5,918 matches
-
harta. Eu o priveam cu mirare, încercând să-mi dau seama de ce prezența ei părea ceva ce știam deja, ca o poveste nescrisă. Ca și cum ne ghiceam gândurile și ne împrietenisem dinainte de a ne cunoaște. Vii și tu? Nu știu..., a ezitat ea oarecum. Eu mai rămân aici, poate mai prind vreo corabie înapoi. Dar mergi tu acum și poate o să încerc și eu, mai târziu. Dacă mai vii înapoi, să-mi povestești ce-ai găsit. Bine. Am trecut dincolo de poarta de
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
a dreptul umilitor. După ei, mulți aveau să spună același lucru. Nimeni nu păzea intrarea templului. Germanicus îl întrebă pe cel care-i călăuzea: — În deșertul ăsta am putea întâlni pe cineva care să știe să explice semnele astea? Călăuza, ezitând ca și cum ar fi abordat o taină primejdioasă, îi spuse că în încăperile cele mai îndepărtate ale templului - după prima, a doua și a treia curte interioară - mai trăia cineva. Într-adevăr, în deschiderea enormă dintre cei doi piloni văzură un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Îngrozitoarea acuzație se răspândi în tot orașul. Înainte de sfârșitul acelei scurte zile de iarnă, au înțeles că erau pierduți. Fără nici o explicație, Agrippina îl trimise pe Gajus să facă o plimbare cu preceptorul Zaleucos; imediat ce fiul ei ieși, fără să ezite și fără să-și ia rămas-bun, le trimise pe fiicele ei adolescente în palatul bătrânei Antonia, mama lui Germanicus; la întoarcere, Gajus nu le mai găsi. Află însă că sora la care ținea cel mai mult, Drusilla, intuise totul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar acesta, stăpân a toate câte se aflau în bibliotecă, rămase tăcut când înțelese ce-i cerea. Apoi chipul i se umplu de mândrie și fericire, aproape de iubire pentru tânărul care-i cerea așa ceva. Îndată fu cuprins de neîncredere și ezită - durerea avarului care trebuie să deschidă o casetă. În cele din urmă, mândria și bucuria învinseră prudența - și spuse, mângâind zăbrelele: — Divinul Augustus avea șaptezeci și cinci de ani când mi-a încredințat mie, doar mie, aici, scrierile acestea. Erau în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l interogheze, ascultase răspunsurile fără să spună vreun cuvânt. Niciodată nu dedicase atâta timp unui sclav. Instinctul îi spunea că era un dar otrăvit. Își aminti de poetul antic: „E mică și strălucitoare vipera care se strecoară afară din ou“. Ezitase dacă să-l trimită pe o proprietate suburbană sau să-l dăruiască vreunui patrician, însă tot instinctul îi sugerase că mintea lui nu trebuia lăsată nesupravegheată. Avusese chiar impulsul de a pune să fie ucis. Simțea cum dinaintea lui, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i răspundea că nu exista leac pentru plictiseala de pe insulă, dacă lăsai deoparte cărțile. Ennia era disponibilă și strălucitoare. — Toți spun că Macro e orb, insista Helikon. Gajus îi zise că Macro avea pur și simplu încredere în el. Helikon ezita, pentru că răspunsul acela sfida evidența. — De ce râzi? îl întrebă. Încrederea are multe forme. Dacă ai încredere într-un servitor, îi lași în grijă o comoară; dacă la circus ai încredere într-un cal, îți pui comoara la bătaie și pariezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intra în Curie pregătiți să audă că Tiberius a murit și să hotărască ce vor face, pe cine vor alege, alegerea va fi deja făcută... Numai eu știu ce trebuie să fac, băiete, și am făcut-o deja, am demonstrat - ezită, îl privi drept în ochi. Dacă tu îmi făgăduiești că atunci când vei ajunge acolo... — Îți făgăduiesc, spuse Gajus Caesar susținându-i privirea. Nimic nu-i trădă gândul: imperium-ul era al lui, de drept și prin sânge, al lui și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de ea e moartă, care se simte răspunzător să te îndrume, și dacă-i spun că tu vrei să distrugi majoritatea cu ideea asta... Ochii tânărului Împărat se deschiseseră larg, irisurile limpezi îl fixau pe prefectul cohortelor sale. Sertorius Macro ezită, îi trecu prin minte gândul că era distrus, însă privirea Împăratului se îmblânzi. Scutură din cap, ca pentru a-și face un reproș sieși, și zâmbi: S-o lăsăm moartă. Însă în creier i se înfipsese imprudentul cuvânt al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fără să pomenească despre acea întâmplare. Mesajul fu închis într-un scrin. Frumoasa lună mai tocmai se terminase, când Împăratul îl convocă pe prefectul Sertorius Macro și îl întrebă dacă îi plăcea în Aegyptus. Și pe când Macro, cuprins de neliniște, ezita, Împăratul îi explică afectuos că voia să-i încredințeze funcția importantă, invidiată, însă meritată de praefectus ale acelei provincii augustiniene care avea drept capitală superba Alexandria. Îi mărturisi: — Vreau să las provincia aceea în mâinile tale. Trebuie să pui ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se materializară fulgerător acuzațiile, apărarea, mărturiile, sentințele pe care aproape toți senatorii le auziseră deja la vremea lor. Callistus citea repede, trecând fără dificultate de la un document la altul, de la un tip de grafie la altul. Nu se bâlbâi, nu ezită o clipă. Istoricii scriu că cei șase sute de senatori nu au scos o vorbă. Stupoarea grupului de populares se transforma într-un triumf mut, plin de indignare. În schimb, în zona ocupată de optimates, cei pe care Callistus îi numea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
glasul puternic al senatorului Saturninus plutiră pe deasupra insultelor mulțimii. — Roma este înfometată, anunță el, și primele rânduri încremeniră. Proviziile de grâu sunt epuizate, strigă, pentru că „băiatul“ acela, din cauza cheltuielilor lui nebunești, a lăsat goale vistieriile și depozitele. Oamenii rămaseră descumpăniți, ezitară, deoarece de mulți ani împărțirea de grâu plebei romane devenise un obicei. Saturninus anunță că senatorii luaseră măsuri: un convoi de corăbii urma să vină din Aegyptus; aveau să se distribuie munți de grâu. În încheiere, declară - o cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Am ezitat îndelung înainte de a scrie despre ce a însemnat pentru mine experiența maternității. Și nu din lipsă de timp sau de interes pentru un astfel de subiect, ci pentru că multă vreme nu am găsit tonul potrivit pentru a vorbi despre acest
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
mine, cum alveolele acelea se umpleau treptat de sângele gâlgâind. Leul a mușcat o singură dată, apoi și-a dat seama, probabil, Înțelegând că sunt eu sau poate că stupefacția mea, lipsa mea de agitația spaimei, l-a făcut să ezite, că nu a mai mușcat, s-a Îndepărtat repede și a rămas timp de trei zile În fundul grădinii noastre, fără să se mai apropie să ceară de mâncare. Nu știu nici acum de ce am stăruit să nu fie pedepsit, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trebuie să-l aperi cu violență de intruși, de invidioși, de carieriști, de curve, de agresorii de profesie. (miercuri) Vorbește, vorbește interminabil ca și cum n-aș fi de față, ca și cum și-ar vorbi sieși: „prin tine am ajuns femeie“ (mâna mea ezită); „am pierdut totul În tine“ (mâna mea se ridică); „eu sunt opera ta, numai prin tine trăiesc, de ce Îți bați joc de ceea ce s-a creat prin tine, de ce mă ucizi cu disprețul?“ (mâna mea lovește); „tu mi-ai dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
revolt, dar tu mă ucizi de fiecare dată, tu nu știi ierta“ (mâna mea lovește); „unde-am fost, unde-am fost, de ce ții atât de nebunește să știi unde-am fost, ce importanță are, dacă nu mă iubești?“ (mâna mea ezită); „eu n-am să renunț niciodată la tine“ (mâna mea lovește); „am patru demoni ce mă chinuiesc: muntele, gheața, scrisul și tu; cum să-i Împac pe toți?“ (mâna mea se coboară, ezită, se ridică, lovește); „să te iubesc oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
are, dacă nu mă iubești?“ (mâna mea ezită); „eu n-am să renunț niciodată la tine“ (mâna mea lovește); „am patru demoni ce mă chinuiesc: muntele, gheața, scrisul și tu; cum să-i Împac pe toți?“ (mâna mea se coboară, ezită, se ridică, lovește); „să te iubesc oare până la capăt?“ (mâna mea ezită); „n-am cum să te-nșel, din moment ce ești unicul cu care pot fi femeie“ (mâna mea lovește); „am să mă omor, ai să vezi, am să mă omor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
renunț niciodată la tine“ (mâna mea lovește); „am patru demoni ce mă chinuiesc: muntele, gheața, scrisul și tu; cum să-i Împac pe toți?“ (mâna mea se coboară, ezită, se ridică, lovește); „să te iubesc oare până la capăt?“ (mâna mea ezită); „n-am cum să te-nșel, din moment ce ești unicul cu care pot fi femeie“ (mâna mea lovește); „am să mă omor, ai să vezi, am să mă omor!“ (mâna mea ezită); „te asemănasem cu muntele; voi doi Giganți, dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lovește); „să te iubesc oare până la capăt?“ (mâna mea ezită); „n-am cum să te-nșel, din moment ce ești unicul cu care pot fi femeie“ (mâna mea lovește); „am să mă omor, ai să vezi, am să mă omor!“ (mâna mea ezită); „te asemănasem cu muntele; voi doi Giganți, dar tu ai vrut mi-l furi“ (mâna mea ezită); „tu singur ai dreptul să-mi ceri totul!“ (mâna mea se ridică); „tu ești atât de puternic, Încât niciodată nu mi-ai reproșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ești unicul cu care pot fi femeie“ (mâna mea lovește); „am să mă omor, ai să vezi, am să mă omor!“ (mâna mea ezită); „te asemănasem cu muntele; voi doi Giganți, dar tu ai vrut mi-l furi“ (mâna mea ezită); „tu singur ai dreptul să-mi ceri totul!“ (mâna mea se ridică); „tu ești atât de puternic, Încât niciodată nu mi-ai reproșat nimic“ (mâna mea ezită); „Îmi distrugi entitatea: de ce nu poți accepta compromisul?“ (mâna mea lovește); „ești prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
muntele; voi doi Giganți, dar tu ai vrut mi-l furi“ (mâna mea ezită); „tu singur ai dreptul să-mi ceri totul!“ (mâna mea se ridică); „tu ești atât de puternic, Încât niciodată nu mi-ai reproșat nimic“ (mâna mea ezită); „Îmi distrugi entitatea: de ce nu poți accepta compromisul?“ (mâna mea lovește); „ești prea pur pentru mine“ (mâna mea așteaptă); „am să mă pierd definitiv, am să mă predau ție“ (mâna mea lovește); „nu te mai iubesc, acum sunt lucidă“ (mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ia-o, culege-o!“ Mă uit la mutra celui care o trage după el, mă Întreb de ce merge cu el, Îmi caut vorbe, cum să-i spun că eu... etc., sunt un mizerabil, un laș fără pereche, Îmi este frică, ezit, nu sunt sigur, am Îndoieli, dar dacă mi s-a părut? Poate nu e ea, poate... S-a Îndepărtat, s-a pierdut În mulțime. Ah, așa fac Întotdeauna și ratez atâtea iubiri neîntâmplate. Sunt iubiri care se trăiesc mai intens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu angajez civili. În afară de tine. Lucru care și așa îmi aduce multe neajunsuri. - Niciodată nu vor fi prea multe neajunsuri când ești polițist, Lon. Apoi către Kara: - Te rog. E important. - Chiar credeți că va încerca să omoare din nou? ezită ea. - Da. Suntem aproape siguri. - Bine. Dacă voi fi concediată, va fi pentru un scop nobil. Știți, continuă ea chicotind, Robert-Houdin a procedat la fel. - Cine e Robert-Houdin? - E un iluzionist francez foarte faimos. Și el a ajutat poliția. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe nenorocit! - Bagă-i un glonț în țeastă, păpușa! Nu trebuie să încercați să mă convingeți, băieți. Sunt pregătită, doritoare și, mai ales, capabilă... Decisese că dacă se va îndrepta doar trei metri spre ea, cu orice viteză, nu ar ezita să tragă asupra lui. Motorul Mazdei se auzi mai tare și văzu - sau își imagină - cum mașina se pune în mișcare. Trei metri. E tot ce îți cer. Un nou zgomot venit dinspre motorul mașinii. Haide! insistă ea. Sachs văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de subtilități, ci se îndreptă cu viteză maximă direct spre poartă. Cei prezenți se împrăștiară, unii din ei fiind foarte aproape de a fi loviți, mai ales că Mazda nu încetini deloc, ci continuă cu aceeași viteză spre poarta opusă. Sachs ezită un timp, dar apoi decise să nu urmeze exemplul - nu cu o mașină instabilă și cu atâția adolescenți prin preajmă. Ocoli clădirea pe afară, sperând să-l reîntâlnească pe partea cealaltă. Făcu un ultim viraj și se opri. Nici urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
un gând. O, da, își aminti el. Acea privire care însemna trebuie-să-ies-naibii-de-aici-cât-mai-repede. Și apoi acel zâmbet. Era un singur lucru mai neplăcut decât cele două la un loc: scuza mereu penibilă pe care toată lumea o folosea pentru a se reabilita. Ezită, vizibil stânjenită. Își luă inima în dinți și spuse: - M-am gândit ce iluzionist grozav ai putea fi. - Cine, eu? întrebă surprins Rhyme. - Da. Tocmai din cauza percepției asupra persoanei tale și a realității. Lumea s-ar uita la tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]