4,695 matches
-
finalul poeziei, în care teritoriul meu este delimitat de Sfântul Duh și de fotografia lui Hitler și care evocă, prin schije de bombe și flăcăruile de la gura armelor, începutul războiului, s-au pierdut în nisip și anii copilăriei. Doar Marea Baltică murmură mai departe în germană, în polonă: „Blubb, piff, șșș...“ Războiul număra puține zile atunci când un văr de-al mamei mele, unchiul Franz, care, poștaș fiind, s-a numărat printre apărătorii Poștei Poloneze din Piața Hevelius, a fost împușcat imediat după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
băiat și pentru a mă dezvinovăți, prin urmare, pe mine, nici măcar nu se poate spune: am fost amăgiți! Nu, noi ne-am lăsat amăgiți, eu m-am lăsat amăgit. Dar, dacă ceapa ar putea să spună și ea ceva, ar murmura peltic, indicând pasaje ce au devenit ilizibile: dar n-ai de ce să-ți faci griji, n-ai fost decât un băiat prost, nu ai făcut nimic rău, n-ai denunțat pe nimeni, nici un vecin care mai risca să spună bancuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de mijloace auxiliare, care sunt într-un alt mod echivoce. De pildă, mâna întinsă după obiecte care, rotunde sau colțuroase, așteaptă în sertarul de deasupra pupitrului să fie folosite. Obiecte găsite care, dacă sunt invocate cu destulă intensitate, încep să murmure. Nu, nu e vorba de monede ori de cioburi de lut. Sunt piese galbene ca mierea, care-i permit privirii să treacă dincolo. Piese cărora le dau culoare roșul sau galbenul tomnatic. Piese de mărimea unei cireșe ori aceasta, mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
linie, bărbia, gura, nasul, fruntea produceau nota de absolvire „rasă pură“. Un Siegfried asemănător zeului luminii, Baldur. Strălucea mai puternic decât lumina zilei. Nici o eroare nu-l murdărea, nici cel mai mic neg pe gât, pe tâmplă. Cu neputință să murmure ori chiar să se bâlbâie de îndată ce avea de răspuns la vreun ordin. Nimeni nu era mai rezistent la alergarea pe distanțe lungi și mai curajos la săritura peste gropile înnoroite. Nici unul nu era atât de sprinten atunci când trebuia să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
aici, am mers mână-n mână; acum ești singur În fața cărții. Gervasio Montenegro Academia Argentiniană de Literatură Buenos Aires, 20 noiembrie 1942 Cele douăsprezece zodii ale lumii În memoria lui José S. Álvarez I Capricornul, Vărsătorul, Peștii, Berbecul, Taurul, și-a murmurat În somn Aquiles Molinari. Apoi, pentru o clipă, l-a Încercat nesiguranța. A văzut Balanța și Scorpionul. A priceput că dăduse greș; s-a trezit tremurând. Soarele Îi rumenise chipul. Pe noptieră, stând pe Almanahul Bristol și câteva numere din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
A văzut Balanța și Scorpionul. A priceput că dăduse greș; s-a trezit tremurând. Soarele Îi rumenise chipul. Pe noptieră, stând pe Almanahul Bristol și câteva numere din Fixa, ceasul deșteptător Tic Tac arăta zece fără douăzeci. Continuând să-și murmure numele zodiilor, Molinari s-a ridicat În capul oaselor. A privit pe geam. La colțul străzii adăsta necunoscutul. A zâmbit viclean. S-a dus În spate; s-a Întors cu mașina de ras, pămătuful, o coajă de săpun Îngălbenită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
căci nu concordă nici cu sintaxa de duzină a lui Requena, nici cu lexicul lui spălăcit. Norocul Îi cânta În strună la ureche, dar Ricardo, ireverențios și plicticos, se Îndărătnicea să plângă fără nici un folos decesul Pumitei. Vă și aud murmurând În sinea domniei voastre: Lăsați morții să-și Îngroape morții. Fără să ne lăsăm antrenați momentan În zadarnice dispute referitoare la valabilitatea acestei maxime, vă spun că eu Însumi i-am sugerat lui Ricardo că era necesar și, chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu fi capsoman și révolté, renunță chiar acum la empanada pe care tocmai ai sustras-o și deplasează-te motu proprio la Întreprinderea de lucrări sanitare Trandafirul Format, din strada Costa Rica 5791, unde prezența Îți poate fi utilă. Bonfanti a murmurat vorbele cu atenție, plecăciuni, urări de bine, bezele, și a fugit demn. — Domnia ta, don Montenegro, care călărești pe cai mari, a zis Parodi, fii amabil și deschide răsuflătoarea, ca nu cumva să ni se taie respirația de la asemenea empanaditas care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
hotărârea mea de om liber. Ajuns aici, ca unul care a oferit de-acum cheia enigmei, a Început să tragă din nou din bombilla și s-a adâncit În forul său interior. După ce a golit pavita, am Îndrăznit să-i murmur cu voce de flaut: — Șefule, nu izbutesc să pricep. — Ei, bine, o să-ți explic cu vorbe pe Înțelesul tău. Vreau să cred că cei care subminează cu pana bazele bunelor obiceiuri sau ale Statului nu ignoră că riscă să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
arhivarul echipei. — Și ce face un arhivar? se interesă Ted. — Subofițer clasa I, procesare date, domnule, spuse ea cu un ton oficial. Jane Edmunds purta ochelari și avea un aer rigid. Lui Norman Îi amintea de o bibliotecară. — Procesare date..., murmură Ted. — Misiunea mea este de a colecta toate Înregistrările digitale, materialele vizuale și benzile video, domnule. Fiecare aspect al acestui moment istoric va fi Înregistrat, iar eu mă voi Îngriji ca totul să fie corect arhivat. „Dar chiar este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
aflau cam pe la jumătatea uriașei nave. Se găseau acum În sala În care erau amplasate echipamentele pentru asigurarea vieții, Împreună cu douăzeci de costume spațiale. — Gata, În sfârșit m-am lămurit, spuse Ted. Această navă trebuia să zboare către stele. Ceilalți murmurară, incitați de ipoteza enunțată. Brusc, totul căpăta sens: dimensiunile mari, Întinderea navei, complexitatea consolelor de zbor... Ah, pentru numele lui Dumnezeu! exclamă Harry. Nu putea fi făcută să călătorească spre stele. Asta este În mod evident o navă spațială convențională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
asta... — ...Și nu ai, te-ai putea apropia de singularitatea... — ...Nu, forțele mareice... — ...te-ar despica În două... — Dar dacă au coborât pur și simplu sub orizontul evenimentelor... — E oare posibil? Au avut curajul? Tăcură amândoi, continuându-și calculele și murmurând câte ceva nedeslușit din când În când. Cum rămâne cu gaura neagră? Întrebă Norman. Dar nu mai avea cine să-l asculte. Prin intercom, se auzi vocea lui Barnes: — Atenție. Vă vorbește căpitanul. Toată lumea să vină imediat În sala de conferințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ani. — Asta dacă presupunem că sfera a fost construită de oameni. — Da, Întocmai. Și dacă n-a fost așa? Dacă totuși e produsul unei alte civilizații? Avem dreptul să distrugem tot ce am aflat despre această viață extraterestră? — Nu știu, murmură Harry, clătinând din cap. Dacă ne hotărâm să uităm sfera... Atunci aceasta va dispărea, spuse Norman. Beth privea țintă masa. — Era bine dacă puteam cere părerea altcuiva, spuse ea În cele din urmă. Nu avem cui cere părerea, replică Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
m-a cuprins la pieptul ei mirosind a levănțică, cum m-a privit mirată, nevenindu-i, parcă, a crede că eu am scris versurile”. Nemișcat, cu privirea ațintită la buchetele de flori, Tudorel reuși să-și amintească versurile și le murmură încetișor: Îți mulțumesc, iubită mamă! Îți mulțumesc, iubită mamă, Că m-ai crescut, m-ai îngrijit! Eu știu că uneori te supăr, Dar, ne-ncetat, tu m-ai iubit! Eu te-am văzut plângând cu jale Când, grav bolnav, am fost
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Presupun că la capitolul mulțumiri ar trebui menționată și sticla de vin. Care a jucat un rol mic, dar nu lipsit de importantă, în ridicarea moralului meu. Dar în cea mai mare parte mulțumirile îi sunt adresate Annei. Anna a murmurat chestii de genul „Dacă așa e scris, așa e scris“ și „Cu toții suntem ocrotiți chiar dacă în anumite momente nu ni se pare că e așa“ și „Există un plan pentru fiecare dintre noi“ și „Există un motiv pentru tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
iresponsabilă, a zis tata. —Știu, am bolborosit eu. Îmi venea să vomit din cauza sentimentului de vină. Și ce fel de mamă eram pentru Kate? Și ce fel de mamă ești pentru Kate? m-a întrebat el. —Una de rahat, am murmurat. Bietul copil, m-am gândit, destul c-a fost abandonat de taică-su. — Bietul copil, a spus tata. Destul c-a fost abandonat de taică-su. Îmi doream cu putere ca jocul ăsta de-a ecoul mental să înceteze. Băutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
după o vreme, clar detestându-se pentru întrebarea cu pricina. —Busuioc, ulei de măsline, semințe de pin, parmezan și usturoi, i-am răspuns calmă, de parcă n-ar fi fost mare lucru. Nu voiam să intre în panică. A, da, a murmurat ea, clătinând din cap cu înțelepciune, atotștiutoare, de parcă se întâlnea cu ingredientele astea la modul cotidian. — Întâi toc busuiocul foarte mic, i-am explicat, ca un chirurg care îi explică viitorului pacient cum o să-i facă un triplu by-pass. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mai era și foarte tânăr. Nu era un zeu. Mama și tata și-au plimbat agitați mâncarea prin farfurie. Nici ei nu s-au prea omorât cu vorba. Tata a făcut o încercare firavă de conversație cu Adam. —Rugbi? a murmurat el spre Adam, de parc-ar fi făcut parte dintr-o societate secretă și-ar fi încercat să afle dacă Adam era și el membru. Poftim? a zis Adam privindu-l întrebător, străduindu-se, cu disperare, să înțeleagă ce voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
explicație. Eu, Laura, Judy fuseserăm niște exemplare de primă mână de studente leneșe și lălăite, care nu prea aveau dor de muncă; eram răsfățate și foarte indulgente cu noi înșine. Exact genul descris de Adam. Ce îngrozitor pentru tine, am murmurat eu. Apoi eu și Laura am rânjit una la alta. Și cum se face că te-ai apucat de facultate abia acum? l-am întrebat. — Păi, înainte n-am vrut să merg. Când am terminat liceul, n-aveam nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ai de ce să fii agitată. Nu? l-am întrebat privindu-l direct în ochi. N-aveam nici un pic de rușine. Eram prima care recunoștea chestia asta. Dar, fir-ar să fie, pierdusem deja destul timp în seara aia. Nu, a murmurat Adam. N-ai nici un motiv să fii agitată. Și, cu multă blândețe, mi-a cuprins umerii cu brațul, iar palma și-a așezat-o pe ceafa mea. Am închis ochii. Nu-mi vine să cred că fac chestia asta, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu era în nici un pericol? Of, Doamne! Ce traumatizant! Era vremea să iau o decizie. M-am ridicat și l-am luat de mână. Adam m-a privit întrebător. —Ești bine? m-a întrebat. Ai nevoie de ceva? Da, am murmurat eu. —De ce anume? s-a interesat el. —De un pic de sex. Însă răspunsul meu a fost rostit ca o șoaptă. Nu voiam să creadă că sunt îngrozitor de vulgară. Chiar nu eram. Oricum, nu tot timpul. Am început să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
haine pe tine, i-am spus eu. Dacă te vede vreun trecător? Era limpede. Eram fiica mamei mele. La ușa de la intrare, Adam m-a sărutat prelung. A fost o mare realizare c-am reușit să plec. Rămâi, mi-a murmurat el în păr. — Nu pot, i-am spus eu cu severitate, deși îmi venea s-o iau în sus, pe scări, și să mă bag la loc în pat cu el. — Te sun mâine, a zis Adam. —Pa. Alt sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mele activități erau perfect lizibile pe fața mea. Poate că Anna era cea trează. Poate sacrifica o capră în bucătărie sau ceva în genul ăsta. Știți ce vreau să zic: să danseze prin grădină înfășurată în cearșafuri îmbibate în sânge, murmurând incantații către lună, smulgând cu dinții capete de lilieci vii și alte chestii din astea. Am intrat în hol. Ușa de la camera din față s-a deschis, iar în cadru a apărut mama, cu tata în spatele ei. Amândoi erau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Cu mine cum rămâne?“ aproape că am urlat eu. Sunt bine, a zis Anna zâmbind din nou cu timiditate. —Dumnezeule, a mormăit Helen, aruncându-i Annei o privire care spunea „ești demnă de milă“. Adam și Anna au continuat să murmure. Apoi Helen și-a întors atenția asupra mea. —Dă-te la o parte, mi-a ordonat ea încercând să mă dea jos de pe șezlong. Tocmai am ieșit de la examen. Trebuie să mă întind. — Foarte bine, am spus eu ridicându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu fusesem nevoită să iau în calcul avortul, atunci când aflasem că eram însărcinată. În orice caz, avortul a fost privit ca o posibilă soluție, mi-a spus Adam obosit. Dar nici unul din noi nu voia chestia asta. Sunt sigură, am murmurat încercând să dau impresia că-l credeam. Dar, în sinea mea, mă întrebam „Tipul ăsta vorbește serios?“. Întotdeauna bănuisem că majoritatea bărbaților consideră avortul ca pe ceva sacru, ca un cadou pe care cerul l-a oferit cu generozitate ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]