KorAP: Find »[drukola/base=fior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...162 163 164 ...256 >

6,379 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

sate zvârlite în întindere; iar vara privești ori pământuri goale, ori lanuri mari, în care soarele varsă aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca sub poveri dureroase. Totuși, în aceste locuri zgârcite în obișnuite frumuseți, am simțit fiorii zărilor fără sfârșit, când calul mă ducea în zbor vulturesc, pe întinderi fără drumuri, și melancolia amurgurilor m-a pătruns cu adânca taină a neștiutului unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina. Acum puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios, pe care-l da strecurarea paserei de apă. Deosebeam acum cu urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
os! Ea îmi făcu loc și eu intrai. În urmă-mi și lumina umplu încăperea scundă, descoperind vatra pe care mureau flăcările câtorva găteje, și păreții curați, și lada din fund, cu zestrea ridicată până sus în grindă. Și dragostea, fiorii fierbinți, pe care tinereța mea îi aștepta de mult, mă învăluiră ca flăcările unui rug. Era de vină și ploaia, și noaptea, și necunoscutul fioros al locului, și lumina care descoperise ochi așa de mari și de negri... Fata, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cheamă? —Chiva! Eu mă gândeam: Ce să mai spun? — Am să vorbesc cu neica Marin, să nu te mai ție așa ascunsă... Nu, nu! răspunse ea pripit; să nu-i spui nimic! Și în glas deodată i se deșteptase un fior de spaimă. —De ce? Mă ucide taica, când o afla că ți-am dat drumu-n casă... — Atunci de ce mi-ai dat drumul?... Ea parcă sta la îndoială. Dacă zici că te-a pătruns ploaia... Și ochii mari, întorși spre mine numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
făcut? Ea se uită o clipă în juru-i, apoi își trece iar palma dreaptă peste ochi. —L-am omorât, boieri dumneavoastră, că nu mai puteam trăi cu dânsul... Mie-mi era altul drag!... Și i se zbăteau ca într-un fior nările. Se ținea să nu plângă poate, și-și încrunta mai tare sprâncenele. —Bine, atunci de ce l-ai luat? —Eu? eu n-am vrut să-l iau... Am spus de la început că mi-i drag Ioniță Spataru. Da’ tătuca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acelei aplicații în scrierea povestirii. A fost considerată proză fantastică pentru prima dată de către Nicolae Manolescu, care a observat anticiparea temei „rătăcirii“, precum și stilul nuvelelor lui Eliade, mai exact din La țigănci și 12.000 de capete de vită. Fiorultc " Fiorul" Acum opt ani, aveam numai moșia de la câmp, îmi zise într-un rând cuconu Petrache. Țineam eu de mult să-ți spun istoria asta. Acolo, după cum poate știi, aveam o întindere nesfârșită de pământ, dar cât bătea ochiul nu vedeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mâna, cuconașule... Ochii ei mari rămăseseră pironiți asupra mea. Nu spuneau nimic, nu voiau nimica ochii ei; se uitau cu curiozitate la mine. Erau doi ochi negri, umezi ca niște ochi de juncă. Mă privea cu stăruință - și simții un fior fierbinte în lungul trupului. Încruntai sprâncenele mirat de această tresărire a ființei mele. —Vra să zică te-ai întors la bărbatu-tău, zisei eu cu liniște. Da, cuconașule... Nu puteam să trăiesc fără el... Iar își plecă pleoapele spre paserile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trebuie să-i spun ceva. Era o ființă oarecare - abia putea să cugete. Am luat dulceața într-o mână și paharul în alta. Îmi beam liniștit apa - și cum ridicam capul, i-am întâlnit privirile fixe. Deodată m-a străbătut fiorul fierbinte. În umbra odăii, ochii i se luminaseră, firele de argint parcă i se răsfrângeau toate în pupilele mărite... Rămăsei privind-o așa, cu paharul uitat în mână. O văzui zâmbind cu teamă. După aceea zâmbetul i se deschise; parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se deschidea ca lumina unei flori. Nu-mi vorbea, nu mă chema. Dar de multe ori am stat noaptea cu privirile ațintite asupra morilor singuratice care întindeau în cer brațe de schelet; de multe ori am așteptat dintr-acolo, cu fior adânc, cele mai arzătoare ceasuri ale anilor mei de-atunci. O istorie de demult, 1908 Fiorul a apărut prima dată în Viața românească, nr. 10 din octombrie 1907. Profira Sadoveanu notează că o anume Polixenia, „femeie simplă“, ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am stat noaptea cu privirile ațintite asupra morilor singuratice care întindeau în cer brațe de schelet; de multe ori am așteptat dintr-acolo, cu fior adânc, cele mai arzătoare ceasuri ale anilor mei de-atunci. O istorie de demult, 1908 Fiorul a apărut prima dată în Viața românească, nr. 10 din octombrie 1907. Profira Sadoveanu notează că o anume Polixenia, „femeie simplă“, ar fi fost modelul real. Codrultc "Codrul" Eu știu de la bunicul Manole multe istorii vechi. Deștepta el din când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sufletul din mine tăcea, sta neclintit, așteptând; n-aveam bucurie, n-aveam durere, intram parcă în nesfârșita fire, în marea bogăției pământului. Iar când tresărea în murmure și-n oftări codrul, când începea să crească și să curgă valul vânturilor, fiori grei îmi răscoleau sufletul, un cântec înfricoșat pornea în mine, cântecul care prevestea și cerea iubirile tinereței. Așa, furtuna odată m-a prins la căsuța din poiană - și Voinea pădurarul nu era acasă. Parcă voiau să-și smulgă rădăcinile din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cânele cel roș... — Cum? a murit boierul? Eu nu știam nimica. — Da, a murit... Răspunsul era liniștit și lămurit, dar mi se părea că ochii neclintiți ai pădurarului mă ținteau prea îndărătnic. Nu știu, n-aș putea spune de ce, un fior, ca o sârmă de foc, mi se strecură prin șale. Într-o clipă, în clipa aceea, am avut o bănuială; am avut bănuiala că pădurarul Voinea a ucis pe stăpânu-său. Nici nu mi-am dat sama cum am întrebat: —Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o ființă cu dureri, cu mânii, cu plângeri. Toamna plutea în juru-i ca un vis al morții. Măriuca, nevasta pădurarului, se închegă o clipă înainte-mi ca din aburi și se risipi; și gândul pieirii boierului rămase în mine, după fiorul fierbinte, ca un sloi de ghiață. Vezi, gândăcelule, tare mi-a fost drag codrul în tinerețele mele!... Așa îmi povestea bunicul lângă soba mare, bătrânească. Așa îmi povesti, și tăcu. Ș-afară ofta și se tânguia vântul toamnei. O istorie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și voinici, și petreceau. Ei îi era frică de dânșii și stătea într-un ungher privindu-i. Câte unul o apuca de șuvița de păr de pe frunte, îi zâmbea, și-i dădea o bucățică de covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Sanis tăcu iar și rămase privind cu luare-aminte, cu curiozitate, la obrazul bolnavei, pătat ușor în umerii obrajilor și pe frunte. Ce te uiți așa la mine? zise deodată Tudorița, ridicându-se în picioare. În glas i se deșteptase un fior de mânie. —Poate te superi? întrebă Haia arătându-și dinții. —Haie! strigă deodată Tudorița privind-o țintă. Tu nu-mi mai ești prietină. Văd eu bine că nu-mi ești prietină... Vii să mă spionezi... Pe urmă umbli cu poșta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un pat și cortelul pe altul, puse mânile în șolduri și ridică o privire alburie, întărâtată, spre Tudorița, care sta ghemuită într-un colț, în fundul patului. —Ce ai? De ce gemi? —Mă doare capul... șopti fata. Și privindu-l simți un fior prin inimă. Domnul Rusu începu să râdă cumplit. —Te doare capul? Așa? te doare capul? Crezi că eu nu știu de urmările tale, madamo? Crezi că dacă eu umblu pe coclauri muncind și asudând, nu știu nimica? De ce te doare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și buzele ei pline și roșii aveau un tremur ușurel. Maică-sa umbla prin casă după treabă; din când în când se oprea și o privea cu grijă. Ce ai tu, Haie? Spune, poate te doare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cel care-i era drag, la cel care trecea din când în când cu pălăria pe-o sprânceană pe dinaintea casei ei. Ea-l înțelegea din ochi. Atunci îi trecea pe față singura lumină de bucurie și se gătea, așteptând cu fior întâlnirea. Tatu-său nu era niciodată acasă, s-o oprească; iar maică-sa se trăgea de cap, ieșea după dânsa în uliță; apoi se întorcea spre vecine, tânguindu-se în gura mare: Un blăstăm a căzut peste noi... Asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cojoc de iarnă? Blana groasă a cânelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. Flăcăul stătu un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
5 Mai multe note asupra ediției (Marius Chivu) 11 Într-un sat, odată 17 Hanul Boului 29 Cânele 37 Păcat boieresc 45 În pădurea Petrișorului 83 Înecatul 93 Fântâna Hazului 101 O istorie de demult 111 Mergând spre Hârlău 119 Fiorul 131 Codrul 143 Povestea cu Petrișor 155 Hoțul 163 Haia Sanis 171 Bordeienii 231 Ochii ei arzători de mult s-au stâns... 301 Pe Deleleu 313 Ochi de urs 321 24 iunie 395 Roxelana 429

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

bine, era ceva puțin neobișnuit, dar ce dacă? Unde îmi era spiritul de aventură? În parc, l-am văzut pe Greg așteptându-mă cu o cuvertură într-o mână, un coș de picnic de nuiele în cealaltă și - cu un fior de groază - un fel de imitație de pălărie de panama pe cap. E cumplit să spun asta, dar era mult mai gras decât mi-l aminteam de la întâlnirile-fulger. În seara aceea eram așezați de-o parte și de alta a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
care te-ai angajat. Cum îți merg instalațiile acasă? M-am gândit o clipă. —De minune. —Ei bine? a întrebat Jacqui când am ajuns acasă. Alt nebun? — Nu. E întreg. —Viorrr? M-am gândit puțin. — Da. Cu siguranță simțisem un fior. —Mângâieri? — Oarecum. —Cu limba? Nu. Mă sărutase pe gură. Doar o senzație de căldură și apăsare și apoi dispăruse, lăsându-mă să tânjesc după mai mult. —Îți place? — Da. —Pe bune? (Deodată interesată.) În cazul ăsta, ar fi mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
și Luke, și Shake, și Leon, și Dana, și Nell, și prietena ciudată a lui Nell. Dar aș vrea să ies cu tine, doar noi doi. Când? — Cât mai curând posibil? În seara asta? Am simțit cum se trezește un fior în mine chiar sub stomac. S-a accentuat când Aidan a spus: —E un restaurant italian mic și drăguț pe West 85. Nu era doar un restaurant italian mic și drăguț pe West 85. Aidan locuia pe West 85. —La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
opresc dacă nu vreau să explodeze porcăria. Indicatorul spunea că mai aveam oxigen pentru douăzeci și cinci de minute, dar nu ieșea nimic; trebuie să se fi blocat tubul. Așa că am încercat brațul de caracatiță - tubul de rezervă - și am simțit primul fior de spaimă când mi-am dat seama că nu ieșea nimic nici de acolo. L-am oprit pe dl Codependent și am schițat semnalul pentru „Nu mai e aer“. (Gestul pe care îl folosesc cei din mafie când vorbesc despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
spune că nu-l agreezi pe Michael Palin sau că nu-ți plac delfinii sau căpșunele. Dar, după părerea mea, fluturii erau cam parșivi; nu erau nimic mai mult decât niște molii în haine brodate. Și, da, moliile îți dădeau fiori și, când dădeau din aripi, se auzea un sunet nesuferit, ca hârtia mototolită - dar cel puțin erau oneste; erau cafenii, erau banale, nu le ducea mintea (nimerind în flacără cât ai bate din palme). Pe scurt, nu prea aveau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]