7,075 matches
-
somnului fiind unul dintre motivele care a cunoscut transformări de-a lungul traiectoriei lirice a poetei. Astfel, în Somnul din somn, el putea fi asociat visului sau acelui liber vacarm neconstrâns. În somn el putea fi refugiu și iluzie, spațiu imaginar al libertății; în Ochiul de greier, el era însoțit de neliniște ("La un capăt și la altul al somnului/ Mă simt în pericol..." Treceri), în Stea de pradă este dublat de starea de insomnie, pentru că acum să amintească doar vag
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sfârșit, poezie a reconstrucției, prin moarte însă, pe care o primește în termeni obișnuiți, consolatori. Prin intermediul acestei poetici, Ileana Mălăncioiu "se îndepărtează de la scenografia rustică, păstrată în amintire din anii copilăriei. Spațiul pe care începe să îl prefere este unul imaginar, necircumstanțializat și neidentificabil. Prin această operație, se realizează nu numai o esențializare, cum credea, probabil, poeta, la vremea respectivă, a reprezentării, ci și o purificare a ei, în sensul negativ al cuvântului. Spălată de orice culoare locală, poezia pierde și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sub comunism. Poezia, Editura Fundației PRO, 2003. Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române, București, Editura Cartea Românească, 2008. Niculescu, Alexandru, Un limbaj liric autohton, în "România literară", 8 (1994). Nițescu, Marin, Poeți contemporani, București, Editura Cartea Românească, 1978. Oprea, Nicolae, Provinciile imaginare, Pitești, Editura Calende, 1993. Oancea, Ileana, Istoria stilisticii românești, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988. Oancea, Ileana, Elemente de stilistică aplicată, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989. Oancea, Ileana, Semiostilistica, Timișoara, Editura Excelsior, 1998. Oancea, Ileana, Poezie și semioză, Timișoara
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să poftescu vreo laudă dintr-această puține osteneală, ci mai mult să să vază că poate și în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce să cheamă stihuri". Fără a polemiza inutil, Autoarea ripostează elegant, cu flexibilitatea unei imaginare florete: "Valorile poetice lăsate de ei sunt modeste, nu o dată stângace, dar nu întotdeauna involuntare", spre a adăuga, în temeiul teoriei receptării, că primatul nu e al intenției, ci al efectului". Dosoftei și Costin sunt personalitățile selectate pentru "gestul de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
valoare sau, dimpotrivă, o poate umbri, un crez însoțit de firești îndoieli care probează fondul spiritual comun al autoarei cu scriitorii comentați de-a lungul timpului: literatura rămâne o mare șansă a ființei umane, atât timp cât e conștientă de limitele ei imaginare, convenționale. Marea întrebare care s-a tot făcut auzită în ultimele decenii și anume dacă nu asistăm la concertul de închidere al literaturii înseși, primește răspunsuri nuanțate, de vreme ce literatura riscă să devină anacronică într-o lume care nu mai are
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
substanță a judecății, fie ca mediu în care se naște viitorul, iar ultima, oameni de acțiune, cei care nu doar trăiesc prezentul, ci îl configurează, mai bine zis îl fac, prin chiar faptele lor. Dacă ar intra în jocul acestei imaginare taxonomii semi-seria, oare unde s-ar situa pe sine însăși doamna prof. Elvira Sorohan? Neputându-ne acorda un răspuns personal simultan cu întrebarea, ne-ar permite, oare, să avansăm noi vreunul? A emite opinii, oricât de favorabile, despre altcineva rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
internet găsim titulatura "l'Hôpital Neurologique Pierre Wertheimer de Lyon"). Or, aparentul citat reprodus mai sus este din Lobocoagularea, unde se trimite la un (presupus?) "savant" Karpmann și la "celebra lui carte", Lobii prefrontali, inamici ai umanității, date bibliografice probabil imaginare, dar în consonanță cu intenția polemică a lui Voiculescu. Relația cu textul Wertheimer a fost semnalată de Victor Crăciun Radu Voiculescu, în nota ce însoțește publicarea Lobocoagulării, în vol. Voiculescu 1986: 538-539, problemă asupra căreia vom reveni. În pofida acestei semnalări
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a studiului, o inadvertență cum este cea semnalată anterior poate ține de strategia narativă a scriitorului, dar este în afara oricărei îndoieli faptul că acesta a citit studiul lui Wertheimer și a dezvoltat, pe cont propriu, ideea consecințelor lobotomiei, în ipostaza, imaginară, de lobocoagulare, subminând, prin ducerea la absurd, sursa științifică. În orice caz, în pamfletul voiculescian, apar fraze foarte apropiate din textul Wertheimer. De exemplu: La Voiculescu (drept citat din... Karpmann!): "[Cel supus operației] rămîne capabil de orice activitate intelectuală sau
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de închinare, să coboare mintea în inimă"; "Radiocoagularea stîrpi pe loc și acest nou camuflaj al duhului răzvrătitor în om". Impresionant este finalul, de crez optimist al autorului Poemelor cu îngeri și Ultimelor sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară: "Dar Duhul evacuat vagabondează prin lume și își caută, chinuind necontenit pe bieții oameni, alt locaș". 2.3. Competență și variație lingvistică 2.3.1. Pentru evaluarea ansamblului, să remarcăm că, în textul voiculescian, dominant este ultimul aspect la care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mea centrul tuturor preocupărilor, înlocuindu-le pe toate, pe rând, încât la urmă să rămân numai cu întunericul și cu dânsul. Viața căpăta parcă atunci un sens precis, adevărat" (p. 209). Este limpede că fantasma reprezintă un rezumat al lumii imaginare a eroului care, în timpul delirului, intră în expansiune, ocupând tot câmpul atenției bolnavului. Iar dacă acest concentrat al universului este acoperit de scris, nu ne rămâne decât să conchidem că avem de-a face cu o nouă metaforă a interpretării
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
V, 20, 22) se referă la furnicoleul biblic ca la o insectă înaripată, pe care o numește Myrmeleon formicarius, asemănătoare cu libelula, care se hrănește, la stadiul de larvă, cu furnici. În Etimologiile sale (3, 10), după ce distinge între ființele imaginare precum furnicoleul și unicornul, diferite de cele reale precum ibisul, căprioara, rinocerul și vulpea, Isidor din Sevilla preia explicația lui Grigorie cel Mare, dezvoltând-o în următorii termeni: "Furnicoleul poartă acest nume ... fie pentru că este leul furnicilor, fie pentru că este
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ani mai devreme, i-a schimbat viața și i-a înrîurit opera. Se vor fi petrecut lucrurile chiar așa? Poate. Opera lui Pessoa cuprinde, pe lîngă texte pe care le-a semnat cu numele său, numeroase scrieri ale unor autori imaginari. A creat trei alter-ego principali: Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos. Aceste texte trebuie înțelese ca replici ale unor personaje din piese de teatru inventate de el, explică poetul portughez. Cel de-al patrulea mare autor e un pseudonim
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Istoria, nu cea care a fost, ci cea care ar fi putut să fie după cum își închipuie el, fără să ne avertizeze nici asupra erorilor voluntare, nici asupra scopului său." Construită în cinci tablouri, istoria amestecă fapte reale și fapte imaginare. Metoda folosită de ucronist constă în "a înlocui, într-un punct O al seriei reale a evenimentelor trecute și, din acel moment și în alte puncte, direcția reală Oa a traiectoriei istorice cu direcția imaginară OA a acestei traiectorii." E
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
amestecă fapte reale și fapte imaginare. Metoda folosită de ucronist constă în "a înlocui, într-un punct O al seriei reale a evenimentelor trecute și, din acel moment și în alte puncte, direcția reală Oa a traiectoriei istorice cu direcția imaginară OA a acestei traiectorii." E vorba de mici invenții și de mari ipoteze. Ucronistul inventează, de exemplu, faptul că un senator roman îi trimite o scrisoare împăratului Marc-Aureliu, eveniment care schimbă cursul istoriei "reale". Ipoteză impor-tantă: călugărul își închipuie că
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
special noi forme de gîndire) imaginația radicală este "cea care face posibil ca orice ființă pentru sine (...) să-și creeze o lume proprie în care se așează ea însăși." Această imaginație precede și făurește realitatea: "pentru că există imaginație radicală și imaginar instituant există pentru noi "realitate" pur și simplu și realitate specifică." Viul este imaginație. Orice specie animală își creează o lume, dar rămîne prizoniera acesteia. Omul e un animal unic, pentru că e deschis: e capabil în orice moment să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
are interesul de a cumpăra mai mult din B și mai puțin din A. Invers, raționamentul este identic. Numai cînd = individul nu mai are interesul să-și modifice cumpărăturile, iar echilibrul se instalează. Conflictul presupus între muncă și capital este imaginar. Conflictul real se produce între producători și consumatori. Deci prețurile normale sînt cele ce satisfac condiția de egalitate a utilităților marginale ponderate. Nu este indicat să căutăm în altă parte o explicație a raporturilor de schimb sau a prețurilor mărfurilor
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
unifor mizării globalizante; în orice caz, nu aceste accepțiuni îmi vor reține atenția în continuare. Consider că acest concept este mult mai complex decît o recunoaștem adesea și îl voi aborda, în cele ce urmează, în dimensiunea sa de spațiu imaginar paradoxal, de loc non geografic, în care libertatea spiritului și libertatea de expresie se întîlnesc pentru un parcurs creator ieșit din comun. Francofonii dacă îi excludem pe francezi, ceea ce reprezintă o dezbatere importantă, cu numeroase consecințe pot fi regrupați, generic
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acel chip străin. La fel nici sufletul românesc, turnat de la bun început într-un tipar românesc, nu a mai acceptat cînd am vrut să-i împrumut o formă franțuzească. (citat de Monique Jutrin-Klener) Se creează astfel o "topofilie" (Bachelard), adesea imaginară, de locuri iubite și protejate de intimitatea noastră, purtată de o limbă neasemuită, căci zidurile de apărare obișnuite au fost dărî mate, iar scriitorii frămîntă, calcă, deformează, combină în voie o magmă de cuvinte care le e deodată accesibilă în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dinamicii literare francofone, dar care nu se concepe decît prin excluderea categoriei "literatură franceză", în prelungirea și împotriva căreia s-a născut categoria "literatură franco fonă". De fapt, cînd e vorba de literatură, apare undeva și deza partenența, deteritorializarea. Spațiul imaginar, indisociabil de uto pia francofonă, devine o realitate, iar granița dintre interior și exte rior e și ea repusă în discuție de aceste literaturi care ne descriu o lume multipolară, o lume a Net-ului, unde fiecare poate aspira să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
între ei legături inimaginabile pînă acum. Spațiul francofon, privit în toate dimensiunile sale simbolice, nu desemnează doar teritorii decupate dinainte în funcție de o limbă și o identitate comune, producătoare de spațialitate reală, ci este mai degrabă un neloc, o nouă rădăcină imaginară, adînc ancorată într-o limbă, dar dezvoltînd ramificații multiple, fiind ea însăși o fibră plurală. Esența dificultății rezidă, poate, în realitatea practicării unei limbi a cărei istorie nu ai trăit-o. E suficient să evocăm manualele care încep cu celebra
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vedere faptul că se adapă din cultura Celuilalt, continuînd să se raporteze însă la propria-i cultură. Fără a se deculturaliza, el își transpune în franceză emoțiile și ideile, gîndite inițial în limba sa maternă, apoi, progresiv, direct în franceză. Imaginarele care decurg de aici sunt diferite, și mulți scriitori francofoni își "împart" cumva producțiile, favorizînd o anumită limbă pentru un gen anume. Amin tesc în acest sens că Mircea Eliade (și nu e o excepție), de-a lungul întregii sale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cînd un scriitor nu cunoaște nici o altă limbă, el este marcat, conștient sau nu, de existența acestor limbi care îl înconjoară în procesul scrierii. Nu mai poți scrie o limbă în mod mono lingv. Ești obligat să ții cont de imaginarele limbilor. (Glissant, Gauvin, 2010) Și astfel, problematica bilingvismului (sau a plurilingvis mului) se îmbogățește cu imensa invenție poetică, adesea dublată de o densă reflecție teoretică, a scriitorilor veniți din alte zări, care mînuiesc o franceză infuzată cu mii de voci
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Chemin, BibliObs., 2010). A reușit să găsească într-o librărie traducerea în persană a romanului durasian: "era legat prost, paginile zburau, dar a devenit comoara mea" (ibid.). Bucuria de a se cufunda într-o altă limbă, în tr-un alt spațiu imaginar a fost brutal întreruptă de lovitura de Stat comunistă din 1978, care i-a distrus familia. După trei ani de detenție a tatălui, au părăsit Afganistanul pentru a se refugia în India de unde, în 1984, cînd situația din țara sa
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
această primă carte mai multor editori, iar în cele din urmă, Paul Otchakovsky-Laurens de la POL, a acceptat să o publice. Or, POL era editorul Margueritei Duras! Au urmat Cele o mie de case de vis și teroare (POL, 2002), Întoarcerea imaginară (POL, 2005), Blestemat fie Dostoïevski (POL, 2011). Abia în 2008 are curajul să scrie și să publice direct în franceză. Și imediat avea să vină marea recompensă. Atiq Rahimi cîștigă premiul Goncourt cu romanul Syngué sabour. Piatra de încercare. Pînă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
unei cunoașteri, a unei înțelepciuni, și atunci se poziționează ca tu ; și în fine, mai există clipele de opacitate totală, de fuziune a eu-rilor multiple, de absorbție în și prin discurs. Navigînd de la unul la altul, își amenajează un teritoriu imaginar al unei libertăți pe care niciunul din cele două spații luate separat nu i-ar fi conferit-o, pe care nicio instanță enunțiativă solidă și coerentă nu i-ar fi permis-o. Și astfel, modulațiile auctoriale configurează un loc polifonic
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]