KorAP: Find »[drukola/base=glumi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...162 163 164 ...170 >

4,229 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

de țărani, cum s-a lăudat în opoziție, ar putea acuma să decreteze și exproprierea moșiilor sau măcar s-o anunțe, iar ăștia de jos, cât sunt de îngroziți de răscoala țăranilor, ar aplauda cu frenezie, pe onoarea mea! ― Tu glumești, Nicule, replică reporterul Universului, dar să știi că așa este cum ai spus! Eu am vorbit cu mulți deputați și senatori care declară că ei primesc orice reforme, oricât de radicale, chiar exproprierea, căci altfel nu mai e chip să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369

pe nări“. El pufni : „Asta vă învață la Medicină ?“. Ea îl îmbrâncise ușor, dându-și seama că, sub pretextul acestei conversații, el își apropiase prea mult obrazul de al ei : „Asta nu se învață la școală“. Filip era gata să glumească pe seama osârdiei ei de a învăța, „o tocilăreasă“, adică nu doar „o tocilară“, ci de-a dreptul o profesionistă a învățatului pe rupte. Ceea ce îi cruța nopțile de ispita cluburilor și petrecerilor, dar i le albea, necruțător, cu paginile cursurilor

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
râse iarăși, luând cartea lui de pe marginea mesei și punând-o alături de-a ei. — Beigbeder ! exclamă ea. — Dragostea durează 3 ani... ! Călărim aceiași dragoni... Citim aceeași carte... Și mai ce ? — Mi-e și frică să întreb, încercă ea să glumească, fără a putea ascunde cât de tulburată era. — Rămâne să aflăm. Cosmina își dădu șuvițele de pe frunte. El arătă spre ecusonul cu numele ei. — Știu cum să te găsesc... — Dar tu ? Cine ești ? — Tocmai ți-am spus... Eu sunt Iacob

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
a plăcut mai tare la noi decât pe lumea ailaltă ? Să nu te mai prind a doua oară pe-aici, că-ți rup picioarele... Vezi că înțelege... șopti Cosmina. Și lui Ionuț : Înțelegi, nu-i așa ? Bolnavul încuviință din pleoape. Glumește, adăugă fata. Așa e el, dar nu e băiat rău, să știi... Bolnavul întoarse ochii spre Cosmina. — Mâncând... șopti. — Nu e voie, răspunse fata. Încă nu poți să mănânci, nu știi să înghiți. Mai tragem câteva zile din tuburile astea

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
de pe stradă, cred și eu că-și văd de drum. E o nepotriveală în asta, poate că, la cât e de beteag, are prea mulți ochi... — Să nu îndrăznești ! se auzi, gemând, Melania. El râse. Era mândru de ce spusese. — Am glumit. Ne mai veselim și noi... Apoi, strigând : Nu-i așa, Coltuce ? Băiatul nu răspunse, ascultând vuietele din urechi care, ca niște pâlnii, vărsaseră, de-a valma, vocile în trupul lui firav, făcându-le să se lovească de marginile încheiate prea

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
de pe tălpi. — Oamenii cumsecade vin pe alee... observă Maca. — Tocmai... încuviință Tili, dar ceilalți nu înțeleseră ce anume aprobase. După ce ai fost într-un loc ca ăla, îți vin tot felul de idei. — Mai ales ție, spuse Jenică, fără să glumească. — Or să vă vină și vouă numaidecât, adăugă Tili, scoțând o hârtie și despăturind-o. Știi că la început n-au vrut să mă lase să mă uit în dosar ? — Păi, nu s-au deschis arhivele ? întrebă Maca, dându- se

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
Își scoase un fel de batic din buzunar să-și șteargă anevoie nasul, căci folosea o singură mână, cealaltă ținea cu îndărătnicie punga la piept. Ce-o fi având în ea ? șopti Jenică. — Niscaiva bilete de loterie, rânji Maca. Nu glumi cu așa ceva, se înfioră Jenică. — Nici nu trebuie să aibă cine știe ce, spuse Tili, fără să-l slăbească din ochi. Niște chei, ceva mărunțiș... Ne caută și nu ne găsește. Știe că îl căutăm... Se apără... De ce nu s-a ascuns

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
întinse palmele, de parcă ar fi vrut să o mângâie. Jenică văzu, mirat, câțiva lujeri înverziți și se întrebă dacă fuseseră și înainte acolo. Nu vă grăbiți, spuse străinul, prinzându-i, cu coada ochiului, privirea nedumerită. Cu cifrele nu-i de glumit. Jenică simți că nu mai are scăpare. Lăsă jos creionul și se aplecă spre ferestruică. — Tocmai am terminat. ăștia de la centru cer tot felul de situații, de parcă lumea ar putea arăta altfel de cum este. Străinul se apropie de ghișeu. Era

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648

posibil ca Majestatea Sa să-și împartă esența în mod egal între noi? Experiența mea, cât am crescut în casa Yehonala, nu-mi oferă nici un ajutor în pregătirea drumului meu. Tata n-a avut concubine. „Nu-și putea permite “, a glumit mama cândva. De fapt, tata nu avea nevoie de o concubină - o iubea prea mult pe mama. În mintea mea, lucrurile așa trebuiau să fie: un bărbat și o femeie în întregime devotați unul altuia. Indiferent cât de mult ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
cunoștința, însă îl zăresc pe An-te-hai. Se repede spre mine și mă ajută să mă ridic. Îmi pare rău, doamnă. N-am știut că acest călugăr o să tot citească până când victima sa va leșina. Am crezut că frații mei au glumit când mi-au povestit despre el. — Acum putem pleca? — Mă tem că nu, doamnă. Fapta cea bună nu va fi înregistrată decât dacă e îndeplinită așa cum trebuie. Nu voi supraviețui! — Nu vă faceți griji, îmi șoptește An-te-hai. Tocmai l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
însă există și alte metode. Nu-mi pot lăsa oamenii să se resemneze cu înfrângerea. — Înțeleg. Eu însumi sunt obișnuit cu înfrângerea, zice împăratul cu un zâmbet sarcastic. Nici Tseng Kuo-fan, nici eu nu putem fi siguri dacă Majestatea Sa glumește sau își dezvăluie adevăratele sentimente. Tseng rămâne cu gura deschisă și cu bețișorul în aer. — Îndur aceeași rușine, continuă împăratul, încercând parcă să-și justifice spusele. Diferența este că eu nu pot să dezertez. Generalul este afectat de tristețea Fiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
un de mine? mă întreabă ea. Cum să mă pregătesc? — Să vedem mai întâi dacă va fi interesat de tine. Întrebarea mea este - și asta e foarte important - vei putea să înduri greutățile pe care le-am îndurat eu? — Greutăți? Glumești, nu-i așa? Un sentiment de nesiguranță îmi năvălește în minte. Rong habar nu are despre ce vorbesc. — Rong, viața mea nu este cum pare a fi. Trebuie să știi asta. Nu vreau să fiu cauza regretelor tale. Pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618

picior În scaunul ei și m-am aplecat, să savurez informația. Își acoperi fruntea perfectă, albă, cu brațele ei lungi și subțiri și clătină din cap. —New York Times. —Știam eu! Eu și Will vom fi blânzi, Îți promit. Doar nu glumește, nu? — Normal că nu! scânci Penelope. Și normal că și mama lui Avery tânjește după chestia asta. —O, Pen, e perfect! Voi doi sunteți un cuplu așa de drăguț și acum toată lumea poate vedea asta! am cotcodăcit eu. Ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
spre ea. De fapt nu-mi păsa, dar m-am gândit că fac ce trebuie. Nu „cine“, „ce“! aproape a urlat ea În șoaptă. Încă nu-și dezlipise privirea de la femeie. —Ce? am Întrebat eu, tot nelămurită. Cum adică „ce“? Glumești? Nu vezi? Ai nevoie de ochelari? Am crezut că face mișto de mine, dar a căutat În geanta ei supradimensionată și a scos o pereche de lentile cu rame de sârmă. Uite, ia-i pe ăștia și uită-te la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
privit Întrebător, așa că am murmurat: —Mmm, arată minunat. Foarte frumoasă geantă. Elisa oftă. —Chiar că e. Asta costă probabil cam douăzeci de mii. Categoric merită. Am băut așa de repede Încât am Înghițit aiurea și m-am Înecat. —Cât e? Glumești. E imposibil! E o poșetă. Nu e o poșetă, Bette, e un mod de viață. Eu aș da banii ăștia fără să clipesc dacă aș putea face rost de așa ceva. Nu-mi pot imagina că oamenii stau la coadă ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
nu se fi Înscris măcar pe listă pentru Birkin. Înscrie-te imediat și poate - poate- o s-o primești la timp ca să i-o oferi Într-o bună zi fiicei tale. —Fiica mea? Douăzeci de mii de dolari pe o geantă? Glumești. În acel moment, Elisa cedă din cauza frustrării și-și puse capul pe masă. Nu, nu, nu, gemu ea, de parcă ar fi trecut prin chinuri mari. Tu chiar nu Înțelegi. Nu e doar o geantă. Este un stil de viață. Este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
iubit. Nu Înțelegi? Birkin-ul i-a oferit un motiv ca să trăiască! Pur și simplu nu poți să te sinucizi când ești atât de aproape... nu ai cum. Era rândul meu s-o privesc cu atenție, să văd dacă nu cumva glumește. Nu glumea. Elisa părea extrem de radioasă după ce Îmi relatase povestea, de parcă ar fi inspirat-o să-și trăiască propria viață din plin. I-am mulțumit pentru că mă inițiase În tainele Birkin-ului și m-am Întrebat În ce mă băgasem de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
Înțelegi? Birkin-ul i-a oferit un motiv ca să trăiască! Pur și simplu nu poți să te sinucizi când ești atât de aproape... nu ai cum. Era rândul meu s-o privesc cu atenție, să văd dacă nu cumva glumește. Nu glumea. Elisa părea extrem de radioasă după ce Îmi relatase povestea, de parcă ar fi inspirat-o să-și trăiască propria viață din plin. I-am mulțumit pentru că mă inițiase În tainele Birkin-ului și m-am Întrebat În ce mă băgasem de fapt. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
ei, devenită visătoare și ușor absentă, sugera altceva. —Elisa, ce vrei să spui? —O, Bette, ce naiba! Doar vorbim despre Philip Weston. Și asta ar trebui să Însemne ceva pentru mine? —Vai de mine, Bette, e atât de umilitor pentru tine! Glumești? Habar n-ai cine e? Începu să numere pe degete. Absolvent de Eton și Oxford, cu licență În drept la Yale? Cel mai tânăr avocat care a ajuns vreodată partener la Simpson Thacher? Bunicul e duce; tatăl e proprietarul majorității

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
și dezamăgită. Cum e posibil așa ceva? E mult prea superb ca să-i reziști. Tu te-ai culcat cu el, Elisa? am Întrebat, tachinând-o. Arăta de parcă ar fi primit o palmă. Nu! — Îmi pare rău, n-am vrut să insinuez... Glumeam doar, nu cred că ai... — Mi-ai Învârtit cuțitul În rană, atâta tot. Sunt moartă după el dintotdeauna, dar el de-abia se uită la mine. Ne Întâlnim tot timpul În oraș, normal, iar el, Înțelegi, știe categoric cine sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
n-o ia personal că tatăl ei se culca cu secretara, pentru că În mod evident asta nu afecta dragostea lui pentru ea. Penelope fusese atât de șocată Încât Întrebase doar: „De unde știi?“, iar Abby Îi replicase pe un ton Îngâmfat: „Glumești? Dar cine nu știe?“ — Ai văzut-o pe târâtura aia și nu mi-ai spus? Ce ți-a zis? —Ca de obicei. Te vei bucura să auzi că acum e la apogeul lumii media. Acum i se spune Abigail, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
ridică. Se aplecă și i se adresă Penelopei direct și deloc discret: — Ca să știți și voi pentru data viitoare, fetelor: sunteți puțin cam prea obișnuite pentru locul ăsta. Penelope chicoti, fără să-și dea seama că amicul nostru travestit nu glumea. Hei, eu v-o spun În față, continuă el, În timp ce vocea Îi creștea În volum cu fiecare clipă. Un fel de tăcere cuprinsese mulțimea până atunci agitată și nervoasă și am văzut cincizeci de perechi de ochi holbându-se la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
are. —Hmm... Ei, știi cum se spune... Nu, ce anume? — Nimic nu e definitiv până când nu se fac jurămintele. Își frecă mâinile de parcă ar fi anticipat ceva foarte delicios sau palpitant. Când Îmi văzu reacția, spuse: —O, Bette, calmează-te. Glumeam doar! O expresie de oroare prefăcută Îi străbătu chipul. Ar trebui să mai lucrezi la simțul umorului, știi. Apropo de asta... —Abby, mă bucur foarte mult că ne-am Întâlnit, dar trebuie să mă Întorc la prietenii mei. E un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
face singur, mașini de făcut baloane, spuse Skye, fără vreo urmă de entuziasm. —Un tip În costum de Shrek. —Să vopsim fețele copiilor În verde. Părinții detestă vopsitul pe față. Putem face multe alte chestii. Poate minisaltelele alea de țopăit? —Glumești? Risc absolut. Parcă ne-am scrie În frunte „Dați-ne În judecată“. Apropo de asta, ce ziceți să scriem „Shrek“ cu litere verzi imense, luminoase? Toată lumea dădu din cap aprobator. Începusem să fiu deranjant de conștientă că nu contribuisem cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
Îi ignori“. Nu era nevoie să se zbată toți pentru o poziție, Încercând să manipuleze situația În interes propriu sau să-ți sfărâme Încet, dar sigur, Încrederea În tine, pentru că astfel se simt mai bine În propria piele. Unchiul Will glumea când spunea mereu: „Dacă nu poți avea, defăimează“, dar majoritatea acestor oameni nu glumeau. Da, știam, mult prea bine. — Sigur. Categoric. Înțeleg foarte bine. Ăă... cred că e foarte mișto ce faci tu, am spus. Încă un zâmbet orbitor. Ah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]