4,325 matches
-
fi ziua, care face ca ridurile să se vadă mai puțin. Uneori, se poate și invers: intervii radical la efecte și, ca prin minune, dispare cauza. Câine bătrân, lepădat într-un parc În urmă cu trei ani, soții D. traversau grăbiți Grădina Cișmigiu, ca să ajungă la ora 9:00 la Primărie, unde aveau audiență. Un câine de rasă mare cât un vițel, tremurând din tot corpul, ca lorzii aceia trecuți de nouăzeci de ani, le-a tăiat calea și s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mizerabile care deveneau scorțoase, solidificându-se pe rotunjimea vasului în partea exterioară, bălăngănindu-se suspendate și zdrențuite ori de câte ori se producea un curent de aer când vreo asistentă, sătulă până-n gât de rezistența acestor agonici care se încăpățânau să trăiască, traversa grăbită și indiferentă salonul, fâlfâindu-și revoltată poalele halatului într-un suprem și arogant dispreț. Apoi venea chinul propriu-zis, când ai fi preferat mai degrabă să fii crucificat aidoma lui Hristos decât să efectuezi următoarea operațiune. Mama turna leșie în vas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mă întorc în căminul studențesc, aflu că Pascal Novotny, colegul meu de apartament din Zürich, a plecat în vacanță. În plus, și-a găsit un apartament în colocation, mai ieftin și mai bine plasat. Un bilet uitat pe masă, scris grăbit, cu bla-bla-ul obișnuit: "Vacanță plăcută, sper că ne revedem etc.". Chiar dacă a fost o coabitare efemeră, nu pot spune că plecarea sa m-a lăsat total indiferent. Datorită lui Pascal, am putut vedea zi de zi cum trăiește, cum învață
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
evident nu sunt fericiți. După câteva ore, un aer de plictiseală, de lehamite, de uzură a contactului uman domină atmosfera. Adunarea se "sparge" în jur de ora 22, bogații dispar în fum de Porsche și Aston Martin după câteva îmbrățișări grăbite ce țin loc de "la revedere". Proprietarul ne plătește corect, exact pentru timpul pentru care am lucrat, dar niciun franc în plus. Mă urc grăbit în ultimul tren de întoarcere spre Geneva. Este plin de tailandeze și filipineze care lucrează
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de stradă, muncitori fugiți în pauză de masă, dar și câțiva tineri din clasa medie în formare, funcționari pe la băncile din jur. Birtul tipic bucureștean, pe care îl credeam pierdut de multă vreme, plin de mirosuri apetisante, fum, gălăgie, oameni grăbiți, dar vii, atât de vii, încât nu te mai saturi să-i privești. Un loc foarte pitoresc, nu a scăpat atenție rarilor turiști veritabili în vizită la București. Dovadă: pe ușă se găsea un anunț scris cu pixul: "Filmatul și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de pregătire pentru examenul de admitere la Facultatea de Drept. Întrucât cursurile de pregătire nu începuseră, după 3 zile am fost nevoiți să ne întoarcem acasă. Lui Tăvi Loghin i-a displăcut Bucureștiul din cauza balcanismului, a aglomerației, si a oamenilor grăbiți și nepoliticoși. În Gară de Nord, la întoarcere, Tăvi a luat decizia să nu mai revină în București și s-a hotărât să dea examen la Iași, mai ales după ce am fost insultați și de un subofițer de miliție. Hotărârea
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93322]
-
e vorba de semne, accidentul din urmă cu câteva luni, la capătul cursei Londra-Sidney, când același Bianchi a derapat urât la câțiva kilometri de sosire, ar fi trebuit să-i spună o dată pentru totdeauna să lase dracului meseria asta mai grăbită decât oricare altele spre moarte... Totdeauna - care totdeauna? Semne - care semne? La viteza asta nu există semne, nu există cer, nu există nici un totdeauna. „E un lucru care nu poate fi evitat. Mori mai devreme sau mai târziu. Firește, aș
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
zile de concediu preși postnatal. Din acea vreme mi-am păstrat ușurința de a mă scula de dimineață. Deseori, mă sculam la ora patru pentru a corecta lucrările, pentru care nu aveam timp ziua. Dimineața duceam copiii la grădiniță. Fiind grăbită, îi luam de mână, să meargă mai repede. De multe ori, ajungeam să arăt ca o locomotivă, trăgând după mine mai mulți copii, care se țineau de mână cu copiii mei. Cea mai mare mulțumire ca dascăl o aveam atunci când
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și obțineai semnătura mult dorită. Abia după aceea începea febra pregătirilor vestimentare care cuprindea întreaga clasă. O îmbrăcăminte frumoasă, impecabilă, care să facă impresie, nu era un lucru ușor de realizat. În timp ce specialistul clasei îl bărbierea și tundea pe cel grăbit să ajungă la întâlnire, ceilalți colegi căutau costumul de haine cel mai elegant, la care asortau cămașa și cravata, ghetele cele mai bune, lustruite cu cremă Gladys, pălăria și pardesiul le asortau cu ghetele, iar briantina și apa de colonie
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
văzute prin aburii ușori ce se ridicau în valea Siretului și a Moldovei. Am luat masa la Pașcani, cel mai important nod de cale ferată al Moldovei, pe atunci; destul de important de altfel și astăzi. Restaurantul gării, plin de lume grăbită, inundat de lumină, plin de mișcare și de larmă, mi-a produs o impresiune deosebită, pe deplin justificată cred, întrucât târziu de tot până la război, el și-a păstrat o faimă și o putere de atracție, de care cei care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
confuză despre mări. Și prefer să văd marea de aici, unde o Învinge țărmul. Mă stingherește astfel mai puțin necunoscutul, Însă aceasta mi-l face, poate, străin pe Tezeu. A rămîne e pentru el un supliciu; și a ridica ancora grăbit, nesuportînd suspine și lacrimi, e singurul său cinism. Dar nu se uită În urmă cu dispreț. Pe Ariadna n-o părăsește pentru că s-a plictisit de ea, ci pentru că ea aparține trecutului, iar el are oroare de melancolii. E prea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
văzut proiectați pe acest cer un șir de caiși Înfloriți, parfumați aproape obscen. Iată miracolul vieții. CÎtă vreme există În mine dragoste, voi iubi aceste nopți cu toate șoaptele ce foiesc prin ele și acești pomi beți de o floare grăbită care mă umplu de recunoștință. Nu văd nici un argument serios pentru a-i da ascultare lui Baudelaire care pretindea că natura nu ne Învață nimic decît să dormim, să bem, să mîncăm și să ne ferim ( Deși Arcadia a fost
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cu toată gravitatea de care sînt capabil spre ceea ce mă face să-mi simt inima bătînd cu putere. Mi-i Închipui cu compasiune și teamă pe lotofagi care, mestecîndu-și plantele de lotus, nu pricep de ce se Îngrozesc brusc și pleacă grăbiți cei mai mulți dintre corăbierii coborîți pe țărmul lor; pe buzele Înverzite de sucul de lotus atîrnă un zîmbet blînd și absent, iar ochii ațintiți spre larg sînt arizi și sticloși, străini de orice suferință și bucurie pentru că nu mai știu să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fost un simplu văcar. Dar e ciudat să acuzi setea de glorie Într-o natură lipsită și ea acum de modestie; e un incendiu amar și secret În aer, arzînd În el, treptat, ezitările de a participa la această victorie grăbită a primăverii. Vreau să Înțeleg de ce Holderlin l-a iubit atît pe Ahile. Silueta sculptată În lut ars de Tanagra e a unui luptător beat de amor propriu și trufaș. Stă În dreapta zeiței Atena, umflîndu-și pieptul spre Agamemnon. Din fericire
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pînă ne-am văzut despărțiți pentru totdeauna de propria noastră copilărie al cărei miracol rămîne unica mitologie adevărată. Nevoia de mituri e, poate, și această nostalgie. În ea se limpezește imaginea copilăriei noastre, alergînd nepăsătoare și neștiutoare spre poalele Olimpului, grăbită să-și sacrifice puritatea În schimbul descoperirii că nu există nimic definitiv și că trebuie să ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar trebui să vorbesc acum despre munți, să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vrea să depindă de nimic. Ei zic: pentru mine fericirea n-a Început decît În clipa cînd am pierdut orice speranță; nici o dezamăgire, nici o primejdie nu mai amenință fericirea născută din disperare. Dar ce fericire e aceasta? ...Istoria a dat, grăbită, Rubiconului sensul de risc, dar fiecare clipă ne cere să trecem un Rubicon, să aruncăm niște zaruri și sa sperăm; pe reversul acestui gest locul e gol; și a iubi o amintire reprezintă o opțiune și un risc, iar dincolo de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Între două triburi? Pașii Euridicei se aud iarăși din urmă, ușori ca un suspin; În clipa cînd am Întors capul nu mai există decît ruinele de marmură și chiparoșii fumegînd Împreună pe colinele arse de soare; Însă chiar un secol grăbit ca al nostru a aflat, se pare, că singurătatea Începe pustiind totul În urmă cum face Proteu... Toate acestea fac parte dintr-o ordine interioară ce mi-a devenit aici și mai limpede; și Înțeleg parcă mai bine nevoia grecilor
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
încât consideră că cele două lungmetraje de ficțiune ale sale reprezintă tot Cinematograful românesc ? E problema/fantasma dumisale. în ce mă privește, spun doar atât : Laurențiu Damian e un regizor care există, dar e ca și cum n-ar exista. Un regizor grăbit și o memorie accidentată în ultimele două numere, Observator cultural a publicat, sub semnătura domnului Mihai Mironică, două foarte interesante interviuri cu doi dintre cei mai interesanți tineri regizori de film : Radu Muntean (în nr. 243) și Cristi Puiu (în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Relativ recent, am văzut Interview, filmul lui Steve Buscemi. A fost o experiență minimalistă în sine, deoarece sala era complet goală. M-a impresionat tocmai economia de mijloace folosite de regizor pentru a ilustra o poveste banală, pentru o privire grăbită. Dublul rol al Katyei este însă atât de bine conceput și jucat, încât te păcălește în primul rând pe tine, cel din scaunul de cinematograf. Dramatismul strident și hilar din acele soap operas care au consacrat-o devine capcana ideală
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
sclavia artei-pentru-partid. Prin aceasta, cinematograful autoreflexiv de până la Revoluție a fost în sens tare modern. <contents> Cuprins (Primul text) ............................................... .................................. 5 Atitudini și clasamente Demonul actualității față cu dictatura ................................... 11 Despre un Cinematograf care nu există ............................... 16 Ca și cum ............................................... .................................... 22 Un regizor grăbit și o memorie accidentată ......................... 23 Scenariu ............................................... ....................................... 25 UCIN-ul, ca Bielorusia lui Lukașenko .................................. 26 Transilvania, Occidentul nostru ............................................. 29 2002, un an care contează pe jumătate ................................ 33 Scurta și trista viață a filmului românesc .............................. 40 Topuri și paradigme ............................................... .................. 43 O nedreptate
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
luăm doar ceea ce ne convine. Nu cred că avem la ora asta aparatul tehnic necesar menținerii unei oarecare unități în diversitatea manualelor alternative. Iar la examene nu se va ține seama de asta. Așa că ne jucăm cu destinele copiilor noștri, grăbiți să fim europeni dintr-odată”. „Lipsa de curaj este catastrofală. Îți trebuie curaj pentru a lua măsuri care nu te fac popular între liderii de sindicat, cei care dau tonul nesupunerii”. „Exasperat de superficialitate, în aprofesionalismul înfumurat, cultivat ca valoare
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
văzut în personaje pe mulți dintre colegii mei..." Din vedere, îl știam de mult, cred că de la venirea mea în uzină: mi-a atras atenția aerul lui de om distins, egal cu sine însuși tot timpul, în care un ochi grăbit ar fi văzut un îngîmfat. Eu însă am ghicit de la început că e "altfel'. M-am bucurat mult cînd, venind prin acest birou, am aflat că inginerul Luchian, în timpul lui liber, e pasionat de muzică. Despre ce-i vorba în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
intrare a restaurantului, să beau o cafea în fugă pînă va veni cel trimis de Brîndușa să mă ia. Dom' Vlădeanu! Unde naiba umbli, domnule?! mă aud strigat dinspre recepție. Mă întorc și-l văd pe Don Șef apropiindu-se grăbit, roșu de oboseală, cu șuba larg desfăcută la piept. De-o oră vă caut. Și eu, și cîțiva muncitori. Am fost acasă la dumneavoastră, am sunat la doctoriță nimic! De la combinat m-au anunțat că vă găsim în restaurantul hotelului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acolo. Rămîne așa un timp, cu capul întors, privește oamenii care traversează strada în fugă, se uită la mine întrebătoare, dar pentru că eu salt din umeri fără să-i pot da o explicație, se întoarce imediat și pleacă într-acolo grăbită. Du-te! îi strig eu încet, privind-o cum se depărtează, regretînd că nu i-am dat palmele pe care le merită. "Îngrozitor! exclam în gîndul meu, infiorîndu-mă. Dacă mai stătea puțin, o luam la bătaie... Să fie asta numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gris-bleu pe drumul ce duce spre șoseaua mare, o vârstă la care bietul tata nu a ajuns. Și toți au trăit cu ai lor, între ai lor. Fie că băteau din palme sau sunau, sau strigau, răsuna casa de pași grăbiți, atenți. În jurul meu țiuie tăcerea. Acum un an, era casa plină de bagaje, jos venise mașina bietului Romeo, acum în oraș. Tu erai aici, aici! Și iar îți spun că, oricât aș țipa de singurătate, tu nu trebuie să te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]