4,697 matches
-
a pătruns mai întâi în Franța: Cugetările unei regine, o cărțulie fermecătoare și nobilă care trebuie să fie cartea de căpătâi a înțelepților. Putem să desprindem și să fixăm câteva dintre aceste flori ale gândirii, hrănite de seva experienței și melancoliei, toate parfumate de bunătate, reflecție gravă și clarviziune: "Tâmplele albe sunt ca și crestele spumei ce acoperă marea după furtună. Dumnezeu iartă Natura niciodată. Când cineva își iubește copiii cu un exces de pasiune, nu mai e nici o îndoială că
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
ei. * * * Prințesă, regină și mamă, Carmen Sylva a găsit în vicisitudinile existenței sale toate emoțiile, durerile, entuziasmele care puteau face să vibreze, să plângă și să cânte fibrele sensibile ale sufletului său, ale cărui sentimente esențiale se reduc la o melancolie cu totul deosebită și la o uriașă bunătate. Înaltă și dârză, cu tenul roz și părul alb, privirea dreaptă și surâzătoare, ea dă o impresie de rezistență pasivă are acea forță a femeii care este mai puternică decât bărbatul, căci
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
trebuie să-l aștepte nemișcată în cămin. Această regină care a suferit atâta are credința neștirbită, nimic nu i-a zdruncinat puterea de admirație și optimismul. Ea oferă exemplul straniu al unei poete triste care inspiră încredere și al unei melancolii care nu abdică de la speranță. Vă voi spune îndată totul despre amărăciunile, temerile, durerile din concepția sa despre viață și societate. Dar privirea-i rămâne limpede și bună în fața nenorocirilor care o atrag. Musset a blestemat bărbații și femeile; nu
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
a dus la o deznădejde fără leac. Sully Prudhomme a fost și el trist, iar lacrimile au fost moștenirea lui poetică: "Și-i gustul meu să o aleg, de lângă Cea care știe să zâmbească, pe cea care Poate să plângă" Melancolia sa nu este fără legătură cu cea a lui Carmen Sylva, a cărei tristețe este mirarea în fața existenței răului și dorința fierbinte de a-l micșora. Bunătatea ei dă curaj melancoliei, pe care modul ei de a gândi o face
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
știe să zâmbească, pe cea care Poate să plângă" Melancolia sa nu este fără legătură cu cea a lui Carmen Sylva, a cărei tristețe este mirarea în fața existenței răului și dorința fierbinte de a-l micșora. Bunătatea ei dă curaj melancoliei, pe care modul ei de a gândi o face perspicace. Firește, ea ghicește suferințele, iar privirea pe care o perindă peste societate întâlnește numai dureri. Citiți-i romanele, nuvelele, peste tot se înfiripă imaginea tristeții. Nu se lasă abătură de
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
acuarele puternice. Bucuria sa în fața pădurilor, a apelor și a florilor este divină și i-a inspirat cele mai frumoase pagini, în proză sau în versuri. În Robia Peleșului, în Poveștile Peleșului, găsim minunate peisaje din Carpați, impregnate de o melancolie emoționantă și scăldate într-o atmosferă de bunătate și admirație. Acest tablou de iarnă (În Carpați) are vigoare: În marile păduri ale Carpaților, furtuna de zăpadă face ravagii. Se aud urlete din trecătorile strâmte, suspine în pini, pârâituri și detunături
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
unei „dialectici“ și al unei coerențe obținute prin contrapunct. De pildă, Un om norocos este o carte gravă și grea, cu probleme ideologice în regimul comunist. După ea vine Mitologii subiective, care este o carte luminoasă, o splendidă pledoarie pentru melancoliile noastre solare, eline. Fiecare apariție va fi, prin urmare, o confirmare și totodată o surpriză în raport cu suita. Cum arată, din punctul tău de vedere, agora intelectuală odată cu dispariția unor voci precum Paleologu, Paler? A fost pus ceva în loc sau felul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
zile de turism auto-moto și per pedes. Doar un bine copleșitor, stârnit de o curiozitate ghidușă, ca-n copilărie, de pofta aventurii, ca-n tinerețe, de o bucurie ițită din orice fleac, dar cumva stâmpărată, ca la maturitate, de o melancolie blândă, ca acum. În fond, ne-am gândit în timp ce coboram o culme din munții Orăștiei, drumul nostru de-o săptămână, cu descoperirile și micile lui întâmplări, cu momentele de curaj nebunesc, cu ezitările și renunțările lui, cu tot ce a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
Pavel Kavrig și gospodina Dochița Barbalat se întâlnesc în moduri subtile, apte să smulgă admirația cititorului. În centru se află aventurile conștiinței pionierului Iulian, sfâșiat sufletește între poeziile patriotice de la școală, scrise de Liviu Deleanu, Nicolai Costenco, Grigore Vieru, și melancoliile mic-burgheze ale mamei despre brișca părintească ce o purta la iarmaroc, pe vremea stăpânirii românești. Dar Iulian e un neastâmpărat, aruncă cu roșii stricate în capetele bătrânilor din bloc: astfel intră în scenă veteranul de război Polikarp Feofanovici, încărcat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
pronaosului pâlpâie focul unui pistol cu butoiaș: poc! Explodează un fluture de plastic: zzzvvuuum! Dar nimeni nu moare, nici un arhanghel nu se dărâmă din cupola îngustă, nici o libelulă sfântă nu-și dereglează motorul, elicea. Totul mocnește în aceeași lene și melancolie de grajd cu staulul părăsit pe veci de vaci + taurul comunal... Și doar eram pirat vestit în vremea aceea tulbure, amăruie, verzuie, cu corăbii pântecoase pline cu diamantele Coroanei... Mi-e dor de contele de Monte Cristo... de răzbunările lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
acordat de medici, Liviu nu se simțea tare bine, dar nici nu-i stabilise un diagnostic precis de care boală suferea Mărgărit.După câte o săptămână de spitalizare, era externat, se simțea bine și iar cădea în acel sindrom de melancolie, în care nu mai era bun de nimic. Acest lucru s-a perpetuat cam un an și ceva, când la un examen medical, apare un doctor mai în vârstă, evreu de origine, care trăise în România, de unde-și luase și
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
să zicem „după douăzeci de ani“, n-ar fi preferabilă. Emil Hurezeanu a încredințat tiparului o singură zi din acest jurnal, 4 ianuarie 1949. Este un splendid eseu despre iubire, cu tonalități din Banchetul sau din Phaidros, dar cu o melancolie accentuată, pe care paginile memorialistice o ascund. Vârsta celui care scrie este de douăzeci și șapte de ani. Fragmentul pornește de la întrebarea medievală (reiterată în interbelic) dacă e mai bine să iubești sau să fii iubit, altfel spus care este
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
psihologică a manieristului, fie ca om, fie ca artist; ele sunt în egală măsură definitorii și pentru autorul Strajei dragonilor: componenta feminină, antinaturalul, artificialul, labilitatea nervoasă, individualismul acut, sciziunea interioară (impactul dintre extatic și sexual), impulsul către deformare, rebeliunea continuă, melancolia, egocentrismul, dandismul (cu vocația lui Nego, nostalgică, pentru acea evocată haute couture), erotismul invertit (care, în cazul lui I. Negoițescu, ar putea fi lămurit pornind de la unele sugestii freudiene din analiza făcută lui Leonardo, cu nuanțările aduse de Jung și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
făcea serviciul. Aici, memoria e nevoită să recurgă la cele ce mi-a povestit despre mine, atunci, maică-mea. În propria-mi ureche, se mai păstrează doar sunetul goarnei care anunța, seara, stingerea, și aceasta este desigur cea mai veche melancolie a mea. Mama povestea cu haz mai ales două fapte mie mai târziu semnificative: încă mă târam în patru labe când trebuia să fiu îndeosebi supravegheat, căci plăcerea mea era nu numai să rod var de pe pereți, dar și să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
așezat chiar lângă apă, privea dus pe gânduri cum se rostogolesc valurile. Era și arătos, dar n-am îndrăznit să intru în vorbă cu el, oricât de tare mă împingea dorința - ceea ce a strecurat în mine, pe multe zile, o melancolie pătrunzătoare, tăindu-mi pofta de mâncare. După cum se vede, nu l-am uitat nici azi. Revistă tot am scos apoi, la Aiud, cu titlul neînțeles de pueril de Harap-Alb, unde am publicat o recenzie despre poetul Pajerelor. Șapirograf am împrumutat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ministru ibovnicei lui rurale; trântiți unul peste altul, piept la piept, ochi în ochi, eu în orice caz dispus să-l devor de plăcere și, mai ales, doritor să împietrim așa, odată cu timpul. Aceleași manevre le-am întreprins, dar fără melancolie de îndrăgostit, fără strângeri de mână și furtive contacte epidermice, ci direct, brutal trupește, cu un june sas, un lungan subțire și cu nasul mare și coroiat, supus mie cu totală îngăduință, soldat în termen și ordonanță a părintelui meu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de filosofie, când am devenit suprarealist, când am asimilat cu extraordinară sete critica lui E. Lovinescu și când l-am cunoscut personal pe Blaga. Marea aventură, AVENTURA, îmi surâdea, viitorul apărându-mi încărcat de promisiuni, tentații garantate de configurația astrelor. Melancolia fundamentală a sensibilității și destinului meu era purtată pe culmile unor vârtejuri de lumină. Mi se părea că am toate motivele să mă cred un „ales“. Și poate că nu atât „creația“ mea (spre deosebire de amicul meu Odeșteanu, eu nu aveam
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și urâțică, fiica ziaristului național țărănist Zaharia Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu. Nu cred ca viitoarea lingvistă să fi înțeles ceva din „decadentismul“ meu literar, dar mă asculta cu plăcere și interes (poate fiindcă eram frumos, cu figura bântuită de melancolii cerebrale, însă mie chipul meu nu mi-a spus niciodată nimic și nu am mizat niciodată pe aspectul meu fizic, ba pot spune că aceasta este epoca în care am început să mi detest imaginea în oglindă). O curioasă apariție
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
n-am dus niciodată lipsă). Îmi plăcea de băiatul cel mare (de vreo treisprezece ani - eu aveam vreo șaisprezece-șaptesprezece): tare bucuros l-aș fi strâns la pieptul meu și mi-aș fi lipit buzele de ale lui: trezea în mine melancolia paradisurilor interzise. Când, în vacanța de Crăciun, a venit el la Cluj, la mătușa lui, l-am invitat la cinematograf (cinematograful aventurilor de altădată, când eu eram mai puțin vârstnic decât el acum și mai îndrăzneț decât acum) și l-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
într-un fel, mediocritatea - normalitatea - întruchipată, acea mediocritate-normalitate care constituie idealul corespunzător năzuințelor mele practic instinctuale) îmi provoca, în schimb, o voluptate de nedescris, sfâșietoare, prelungită, intensă și în amintire, urmărindu-mă atunci mereu, umplându-mi existența de fericire și melancolie. Nu ne-am prins, cred, niciodată de mână, dar în timpul lecțiilor gambele noastre stăteau adesea lipite una de alta, feroce apăsate, acea apăsare accentuată până la durere, care mi se părea unica situație plenitudinară a ființei. La orele de gimnastică, în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
români, algerieni, peruani, ecuadorieni, albanezi, italieni, germani par firișoare de nisip într-o clepsidră a lumii. Dacă privești cu atenție, firele de nisip nu sunt iden tice, dar în „marea trecere” se amestecă într-un șuvoi plin de bucurii, tristeți, melancolii și preocupări atât de diverse, încât formează o lume unică. Scrisoarea 184 Am ieșit plângând din țara care nu mi-a oferit un loc de muncă decent. Decent înseamnă doar pâine pe masa, încălțăminte și căldură, posibilitatea de a-ți
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
toate afecțiunile elevate și delicate, încât cel care n-o simte este în mod aproape infailibil lipsit de un număr prețios de sentimente și de idei. Julie era totuși o excepție remarcabilă de la această regulă. Se găsea în inima ei melancolie, și tandrețe în adâncul sufletului. Dacă n-ar fi trăit într-o țară în care religia fusese multă vreme o putere ostilă și agresivă și unde singur numele ei deștepta amintirea unor persecuții și a unor acte de bar barie
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
bărbat, o timiditate bizară și parcă un sentiment personal de smerire și de mortificare prea puțin în armonie cu scăpărările și cu străfulgerările vii și cu iluminările filozofice, observațiile îndrăznețe care țâșneau din acest amestec de modestie îndurerată și de melancolie, de misticism și de joasă senzualitate. Nimeni nu povestea și nu formula mai bine decât el. Nimic greoi și nimic prea impetuos. O oră a trecut ca un minut; și și-a luat rămas-bun fără zgomot, ca oamenii din secolul
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
o „istorie naturală a spiritelor“. -SAINT-SIMON, LOUIS DE ROUVROY, duce de ăParis, 1675-Paris, 1755). Memorialist, soldat, diplomat și curtean. Tatăl său își datora averea și titlul lui Ludovic al XIII-lea, pe care fiul l-a pomenit toată viața cu melancolie și tandrețe ca „rege al gentilomilor“, opunându-l lui Ludovic al XIV-lea, rege al burgheziei; cu acesta din urmă a avut tot timpul relații încordate, ducele supunându-se greu servituților vieții de Curte, unde a fost prezentat la vârsta
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
din mână. Muzicalitatea, amintirea, emoția, totul îl distrage. Contemplă ideea morții cu ignoranța tinereții. Tristețea e superficială, gravitatea e neconvingătoare. Moartea poate părea pitorescă, dar e tare departe: poetul află în ea un simplu pretext ca să-și exprime nevoia de melancolie. Întristarea se folosește în egală măsură și de claritate. În general Larkin începe cu un prozaism clar. Aici se desparte de Yeats, Auden, Eliot. Ca mulți alți poeți Desperado, în poemele cu adevărat bune, el refuză să facă din limbaj
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]