5,266 matches
-
de doi leoparzi furioși. Foarte regal. Era anunțul pentru muncă În folosul comunității al lui Martin Strichen, de la Direcția Parcuri. Scoțându-și telefonul mobil, Logan tastă numărul și vorbi cu bărbatul responsabil cu gestionarea detaliilor muncii lui Strichen. — Vrei să ghicești? spuse el când termină de vorbit. — Duthie Park? — Bingo! Cerură amănunte despre mașina lui Martin mamei acestuia, În timp ce agenții Rennie și Watson cercetară casa. Watson reveni cu o mină Încruntată, ținând un plic de plastic transparent pentru dovezi, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
direct de la casă În Întuneric. Și acum urma dispăruse. Înjură cu amărăciune. Polițistul pe care-l târâse după el pufăi, oprindu-se În spatele lui. — Ce facem acum, domnule? Întrebă el, luptându-se să respire. Logan privi dincolo de el, Încercând să ghicească În ce direcție mersese Martrin Strichen, luând-o cu el pe Watson. La naiba! Îi spusese lui Insch că era o idee proastă să lase doar doi În casă! — Ne despărțim, zise În cele din urmă. Trebuie să acoperim cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
încât înghițea orice altă imagine... noi dispărusem aproape de tot în această lumină, chiar conturul aripilor noastre se estompa și se identifica acum cu razele care veneau dinspre ramurile ce iradiau în jurul nostru... simțeam doar prezența stelei lângă mine și-i ghiceam răsuflarea printre sclipirile frunzelor de lumină. I-am auzit chiar vocea, ajungând la mine într-o jerbă de scântei stârnite din arborele imens în dreptul căruia ne aflam și a cărui coroană se întindea cu vârful undeva unde noi nu mai
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
de la orizont... când am observat deodată șarpele cu ghiare de întuneric, rânjind la mine de prin tufe. Ce vrei, slugă a întunericului? l-am întrebat ridicându-mi viziera coifului pentru a mă asigura că era ceea ce părea și pentru a ghici dincotro voia să sară. Ce vreau? s-a răstit răutăcios. Vreau să pleci de-aici! Asta-i valea mea. Ce vorbești! Vrei să plec?... Poți să aștepți mult și bine să dispar de-aici, că eu oricum exist deja și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
trebuie să fie niște scări. Vrei să încerci să vezi unde duc? Mi-a întins harta. Eu o priveam cu mirare, încercând să-mi dau seama de ce prezența ei părea ceva ce știam deja, ca o poveste nescrisă. Ca și cum ne ghiceam gândurile și ne împrietenisem dinainte de a ne cunoaște. Vii și tu? Nu știu..., a ezitat ea oarecum. Eu mai rămân aici, poate mai prind vreo corabie înapoi. Dar mergi tu acum și poate o să încerc și eu, mai târziu. Dacă
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
întinde în mod absolut dincolo de temporalitatea existenței noastre, la care avem acces întrezărind sclipirea infinitului în episoadele vieții și a călătoriei noastre prin această lume, în vârtejul diversității de exprimări și expansiuni, în drumul spre absolutul pe care doar îl ghicim și-l recunoaștem, începutul de la care am pornit și spre care ne îndreptăm, a fi lumină înseamnă libertatea extraordinară a vieții... intensitatea luminii pe care o avem și care suntem dincolo de aparențe depinde numai de noi, după cum știm s-o
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Iar el, cu adorație, îl vedea pe tatăl său înzestrat cu puteri supraomenești. Ofițerul care comanda escorta se aplecă în șa și-i șopti: — Privește: să mărșăluim împotriva Romei cu legiunile ar fi fost un joc. În glasul lui se ghiceau părerea de rău, mânia și, dincolo de ele, îngrijorarea. Gajus asculta în tăcere. Călărea fără probleme, dar nu voise să-i dea armăsarului aceluia cu copite puternice numele dragului său mannulus, aflat atât de departe. Totuși, se obișnuise repede cu ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
generos, optimist și, din această cauză, prea puțin înclinat spre reflecție, fu deranjat de palida meditație a lui Cremutius. — Germanicus are toată lumea la picioare. E de-ajuns să ridice o mână și... Dar Cremutius îl întrerupse; în glasul lui se ghicea mila: — Mâinile lui sunt goale. Asupra Romei aveau putere alte autorități, mai complexe: Senatul, toate acele collegia de sacerdotes, consules și, deasupra tuturor, intangibilul Tiberius, imperator-ul. Germanicus era acum un patrician roman ca atâția alții: tânăr, foarte frumos, amabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lor lipsite de experiență. Din ce în ce mai des se cufunda în toropeală. „Cine știe“, gândea Gajus, care îl veghea întins pe jos, „unde se duce spiritul lui, ankh-ul despre care vorbea bătrânul preot de la Sais“. Apoi se trezea; dintr-o suflare se ghicea un ordin, o cerere. Îl chemă pe Gajus; băiatul nu plângea, nu plânsese deloc, o noapte și o zi stătuse acolo, în acel du-te-vino din cameră, tăcut. Germanicus încercă să-și scoată inelul sigillarius de aur, care-i fusese dăruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
arse de o sete pe care nimic n-o potolea: — Am vorbit mult, noi doi. Și, văzând cât era de mic, îl întrebă: — O să-ți aduci aminte? — O să-mi amintesc totul, răspunse băiatul cu un glas în care nu se ghiceau lacrimile, și-și sărută apăsat și hotărât tatăl, așa cum săruți un soldat care pleacă departe la război. Pe buze îi rămase o urmă de sudoare sărată. La urmă Germanicus o chemă pe Agrippina; un martor a spus mai apoi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tinereții lor, nu crezuseră în primejdie, fuseseră trimiși, din precauție, în altă zi și cu o altă corabie, în alt port. Agrippina și fiul ei mai mic se iviră pe punte; cu amândouă brațele, într-un gest în care se ghiceau disperarea și dragostea, ea strângea la piept ceva - și toți înțeleseră că era urna cu cenușa lui Germanicus. Se spunea că în cenușă rămăsese inima intactă, neatinsă de flăcările rugului enorm. Și cu toții căzuseră de acord că acesta era ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
insulă foarte frumoasă, răspunse surprinzător Agrippina, iar Gajus amuți. A fost construită de tatăl nostru, Agrippa. Nu spuse însă că de foarte mulți ani ea nu putea merge acolo. Chipul ei frumos era slăbit, gâtul subțire, sub pielea căruia se ghiceau venele, dar ea continua să zâmbească. — E o insulă frumoasă, cu foarte multă verdeață, pentru că acolo e un izvor. Tata era un marinar priceput - a găsit cel mai ferit loc de debarcare și a construit un mic port. Îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întoarse capul; militarul continuă: — Odată, pe Rhenus, te-am urcat pe calul lui. Cizmele tale au stat în mâna asta. Ți se zicea Caligula. Fu o lovitură drept în inimă: își aduceau aminte de el, după atâția ani. Ofițerul îi ghici gândul. — Toți oamenii din legiuni îți zic așa, din Rhenus până în Aegyptus, spuse repede, aranjându-și centura. Gajus avu un sentiment de triumf: era viu, trăia împreună cu ei. Se opri, încercă să-și revină. Ea e foarte bătrână, șopti ofițerul, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și încă și mai puține cuvinte. Limpezi și inatacabile, spuneau numai ceea ce voise autorul. Nu existau sensuri ambigue sau distorsionate, mărturisiri nedorite, emoții sau contradicții. Erau cu adevărat cuvinte ce trebuiau sculptate în marmură. Singurul lucru ascuns care putea fi ghicit era mândria calmă, puternică, conștientă. În câteva decenii, puterea Romei se întinsese pe un teritoriu imens, zeci de limbi diferite, mii de granițe, deosebiri radicale între supuși, de la germani la blemii din Nubia. Aceasta genera zi de zi probleme neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dar el, puiul de leu, era viu. Disimula însă toate acestea într-o ingenuă demnitate, în fața senatorilor, preoților și magistraților care știau mult mai multe decât el despre povestea sângeroasă a familiei sale și care, vicleni și experimentați, încercau să ghicească, pe când el vorbea, ce se ascundea în spatele inocenței lui inofensive. Avea să aibă ocazia să studieze tăcerea și atenția senatorilor, dar în acea zi nimeni nu-și închipuia așa ceva. Se poticni de vreo două ori în timp ce citea, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fii ai unor principi și regi străini, deși tineri, trecuseră prin războaie, revolte, înfrângeri, perioade de liniște impuse de armele Romei; erau ostatici - reprezentau garanția că tații lor aveau să respecte o pace greu de îndurat. În spatele numelor lor se ghiceau ținuturile nesfârșite ale Asiei, orașe mitice, deșerturi, fluvii gigantice, îndepărtate mări interioare. Cel mai în vârstă era Herodes din Judaea, nepotul marelui Herodes - care construise Cezareea și templul de la Jerushalem; el preamări prietenia dintre Augustus și bunicul său și declară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Întocmai, răspunse Macro violent, și le-a strigat senatorilor că, dacă ei nu se hotărau, alegerile avea să le facă arma lui. Senatorii au votat îndată. — Nu știam aceste detalii, zise Gajus cu atenția unui cercetător. Sertorius Macro încerca să ghicească gândurile ascunse în spatele acelui chip tânăr, bine bărbierit, cu ochi limpezi și bucle castanii pe frunte, și o clipă fu cuprins de spaimă. Dar Gajus surâse. — Mă bucur că ești aici. Pleoapele se deschiseră larg, lăsând să se vadă intensitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mine. Dar dacă reușim... — Ai dreptate, spuse Gajus liniștit. — Ești de acord? îl întrebă Macro, nerăbdător. Îl văzu încuviințând. — Să mă duc la Roma? — Du-te, porunci Gajus. Era primul lui ordin, și încercă să nu lase să i se ghicească în glas emoția pe care o simțea. Ennia Nevius Sertorius Macro era un călăreț puternic, care nu simțea oboseala. Oamenii lui spuneau că, în ciuda celor tria nomina, avea probabil sânge barbar. Alegea animale rezistente și puternice ca și el, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui se adunase rapid nu obsedanta escortă a Augustinienilor, ci un grup de soldați de la Marină. Comandantul lor declară: — Teritoriul acesta este al nostru, și oamenii mei au cerut să li se facă această cinste. Învățase de la tatăl său să ghicească starea de spirit a oamenilor care îl salutau; aceștia, stând rigizi, mândri și disciplinați, încercau totuși să-l privească drept în ochi, gurile păreau că înăbușă un strigăt colectiv. Din instinct, el îi salută așa cum făcea tatăl său. Era prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oameni care nu știau nimic despre anii aceia adăugau: „Iar acum toate viciile Aegyptus-ului se răspândesc prin Roma“. El era complet străin de asemenea zvonuri. Dar Callistus nu; el răspundea la aluziile insidioase cu zâmbete fugare, în care se putea ghici compătimire, precauție sau chiar o dezaprobare mută. Curând însă, Împăratul descoperi la acești tineri lăcomii și interese secrete; în asemenea momente simțea impulsul de a-i refuza pe toți sau avea perioade de impotență psihică. Atunci se gândea că, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe uscat. Vom îmbrăca bordajul cu plăci de plumb subțiri, bine lipite între ele, va trebui să fim atenți la îmbinările bucăților de lemn, la legăturile plăcilor de metal, la protecția fiecărui cui... În latina lui solară și veselă se ghicea accentul din Magna Grecia, ecoul vechilor dialecte italice; cu fantezia lui napolitană, evocă o amintire din ținutul său: — Corabia de aur va avea aceeași formă ca templul lui Isis de la Pompei, singurul templu în care pământul nu este mânjit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cum el continua să tacă, un senator cită câteva versuri minunate din Iliada, despre iertarea dușmanilor. Ei sperau că l-au convins, iar el se purtă ca și cum i-ar fi crezut; a doua zi se întoarse la Roma. Incitatus îi ghicea starea de spirit și mergea supus, ascultând de mâna și de călcâiele lui, fără nici o încordare a mușchilor săi puternici. Coama lui superbă îi cădea de o parte și de alta a gâtului, îngreunată de umezeală. La Roma însă, Callistus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
umflate de ploaie, se izbeau de maluri. Un om striga, la început parcă din dorința de a se face auzit: — Toți te urăsc, pe tine și pe ai tăi, de trei generații, blestemați... Urmară niște urlete, iar printre ele se ghiceau niște nume. Împăratul se îndepărtă. Anchetatorii îl îndemnau pe condamnat: „Vorbește“. Cel interogat urlă din cauza durerii insuportabile, iar Împăratului i se păru că aude „Callistus...“ Se opri. Numele acela într-un interogatoriu... Însă nu se mai auziră decât gemete. Anchetatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mondo per me!“, a exclamat extaziată. „Tu ai simțit că și eu am simțit?“, m-a Întrebat apoi transfigurată. (duminică) Pythie improvizată, azi Îmi prezice cu voce inspirată și fatală: „Tu o să ai mai mult succes la femei, mi-a ghicit o țigancă; mi-a spus că tu o să te desprinzi de ceilalți și-ai să ajungi mare. De-abia atunci vei putea să-i tratezi disprețuitor pe toți aceștia, așa cum merită, de la Înălțimea la care te situezi acum și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cremă anti-cearcăne pe sub ochi. Calvert își trase apoi pe el geaca de piele, încuie ușa și ieși grăbit din apartamentul de pe East Village. Porni hotărât pe coridor, savurând liniștea aproape nefirească a clădirii la acea oră de amiază de sâmbătă. Ghici că majoritatea locatarilor erau deja afară bucurându-se de primul sfârșit de săptămână cu adevărat primăvăratic sau furau ultimele clipe de somn după vreo noapte pierdută cu cine știe ce comportamente imorale. Folosi ca de obicei ieșirea de serviciu și se pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]