4,726 matches
-
îmi răspunse la fel. Limbile și buzele noastre se jucară până când ne-am văzut nevoiți să luăm o pauză, ca să ne recăpătăm suflul. Mi-am plimbat degetele pe sânii ei. I-am cuprins cu mâinile făcute căuș și i-am frământat, Madeleine murmură cu răsuflarea întretăiată, cum că vrea să se revanșeze pentru ce făcuse familia ei. Cu cât o sărutam și o pipăiam și o gustam mai mult, și cu cât îi plăcea mai mult, cu atât mai abitir vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
l-am convins să-mi închirieze o cameră într-un parc auto din Valley. — Ai...? Millard mă opri cu un gest scurt. — Ai spus că tu și Betty mergeați la audiții împreună. Ați primit vreun rol în filme? Lorna își frământă mâinile în poală. — Nu. — Atunci îmi poți spune ce este pe rola din geanta ta? Cu ochii în lacrimi ațintiți spre podea, Lorna Martilkova șopti: — E un film. — Un film porno? Lorna aprobă, dând din cap. Lacrimile fetei se transformaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pronunțat. Durkin bolborosea ceva în barbă. Orchard rânjea disprețuitor, cu capul aplecat într-o parte, ca și cum coafura lui pomădată ar fi atârnat prea greu. Doar Charles Issler părea suficient de lucid să poată înțelege situația în care se afla. Își frământa neliniștit mâinile și ne săgeta cu privirea când pe Fritzie, când pe mine. Fritzie scoase din buzunar o rolă de bandă adezivă și mi-o aruncă. — Prinde cazierele pe perete, lângă cârlige. În ordine alfabetică, dintr-un cap într-altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la ore târzii, fiindcă acum eu lucram în ture. Făceam dragoste în stilul nostru tandru și discutam, având grijă să evităm lucrurile rele din ultimele luni, dar oricât de tandru și de drăguț mă arătam, în sinea mea tot mă frământam și speram într-un final neașteptat - să se întoarcă Lee, ucigașul Daliei să fie prins, eu să am parte de încă o partidă de sex cu Madeleine la Red Arrow sau Ellis Loew și Fritzie Vogel să fie puși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vis însemna că va avea opt copii sănătoși. Și mama a știut că vorbele ei aveau să fie adevărate la fel cum știa să facă pâine și bere. Mirosul Leei nu era un mister. Mirosea ca drojdia pe care o frământa zilnic. Avea mireasma pâinii și a bunăstării și - i se părea lui Iacob - a sexului. Se holba la această femeie gigantică și saliva. Din câte am auzit, n-a zis nici un cuvânt despre ochii ei. Mătușa mea Zilpa, a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trimis în nord, ochii i s-au umezit alături de mine. După ce am mâncat ce adusese Meryt, m-a obligat să mă așez în pat și mi-a masat picioarele. Toată durerea ultimelor zile s-a topit în timp ce-mi frământa degetele și-mi legăna călcâiele. După ce m-am liniștit, am rugat-o să stea lângă mine și i-am luat mâna, caldă și moale de la ulei și i-am povestit restul, ce se mai întâmplase la Teba, chiar și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mă făceam tot mai curajoasă. Am învățat să plutesc fără ajutorul mâinilor lui și apoi să mă mișc pe spate, cu fața la luna în descreștere. Mi-a arătat cum să stau la suprafață și să înot ca un câine, lovind și frământând apa cu disperare. Râdeam și înghițeam apă. Nu mă mai distrasem așa ca un copil de pe vremea când fiul meu era bebeluș. La sfârșitul călătoriei spre nord, deja puteam să-mi țin capul la fund și chiar să înot cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i dau ordine Arhivarului într-o zi?” Laura nu m-ar fi înțeles și nici eu nu aveam curajul să-i spun chiar atât de direct: „Mă deranjează că mă iubești pentru mine însumi”. Așa că am renunțat să mă mai frământ. După-amiază, când ne-am întâlnit, ne-am dus dincolo de terenul pârjolit de incendiu. Înaintam, ferindu-ne de mărăcini. În jurul nostru, ierburile înalte, în parte verzi, înspicate, în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era mai bine să nu vă spun nimic?” Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se încruntase, dar nici un mușchi nu-i tremura pe față. Se ținea tare, canalia. Dominic își încordase gâtul de taur ca să priceapă ce se întâmpla. Dodo își frământa mâinile, îmbătrânite dar încă frumoase, cu degetele lungi, Nelson își trecea dosul palmei peste banderola neagră, de parcă se ștergea la ochiul care-i lipsea. Călugărul își trăgea fularul care-i atârna până la pământ, Anton stătea sobru, marțial, cum se cuvenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
supăra că abuzasem de încrederea lor. Mă prostisem, da, ăsta era cuvântul, ca să mai treacă timpul. Domnul Andrei își încrețise pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrânite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am pomenit cu bătrânii în cameră, am izbucnit într-un râs isteric, idiot, din care nu mă mai puteam opri. Veniseră toți, în cap cu Mopsul care nu mă slăbea din ochi. Anton își regăsise severitatea profesională. Dodo își frământa ca de obicei degetele. Dominic își purta halatul ca o uniformă de majordom, iar Călugărul părea rușinat că trebuia să ia parte la o asemenea treabă. Victor stătea deoparte, cu dicționarul lui pe genunchi și tăia din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a cățărat acolo de frică. Venind mai aproape, se aplecă spre Auta și-i șopti: Nu vor s-o lase în țarc... Fără să poată vorbi din pricina tulburării, Mai-Baka se uită rugător în ochii lui Auta. Auta începu să se frământe, neștiind ce să facă. Lucrurile nu erau ușor de descurcat. Puarem nu voia să-și îngreuneze drumul luând după el și roabe, mai ales din aceste neamuri negre. Totuși, în Atlantida era statornicit de mult obiceiul de a nu despărți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca să împingă văzduhul și erau căzute din ajun... - Știu, îl întrerupse Tefnaht plictisit. Și tu știi bine că chiar de le-ai fi pipăit fără să leșini, tot n-ai fi aflat nimic. Mulțumește-te cu ce poți cunoaște. Ești frământat de steaua cea necunoscută. Poate va cădea și ea, ca piatra de care ți-am vorbit. Ai s-o vezi sau n-ai s-o vezi. Ce pierzi sau ce câștigi dacă pipăi o piatră venită din cer? Preotul ei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă: - Ucide-i și adă alții în locul lor! Altfel, vei fi ucis tu! Apoi lovi iarăși cu nuiaua pe unul dintre purtătorii scaunului. Cei patru robi galbeni porniră spre poartă. Soldatul se frământă câteva clipe, neștiind ce să facă. Se gândea că dacă nu-i va ucide va fi ars de viu ca un blestemat care nesocotește porunca sfântă a unui preot, iar dacă-i va lăsa singuri pentru a se duce să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și-a părăsit locul de strajă. Nu-și dădea seama ce rău făcuseră cei doi robi negri. Lui i se părea că nici un rău. De pe zidul său, Iahuben auzise tot și nu-i fu greu să înțeleagă ce gânduri îl frământau pe soldat. Dădu să coboare de pe zid, neștiind nici el bine de ce, dar în aceeași clipă scaunul preotului fu oprit în poartă și preotul se întoarse în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
însoțit de Tefnaht pe o mare corabie cu soldați, robi, hrană, corturi și asini. Marea lăuntrică a Atlantidei fu străbătută când cu ajutorul vântului, când cu al sutelor de lopeți. Acum, când se apropiaseră mult de țărmul țintei lor, bătrânul era frământat de gânduri și neliniște mai tare ca oricând. Iarăși stătea de vorbă în încăperea sa din corabie cu Tefnaht, care încă necrezând că vestea ciudată putea să fie altceva decât nălucă, începea totuși să se tulbure și el. Marele Preot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcută. - Mă mir cum nu i-a fost frică lui Auta să intre la acești străini de necrezut, dacă toate cele povestite sunt adevărate! spuse Tefnaht. Marele Preot îl privi drept în ochi: - Ție ți-ar fi fost? Tefnaht se frământă o clipă. Apoi zise: - Mie nu, slăvite, dar eu... - Tu ești unul din cei cinci, și el e sclav! Da? - îl întrerupse zâmbind bătrânul. Lasă, Tefnaht... - Nu, n-am vrut să spun asta, slăvite. Dar el e și mai tânăr
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
împrospătat al nopții, Tefnaht fu cât pe ce să adoarmă și Auta îl sprijini. Noaptea era înmiresmată. În cort, cei doi preoți șezură o vreme tăcuți pe pieile de leopard. Auta era în fața lor, pe iarbă. Preotul Zeului Puterii se frământa pe vraful de piei. Deodată, Marele Preot începu să râdă și zise: - Spune, Tefnaht, dacă nu sunt mai plăcute pentru somn jilțurile lor albastre decât acești leoparzi? După aceea fața lui se înăspri puțin și, întorcîndu-și ochii spre sclav, grăi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fiecăruia era lungă și ascuțită, scutul rotund acoperea aproape jumătate din trup. Erau la vreo treizeci de pași, când Auta îi zări și smuci mâna unuia dintre străini. - Uite-i, vin să ne ucidă! strigă el. (Iahuben începu să se frământe, neștiind ce să facă). Să fugim cât mai e timp! strigă Auta din nou. Soldații erau la douăzeci de pași. Lumea se ferea, mirată. Doar un câine mare, un dulău ciobănesc cine știe cum rătăcit în această mulțime, se împletici între picioarele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
au răsculat vor învinge, va intra în stăpânirea lor. Ei poate ne-ar da-o, însă pentru noi va fi prea târziu. Noi n-avem dreptul să răpim nimănui nimic. Dreptul acesta îl au numai robii de pe pământ. Auta se frământa, neștiind ce să facă. Încercă din nou: - Să folosim altă cale: luăm corabia regelui, și după ce mutăm luntrea voastră, trimitem corabia înapoi în limanul ei. Hor nu primi ușor, dar primi. În lanul de grâu din câmpia caldă le era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și simți că i se taie răsuflarea. Nu putea să-l audă ce strigă, dar se vedea bine că omul striga. Omul era Iahuben. Făcu un semn cu scutul și mulțimile de robi se năpustiră înainte. Auta începu să se frământe. - Coborîți-mă! strigă el. Eu trebuie să fiu acuma cu ei. Străinii însă tăceau. - Vreau să ies de-aici, vreau să mă duc la ei! strigă Auta iarăși, începînd să-și desfacă curelele. Atunci Hor îi spuse blînd: - Știi bine că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era cealaltă. Și într-o zi bătrânul Auta n-a mai putut ieși prin Babilon. L-a vegheat toată ziua singurul său prieten, Adapă. Iar seara târziu, când cerul înstelat se desfășură ca o mantie, cu ochii la stele și frământând în mâinile obosite țărâna pământului pe care zăcea, Auta muri. Omul care văzuse câteva lumi și întinderea înstelată dintre ele își dădu sfârșitul, mulțumit pentru sine și trist pentru cei din jur, în pulberea pământului din care se ridicase pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mică pentru romanele mele. E o perspectivă Înfricoșătoare - și Îți spun toate astea În cel mai mare secret, mă Înțelegi, repetă el, apucându-l pe Du Maurier de braț, pentru a-și sublinia sinceritatea sentimentelor. De mai multă vreme mă frământă și trebuia să spun cuiva. Va veni și vremea ta, Henry, Îi replică Du Maurier. — Mie mi se pare că vremea mea se duce. Îmi e din ce În ce mai greu să inventez subiecte. — Serios? Mintea mea e plină de subiecte! Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
eforturile. Dacă ar fi fost adevărat că nu avea inimă sau că avea doar una secată de mania pentru fraze, ar fi fost atât de tulburat de moartea ei și ar fi petrecut atâtea ceasuri cu gândul la ea? Se frământase inutil luând cuvintele din jurnal ca pe o referință personală. Dar ideea unui om născut fără inimă - un om bun, cu purtări frumoase, căruia Însă Îi lipsea capacitatea de a simți - era interesantă. Și dacă omul acela intuia că din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
clar că ceea ce faci la finalul actului Întâi - când te apropii și Își lipești fața de stâlpul verandei - este cum nu se poate mai bine...“ Încă de când Își amintise de gestul acesta, În ceasurile nedormite din miez de noapte, se frământa cu gândul că Marion ar putea, În ultima clipă - actorii erau ființe atât de inconstante și de impulsive - decide să Îl omită sau să Îl modifice. Va trimite epistola prin curier la intrarea actorilor de la St James, unde ea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]