4,465 matches
-
În fier forjat și sculpturi În nuc de la intrare. Pașii ei mărunți se Îndreptau spre fundul curții, În partea de clădire a doamnei și domnului Pavel. 22. CÎnd mă Întorsei În cameră, Keti se ivi lîngă mine În bluza și fusta ei de elevă din primăvara anului 1941. „Bine-ai venit, Keti, bine-ai venit „. Fui vesel. Ea mă Îmbrățișă și-mi sărută cu aprindere obrajii, eu Îi sărutai umerii În bătaia luminii de iunie: eram, pentru o clipă, În 1941
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de mentalitate, care dacă nu concordă cu a majorității, se spune că este excentrică - și așa este! - dar mie nu-mi pasă. Aduceți-vă aminte de moda veacului trecut: plete și barbă, iar moda pleacă și vine. La fel cu fustele domnișoarelor, cînd lungi, cînd scurte. - Nu ține numai de mentalitate ci și de imaginație. - Toate astea pentru a găsi o ieșire din monotonie, altfel ar fi nesfîrșită plictiseală, Însă cum imaginația nu poate fabrica infinite modele, acestea se repetă, dovedind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ar fi și tot te înnebunește... La noi sunt rechini. Rechini care nu mușcă. Nu mușcă până într-o zi... Eu am un câine care n-a mușcat până a mușcat, uite, exact de aici. Că de aia și port fusta lungă...să nu se vadă...Vedeți? Da. Să vă fie rușine. V-am arătat numai ca dovadă și nu ca să vă uitați așa, la ce se vede, deși am și o operație foarte fină făcută cu laser care nu se
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
mărunți de vals ca-n Mahler În urma dricului plîngînd În hohote și promițîndu-mi că nu mă vor mai pune niciodată să-nvăț chimie, algebră, botanică. Fizică. La fel de tare vor plînge și fetele de la uman, Îndeosebi bruneta subțire, cu ochelari și fustă posomorîtă, dar ce sîni. Cape Canaveral. Care i se zguduiau de lacrimi numai ce-mi imaginam Înmormîntarea. Profesorii mă vor lăuda În cor, suspinînd cu batistele fleașcă În mîna dreaptă, cea care ținuse creta, cu stînga ținînd sicriul. Sau coliva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Saint Jacques În plimbarea lui spre diferite stații de metrou pariziene, cînd a văzut o țigancă c-un inconfundabil parfum românesc cerșind În stilul vremii, adică Înjurîndu-l pe trotuar pe Ceaușescu care-o oprima ca minoritate și disident politic În fuste largi suprapuse Înflorate predominant roșii, așa era moda, tehnica stîrnirii compasiunii avînd drept rezultat răspîndirea de franci În poala milogului direct din buzunarul adînc al francezilor de-atunci. Profesorul s-a apropiat și i-a șoptit conspirativ taci, femeie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
murise de spaimă când trăsnetul căzuse la câțiva pași de ea. Era o femeie în vârstă, cu părul cărunt, tuns scurt. Nu părea ucisă de revărsarea pietrelor, deși un bolovan ajunsese chiar lângă ea și-i prinsese un colț din fustă. I se păru că aude un geamăt și începu să cerceteze atent peretele și stâncile din jurul lui. - Veronica! strigă de mai multe ori, înaintînd încet de-a lungul peretelui. Auziră amândoi geamătul, apoi câteva țipete scurte, urmate de cuvinte necunoscute
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ușurați... După o săptămână de ninsoare, vremea s-a limpezit, dar au venit geruri aspre. Cărăușii au stat acasă cuminți, până ce drumurile s-au făcut bune de umblat. Haideți, babelor! Hai, că vine Crăciunul și voi stați pe cuptor lângă fusta fimeii - i-a întâmpinat moș Dumitru în ziua sorocită primului transport. Am cam stat, că altfel cine știe? Dacă nu punem mâna pe ele, le poate apuca strechea și mâncărimea, ca pe gospodina ceea din povestea lui moș Pâcu - a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
și mai multe voci. O voce de fată. O recunosc. — Știam io căl știu dă undeva. Estelle. — Avia șatunci o pungă de plastic păcap? — Puțoi obrazinic! Simt o durere ascuțită În testicule. Le acopăr cu mîinile. Degetele Îmi masează materialul fustei. — Asta-i marfă Ocky! Ocky. Am fost lovit cu piciorul de Ocky. Chestia e băieți... și fete, e vocea lui Lexo, că tresă mergem pînla capăt cu porcuăsta. Știi censeamnă asta. Nu posomori un gabor, spune celălat tip, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mamei ei. A fost nevoie s-o imobilizezi oarecum sprijinind-o de podul cel vechi pentru a o Împiedica să alunece de pe mal În rîu. N-a fost prea Încîntată, a protestat, așa Încît te-ai mișcat repede, smucindu-i fusta În sus și dîndu-i jos chiloții pînă la glezne, astfel Încît să poată păși din ei folosindu-și picioarul sănătos. I-ai tras În sus piciorul ei prost și i-ai Înghesuit Între pielea subțire și curelușe ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
adormi. Într-un târziu tata-l trezi să-i dea pupăza speriată. Mai târziu, acasă le arătase și surorilor jucăria lui nouă, numai că pe-nserat, cea mai mare dintre ele, Teodora, i-a luat pupăza, a pus-o în poalele fustei, ș-a dezlegat-o întrebând: - Da’ poate zbura? Spre necazul băiatului, îi dăduse drumul. A doua zi o revăzu la scorbura nucului, undeva, mai sus de capul lui. Se cățără pe tulpină, sprijinindu-se cu picioarele încolăcite în jurul ei. Îl
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
fenomene ciudate se produceau acolo, în întuneric. Gândea că-i va uimi pe toți cu descoperirea lui. Ridicându-se de deasupra fântânii, tresări deodată atent. Apăruse pe drum o fetiță de vreo unsprezece ani, cu o băsmăluță colorată. Purta o fustă lungă, creață și o bluză scurtă din stambă, cu mâneci largi. Era una dintre puținele colege de la școală, a cărei prezență o remarcase, după ce aflase despre tatăl ei, că fusese moșier. Fostul boier încă mai purta, ca semn al averilor
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
locului... Apoi s-a lăsat pe arătură, puțin mai Încolo. Totul a fost ca un simplu exercițiu de zbor!... Cu aceste imagini În minte, a ajuns la spital. La triaj, mare văicărit și Îmbulzeală. I-a sărit În ochi prezența fustelor lungi și Înflorate... “Parcă am mai văzut eu un asemenea spectacol. Dar unde? Aha! Acolo, la dispensarul din Pomârla... Da, da. Povestea cu țiganca ce prezenta un abdomen chirurgical acut”. A intrat În triaj, să vadă despre ce este vorba
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
din Pomârla... Da, da. Povestea cu țiganca ce prezenta un abdomen chirurgical acut”. A intrat În triaj, să vadă despre ce este vorba și dacă poate să liniștească văicăreala ce se auzea până la câteva poște. După primul pas făcut printre fustele Înflorate, s-a auzit glasul uneia dintre țigănci. Un glas care i se părea cunoscut... ― Hooo! Mooo! Ho! Uiti la domnu’ doctoru’. Parcă-i ceal ci m-o lecuit pi mini. Atuncea, În satu ceala... Cum Îi spuni fă? Homârla
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Ce s-a Întâmplat, dragă doctore Gruia, pentru că ai un aer de urgență pe chip de mai mare dragul!... ― Tocmai am trecut pe la triaj. Știți că astăzi suntem spital de gardă. Și, minune! Un grup de țigănci din cele cu fuste lungi și Înflorate se văitau - cum au obiceiul - “cine Îl salvează pe tatăl lor, că varsă sânge de asară?” Dar nu asta e problema. Ci faptul că m-am trezit În fața aceluiași grup de țigănci ca atunci când eram medic la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nici bună ziua nu-ți mai dau”. ― Am să-l rog pe domnul profesor. Nu duce grijă. La revedere - a răspuns Gruia. ― Sărut mânuțâli matali, bunule, la doamna matali șî la ficior... După acest șirag de vorbe, piranda a apucat faldurii fustei În mână, s-a Întors și a plecat grăbită... „Oare de ce sunt acești oameni atât de insistenți?” - a Întrebat gândul de veghe. „Vor cu tot dinadinsul să-și arate recunoștința față de cei care le-au făcut bine - a răspuns Gruia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lăsate În voia lor: „Oare de ce nu m-a căutat nimeni din partea bulibașei? Doar e nepoata lor. Dar Gruia ce-o fi făcând? A trecut pe acasă? Sau...” De pe ulița Muzelor, Însă, i-au ieșit În cale două femei cu fuste lungi și Înflorate. Profesorul s-a oprit. În semiîntunericul zorilor a recunoscut-o pe una din ele. Era nevasta bulibașei... ― Sărut mânuțâli matali, domnu’ profesoru’ doctoru’. ― Bună dimineața. Ați venit să aflați noutăți despre Stăncuța, fata cea frumoasă? Are o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de o sută și mai bine de ani. Dar nu eram decât un biet copil de zece ani și m-a cuprins spaima, mai ales când am văzut-o pe femeia aceea. Avea cam la patruzeci de ani. Purta o fustă lungă și demodată iar buzele i se făcuseră subțiri ca ața, de mânioasă ce era. În mână avea un băț. În timp ce eu abia mă ridicam, încă nesigur pe picioare, ea începu să vorbească: - Joe Maynard, de câte ori ți-am spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
clipa când m-am întâlnit cu două doamne care veneau din direcție opusă, pe același îngust trotuar de lemn. Abia atunci mi-am dat seama că aveam în fața ochilor, în carne și oase, persoane care trăiseră la începutul secolului. Purtau fuste lungi până în pământ, care foșneau la fiecare pas. Era o zi caldă, dar se vede treaba că, mai devreme, plouase. Se zăreau urme de noroi pe tivul fustelor. Cea mai în vârstă dintre doamne m-a privit și a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
ochilor, în carne și oase, persoane care trăiseră la începutul secolului. Purtau fuste lungi până în pământ, care foșneau la fiecare pas. Era o zi caldă, dar se vede treaba că, mai devreme, plouase. Se zăreau urme de noroi pe tivul fustelor. Cea mai în vârstă dintre doamne m-a privit și a zis: - Ia te uită! Joseph Maynard! Deci, până la urmă, ai sosit la timp ca să fii de față la înmormântarea bietei tale mame... De pe ce meleaguri ți-ai luat hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
emis! Instantaneul e luat în vie, pe-un vînt teribil. Țin un ciorchine, cu mîinile amîndouă. Îmi aduc bine aminte, dumnezeiește aromat. Abia zîmbesc, să nu se vadă caninul ieșit din rînd, cu tot părul în ochi, ca o țigancă. Fusta, numai eu știu cît de roșie era, se lasă umflată de vînt. În spate, zăplazul căzut al bunicii Leonora. Aveți și altele? Mă omor după fotografii alb-negru. Mai am, prin mansardă, o cutie burdușită cu instantanee îngălbenite (albastrul de Voroneț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
batik". Eu, una, eram convinsă că unchiul Iordan știa ce-i bine și ce-i frumos pentru mine; știa tot și ceva pe deasupra. "Hai, Dințișor, la tătișor!" M-a ridicat pe masa de sub măr și m-a rotit lent. "Mda..." Fusta plisată a devenit minijupă. Cît un abajur. Eșarfa (motive geometrice de un albastru rece, pe fond galben, tare) a fost prinsă asimetric în talie, aruncată pe-un umăr și lăsată să spînzure pe spate: "Știi ce spune asta? Suivez-moi, jeune-homme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mea, Monsieur un milion de volți, cum era poreclit Gilbert Becaud. Important e... portolacul. Mi se pare vital să mă odihnesc numărîndu-i florile neparfumate, dar atît de zîmbitoare și de nepretențioase. Chiar dacă sună prelung telefonul și Tano mă trage de fustă, ca totdeauna cînd îl aude. Termină. Nu răspund. Fă ce-ți priește, Iordanco. Mie mi-ar prii ceva de ronțăit. Ce-mi dai? Ești cam grăscean, Tano. Tu vorbești? Și, ca să-mi demonstreze cît de independent este, face un salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
îl expediază la ceruri, ca nu cumva să strice temeiurile bisericii catolice. Cît pe ce să-l condamne pe Iisus ca eretic și să-l ardă pe rug. N-am apelat întîmplător la Dostoievski. Ana a fost un Torquemada cu fustă roșie. I-a compromis pe social-democrați și i-a aruncat la gherlă pe gazetarii krypto-comuniști din vremea lui Antonescu. Tatăl ei era haham, sacrifica ritualic animale. Fiica sacrifica oameni. Are mii de oameni pe conștiință. Nu, nimic nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
necomestibilele stiksuri ceaușiste, trăsnind a bicarbonat), trec și prin sărăcia capitalistă. Am să prepar niște de-ale mele, după rețetele infailibile ale preotesei Leonora și n-o să mă mai refuze. Uite c-a ajuns. Tano îi ține în colți marginea fustei, ca pe ceva viu. Șichy i-a adus un pachet de hrană canină, fără să știe că n-o agreează: "Io chestii d-astea nu consum; metabolismului meu nu-i priește", deși ca să n-o supere pe Miss Deemple se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
București, între lucrurile Lisellei lucruri cu inimă (ca pendula asta, darul ei; i-a dăruit-o mamei cînd a plecat în Franța) și la Iași. Mi-e dor de lumea Lisellei, atît de altfel. De mirosul prietenelor ei, de foșnetul fustelor invoalte, de bluzele lor de organdi. Și cum își scoteau mănușile peau de Suède! Îmi plăcea, îmbrăcată drăguț, să ronțăi boabe de năut în preajma lor. Nimic n-avea mai multă ămportans㧧§§ decît o talie de viespe. Nimic nu deranja mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]