10,350 matches
-
la Judecată. Chiril aproape că identifică adversarul eshatologic cu diavolul, care, în acea vreme, se va manifesta fățiș în lume. Această concepție este explicabilă, în parte, prin faptul că la jumătatea secolului al IV‑lea canonul ierusalimitean, sursa fundamentală de inspirație a scenariilor anticristologice anterioare, nu includea Apocalipsa. Ultima carte a Noului Testament este exilată printre scrierile deuterocanonice a căror lectură nu este recomandată. Drept urmare, mai multe episoade ale mitului Anticristului, așa cum apare la Irineu sau Hipolit, au fost abandonate, mitul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în redactarea acestor fragmente din anumite scrieri „secrete” (v. 936), interzise deci lecturii publice. Reconstituirea, în anexa de față, a unui mic dosar de texte care vizează această tematică și care ar fi putut servi lui Commodian drept sursă de inspirație, nu este lipsită de interes. Să începem cu mărturiile sale. Carmen apologeticum vv. 941‑990: Atunci Dumnezeul Atotputernic, vrând să se sfârșească cele despre care am spus mai înainte/ Va ridica un popor multă vreme ascuns./ E poporul iudeilor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos, un dublu în sens contrar. Puterea de a face minuni și puterea de a amăgi (înșelătoria) sunt două dintre principalele trăsături caracteristice pseudoprofeților (în legătură cu aceasta vezi Meeks, The Prophet‑King, pp. 47‑55). Falsul profet încearcă să compenseze lipsa inspirației divine autentice, prin viclenie (simulează capacitatea de a face semne și minuni). Acest tip de acțiuni este condamnat pentru prima dată în Deut. 13,2‑4. Prin intermediul lui Moise, Dumnezeu vorbește astfel poporului lui Israel: „2Dacă din [neamul] tău se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acest subiect, vezi dosarul prezentat de P. Prigent, Apocalypse..., pp. 323‑325. „Printre practicile teurgice”, notează el, „una din cele mai importante este ridicarea statuilor zeilor. Se aștepta ca aceste statui, vizitate de zei, să facă profeții, vindecări, să producă inspirații, să manifeste în mod evident prezența reală a transcendenței care le‑a locuit.” (ibidem, p. 324) După cum mărturisește Suetoniu (Viața lui Nero 56), Nero avea o astfel de statuie, „care îl avertiza în legătură cu conspirațiile urzite împotriva lui” (ibidem). La rândul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și se aflau cu toții în doliu din pricina rătăcirii lui Israel. Se hrăneau doar cu ierburile sălbatice pe care le culegeau de pe vârfurile munților; după ce le strângeau le consumau împreună cu profetul Isaia” (2, 10‑11). Cumpătarea, postul, fuga de lume și inspirația profetică sunt trăsături comune terapeuților, prezentați de Philon (De uita contemplativa), esenienilor și discipolilor lui Ioan Botezătorul. Referitor la cumpătare, cf. de asemenea exemplul recabiților (Ier. 35) și al lui Iuda Macabeul (2Mac. 5,27). . „Războiul cosmic” este menționat în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care se îndepărtează de Dumnezeu”, apare de mai multe ori în LXX: Num. 14,9; Iis. Nav. 1,22; 2Mac. 5,8 (cu referire la Iason); Is. 30,1; Ps. 118,118; Dan. 3,32. Iustin este aici sursa de inspirație a lui Irineu. Într‑adevăr, acesta din urmă citează Is. 30,1 cu referire la diavol în Dial., 79, 3. Tot în Dialogul cu Trifon (103, 5), el afirmă că „Satan” se traduce în greacă prin Β≅Φϑςϑ0Η. Cf. Dial.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
series in evangelium Matthaei Mt. 22.34‑27.63, ed. E. Klostermann, Origenes Werke, vol 11 [Die greichischen christlichen Schriftsteller, 38.2, Leipzig, 1933]. . Com. Mt. 33. . Potrivit spuselor lui Pseudo‑Tertulian, Dositei a fost un eretic iudaizant care nega inspirația profeților Vechiului Testament (Adu. omnes haer. 1). Omiliile pseudo‑clementine (2, 24) îl asociază cu Ioan Botezătorul și îl consideră dascălul lui Simon Magul. El s‑ar fi prezentat ca Taheb, un mesia al samaritenilor. . Com. Mt. 33. Traducerea pasajelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eternizarea priveliștilor lumii date, o poetică a visului, a misterului, a năzuinței spre „altceva”, spre „dincolo” (au-delà), spre imaterialitate și inefabil sau care comunica sentimentul urâtului, al spleenului și nevrozei provocate de climatul în care trăiau. Deosebită, prin materialul de inspirație și prin modul sufletesc, de literatura consacrată, noua poezie o sfida și în ordine formală, permițându-și derogări de la canoane socotite intangibile, mergând, prin unii dintre cei care o cultivau, până la întrebuințarea versului liber. Pentru aceste motive, mișcarea inovatoare a s
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
George Orleanu, Gabriel Donna, Al. Petroff ș.a. Mai curând pseudosimbolism, mișcarea pe care încerca să o provoace revista „Literatorul” aducea în poezie ceva nou în opoziție cu eminescianismul și cu mișcările neoromantice paseiste de orientare rurală (sămănătorismul, poporanismul). Se promova inspirația citadină și exotică, cultivarea livrescului, rafinamentul formal, experimentarea de tehnici noi. Poezia orașelor, lirismul de sursă intelectuală, vitalizat de freamătul existenței moderne, comunicat pe calea versului liber vor deveni ideile structurante ale programului revistei „Vieața nouă”, dirijată de Ovid Densusianu
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
ale sensibilității omenești rănite de ambianța înăbușitoare și chiar titlurile sugerează înnămolirea și degradarea lentă. Locul unde nu s-a întâmplat nimic, cu personaje ceva mai numeroase și recuperând o tipologie socială și psihologică aparte, realizează sinteza literaturii sadoveniene de inspirație provincială. În centrul romanului stă o ipostază moldovenească a „oamenilor de prisos” din literatura rusă (Turgheniev, Cehov), un boier care, ca să își omoare plictiseala, se apucă să o formeze intelectual pe o tânără fată de extracție modestă. Repetă astfel experiența
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
dezvoltării culturale, și sufletești în general, în direcția modernității, pentru ca, în cele din urmă, creația spirituală să se pună de acord cu evoluția deja sensibil avansată pe această cale a structurilor sociale. Nu era în discuție legitimitatea unei literaturi de inspirație predominant rurală, într-o țară ca România, dată fiind configurația sa demografică, ci ideologia ridicată pe această bază. Împotriva ei se îndrepta reproșul lui Lovinescu. Căci dacă procesul sufletesc evoluează lent, „el e determinat și grăbit de condițiile de viață
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
punct de vedere al caracterului de sincronism cu dezvoltarea vieții noastre sociale și culturale și cu multiplele întretăieri de curente ideologice, dar și din punctul de vedere al efortului de diferențiere față de ce a fost înainte, diferențiere de material de inspirație în sensul evoluției preocupărilor momentului istoric, și de expresie în sensul capacității limbii de a se înnoi prin imagine și armonie”. Apărea acum un element nou, diferențierea, de o mai clară relevanță estetică, deși era implicat în ideea de adaptare
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
și două variante ale Mioriței, culese de Nicolae Sulică. În sumar intră versuri de Victor Eftimiu, Mihail Dragoș, B. B. Cedan, Mihnea Dorin ș.a. Proză semnează Tudor Pamfile, Vasile Nădejde, Marcel Brăescu. Lui Nicolae Sulică îi aparțin articolele Izvoarele de inspirație ale „Strigoilor” lui Eminescu, Originea și însemnătatea datinilor noastre de Crăciun și de Anul Nou, Cele mai vechi încercări de a fixa în scris versuri românești (1620-1623), Cele dintâi versuri românești în metru antic. Tot Nicolae Sulică traduce, după intermediar
SOIMII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289776_a_291105]
-
ceva despre originea teatrului în România liberă (1869), un amplu excurs critic intitulat Repertoriul nostru teatral (1870), semnat de Mihai Eminescu, pe atunci student la Viena, insistau asupra precarității dramaturgiei naționale, indicând în preocuparea pentru crearea unui repertoriu original, de inspirație istorică și populară, cu valoare predominant etică, cel mai util serviciu pe care l-ar putea aduce societatea ce se pregătea să ia ființă. Printre românii din Pesta, cărora în februarie 1870 li se adresează un apel, exista de asemenea
SOCIETATEA PENTRU FOND DE TEATRU ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
din 1898 luase ființă, la propunerea lui Virgil Onițiu și cu sprijinul editorului N. I. Ciurcu din Brașov, colecția „Biblioteca teatrală”, unde erau tipărite piese de teatru originale, localizări și traduceri. Puse sub semnul valorii educative, aceste lucrări dramatice, majoritatea de inspirație locală, au circulat mult în Transilvania. Colecția se deschidea cu Soare cu ploaie, comedie de Iosif Vulcan, care își publică aici numeroase piese. În rândul scrierilor editate erau multe comedii de Theochar Alexi, piese de Maria Baiulescu, Zaharia Bârsan ș.a.
SOCIETATEA PENTRU FOND DE TEATRU ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
Poporul”, „Generația viitoare”, unde a fost și redactor, „Doina”, „Binele public”, „România”, „Universul”, „Revista română” a lui A. I. Odobescu și la „Revista literară” a lui Th. M. Stoenescu. A semnat și Brutus. Determinate de convingeri politice sincere, dar lipsite de „inspirația sfântă” la care râvnea, versurile din cartea de debut a lui Ș. condamnă egoismul și nepăsarea contemporanilor și pledează pentru încrederea într-o renaștere a neamului. Sunt evocați Ștefan cel Mare, Heliade („nemuritorul”), Bălcescu („martirul fără mormânt”), Alecsandri (poetul „deșteptării
SONŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289790_a_291119]
-
unei companii editoriale, iar din 2001 ca redactor la „Contrafort”. Debutează cu versuri în 1979, la ziarul „Zorile Bucovinei”, iar editorial cu placheta Întoarcerea zeilor, apărută în 1992. Poeziile lui S. sunt axate programaic pe strategiile mitopoetice ale postmodernismului. Sursa inspirației este cotidianul văzut prin prisma absurdului. Una din ipostazele poetului în Întoarcerea zeilor este revoltatul, luptătorul, cetățeanul responsabil de „ani de restriște pentru Țară”: „Poetul, ca un zeu venit în mit, / Este chemat luminii-n ajutor” (Chemarea). Tonul solemn, patetic
SPATARU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289812_a_291141]
-
În planul culturii, distingem o nebunie culturală. Despre ea a vorbit pentru prima oară Socrate, care o considera „un dar al zeilor”, numind-o „nebunia divină” (thea maniaă. În această categorie sunt incluse următoarele manifestări: nebunia oraculară, inspirată de Apolon; inspirația poetică, care vine din partea muzelor; dragostea sau erosul, datorate lui Eros și Afroditei; beția orgiastică și extatică, care este dată de Dionysos. Nebunia culturală este un „scenariu” care ilustrează și reproduce nebunia ca formă specifică de manifestare umană. Ea are
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Europa- chiar dacă ei nu știau mai nimic despre astfel de comori (probabil aur). Are o singură soluție pentru a continua și pentru a evita fuga, instrument al abandonului care nu-i era pe potrivă, din fața localnicilor. Și atunci are teribila inspirație de a se Îmbrăca (deghiza), pentru a fi un bun arheolog vorbind În persana deprinsă În lunile de la Bagdad - chiar un afgan. În fond, să te deghizezi În afgan pentru a vedea locurile sfinte ale Islamului (ca Burnes; sau așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
plecarea lui Vlahuță și Coșbuc de la conducerea S., redactorii ascunși în umbra „comitetului” sunt Ilarie Chendi și St. O. Iosif, iar un articol-program semnat de Chendi, Semne bune (1/1903), mărturisește o mai decisă îndrumare a revistei spre sursele de inspirație istorică: „Studiul istoriei este cărarea cea mai sigură pe care putem să ieșim la luminiș. Pe urma lui e natural să apară o literatură de nobile năzuinți, căci ne vom ordona astfel sentimentele, ne vom disciplina gândurile, vom relua raporturile
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
să înălțăm [țăranul român] către cultura modernă a neamurilor conștiente și mândre, care pot fi sigure că vor trăi de sine, la lumina ce pornește din însăși alcătuirea lor sufletească”. Dar eticismul militant e tot atât de departe de literatură ca și inspirația din tradiția istorică dacă textul e lipsit de valoare estetică propriu-zisă. Iorga nu pregetă să polemizeze în acest sens cu A. D. Xenopol ori cu Gr. G. Tocilescu și își sintetizează poziția într-o suită de articole din 1905, poziție care
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
de discernământ critic au făcut ca, adesea, lângă nume de primă mărime, paginile S. să găzduiască produse literare ale unor manufacturieri veleitari, în timp ce vehementele exortații din articolele de direcție rămâneau fără urmare și fără acoperire. Totuși, prin repetatele apeluri la inspirație națională, la patriotism și militantism cultural, la evitarea imitației servile a unor modele străine, S. a jucat un rol meritoriu în climatul cultural de început de secol. Dacă nu a impus decât „voci” literare minore, precum cele ale lui Vasile
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
exaltând civilizația, dar întrezărindu-i trepidația și haosul, absurdul chiar. Trăsătura dominantă a liricii lui rămâne însă neliniștea metafizică, poetică prin pura ei afirmare, indiferent de densitatea tematică. Ca dramaturg, S. a scris un text antologic, Săptămâna luminată. Subiectul, de inspirație rustic-arhaică, explorează eresuri de sursă creștină, dar și incidențe precreștine, coagulate în formule sincretice specifice imaginarului folcloric. Drama (definitivată în 1913, când și apare în „Rampa”; jucată la Teatrul Național din București în stagiunea 1921-1922 și la Grosses Theater din
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
S. este romanul, probabil proiectat ciclic, Ciocoii noi cu bodyguard (2003), care asociază intriga romanescă și umorul ori satira virulentă, punctată nu o dată de erupții pamfletare. Titlul trimite la opera lui N. Filimon, fiind o scriere în linia prozei de inspirație socială cu specific „balcanic”, inaugurată de Ciocoii vechi și noi. Protagoniști sunt profitorii de pe urma evenimentelor din decembrie 1989, iviți, pe de o parte, dintre foști privilegiați ai regimului comunist, care au știut să se adapteze, iar pe de alta dintre
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
Cioculescu (Critica și etica literară, Despre accesibilitatea literaturii), Al. A. Philippide (Universalitatea literaturii) ori de alții care vor deveni, nu peste mult timp, prestigioși: Nicolae Balotă (Actualitatea eseului), Edgar Papu (Inovație și continuitate în literatură, Profunzimea clasicității, Actualitatea literaturii de inspirație istorică, Personajul cărții de proză), Dumitru Micu (Lucian Blaga - personalitate proeminentă a culturii românești), Ștefan Aug. Doinaș (Notații despre evoluția conceptului de poezie, Poezie și modă poetică), Virgil Nemoianu (Contribuții la studiul literaturii universale), Mircea Zaciu (Lucrările de sinteză, Dialectica
SCANTEIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]