4,656 matches
-
exmplu, au fost efectuate mai multe lucrări și disertații inspirate din opera sa. În activitatea sa nu s-a manifestat ca un savant "izolat". Problemele abordate de Gheorghiev impresionează prin varietate, acoperind numeroase domenii ale geometriei diferențiale și aplicațiilor în mecanică și fizică teoretică. A colaborat la elaborarea unui tratat de geometrie intitulat simplu "Curs de geometrie analitică" (Editura Tehnică, 1951), tratat recunoscut ca o carte de bază pentru studiul geometriei analitice clasice și al teoriei curbelor și suprafețelor. Recunoașterea meritelor
Gheorghe Gheorghiev () [Corola-website/Science/312970_a_314299]
-
(n. 21 mai 1967, Craiova - d. 8 decembrie 2014, Amman, Iordania) este un om de afaceri din Galați, care deține companiile Celule Electrice Băilești, Galgros Galați, Vulturul Comarnic și Mecanica Rotes Târgoviște. Averea omului de afaceri era estimată la 70 milioane de euro în anul 2006. Chelu este acționar la câteva zeci de firme, fiind printre cei mai mari proprietari de spații comerciale din Galați. mai deține casa de brokeraj
Cătălin Chelu () [Corola-website/Science/312977_a_314306]
-
mai mari proprietari de spații comerciale din Galați. mai deține casa de brokeraj "City Invest Galați", și acțiuni la firmele "Comat Galați", "Vitimas Tecuci", "Spit Bucovina" (producător de piese auto), "Transtec Tecuci" (companie de transport), Minexfor Deva (din industria extractivă), "Mecanica Rotes", Altur Slatina (producător de piese auto), "Galgros Galați", precum și la societățile de investiții financiare (SIF): la SIF 5 Oltenia - 1,8073%, la SIF 1 Banat-Crișana - 1,297%, la SIF 3 Transilvania - 1,298%, la SIF 4 Muntenia - 1,4474
Cătălin Chelu () [Corola-website/Science/312977_a_314306]
-
de acțiuni de la Lactate Natura Târgoviște. În septembrie 2010 a preluat pachetul majoritar de acțiuni de 53,11% al companiei producătoare de vinuri Vinia Iași. Cătălin Chelu este un om de afaceri controversat, fiind acuzat în presă că a devalizat Mecanica Rotes și că a vândut ilegal Secția de Confecții Metalice Teiș, în timp ce avea conturile blocate pentru datorii la stat. În ultimii ani, Cătălin Chelu a fost în repetate rânduri acuzat și obligat de CNVM să facă oferte publice de preluare
Cătălin Chelu () [Corola-website/Science/312977_a_314306]
-
(în ; n. 25 ianuarie 1736, Torino - d. 10 aprilie 1813, Paris) a fost un matematician și astronom francez de origine italiană, care a adus numeroase contribuții în matematică și mecanică, fiind considerat cel mai mare matematician al secolului al XVIII-lea. Napoleon l-a supranumit „"piramida grandioasă a științelor matematice"”. S-a născut la Torino, în Italia, ca Giuseppe Luigi (Lodovico) Lagrangia. Tatăl său, care avea o funcție superioară în cadrul
Joseph-Louis Lagrange () [Corola-website/Science/310900_a_312229]
-
Lagrange s-a căsătorit, dar nu a avut copii. A urmat o perioadă de douăzeci de ani în care a publicat asiduu numeroase articole și cărți din diferite subdomenii ale matematicii și mecanicii: algebră, calcul infinitezimal, teoria probabilităților, teoria numerelor, mecanică teoretică, astronomie, mecanica fluidelor, cartografie etc. Se pot cita peste 80 de memorii științifice publicate de către Lagrange în această perioadă fecundă. Decesul soției sale (în 1783), îl deprimă însă foarte mult. Trei ani mai târziu, moartea regelui Frederic al II
Joseph-Louis Lagrange () [Corola-website/Science/310900_a_312229]
-
căsătorit, dar nu a avut copii. A urmat o perioadă de douăzeci de ani în care a publicat asiduu numeroase articole și cărți din diferite subdomenii ale matematicii și mecanicii: algebră, calcul infinitezimal, teoria probabilităților, teoria numerelor, mecanică teoretică, astronomie, mecanica fluidelor, cartografie etc. Se pot cita peste 80 de memorii științifice publicate de către Lagrange în această perioadă fecundă. Decesul soției sale (în 1783), îl deprimă însă foarte mult. Trei ani mai târziu, moartea regelui Frederic al II-lea al Prusiei
Joseph-Louis Lagrange () [Corola-website/Science/310900_a_312229]
-
propunerea Academiei de Științe din Paris, unde se putea ocupa numai de cercetare, fără obligații didactice. Astfel, în 1787 Lagrange părăsește definitiv Berlinul, stabilindu-se la Paris. Un an mai târziu, în 1788, Lagrange publică la Paris celebra sa carte „Mecanica analitică” ("Mécanique analytique"). Această carte (scrisă în mare parte pe când era încă în Prusia), este „nava amiral” a operei sale, fiind punctul culminant al muncii sale în domeniul mecanicii teoretice și al analizei matematice. În 1789 izbucnește Revoluția Franceză. Lagrange
Joseph-Louis Lagrange () [Corola-website/Science/310900_a_312229]
-
a dus la progrese substanțiale în toate ramurile de matematicii și fizicii din acea epocă. Cunoscut îndeosebi pentru introducerea metodelor analitice în geometrie, el a obținut rezultate remarcabile în mai toate domeniile matematicii, publicând importante lucrări de geometrie, trigonometrie și mecanică. Este îngropat în Pantheonul din Paris. În matematică, Lagrange este considerat fondator al calculului variațiilor (simultan cu Euler) și al teoriei formelor pătratice. A demonstrat teorema lui Wilson pentru numere prime și conjectura lui Bachet referitoare la descompunerea unui număr
Joseph-Louis Lagrange () [Corola-website/Science/310900_a_312229]
-
ecuații. În domeniul ecuațiilor diferențiale, Lagrange a elaborat teoria soluțiilor singulare, precum și metoda variației constantelor. În fizică, precizând principiul minimei acțiuni și utilizând calculul variațiilor, el a descoperit funcția care satisface ecuațiile Lagrange, funcție care îi poartă numele. A dezvoltat mecanica analitică, introducând metoda "multiplicatorilor Lagrange" (1788). S-a implicat, de asemenea, în astronomie, efectuând cercetări ample cu privire la "problema celor trei corpuri", unul din rezultatele sale fiind punerea în evidență a punctelor de oscilare („punctele lui Lagrange”) în 1772. O teoremă
Joseph-Louis Lagrange () [Corola-website/Science/310900_a_312229]
-
(n. 11 iulie 1826, Düsseldorf - d. 26 octombrie 1893, Karlsruhe) a fost un inginer german, profesor de mecanică aplicată la Universitatea Karlsruhe și a fost unul din fondatorii VDI. În 1856 are o contribuție fundamentală la crearea "Asociației Inginerilor Germani" (VDI), devenind și primul său director. În 1866 publică manualul fundamental "Die Festigkeitslehre mit besonderer Berücksichtigung auf die
Franz Grashof () [Corola-website/Science/310895_a_312224]
-
Amédée Hadamard, era profesor de istorie, gramatică și literatură clasică. Paradoxal, la început era slab la matematică, dar continuând studiile la „Liceul Ludovic cel Mare”, unde se transferase tatăl său, termină studiile liceale (1883) cu notă maximă la matematică și mecanică. În 1884 intră la École normale supérieure („Școala Normală Superioară”) din Paris. Acolo i-a avut ca profesori pe Charles Hermite, Jean Gaston Darboux și Émile Picard, cel care l-a îndrumat spre lucrările de cercetare în domeniul matematicilor superioare
Jacques Hadamard () [Corola-website/Science/310917_a_312246]
-
funcțiile definite prin serii Taylor: "Essai sur l'étude des fonctions données par leur développment de Taylor". Cariera sa universitară a început la Facultatea de științe a Universității din Bordeaux, unde a predat mai întâi ca lector de astronomie și mecanică rațională (din iulie 1893 până în februarie 1896), apoi ca profesor titular. S-a întors apoi la Paris în calitate de conferențiar universitar înlocuindu-l pe (din octombrie 1897) la Facultatea de Științe a Universității din Paris. Tot în 1897, din noiembrie, îl
Jacques Hadamard () [Corola-website/Science/310917_a_312246]
-
1896), apoi ca profesor titular. S-a întors apoi la Paris în calitate de conferențiar universitar înlocuindu-l pe (din octombrie 1897) la Facultatea de Științe a Universității din Paris. Tot în 1897, din noiembrie, îl suplinește pe profesorul la catedra de mecanică analitică și mecanică cerească de la Collège de France. A obținut titlul de profesor asistent în februarie 1900. În urma cazului Dreyfus (soția lui Alfred Dreyfus era fiica lui David Hadamard, un văr al lui Amédée Hadamard, tatăl lui Jacques), s-a
Jacques Hadamard () [Corola-website/Science/310917_a_312246]
-
lui Amédée Hadamard, tatăl lui Jacques), s-a angajat politic, din 1897, în recunoașterea drepturilor evreilor. În 1906 a devenit președinte al "Société mathématique de France" („Societatea de Matematici din Franța”). În 1909 a devenit profesor titular al catedrei de mecanică analitică și mecanică cerească de la Collège de France. Trei ani mai târziu, i-a succedat lui Henri Poincaré la Academia Franceză de Științe. A mai fost profesor și la École polytechnique, succedându-i lui Camille Jordan, precum și la École centrale
Jacques Hadamard () [Corola-website/Science/310917_a_312246]
-
adoptarea mersului biped; modificarea membrelor și a coloanei, ceea ce a permis dezvoltarea brațelor și eliberarea mâinilor de rolul lor în deplasare pentru a le face apte pentru activități dedicate mâinilor; lărgirea bazinului și adâncirea acestuia (modifică durata de sarcină și mecanica nașterilor); coborârea laringelui - ce va permite posibilitatea formării unor sunete mai complexe, dezvoltându-se limbajul; creșterea cutiei craniene - ce va permite deținerea unui volum cerebral mai crescut. La nivel cerebral, schimbările pot fi identificate pe baza modificărilor cutiei craniene. Aceasta
Preistorie () [Corola-website/Science/309529_a_310858]
-
Este o ramură a mecanicii mediilor continue, domeniu care modelează materia la nivel macroscopic, făcând abstracție de comportarea la nivel atomic si nuclear. , cu precădere dinamica fluidelor, constituie un domeniu de cercetare activ cu multe probleme nerezolvate sau rezolvate parțial. Mecanica fluidelor poate fi formulată printr-un formalism matematic avansat bazat pe teoria ecuațiilor diferențiale și algebra complexă. Modelul matematic este obținut și prin întrebuințarea calculului numeric implementabil pe diverse programe CAE de simulare. De asemenea, folosind proprietatea vizibilității deosebite a
Mecanica fluidelor () [Corola-website/Science/309561_a_310890]
-
de Claude-Louis Navier și George Gabriel Stokes, care obțin renumitele ecuații Navier-Stokes, pe când condițiile la limită au fost investigate de Ludwig Prandtl. Numeroși cercetători, ca Osborne Reynolds, Andrei Kolmogorov, Geoffrey Ingram Taylor etc., au facilitat înțelegerea conceptelor viscozității și turbulenței. Mecanica fluidelor este o subdisciplină a mecanicii mediilor continue, așa cum este ilustrat și în tabelul de mai jos: Din punct de vedere mecanic, fluidul este un mediu care nu suportă sarcini taietoare. Ca orice model matematic din lumea reală, mecanica fluidelor
Mecanica fluidelor () [Corola-website/Science/309561_a_310890]
-
turbulenței. Mecanica fluidelor este o subdisciplină a mecanicii mediilor continue, așa cum este ilustrat și în tabelul de mai jos: Din punct de vedere mecanic, fluidul este un mediu care nu suportă sarcini taietoare. Ca orice model matematic din lumea reală, mecanica fluidelor ține cont de câteva considerații privind materialul studiat. Aceste presupuneri sunt transpuse în ecuații, care sunt valabile numai cu condiția ca presupunerile făcute să fie reale. Fluidul, definit ca mediu perfect continuu în structura sa, se poate deforma continuu
Mecanica fluidelor () [Corola-website/Science/309561_a_310890]
-
la acțiunea unui efort tangențial. Fluidele pot exista in următoarele stări de agregare: lichide, gaze și plasme. Curgerea fluidelor reprezintă un fenomen complex al cărui studiu impune, pentru fiecare aplicație în parte, o serie de ipoteze simplificatoare. Ipoteza fundamentală în mecanica fluidelor este aceea a continuității: la scara de studiu a fenomenului, care este una macroscopică, toate funcțiile atașate proprietății de curgere (viteze, presiuni, densități etc.) sunt de clasă C1 (funcții continue și derivabile) pe domeniul considerat, cu excepția unor suprafețe de
Mecanica fluidelor () [Corola-website/Science/309561_a_310890]
-
de clasă C1 (funcții continue și derivabile) pe domeniul considerat, cu excepția unor suprafețe de discontinuitate. Fluidele se consideră a fi medii continuu deformabile și izotrope, posedând un set de proprietăți care caracterizează comportamentul lor real. Forțele care se manifestă în mecanica fluidelor se clasifică în două mari categorii: forțe masice și forțe de suprafață. În interiorul fluidelor nu se pot să exercita decât eforturi de compresiune, nu și de tracțiune sau de forfecare. Principalele proprietăți fizice ale fluidelor sunt: densitatea, temperatura, vîscozitatea
Mecanica fluidelor () [Corola-website/Science/309561_a_310890]
-
formula 28, formula 29, și formula 30 reprezintă masa, viteza, respectiv, sarcina particulei, iar formula 31 și formula 32, intensitatea câmpului electric și inducția câmpului magnetic. Modelul nu poate da informații despre particulele neutre. Modelul macroscopic prezintă plasma ca un fluid. Modelul este preluat din mecanica fluidelor la care se adaugă interacțiunea cu câmpurile electromagnetice. Particula elementară de fluid trebuie să fie suficient de mică pentru ca parametrii plasmei să nu varieze considerabil în interiorul său, dar suficient de mare pentru ca numărul de ioni, electroni și neutri din
Plasmă () [Corola-website/Science/309563_a_310892]
-
se solicită să se facă apel la cunoștințele de fizica. La începutul secolului anterior, Ernst Schrodinger și Werner Heisenberg au formulat legile de bază ale mecanicii cuantice. Această teorie descrie fizică lumii subatomice. Dr. Bell a elaborat o teorema din mecanica cuantică care afirma că particulele subatomice sau fotonii care s-au obținut prin divizarea în două a unei alte subparticule sau foton vor avea aceleași caracteristici. Teorema lui Bell și conectivitatea între perechile de subparticule le-a permis oamenilor de
Psihotronică () [Corola-website/Science/309596_a_310925]
-
corespunde timpului de parcurgere de către o moleculă a laturii cubului: de unde: sau, cu formula 20 (volumul cubului): care este forma microscopică a ecuației termice de stare a gazului perfect. Există și demonstrații mai riguroase, care însă includ mai multe noțiuni de mecanică statistică. Comparând ecuația de mai sus cu ecuația termică de stare a gazului ideal: formula 22 unde formula 23 este constanta universală a gazelor (formula 23 = 8314,472 m Pa K kmol), formula 25 este Numărul lui Avogadro, formula 26 este masa gazului, formula 27 este
Gaz perfect () [Corola-website/Science/309598_a_310927]
-
Un robot este un operator mecanic sau virtual, artificial. ul este un sistem compus din mai multe elemente: mecanică, senzori și actuatori precum și un mecanism de direcționare. Mecanică stabilește înfățișarea robotului și mișcările posibile pe timp de funcționare. Senzorii și actorii sunt întrebuințați la interacția cu mediul sistemului. Mecanismul de direcționare are grijă că robotul să-și îndeplinească obiectivul
Robot () [Corola-website/Science/309612_a_310941]