiar senzația că realitatea onirica devine cu mult mai palpabila și mai intensă că cealaltă reiterează situațiile din vis, evident însoțit, de fiecare dată, de acelasi personaj ambivalent, împărțit acum între cele două planuri. Este motivul pentru care incearca, disperat, o nouă, la fel de inutilă tentativă de evadare din această realitate alterată, constituită din aliajul extrem de puternic de real și oniric, de fapt. Fugă de pe moșia campestra și revenirea în spațiul citadin, regăsit la fel de sumbru că odinioară, nu face altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a dezgustului, atitudinea ambivalenta față de vocația poetica, atracția seducătoare, dar căreia îi rezista, pe care o are asupra lor conștiința religioasă, ostilitatea față de istorie și față de mare parte din aspectele vieții moderne. Ceea ce lipsește în opera lui Cioran este efortul disperat al lui Nietzsche de a depăși nihilismul (doctrina eternei și, deci, a inutilei repetiții). Diferența cea mai vizibilă între cei doi gânditori rezidă în modul în care văd platonismul. În timp ce Nietzsche, care disprețuiește istoria, dar, în același timp, trăiește obsedat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
niște idealiști nemulțumiți, care au trecut prin optimism, sunt oameni care în sufletul lor au mult optimism, acest optimism care există azi în Argentina în spatele pesimismului din fiecare tânăr cu care mă întâlnesc pe stradă și care este neliniștit și disperat, în același timp"28. Tristețea și angoasele personajelor lui Sábato trebuie puse în legătură cu propria biografie a autorului, desi Sábato spune că este simplu să poți răspunde la întrebarea dacă personajele te reprezintă, cu un simplu " Da, Madame Bovary c'est
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Această libertate a fost pentru Cioran, ca și Dumnezeu pentru creștini, salvarea. Înainte de creștinism, sinuciderea era considerată chiar "ceva pozitiv", un act de curaj și onoare. La numai douăzeci de ani, Cioran, în pragul nebuniei, cade pe pat cu un disperat "nu mai pot!". Mama să îi spune că a cerut o slujbă pentru liniștea lui. Nu una, ci treizeci de mii", ar fi vrut el să-i spună. Dacă aș fi știut, te-aș fi avortat"37, îi spune mama
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
recunoscut-o niciodată, el autodefinindu-se "un apatrid metafizic", desi același Cioran afirmă: "on n'habite pas un pays, on habite une langue". Se autodemolează Cioran? E fariseu? E sincer? Petre Tutea a spus odată că Cioran nu e deloc disperat, "eu cred ca se preface." Cioran recunoaște câtă plăcere îi făcea să demoleze solemnitățile intelectuale, or, frenezia lucidității nu dizolva numai solemnitățile intelectuale, ci se dizolvă totodată pe ea însăși, cum bine remarcă Nae Ionescu în 1937. Într-unul din
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
la cea a ideilor clare, de la metafizica la fizică și reciproc. De cealaltă parte, însă, găsim altă dimensiune a lui Ernesto Sábato, aspectul său nostalgic și melancolic, cu profundele sale depresii, cu nevoia să absolută de iubire și înțelegere, căutarea disperată a unei speranțe. Este aspectul intuitiv al ființei umane despre care vorbește scriitorul de-a lungul întregii sale creații, lumea sentimentelor și a pasiunilor, a neliniștii metafizice, pentru ca, așa cum spune în opera citată anterior: "O dată ce s-a ridicat pe cele
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
merite, dacă e să mi se recunoască vreunul, este tocmai lupta mea constantă pentru apărarea speranței"51. Judecând după românele sale, cu coborâri în infern, întâlniri cu râul, cu suferință și durerea, i s-a spus că este un optimist disperat, amintindu-i-se, printre altele, finalul românului Printre eroi și morminte, unde Martín și Bucich 52, personaje ce trecuseră prin momente de dramă, privesc câmpia argentiniana, transmițându-și, printr-o frază simplă, speranța: "Ce mare este țara asta a noastră
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
intensitatea trăirilor și profunzime, sunt misterioase și conflictive, atractive și viguroase, cu o personalitate mult mai hotărâtă și determinanta decât cea a personajelor masculine. Cele două femei inițiază fiecare relația amoroasă în momentul în care s-au simțit "singure și disperate", la fel ca și partenerii lor, în căutarea iubirii, ca salvare. "Te-am căutat pentru că am nevoie de tine"80, îi spune Alejandra lui Martín. Nevoia imperioasa de puritate îi mărturisește, dramatic, lui Martín, că are sufletul atât de murdar
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mici, care și-au răcorit sterilitatea în umbră celor mari"22. Sábato, gânditor și simțitor deopotrivă, nu propagă idei, ci mai curând "fâșii rupte din sufletul său de solitar solidar", cum l-a caracterizat Camus, asumându-și povară de îngrijorare disperată a unei lumi întregi, aflate la o răspântie primejdioasa de care nu este însă pe deplin conștientă: Dacă nu ne mai găsim timp să creăm o ambianța de frumusețe în micul univers din jurul nostru, atenți doar la exigențele de serviciu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
te mai chinuie. Exprimarea te diminuează, te sărăcește, te ușurează de greutatea propriului eu, exprimarea este pierdere de substanță și eliberare, prin scris, te desprinzi de tot ce iubești și, mai ales, de tot ce detesți. Cărțile lui sunt liric disperate, spune Savater, în Eseu despre Cioran 34, "de un sarcasm coroziv și de un scepticism implacabil, în care o proza desăvârșită și încordata pune sub semnul întrebării în primul rând utilitatea, oportunitatea scrisului". Monologul acestui "disperat pasiv", sătul "să mai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cărțile lui sunt liric disperate, spune Savater, în Eseu despre Cioran 34, "de un sarcasm coroziv și de un scepticism implacabil, în care o proza desăvârșită și încordata pune sub semnul întrebării în primul rând utilitatea, oportunitatea scrisului". Monologul acestui "disperat pasiv", sătul "să mai ponegrească universul", este cel al unui om pe care sentimentul pervers al morții nu-l părăsește. Și, totuși, se trezește în fiecare dimineață cu o pofta și mai mare de a fi trist, de a epuiza
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cioran, iar în fața unei astfel de constatări, optează pentru renunțare, pentru că "numai cel care se îndepărtează de vertijul acțiunii va reuși să evite deziluziile și crimele"35. Cioran a fost numit apologet al sinuciderii. Totuși, daca arunci în brațele unui disperat, virtual candidat la sinucidere, o carte a lui Cioran, își schimbă brusc hotărârea, pentru ca, paradoxal, citindu-l pe Cioran, omul se relaxează, în egoismul lui funciar, spunându-și: "iată, există cineva și mai trist decât mine" și, oricum, mai trist
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu este ceva negativ, dimpotrivă. Cu gândul că există sinucidere, am putut suporta viață și m-am simțit liber. N-am trăit că un sclav, ci ca un om liber"73. Acest "evadat din umanitate" a iubit viața. Cu frenezia disperatului, e drept, dar a iubit-o, s-a declarat "de partea vieții", chiar dacă, de tânăr, a "conviețuit cu moartea", pe timp limitat, la început, adică cei șapte ani de insomnii, pentru a trăi apoi în simbioza, nedespărțit de acest "aperitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
facă exerciții de stil în franceză: "Ce să vă spun? De la Coasta Boacii la chestia asta... a fost un efort teribil, să lupți împotriva temperamentului tău scriind, nu e deloc ușor"94. "De ce scrie Cioran, de ce oare aceste cărți liric disperate?" se întreabă Fernando Savater în lucrarea să de doctorat despre Cioran și publicată apoi sub titlul Ensayo sobre Cioran, de ce aceste cărți de un sarcasm coroziv, șfichiuitor, care par a epuiza o dată pentru totdeauna problematică pusă, de un scepticism implacabil
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu stia să se joace: "cu nasul lipit de geam, mă uitam ore întregi la ceilalți copii care se jucau aproape de mine"34. Dona Juana este hotărâtă că acesta să fie și ultimul ei copil, fapt pentru care "se agață disperată de ultimul născut, experimentând într-un mod mai intens decât era normal acea dragoste bolnăvicioasa prin care ființele în amurgul existenței se agață cu unghiile și dinții de cel ce reprezinta viață"35. Din teama de nu-l pierde că
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
alianță cu marxismul. Altă deziluzie pentru tânărul Sábato, însă, așa cum spune el însuși, "că să scrii ceva important, trebuie să te urci pe culmile disperării și să observi de acolo, ca un dumnezeu teribil, imposibilitatea unei cuceriri definitive"45. Mării disperați, Sábato printre ei, așa au văzut această mișcare. Există un ecou suprarealist în Raportul despre orbi46, pe care unii critici îl compară cu Cantos de Maldoror al lui Lautréamont, ambele de o frumusețe "veninoasa și malignă", creații fantastice și onirice
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
desi motivele sunt diferite. Ceea ce Castel împărtășește cu Meursault, împărtășește și cu Gregor Samsa din Metamorfoza lui Kafka. Pablo Castel este un exponent al deja clasicelor simptome de anxietate modernă, un om incapabil de a comunica cu ceilalți, neînțeles, neiubit, disperat să găsească ordinea în viața sa. Nu suportă izolarea, singurătatea, de aceea și ucide pe cea care îl abandonează: "te-am omorât, María, pentru că m-ai lăsat singur"69. Temele lui Camus, "soțul ideal al literelor contemporane", cum îl numește
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
aproape că se izola sau dispărea. În paginile astea, eu văd un Vidal care, coborând în adâncurile infernului, ne mai flutură o batistă de adio, ca unul care ar spune niște ironice și delirante cuvinte de despărțire, sau poate gesturi disperate de ajutor, întunecate și disimulate de infatuarea și orgoliul sau"98. Sau, am adaugă noi, poate că noi, cititorii, suntem Sectă și am găsit Darea de seamă, de ce nu? Altă posibilă lectură... Îl așezăm pe Sábato din nou față în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de suicid. Rata mare a acestor tentative (0.35% față de 0.18% la populația generală), ca și valoarea ridicată a recidivelor (între 30 și 50% dintre cazuri), indică faptul că în anumite condiții, formele de depresie severă duc către actul disperat. La această vârstă, supremul gest autodistructiv poate fi considerat mai mult ca o cerere de ajutor, ca o neputință de a zări ieșirea dintr-o situație conflictuală, decât ca o pierdere a sensului existențial, ca la adult. Nevoia înțelegerii și
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
să beneficieze de accesul la serviciile medicale de care au nevoie. În sprijinul acestei afirmații, Sher aducea drept argument, ca și Veatch, "dorința noastră comună de a tempera dreptatea cu mila de a furniza ajutor persoanelor aflate într-o stare disperată indiferent de ceea ce merită acele persoane. Chiar dacă societatea nu este obligată să furnizeze servicii medicale pentru cei care au irosit oportunitatea de a le obține, pare inuman, și într-adevăr indecent, să-i lăsăm să sufere sau să moară din cauza
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]
-
atent și îndelung o istorie nostimă, ea devine din ce în ce mai tristă, spune el. Europa și-a privit istoria nostimă a propriei existențe un timp atât de îndelungat, încât în secolul XX epopeea veselă a lui Rabelais s-a transformat în comedia disperată a lui Ionesco, care spune: Foarte puțin separă oribilul de comic. Istoria europeană a râsului se apropie de sfârșitul ei." Astăzi, a-l vedea pe autorul lui Harap-Alb drept rabelaisian a devenit un loc comun în diverse eseuri și comentarii
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
dezorientarea. Ziua de 12 februarie 1934 va constitui "detonatorul", dar nici imediat perceput, și nici într-o manieră uniformă, așa cum unii au considerat-o adesea. Pe 12 februarie muncitorii din Linz și din Viena au declanșat o luptă eroică și disperată pentru a încerca salvarea republicii democratice construite de către social-democrația austriacă în anii douăzeci. Partidul comunist austriac fusese redus la nivelul unei grupări neînsemnate încă de la începutul republicii 3, de aceea social-democrația își asumase singură responsabilitatea inactivității sale din timpul instaurării
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
și a evoluției acesteia; compararea rezultatelor cu viața scriitorului. Prin suprapunerea celor trei romane ale lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată, scrise la date apropiate, observăm referirea la același obiect: suferința eului narator și încercarea disperată a acestuia de a se refugia în spații închise și onirice, cu semnificații bivalente. Modul obsesiv în care personajul lui Blecher încearcă să-și găsească refugiul în aceste spații închise: pivnițe, poduri, case uitate, săli de cinematograf, etc., trimite aparent
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
forțe egale 176. La Blecher, ,,paratopia de identitate" devine maximală deoarece, din punct de vedere fizic, personajele sale nu pot aparține umanității, fiind excluse din cauza bolii de care suferă: În diferite rânduri mi s-a întâmplat să cunosc asemenea cazuri disperate, condamnate dinainte. Într-un sanatoriu din Elveția, o bătrână care era roasă de un cumplit cancer al pancreasului despre care ea nu știa nimic (spunea întotdeauna că are puțină aciditate stomacală care îi provoacă usturimi după masă), în alt rând
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]