4,723 matches
-
copleșiți de frigul care le pătrunsese până în oase și erau copleșiți de frică, de oboseală, de foame și de sete. Când și când, marfarul oprea în vreo stație uitată de lume și încremenea acolo ceasuri lungi, nesfârșite, iar ei rămâneau muți, așteptând fără să știe ce așteaptă, liniștea creștea atunci enormă, li se auzea respirația, li se auzeau bătăile inimii, se auzea vântul de gheață cum șuieră și se strecoară prin crăpăturile vagonului, cum îi lovește și le brăzdează obrazul. Tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ți-aș spune, nu ți-ar folosi la nimic. Cu această explicație în dungă, Truman consideră subiectul închis și ne propune: -Haideți să vă povestesc ceva foarte amuzant... M-am convins deja de firea lui, nu numai că nu e mut ca toți condorii, dar e chiar guraliv, palavragiu: îi place nemaipomenit să bată câmpii, să îndruge tot soiul de năzbâtii și de snoave la care el râde cu o poftă exagerată și cărora eu nu le descopăr în ruptul capului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a-ntâia, care nu prea-l băga în seamă - acum, dacă i-ar istorisi la ce aventură este el părtaș, sigur ar cuceri-o. Din păcate, promisese c-o să-și țină gura. Cu eforturi supraomenești chiar a izbutit să rămână mut: dar cât de mult l-a costat muțenia asta - simțea că i se face rău fizic, simțea că se îmbolnăvește. A plecat acasă pleoștit. S-a urcat în pat și a zăcut. Mama lui l-a întrebat îngrijorată ce are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
femeie grozavă. Dar, pe de altă parte, primul-secretar era cumva depășit de situație, învins: la oricâte cazne o supusese pe femeie, nu obținuse nici o recunoaștere a vinovăției, ba chiar ea nu scosese nici o vorbuliță, nici un suspin, parcă ar fi fost mută, parcă n-ar fi avut inimă în ea, parcă ar fi fost stâncă, nu om. Tovarășul Cameniță folosise cele mai infailibile metode: și smulsul părului, și arderea cu țigara, și smulsul unghiilor. În zadar. O pusese să-și bea urina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai este scut, Numai dorul te mai apără de rele, Țară tristă-a Pruturilor mele. Mi se-ngăduie și-acum, ca mai-nainte, Să bocesc cu câteva cuvinte. Trec pe stradă, necăjit, și-mi zic: 116 94 Of, mai bine mut decât peltic! Iar scripturile gândite de străbuni Mi se zice c-ar fi pline de minciuni și că viitorul meu a fost trecut, Țara mea de dincolo de Prut. Țara mea de dincolo de Prut, Am să-ncerc, dacă-am să pot
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
luat. Visez de pe acum să plec la anul în Bucovina zărilor cărunte: să stăm cu Zegrea și cu Tărâțeanu în jurul unui foc pe-un vârf de munte. și să bocim de stârpea românească a locurilor astea ca o rană— eu, mut, în limba mea moldovenească, ei, mulți, în în limba lor bucovineană. Ne întâlnim ades. Dar când e-n toi o nuntă sau vreo sfântă sărbătoare— simțim cum curge Prutul între noi și sârma cea ghimpată cum tresare. Nu va fi
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
mea trufie Că mult mai lesne să-l înfrunt. Dar zilele-au trecut fugare Și-n urma lor ramas-au doar, Dureri și deznădejdi amare... S-au frânt palate de cleștar, În mii fărâme de lumină Și idolii cu chipul mut, De pe altarele-n ruină Și-au îmbrăcat veșmânt de lut...
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93290]
-
greu, în totala mea singurătate, aceste prime zile de primăvară. Criza a venit ieri, aproape pe neașteptate, ca un ciclon nă prasnic, care mătură totul în drumul său: prieteni, afecțiuni, preocupări și îndatoriri. Se făcuse vid: un sentiment de disperare mută. Lucrurile probabil o să sfârșească ca de-obicei în apatie, indiferență față de toți și de toate... și asta în cazul cel mai bun. Problema toleranței mi-a apărut ieri, în prezența catalizatoare a lui Giglio, în toată grandioasa ei nulitate: acolo
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
văd totul, nimic nu mi-e ascuns, văd mai mult decât știu ei înșiși despre ei și despre viața lor, dar nu pot comunica cu dânșii! Toate legăturile sunt tăiate, și voința de a mă apropia de ei - împietrită și mută în nămolul de sticlă. Când mă gândesc la trecut, am impresia că aș fi un om foarte, foarte bătrân, ale cărui rude, prieteni, toți, toți, au murit unul după celălalt, iar el a rămas uitat și singur, ocolit de moarte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să-și ia concediul și să dispară pentru un timp din București, cu atât mai mult cu cât strune necunoscute încă începuseră a cânta în sufletul său... „Doamne, Mâna Ta sfântă și plină de taine-o aștept Să izvodească din muta-mi vioară, adânc și vechi cântec domol și puternic, Cum curg molatec râuri pe-ntinsul câmpiei mănoase...“ Lipsi trei săptămâni, aproape o lună, în care timp stătuse în vreo două-trei locuri, prin stațiuni sau pe la prieteni din provincie. Se întoarse
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
li te împotrivești și să le ții stavilă, ci lăsându-te purtat ușor de ele, dincolo de marginile luptei și ale durerii fără de sfârșit și fără rost, să te îneci de bunăvoie în Oceanul Indiferenței, să te afunzi în smârcurile disperării mute și senine, în care nu trebuie să mai faci nimic, pentru că nu mai sunt nici zări de lumină și nici dorul chinuitor după ele, pentru că totul fiind negru e ca și cum ar fi alb totul... Odihnește-te... Numai prima clipă e
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cât sunt mai dese aceste pasaje, cu-atât și textul e mai riguros, și cu cât sunt mai rare, cu-atât e mai plat. Calitatea unui text am evaluat-o totdeauna în funcție de acest criteriu: dacă-mi stârnește sau nu goana mută, buimacă din cap. Orice frază izbutită sfârșește în cap acolo unde ceea ce ea provoacă vorbește cu sine altfel decât prin cuvinte. Iar când spun că unele cărți m-au schimbat, atunci la asta mă refer. și măcar că mulți o afirmă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
galben ca mierea și până la un maroniu întunecat -, culori care nu mai migrau, cel mult se colorau în sinea lor cu o idee mai închis, în loc să zburătăcească în chip de peisaj și să se irosească. Sicriele erau de o alcătuire mută, de o calmă determinare. Nu mă înfricoșau, când le atingeam rămâneau atât de potolite, încât liniștea lor se răspândea în mine. În timp ce anotimpurile din ținutul de-afară se înghesuiau unul într-altul, pentru ca în cele din urmă să se devoreze
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
grădină. La fel ca ele, reușește să insereze o pierdere în șirul celorlalte vătămări. Mă încântă și înfricoșează plantele cu tulpini păroase, târâtoare, prea subțiri, cu frunze zimțuite adânc care te zgârie și cu fructul mare cât o căpățână. Căpățâni mute, cărora chipul de carne aprinsă le crește pe dinăuntru: dovlecii și harbujii. Își supraevaluează forțele vrând să poarte o povară pe care de unii singuri n-ar fi în stare s-o ducă. Rămân fragili, își așază căpățânile pe grumazul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
analiza precisă, comentariul sec cu privire la starea noastră de restriște. și regăseam aceeași stare în nemijlocirea unei metafore din poezii și romane. Ambele tipuri de lectură ofereau un sprijin, confirmându-ți starea în care te aflai. Te ajutau să nu rămâi mut în fața ta însuți. De schimbat, cărțile nu puteau schimba nimic, ele doar descriau cum arată omul când nu-i rost de nici o fericire. Dar numai asta, și tot înseamnă foarte mult - la mai mult nu m-am așteptat niciodată de la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în cascade sonore, desfigurat de groază sub cerul amețitor de înalt din care ne privea, rece, insensibil și cu augustă indiferență, Marele Creator al celor văzute și nevăzute. Ceilalți doi frați ai mei Lică și Sandu erau paralizați, galbeni și muți de frică, uitându-se deja la mine ca la un posibil beneficiar al serviciilor de pompe funebre. Boabe mari de lacrimi curgând din ochii lor uimiți și îndurerați atestau faptul că ei nu înțelegeau prea bine ce se întâmplă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
casa familiei Condor. Când am auzit pentru prima dată rostindu-se numele acesta, gândul m-a dus fulgerător la ceva maiestuos, regal, imperial, copleșitor prin dimensiune, frumusețe și măreție; la ceva unic, inegalabil și inimitabil în lumea păsărilor: vulturul pleșuv mut și uriaș având anvergura aripilor de peste trei metri! Emoția, uimirea, frica erau atât de mari, încât nu aveam curajul să întâlnesc pe nici unul din membrii acestei familii. Iată! Vulturii supradimensionați ai piscurilor prăpăstioase din munții amețitor de înalți ai Americii de Sud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
degete era distrusă (la propriu!) de culorile pe care le folosea. Avea chiar și o bătătură vizibilă produsă de coada pensulei. Când este urcat în ambulanță se trezește pentru câteva momente, își caută disperat din priviri desenele, căutând o articulare mută, ca a unui pește. I le așez pe piept, îmi mulțumește din priviri. Jandarmul de la ambasada de vis-à-vis care mă ajută în toată această operațiune spune strepezit printre dinți galbeni de tutun: dă-l dracului de bețiv. Brusc simt că
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
deplină relaxare după stările de încordare și de enervare - mă rog, ăsta-i un truism. Era totodată cel mai plăcut companion în stările de calm și de mulțumire. Era recompensa și suportul succeselor, atenuantul și consolatorul eșecurilor, diluantul plictisului, martorul mut al faptului că totuși exist, răspunsul afabil la unele solicitări lăuntrice și simbolul vremelniciei, al plăcerii care se volatilizează, care se preface în fum și scrum, în nimic. Cel mai mult îmi plăcea, când eram în străinătate, după lungi și
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
negre ale oceanului numit singurătate și, poate, un nou continent sentimental. Toți știm cum se ajunge de la Capul Horn la Plymouth. Dar Pacificul renunțărilor, oceanul luptei cu tine însuți, își așteaptă Columbul. Și-l va mai aștepta. Un soț rămâne mut după ce constată că soția lui a părăsit domiciliul conjugal. La capătul unui tratament de un an într-un serviciu neurologic, nu se obțin rezultate satisfăcătoare - tribunalul acordă divorțul, dar problema daunelor pentru prejudiciul fizic rămâne în suspensie. În schimb, la
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
și tot el, pe seară, în gara Kievskaia, mă instală în wagon-lit, urându-mi să am un drum bun „în care să-mi dispară toate aiurelile”; era o frază la care nu mă așteptasem din partea lui și l-am îmbrățișat, mut, căci nu puteam să-i spun ce frică mă cuprinsese la gândul că voi călători singur și ce mă voi face dacă.. Am rămas pe coridor, urmărindu-i pe cei doi, trei, patru români care își căutau cușetele, nici unul nu
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
câmpiile Moldovei, îi așează pe frunte coroana și pe umeri hlamida, pe care Domnul le purta numai la zile de sărbătoare, deși momentul în care-l prezintă, e momentul solemn al conducătorului de trupe, momentul plecării, al energiei înfricoșate și mute. Dar ce importă! Ștefan trăiește cum puține statui știu să trăiască; gestul lui, plin de măreție, impune generațiilor de azi, ca și cum ar exprima, nu imperativul unor timpuri care au fost, dar al unui destin pe care nimic nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
inspiră în tablourile mele, apropos de tematica în pictura naivă. Omul s-a oprit în fața mea, s-a uitat la mine, la pizza, a dus mâna către mâncarea mea și apoi la gura lui. Mi-am dat seama că e mut. Am luat spontan prima felie care mi-a venit la mână și i-am dat-o. A luat felia, a mâncat-o destul de repede dar fără să îndese în gură așa ca un om care nu a mâncat de trei
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mine și de ceilalți doi colegi de breaslă mi-a adus o sută de mii de la un tânăr din tren, iar suta asta am dat-o mai departe pe o pizza, din care a mâncat un om necăjit, șchiop și mut din gara de nord. Cam asta a fost povestea cu mutul și mă gândeam să o scriu în noua carte, ceea ce am și făcut. Am ajuns acasă la Oradea foarte obosit, dar cu o mulțumire în suflet foarte mare, mi-
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
iar în colțul din dreapta sus era notat 10 atât în cifre cât și în litere între paranteze, lăsându-mă din nou cu gura căscată. Însă mi-am revenit repede din uluială auzind vocea blândă a directorului cum o lămurea pe „mut”(mama) ca să nu mă mai dea la „ extra stunde”adică la ore suplimentare. Atunci chiar că l-am privit cu recunoștință pe domnul director Florea. El a fost unul dintre cei care au crezut în mine, ce păcat însă că
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]