4,261 matches
-
1106, fiul și succesorul acestuia, Henric al V-lea, care se aflse în stare de rebeliune față de tatăl său, a luat hotărârea de a se răzbuna pe susținătorii tatălui său. Ducele Henric de Lotharingia a fost aruncat în închisoare, iar ducatul său confiscat și acordat lui Godefroi. După ce Henric a reușit să evadeze din închisoare, el a încercat să recupereze ducatul și a capturat Aachen, însă în cele din urmă a eșuat în tentativa sa. În 1114, în timpul rupturii dintre împărat
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
luat hotărârea de a se răzbuna pe susținătorii tatălui său. Ducele Henric de Lotharingia a fost aruncat în închisoare, iar ducatul său confiscat și acordat lui Godefroi. După ce Henric a reușit să evadeze din închisoare, el a încercat să recupereze ducatul și a capturat Aachen, însă în cele din urmă a eșuat în tentativa sa. În 1114, în timpul rupturii dintre împărat și papa Pascal al II-lea, Godefroi s-a aflat la conducerea revoltei din Germania. În 1118, împăratul și ducele
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
al II-lea de Limburg, fiul lui Henric, care fusese deposedat de către Henric al V-lea în 1106. Cu toate acestea, Godefroi a păstrat stăpânirea asupra markgrafatului de Anvers și și-a menținut titlul ducal (care va deveni în 1183 Ducatul de Brabant). După asasinarea lui contelui Carol cel Bun de Flandra din 1127, succesiunea flamandă a constituit din nou obiect de dispută. Guillaume Clito a avut câștig de cauză, însă s-a confruntat curând cu o serie de revolte. Godefroi
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
său mai mare, Henric al IV-lea, având deficiențe mentale, a fost depus în favoarea lui Ioan. Cea mai mare victorie militară a lui Ioan a fost în bătălia de la Worringen, ca urmare a căreia el a preluat conducerea și în Ducatul Limburg. Deși complet depășit numeric, Ioan a condus cu succes o invazie în zona Rin. În 1288, Limburg a fost atașat și în mod formal de Brabant. Ioan I a fost perceput ca un model al principelui feudal: curajos, aventuros
Ioan I de Brabant () [Corola-website/Science/328507_a_329836]
-
Godefroi I (d. 964, Roma) a fost conte de Hainaut de la 958 și markgraf sauviceduce de Lotharingia din 959, când ducatul a fost divizat de către arhiepiscopul Bruno I de Köln, care s-a menținut duce până la moartea sa din 965. Godefroi era fiul lui Godefroi conte palatin de Lotharingia, conte de Palatinat cu Ermentruda. El făcea parte din a șasea generație
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
A restrâns foarte mult Curtea iar costisitoarea Gardă a fost dizolvată. Ea a redus numărul de taxe de la 16 până la 8. Într-o încercare de a obține bani, ea a vândut valoroasa bibliotecă ducală. Soțul ei a vândut districtul Schalkau Ducatului de Saxa-Meiningen în 1723, în scopul de a strânge bani. Ea a considerat această vânzare ca fiind ilegală. Influențată de prințul Joseph de Saxa-Hildburghausen, care era în Hildeburghausen la acea vreme, Sophia Albertina a declarat război Saxa-Meiningen și a ocupat
Sofia Albertine de Erbach-Erbach () [Corola-website/Science/336483_a_337812]
-
tinerii greci. În 1662 Jerome Fini a cumpărat palatul. El era, de asemenea, un consilier fiscal bogat dintr-o familie grecească care se mutase din Cipru în secolul al XVI-lea. Fini a plătit marea sumă de 120.000 de ducați pentru palat și pentru alte bunuri imobiliare din provincie. Familia Fini a contribuit mult la decorarea clădirii și a restaurat palatul de mai multe ori. Proiectul palatului Flangini Fini este, în general, atribuit lui Alessandro Tremignon, datând din jurul anului 1688
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
1832, când a putut să călătorească în Italia, 1833-1834, cu sprijinul Marelui Duce Leopold de Baden. La întoarcerea la Karlsruhe a pictat portretele Marelui Duce Leopold de Baden și ale soției sale și a fost numit pictor la curtea Marelui Ducat. Cu toate acestea, a părăsit Badenul și s-a mutat în Franța unde lucrarea sa "Il dolce Farniente" a atras atenția la Salonul din 1836. Un an mai târziu, "Il Decameron" a fost, de asemenea, lăudat; ambele tablouri sunt compozițiile
Franz Xaver Winterhalter () [Corola-website/Science/333488_a_334817]
-
murit în 1128 sau 1129 și fiul său, Magnus, a fost forțat să elibereze tronul Suedez în 1130. După 26 de ani de pace internă, conflictul a izbucnit între regele Manusi și vărul său, Knut Lavard. Knut fiind popular în Ducatul Schleswig unde fusese făcut conte, și a fost văzut ca un potențial succesor al regelui Niels. Pe 7 ianuarie 1131, Magnus l-a ucis pe Knut aproape de Haraldsted, la nord de Ringsted. Regele Neils l-a condamnat inițial pe Magnus
Niels al Danemarcei () [Corola-website/Science/331269_a_332598]
-
încoronat regele Germaniei și a intermediat o afacere în Merseburg mai târziu în acel an. Acordul său l-a făcut pe Svend "rege primar" iar Knut să fie eligibil să primească o parte substanțială din Danemarca și Valdemar să păstreze ducatul de Schleswig. Cu toate acestea, Svend i-a acordat lui Knut teritorii mici, rupând acordul, iar poziția lui Svend in Danemarca a fost subminată în continuare de către presupusele sale maniere de tiran și de comportamentul său pro-german. În 1154, Svend
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
acesta nu exista. Din moment ce el nu putea impozita biserica sau pe nobilii danezi, el a perceput taxe dezastroase pe teritoriile germane și pentru țărani. Christopher a încercat să-și consolideze poziția prin revigorarea politicii de război a lui Eric împotriva ducatelor, județelor și orașelor din nordul Germaniei. Acest lucru a dus la noi credite ipotecare și impozite și foarte curând a intrat în conflict atât cu biserica cât și cu magnații. În timpul unei rebeliuni în 1326, el a fost răsturnat de
Christopher al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331278_a_332607]
-
regele Birger a fost liber, el a căutat ajutor în Danemarca, iar cerata a izbucnit din nou. Birger a rămas rege doar cu numele, a fost nevoit să renunțe la domeniul Regal, schimbându-l pentru estul regiunii Uppland, Närke, fostul ducat al fratelui său Eric, Södermanland, Östergötland, Gotland și Castelul Viborg. În 1312, Ducele Eric s-a căsătorit cu Ingeborg de Norvegia, fiica regelui Haakon al V-lea al Norvegiei, în același timp în care fratele său, Valdemar, s-a căsătorit
Birger al Suediei () [Corola-website/Science/331295_a_332624]
-
încoronat regele Germaniei și a intermediat o afacere în Merseburg mai târziu în acel an. Acordul său l-a făcut pe Svend "rege primar" iar Knut să fie eligibil să primească o parte substanțială din Danemarca și Valdemar să păstreze ducatul de Schleswig. Cu toate acestea, Svend i-a acordat lui Knut teritorii mici, rupând acordul, iar poziția lui Svend in Danemarca a fost subminată în continuare de către presupusele sale maniere de tiran și de comportamentul său pro-german. În 1154, Svend
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
să-i plătească Episcopului anii petrecuți în captivitate. Promițând că va face tot ce a zis Papa, regele Eric s-a umilit în public. Christopher a încercat să-și consolideze poziția prin revigorarea politicii de război a lui Eric împotriva ducatelor, județelor și orașelor din nordul Germaniei. Acest lucru a dus la noi credite ipotecare și impozite și foarte curând a intrat în conflict atât cu biserica cât și cu magnații. În timpul unei rebeliuni în 1326, el a fost răsturnat de
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
situat mai bine în topurile genealogice au murit, fiul lor Cristian Oldenburg, a devenit regele celor trei regate din întreaga Uniune Kalmar. Casa de Mecklenburg a fost concurentul principal la tronurile din nord, precum și a altor rânduri cum ar fi Ducatul de Lauenburg. Diferite ramuri Oldenburgine au domnit în mai multe țări. ine a pretins pentru scurt timp tronurile din Anglia și Scoția, prin căsătoria prințesei Anna de Stuart cu prințul George al Danemarcei și Norvegiei. Cu toate acestea, după moartea
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
Frederic al IV-lea a comandat trupele daneze în bătălia de la Gadebusch în 1712. Deși Danemarca s-a situat de partea victorioasă, ea nu a reușit să recucerească posesiunile pierdute din sudul Suediei. Cel mai important rezultat a fost distrugerea ducatului pro-suedez de Holstein-Gottorp restabilind dominația Danemarcei în Schleswig-Holstein. Cea mai importantă reformă internă a fost abolirea în 1702 a așa numitului "vornedskab", un fel de iobăgie. Eforturile sale au fost în mare parte în zadar din cauza introducerii iobăgiei în 1733
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
Totuși el nu a renunțat complet să intervină în politică. În 1854 a contribuit la căderea puternicului cabinet conservator Ørsted și în 1859-60 a acceptat un guvern liberal care a fost numit la inițiativa soției sale, Louise Rasmussen. În timpul crizei ducatelor din 1862-63 cu puțin timp înainte de decesul său, el a vorbit deschis de o cooperare militară inter-scandinavă. Aceste crize minore au creat fricțiuni și au menținut o insecuritate permanentă însă acest lucru nu a micșorat popularitatea sa. Domnia lui Frederic
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
că Robert a avut de-a face cu moartea lui. Deși nimic nu a putut fi dovedit, Robert a avut cel mai mult de câștigat. Războiul civil pe care Robert l-a dus împotriva fratelui său a cauzat instabilitate în ducat. Războaie private aveau loc între baronii învecinați. Acest lucru a dus la o nouă aristocrație care a rezultat în Normandia în timpul domniei lui Robert. În această perioadă mulți din mica nobilime au părăsit Normandia să-și caute norocul în sudul
Robert I, Duce de Normandia () [Corola-website/Science/334070_a_335399]
-
lucru a dus la o nouă aristocrație care a rezultat în Normandia în timpul domniei lui Robert. În această perioadă mulți din mica nobilime au părăsit Normandia să-și caute norocul în sudul Italiei și în altă parte. Curând după asumarea ducatului, probabil din răzbunare pentru sprijinirea fratele său împotriva lui, Robert I a adunat o armată împotriva unchiului său, Robert, arhiepiscop de Rouen și conte de Évreux. Un armistițiu temporar i-a permis unchiul său să plece în exil, dar aceasta
Robert I, Duce de Normandia () [Corola-website/Science/334070_a_335399]
-
român votul pentru un studiu de-al său publicat în limba franceză pe Portail des Sciences humaines, ceea ce-l clasifică printre primii la Secțiunea „Articole de onoare”. Este citat și publicat de Directoarea Institutului European de Itinerare Culturale din Marele Ducat al Luxemburgului. Profesorul Rogoz se poate mândri cu mulți studenti ai săi, integrați în cercetarea antropologică europeană. Între aceștia, Răzvan Roșu, aflat în prezent, cu o a doua bursă, la Jena, unde se specializează în Studii sud-est europene (Etnologia Balcanilor
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
a fost o societate a studenților români din Cernăuți, capitala Ducatului Bucovinei din Austro-Ungaria, urmașă a societății Arboroasa. Ea a funcționat între anii 1878 și 1938, existând atât în perioada în care orașul a aparținut statului austro-ungar, cât și în perioada în care orașul a aparținut României. Afiliată Universității din Cernăuți
Societatea Academică Junimea () [Corola-website/Science/334378_a_335707]
-
Ordinul „Sfânta Ana” a fost la început un ordin cavaleresc al ducatului Holstein-Gottorp, apoi un ordin de onoare al Imperiului Rus. Deviza acestuia a fost „Amantibus, Justitium, Pictitiam și Fidum”, ce înseamnă „dragoste, justiție, evlavie și loialitate”. Distincția a fost compusă la 1735, având până la 1815 trei clase, după acea patru. Cu
Ordinul „Sfânta Ana” (Rusia imperială) () [Corola-website/Science/334359_a_335688]
-
și loialitate”. Distincția a fost compusă la 1735, având până la 1815 trei clase, după acea patru. Cu căderea imperiului rus și al casei Romanov ordinul a fost abolit în anul 1917. Ordinul a fost inițial un premiu de onoare al ducatului Holstein-Gottorp, promulgat în ziua de 3/14 februarie 1735 în trei clase de Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp, în cinstea soției sale, Anna Petrovna, fiica împăratul Petru cel Mare. Împărăteasa Elisabeta I, lipsită de copii, l-a desemnat, în 1743
Ordinul „Sfânta Ana” (Rusia imperială) () [Corola-website/Science/334359_a_335688]
-
Nicolae de Hurmuzaki (1826-1909) și a fost mama baronilor Constantin și Alexandru. Eugen baron de Stârcea (n. 24 octombrie 1835, Crasna Ilschi - d. 12 noiembrie 1901, Cernăuți), fiul mai mare a lui Emanoil, a fost consilier imperial, politician federalist în Ducatul Bucovinei și deputat al Consiliului Imperial (Reichsrat). El sa căsătorit la 6 mai 1863 cu Pulcheria de Grigorcea (n. 3 iulie 1844, Prisăcăreni, Adâncata, Bucovina, - d. 7 iulie 1878, Marienbad) iar în o a două cununie cu Victoria de Cârste
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
cununie cu Victoria de Cârste (10 decembrie 1884).. În 1883, el a fost șef al consorțiului de proiectare ale traselor feroviare Hatna - Gura Humorului - Câmpulung Moldovenesc și Hliboka (Adâncata) - Storojineț - Berhomet pe Siret . Eugen a fost numit vicepreședintele comisiei al Ducatului Bucovinei pentru Expoziția Universală de la Paris (1900). George baron de Stârcea (n. 2 noiembrie 1869, Crasna - d. 4 aprilie 1897, Viena), singurul fiu lui Eugen a fost comisar de district și a decedat timpuriu de o boală gravă. Tânărul a
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]