5,941 matches
-
nu era adevărat, Isaura Madruga auzise soneria și venise să vadă cine e. Bună ziua, doamnă Isaura, spuse olarul, Bună ziua, domnule Algor, Iartă-mă că te deranjez, dar am o problemă pe care doresc s-o discut cu dumneata, o mare favoare să-ți cer, Intră, Am putea vorbi chiar aici, nu trebuie să intru, Asta-i bună, intră, nu te formaliza, Câinele poate intra și el, întrebă Cipriano Algor, are labele murdare, Găsit e din familie, suntem vechi cunoștințe. Ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să coboare. Ei bine, eu sunt o asemenea pasăre. Uită-te cu atenție la mine. Nu mă vezi? Sunt singura pasăre din vârful copacului. M-am cocoțat aici și nu mai pot să cobor. Și vreau să-ți cer o favoare, domnule sculptor. Să fii dumneata vânătorul pe care-l aștept...” Am bănuit că omul căruia nu izbuteam să-i deslușesc chipul ascundea ceva. Îmi întindea o cursă? Am simțit transpirația curgându-mi caldă, lipicioasă pe buze, pe bărbie și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de care trupul ei încă tânăr avea nevoie. Se șoptea chiar că era rea de muscă și că nu alegea mult când vroia să-și răcorească sângele aprins. Portarul, Aristide, ba chiar și câțiva îngrijitori s-ar fi bucurat de favorurile ei capricioase. Căci a doua zi Moașa se purta cu ei de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Numai Arhivarul nu se consolase, se pare, să se socotească un ibovnic de ocazie, tolerat pentru o noapte ca în patul Cleopatrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să ia pasărea, s-o ducă el, dar portarul s-a încăpățânat, n-a vrut să-i cedeze această favoare. „Eu am prins-o, eu o duc”. Și a intrat în camera Moașei, extrem de mândru de trofeul lui, sub privirile pline de ură ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întâmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Numai să poruncească. Dar, „ziceți și dumneavoastră, își reluă Filip insistențele, n-o poate nimeni convinge să-mi lase colivia?” De data aceasta se referea la mine, dându-mi, măgulitor, de înțeles că eram singurul în măsură să obțin această favoare. „De ce n-o furi?” l-am luat eu peste picior, fiindcă nu mă interesa colivia lui. Dezamăgit, Filip m-a privit cu reproș. „Nu e frumos, domnule scluptor, să-ți bați joc de un om bătrân”. Și a plecat. Afrontul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
datorie Într-un mod atât de nedelicat“. Un adevărat domn, se gândise Belbo. O să-mi trimită o casetă cu vinuri bune. Să le beau În sănătatea lui. Eu voiam să-l fac să dispară, iar acum Îi fac chiar o favoare. Răbdare, nu pot să-i spun nu. Miercuri dimineață Belbo se dusese la gară mai devreme, Își cumpărase biletul pentru Bologna și-l găsise pe Agliè lângă vagonul 8, cu valijoara. Era destul de grea, dar nu deranja cu deloc. Belbo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Clubului și primește o legitimație de trei luni, de probă. Odată Înăuntru, se lasă pe mîinile unui maseur bătrîn, sub ale cărui Îngrijiri află, pont secret, că celebrul Comisar pentru Prezervarea Siturilor Istorice ar elibera autorizații de construcție În schimbul altor favoruri, În timp ce persecută cu cruzime pe oricine ar Îndrăzni să Încalce regulile extrem de stricte ale prezervării În vechiul cartier. După masaj, Wakefield se servește singur cu o sticlă de apă În barul și camera de lectură cu lambriuri Întunecate. Pe rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
povestea era o nebunie. Cum ar fi putut să obțină o probă de sânge de la Laurence sau de la Jack? Să-și facă apariția cu o seringă și să-i șoptească: „Scuză-mă, dragule, dar trebuie să-ți cer o mică favoare?“. Dacă i-ar spune lui Laurence că era pentru un test SIDA? Citise că în America perechile făceau testul înainte de a se căsători, de ce nu s și aici? Dar, cumva, nu-și putea închipui că Laurence ar fi de acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
acolo o să rămână până când găsesc o soluție definitivă. — N-are decât. Părea că se închisese ceva în Laurence. — Acum trebuie să mă întorc la clinică. O să-i trimit un buchet de flori intendentei de la Tawny Beeches. Mi-a făcut o favoare primindu-l acolo atât de repede. — Bine, aprobă Fran, adăugând încet, numai să fie ofilite. Fran se trezi în ziua lansării Fair Exchange, cu simțurile ascuțite din cauza agitației, asezonată din belșug cu un sentiment de panică. Dacă se înșelase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Bouwen, din Harlem - o informație privind construirea Școlii politehnice din Raval în urma unui concurs internațional de proiecte, autorul notiței - probabil Marcel Iancu - comentează cu amărăciune: „La noi clădirile publice sînt încredințate fără concurs (necum internațional), pe bază de afaceri sau favoruri politice” (Contimporanul, nr. 49). În nr. 63 se anunță că, „sub direcția concetățeanului nostru Jean Badovici, apare la Paris, în editura Albert Morance, L’Architecture vivante, cea mai de seamă culegere de reproduceri după machete, planuri și construcții de arhitectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
câinii cel puțin trei zile. Poate îl mai putem salva. — Unde? Unde? Când i-a spus Higurashitei unde se țin câinii, Gaston a și sărit: — Mă duc acolo. Acum. I-a privit implorator, ca un copil care cere o mare favoare. Au reușit, până la urmă, să-l convingă să aștepte până a doua zi dimineață, dar părea complet vlăguit, precum zorelele ziua-n amiaza mare. Takamori nu și-ar fi putut imagina niciodată că un câine însemna atât de mult pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să mergem să cumpărăm rochia de mireasă, spun eu cînd, În cele din urmă, ne oprim puțin la Calden să ne luăm rămas-bun. — Știu. Și, cu toate că-mi place la nebunie ideea de a fi domnișoara ta de onoare, fă-mi favoarea de a nu păși către altar Într-o rochie ca o bezea. — O să-mi dau toată silința, mă strîmb eu, dar mă luminez de Îndată, căci tocmai mi-a venit o idee. Hei, dar de ce nu vii și tu? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
meu. Emma cade o clipă pe gînduri. — CÎnd mergeți? — SÎmbătă. Are o lungă listă cu magazine din West End și cu Încă vreo două din nord. — OK, Încuviințează Emma, voi veni să te apăr, dar, În schimbul serviciilor mele, vreau o favoare. — Orice. — Dacă mă Îmbraci În piersică sau lila, jur pe ce-am mai sfînt că nu-ți mai iau partea În veci. Cred că putem bate palma În privința asta. Ori de cîte ori Linda mă enervează pînă la punctul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
le pot aduce tot ce-și doresc. „Recepționer, ești așa de bun, prietene, să suni la Ivy și să ne rezervi o masă de șase persoane, pentru seara asta la opt?“ „Ai fi atît de amabil să-mi faci o favoare și să telefonezi la British Airways? Întreabă-i dacă sînt disponibile rezervări pentru locuri mai bune. Spune-le că e pentru mine.“ „Dragă, sună la Hermès și vezi dacă au niște genți Birkin pe undeva, pe acolo. Spune că Întrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ea dintre ele. ― Sunt de aceeași părere, Galilei. Altminteri... ― Altminteri? ― Ți-aș fi spus de la început unele lucruri... Dar continuă-ți gândul. ― Eu am avut faimă, prieteni de rang înalt, nu mă pot plânge că nu m-am bucurat de favorurile vieții. Soarta a fost bună cu mine. Cu toate acestea, acum când sunt aproape orb și cu sufletul ars... pentru că și umilința e un rug... văd mai bine adevăruri peste care, altădată, treceam ușor. Ceea ce am trăit, în ultimii ani
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fiindcă are un sunet mai plăcut pentru urechile mele romane. E-adevărat că nu prea arăt cum se cuvine, dar a trebuit să plec din Cividale în mare grabă. După care am mințit: - Dacă mă trimiți înapoi, îmi faci o favoare. Se credea stăpânul meu, ceea ce a ținut să-mi dovedească pe dată. - Voi hotărî eu dacă și când ai să poți pleca. Era însă mirat de felul cum vorbeam limba lui dificilă. Fără să-i pese, și-a luat hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Aș vrea să-ți cer un sfat, i-am spus. Cred că ești un nobil ocrotitor al pelerinilor. La Ravenna am aflat că nu departe de-aici există un loc sfânt demn de vizitat, o mănăstire ce se bucură de favorurile unui om important. Noi venim din orașul Oderzo, și câțiva cuvioși creștini ne-au însărcinat să donăm două monede de aur lăcașului și persoanei pe care le vom considera cuvenite, ca să se roage pentru sufletele lor. Crezi că lăcașul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe-aci să învingă îngerul întunericului. Gestul tău de încredere mi-a îngăduit să cred că mai am un viitor. În noaptea asta am avut un vis. Deocamdată vreau să-l țin secret, dar te implor să-mi acorzi o favoare. I-am spus să se ridice, încurcat, și l-am poftit să-mi spună ce anume dorea. Mi-a spus să-l iau cu mine la Cividale, căci acolo îl menea visul. Nu l-am scutit de răutatea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
până la Bizanț. De-acolo nu-ți va fi greu să ajungi în țara părinților tăi. Aceste scrisori îți vor îngădui să te-ntorci liniștit înapoi. Ai nevoie de bani? I-am spus că nu, dar tot i-am cerut o favoare: - Doamna mea, fărâma de afecțiune pe care o merit aș vrea să i-o dăruiești lui Rotari din Brescia. Te rog, onorează-l cu ocrotirea ta. M-am aplecat să-i sărut mâinile, dar ea m-a făcut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
scape de acea ciomăgeală, doar în parte fictivă. Atunci am mulțumit printr-o plecăciune publicului, din nou amuțit, adresându-mă apoi împăratului: - Ți-am smuls un surâs, stăpâne al lumii? - Cel puțin unul, ce-i drept. - Îți pot cere o favoare? A făcut un gest de îngăduință. - Ei bine, stăpâne, eu mă mândresc că sunt atât sirian, cât și longobard, în orice caz, un barbar pentru voi toți. Dar longobarzii au un obicei: când cineva are parte de o farsă, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Își Îndreptă pantalonii și-și scutură mătreața care-i căzuse peste pulover. Se Întoarse și se Îndreptă spre ieșire. — Onorabile, Îl strigă Antonio, ajungându-l din urmă. Vocea lui răsună În tăcerea rarefiată a bisericii. — Trebuie să vă cer o favoare. Am nevoie să Întrerup serviciul pe la ora două. Era o cerere nemaiauzită. — Ei bine..., ezită Elio, Întrebându-se unde naiba avea să fie pe la două. Nu mie trebuie să-mi ceri permisiunea, ci de la minister - ca să-ți poată trimite un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Nu mie trebuie să-mi ceri permisiunea, ci de la minister - ca să-ți poată trimite un Înlocuitor. — Știu, insistă Antonio grăbit, căci nu avea timp să-i explice, pentru că dintr-o dată totul Îi era clar. Știu, doar că vă cer o favoare personală. Elio se Întoarse Încă o dată spre Madonna dei Pellegrini - cea mai convingătoare Madonă pe care o văzuse În toată cariera lui de păcătos, și singura În fața căreia se Închina. Păcătosul Caravaggio știuse să facă dintr-o romană de rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din mașina de escortă nu-i erau suficienți. Nu putea să se lipsească de Îngerul său păzitor. — Altă dată, Buonocore, astăzi chiar am nevoie de dumneata. Antonio primi refuzul - scurt și la obiect -, dar nu se lăsă bătut. — E ultima favoare pe care v-o cer. — Ultima favoare! râse Elio, punându-i familiar o mână pe umăr. Îmi pare că asta e prima. Antonio Împinse ușa grea și, pe când lumina albă a zilei Îl Învăluia, continuă să repete, serios și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
suficienți. Nu putea să se lipsească de Îngerul său păzitor. — Altă dată, Buonocore, astăzi chiar am nevoie de dumneata. Antonio primi refuzul - scurt și la obiect -, dar nu se lăsă bătut. — E ultima favoare pe care v-o cer. — Ultima favoare! râse Elio, punându-i familiar o mână pe umăr. Îmi pare că asta e prima. Antonio Împinse ușa grea și, pe când lumina albă a zilei Îl Învăluia, continuă să repete, serios și fără a-l privi, că era Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
departe, bruiată și acoperită de zgomotul traficului, Îl recunoscu imediat. — O, te rog, Antonio, șopti, nu trebuia să mă suni aici. Nu ești prea drăguță, eu Îți fac un serviciu. Te ajut să câștigi niște bani. Nu am nevoie de favorurile tale, șopti ea sperând că asistentul de sală nu o supraveghea. — Păi, nu funcționează așa: cu cât ții mai mult clientul la telefon, cu atât te plătesc mai bine, ca pe curtezane? râse Antonio ironic. — Ai patru minute, exclamă Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]