4,125 matches
-
concentrice ale nebuloasei, nu este cunoscut în prezent. Spectrele nebuloasei planetare sunt alcătuite din linii de emisie suprapuse pe un continuum. Emisia liniilor poate fi formată prin excitarea de coliziune ("excitare colizională") a ionilor din interiorul nebuloasei, sau prin recombinarea electronilor cu ioni. Liniile excitate de coliziune sunt în majoritate mult mai puternice decât liniile de recombinare, și astfel au fost folosite în istorie pentru determinarea abundenței. Totuși, studiile recente au descoperit faptul că abundențele calculate pe baza liniilor de recombinare
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
plasmă, extrem de luminoase și adesea foarte active în unde radio. Jeturile sunt compuse din particule încărcate proiectate de un mecanism încă neînțeles, dar care face, fără îndoială, să intervină energia gravitațională gigantică a găurii negre centrale. Aceste particule sunt îndeosebi electroni, pozitroni, protoni și nuclee de atomi izolați de un câmp magnetic intens. Ei părăsesc nucleul cu o viteză apropiată de aceea a luminii și pot chiar să pară mai rapizi decât aceasta printr-un efect optic. Aceste jeturi pot să
Blazar () [Corola-website/Science/332907_a_334236]
-
particulele de polimer fuzionează pentru a lua o formă solidă. Fluorul este un element extrem de reactiv cu cea mai mare electronegativitate dintre toate elementele chimice. Electronegativitatea carbonului este semnificativ mai mică decât cea a fluorului. Ca o consecință, perechea de electroni nepartajată este trasă spre fluor de la carbon ceea ce duce la o densitate / polaritate mare de electroni în jurul fluorului. Atomul de fluor fiind mai mare, nu permite ambalarea plană în zig-zag la cristalizarea care rezultă în morfologia răsucită în zig-zag cu
Politetrafluoroetilenă () [Corola-website/Science/332934_a_334263]
-
cu cea mai mare electronegativitate dintre toate elementele chimice. Electronegativitatea carbonului este semnificativ mai mică decât cea a fluorului. Ca o consecință, perechea de electroni nepartajată este trasă spre fluor de la carbon ceea ce duce la o densitate / polaritate mare de electroni în jurul fluorului. Atomul de fluor fiind mai mare, nu permite ambalarea plană în zig-zag la cristalizarea care rezultă în morfologia răsucită în zig-zag cu atomii de fluor strâns ambalați în structura în spirală C-C. Cuplarea compactă a atomilor de
Politetrafluoroetilenă () [Corola-website/Science/332934_a_334263]
-
în structura în spirală C-C. Cuplarea compactă a atomilor de fluor, alături de mai puternicele și mai stabilele legături C-F, reprezintă motivele care duc la stabilitate termică ridicată a PTFE (punctul de topire este la 327°C). Afinitatea pentru electroni determină atomii de fluor să fie încărcați negativ și este de așteptat să aibă forțe intramoleculare și intermoleculare mai mari. Cu toate acestea, momentele de dipol ale structurilor simetrice învecinate anulează momentele de dipol ceea ce face ca PTFE să fie
Politetrafluoroetilenă () [Corola-website/Science/332934_a_334263]
-
În fizica statistică, prin particule identice se înțelege o categorie de particule care nu pot fi deosebite între ele, nici măcar în principiu. La scară atomică, sunt identice particulele elementare care posedă aceleași caracteristici fundamentale (masă, sarcină electrică, spin), cum sunt electronii, protonii și neutronii. Dar și sisteme care au o structură internă intră în cadrul acestei definiții dacă această structură rămâne neschimbată în cadrul fenomenului studiat, de exemplu nucleele atomice și atomii. În mecanica statistică clasică, starea unui sistem de particule identice este
Particule identice () [Corola-website/Science/333894_a_335223]
-
descrie cantitativ proprietățile electronului, pe baza principiilor mecanicii cuantice și teoriei relativității. Formulată în 1928 de fizicianul britanic Paul Adrien Maurice Dirac, ea este o ecuație diferențială pentru o mărime cu patru componente numită "bispinor", care reprezintă funcția de stare a electronului. Elaborată inițial
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
cantitativ proprietățile electronului, pe baza principiilor mecanicii cuantice și teoriei relativității. Formulată în 1928 de fizicianul britanic Paul Adrien Maurice Dirac, ea este o ecuație diferențială pentru o mărime cu patru componente numită "bispinor", care reprezintă funcția de stare a electronului. Elaborată inițial pentru a explica structura fină a nivelelor de energie ale atomului de hidrogen, ecuația lui Dirac are consecințe mai profunde. Pentru electronul liber ea prezice, pe lângă spectrul continuu de stări cu energie superioară energiei de repaus, un spectru
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
ecuație diferențială pentru o mărime cu patru componente numită "bispinor", care reprezintă funcția de stare a electronului. Elaborată inițial pentru a explica structura fină a nivelelor de energie ale atomului de hidrogen, ecuația lui Dirac are consecințe mai profunde. Pentru electronul liber ea prezice, pe lângă spectrul continuu de stări cu energie superioară energiei de repaus, un spectru continuu de stări de energie negativă, nemărginit inferior, inacceptabil fizic ca atare. De asemenea, ea admite soluții care corespund unei particule cu aceeași masă
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
ea prezice, pe lângă spectrul continuu de stări cu energie superioară energiei de repaus, un spectru continuu de stări de energie negativă, nemărginit inferior, inacceptabil fizic ca atare. De asemenea, ea admite soluții care corespund unei particule cu aceeași masă ca electronul, dar de sarcină electrică opusă. Pornind de la aceste caracteristici, Dirac a formulat în 1931 ipoteza că ecuația sa nu descrie un singur electron, ci un sistem de particule, electroni dar și particule de sarcină opusă pe care le-a numit
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
inacceptabil fizic ca atare. De asemenea, ea admite soluții care corespund unei particule cu aceeași masă ca electronul, dar de sarcină electrică opusă. Pornind de la aceste caracteristici, Dirac a formulat în 1931 ipoteza că ecuația sa nu descrie un singur electron, ci un sistem de particule, electroni dar și particule de sarcină opusă pe care le-a numit „antielectroni”. Examinând urmele lăsate de radiația cosmică în camera cu ceață, Carl Anderson a descoperit în 1932 o particulă cu caracteristicile antielectronului, care
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
ea admite soluții care corespund unei particule cu aceeași masă ca electronul, dar de sarcină electrică opusă. Pornind de la aceste caracteristici, Dirac a formulat în 1931 ipoteza că ecuația sa nu descrie un singur electron, ci un sistem de particule, electroni dar și particule de sarcină opusă pe care le-a numit „antielectroni”. Examinând urmele lăsate de radiația cosmică în camera cu ceață, Carl Anderson a descoperit în 1932 o particulă cu caracteristicile antielectronului, care astfel a devenit realitate și a
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
în camera cu ceață, Carl Anderson a descoperit în 1932 o particulă cu caracteristicile antielectronului, care astfel a devenit realitate și a primit numele de "pozitron". Teoria multiparticulă construită pe această ipoteză, numită electrodinamică cuantică, descrie comportarea unui sistem de electroni și pozitroni care interacționează prin intermediul câmpului electromagnetic. Ea a căpătat forma definitivă în ultimii ani ai deceniului 1940, prin lucrările lui Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard Feynman și Freeman Dyson. Funcția de stare relativistă a electronului are forma unei matrici
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
comportarea unui sistem de electroni și pozitroni care interacționează prin intermediul câmpului electromagnetic. Ea a căpătat forma definitivă în ultimii ani ai deceniului 1940, prin lucrările lui Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard Feynman și Freeman Dyson. Funcția de stare relativistă a electronului are forma unei matrici coloană cu patru elemente complexe numită "bispinor". Spațiul Hilbert al stărilor este spațiul vectorial cuadridimensional al bispinorilor, cu produsul scalar definit prin Evoluția temporală a funcției de stare este dată de ecuația lui Dirac cu hamiltonianul
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
că, spre deosebire de situația din mecanica cuantică nerelativistă, starea particulei la un moment dat nu ar fi suficientă pentru a determina starea la un moment ulterior. În al doilea rând, soluția ecuației Klein-Gordon nu poate fi interpretată ca funcție de stare a electronului, fiindcă ea ar conduce la o densitate de probabilitate care nu e pozitiv definită. Este deci de înțeles că structura fină a nivelelor de energie ale atomului de hidrogen calculată pe baza ei este în dezacord cu datele experimentale. Dirac
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
din "relația relativistă dintre energie și impuls" (12). Termenul cu produsul scalar formula 40 este numit "energia de interacție spin-orbită". Ultimul termen, numit "termenul Darwin", e independent de spin. Limita slab relativistă a energiei unui atom hidrogenoid care constă dintr-un electron aflat în câmpul coulombian static atractiv al unui nucleu de număr atomic formula 41 se calculează din formulele precedente, punând Nivelele de energie sunt suma a trei termeni: energia de repaus, energia nerelativistă și corecțiile relativiste de ordin formula 44 Acestea din
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
pentru seria "Balmer", R/9 pentru seria Paschen, R/16 pentru seria "Brackett" și R/25 pentru seria "Pfund". Spectrele optice ale elementelor din grupele I și I sunt analoge spectrului optic al hidrogenului, deoarece atomii acestora au un singur electron de valență.
Spectrul atomic al hidrogenului () [Corola-website/Science/333252_a_334581]
-
și 1901. La acest tip de descărcare electrică, intensitatea curentului este atât de mică, încât deformarea câmpului electrostatic dintre electrozi provocată de sarcina spațială poate fi practic neglijabilă. Dacă, de pe unitatea de arie a catodului, pleacă într-o secundă n electroni (primari), aceștia vor produce ionizarea atomilor întâlniți eliberând noi electroni (secundari). Electronii secundari pot produce, la rândul lor, electroni terțiari ș.a.m.d., formându-se astfel o "avalanșă" ("lavină") "de electroni" ce se îndreaptă spre anod și una de ioni
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]
-
este atât de mică, încât deformarea câmpului electrostatic dintre electrozi provocată de sarcina spațială poate fi practic neglijabilă. Dacă, de pe unitatea de arie a catodului, pleacă într-o secundă n electroni (primari), aceștia vor produce ionizarea atomilor întâlniți eliberând noi electroni (secundari). Electronii secundari pot produce, la rândul lor, electroni terțiari ș.a.m.d., formându-se astfel o "avalanșă" ("lavină") "de electroni" ce se îndreaptă spre anod și una de ioni pozitivi ce se îndreaptă spre catod. Dacă numărul electronilor extrași
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]
-
de mică, încât deformarea câmpului electrostatic dintre electrozi provocată de sarcina spațială poate fi practic neglijabilă. Dacă, de pe unitatea de arie a catodului, pleacă într-o secundă n electroni (primari), aceștia vor produce ionizarea atomilor întâlniți eliberând noi electroni (secundari). Electronii secundari pot produce, la rândul lor, electroni terțiari ș.a.m.d., formându-se astfel o "avalanșă" ("lavină") "de electroni" ce se îndreaptă spre anod și una de ioni pozitivi ce se îndreaptă spre catod. Dacă numărul electronilor extrași din catod
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]
-
electrozi provocată de sarcina spațială poate fi practic neglijabilă. Dacă, de pe unitatea de arie a catodului, pleacă într-o secundă n electroni (primari), aceștia vor produce ionizarea atomilor întâlniți eliberând noi electroni (secundari). Electronii secundari pot produce, la rândul lor, electroni terțiari ș.a.m.d., formându-se astfel o "avalanșă" ("lavină") "de electroni" ce se îndreaptă spre anod și una de ioni pozitivi ce se îndreaptă spre catod. Dacă numărul electronilor extrași din catod de către ionii pozitivi ai unei avalanșe (precum și
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]
-
de arie a catodului, pleacă într-o secundă n electroni (primari), aceștia vor produce ionizarea atomilor întâlniți eliberând noi electroni (secundari). Electronii secundari pot produce, la rândul lor, electroni terțiari ș.a.m.d., formându-se astfel o "avalanșă" ("lavină") "de electroni" ce se îndreaptă spre anod și una de ioni pozitivi ce se îndreaptă spre catod. Dacă numărul electronilor extrași din catod de către ionii pozitivi ai unei avalanșe (precum și de către fotonii, atomii metastabili, atomii neutri rapizi etc. corespunzători) nu este suficient
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]
-
noi electroni (secundari). Electronii secundari pot produce, la rândul lor, electroni terțiari ș.a.m.d., formându-se astfel o "avalanșă" ("lavină") "de electroni" ce se îndreaptă spre anod și una de ioni pozitivi ce se îndreaptă spre catod. Dacă numărul electronilor extrași din catod de către ionii pozitivi ai unei avalanșe (precum și de către fotonii, atomii metastabili, atomii neutri rapizi etc. corespunzători) nu este suficient pentru ca, prin ionizări în volum, să se reproducă numărul de ioni pozitivi, fotoni etc (care să extragă din
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]
-
catod de către ionii pozitivi ai unei avalanșe (precum și de către fotonii, atomii metastabili, atomii neutri rapizi etc. corespunzători) nu este suficient pentru ca, prin ionizări în volum, să se reproducă numărul de ioni pozitivi, fotoni etc (care să extragă din nou n electroni din catod), după încetarea ionizării exterioare, descărcarea se stinge (descărcare "întreținută"). Descărcarea este "autonomă" ("neîntreținută") dacă fiecare avalanșă elctronică va fi urmată de extragerea din catod a unui număr de electroni egal cu cel care a provocat avalanșa. Această "condiție
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]
-
pozitivi, fotoni etc (care să extragă din nou n electroni din catod), după încetarea ionizării exterioare, descărcarea se stinge (descărcare "întreținută"). Descărcarea este "autonomă" ("neîntreținută") dacă fiecare avalanșă elctronică va fi urmată de extragerea din catod a unui număr de electroni egal cu cel care a provocat avalanșa. Această "condiție de staționaritate" se exprimă prin relația: unde:
Descărcare Townsend () [Corola-website/Science/333422_a_334751]