4,628 matches
-
el din vârful patului, pe un ton schimbat, care îl făcea de nerecunoscut. Ai mai plecat tu odată și te-ai întors! Nu mă ai decât pe mine și pe scrântitul de taică-tu! Norocul tău e cu mine! Cum naiba crezi c-o să te descurci? Nu știi să faci nimic! N-ai un sfanț! Clara ieși fără să mai rostească vreun cuvânt. Se îndreptă ho tărâtă spre lift, dar se opri brusc, se întoarse și se avântă pe scări în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
aut nullus. Dacă nu pot fi Cezar, mai bine nu sunt nimeni. Dacă nu pot avea cunoștințele unui savant, nu știu nimic. Dacă nu pot avea parte de acele minunate prim-planuri și creaturi rare În natura din jurul meu, la naiba cu ea. Poate că, pentru cei care sunt Îndepărtați de natură În viața lor de zi cu zi, e mai bine să existe orice reprezentare a ei decât nimic. Și totuși, În mare parte o asemenea reprezentare mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
-Tu! nu știu cum poți, tu, să dormi ca butucul. Stau în pat, mă uit la tine ore în șir și tu nici măcar nu te întorci pe partea cealaltă, în timp ce eu abia ațipesc din cauza văicărelilor pisicilor. Parcă-s turbate, lua-le-ar naiba și dar-ar boala în sămânța lor! Umblă după motani ca zăludele: toată noaptea miorlăie de-ți sparg auzul, cu invitațiile lor la hârjoană pe streașina casei. E ceva normal, spuse Vladimir, revenind în contemporaneitate. Natura își cere drepturile, obligându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fac, ajung și acolo. Acum caut un local, sper să găsesc ceva deschis. La o cafenea, prima În drum, ușile Închise, vitrinele Întunecate. O inscripție cu marker negru: ÎNCHIS - CAZ DE BOALĂ. Caz de necaz. Găsesc alt loc, scump ca naiba, plin totuși de lume. Până să-mi stoarcă portocalele, cer o cafea, o Înghit cam În silă, laolaltă cu prea mult fum. Mă străduiesc să recunosc pe cineva la mesele din jur, nimeni. Citesc apoi, cu sucul În față, zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și ulterior, când Andreea l-a abordat pe scara blocului. Aveau chiar sub nas un abțibild lipit de ușă, așa că fata a cerut explicații. Andreea făcea de la prima vedere impresia de femeie inteligentă, era și frumoasă, așa că Leac a lăsat naibii clandestinitatea și i-a explicat. Până atunci nu schimbaseră decât saluturi pe scara blocului, Însă Leac stătea la pândă, aștepta ocazia să intre În vorbă. I s-a ivit. Nu știa, bineînțeles, că Andreea e lesbiană, Însă probabil că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
tabloul, cu rama aia nenorocită cu tot, și-l agățam la tanti Clara acasă, mai era Bernea? Ar mai fi oftat, la vernisaj, amarnic, admirativ și preocupat PĂRINTELE IUSTIN DE LA STAVROPOLEOS (a se citi scandat!). Ar mai fi oftat pe naiba! S-ar fi văitat cum se vaită din pricina crinilor de plastic și a icoanelor tridimensionale! Așa stau lucrurile! Așa stăteau, Într-adevăr. Adevărat am grăit! Nu trebuia să căutăm alt ambalaj, găsisem unul. Canalele noastre erau poate vulgare, Însă trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
politică n-a fost, la Început, decât adoptarea a unui vocabular politic În producțiile C.a. Știam că, În ceea ce se scria pe atunci, lipseau cuvintele politicii. În România nu exista poezie politică, versuri sociale care să nu sune ca naiba. Teatrul Încerca aluzii, erau groase ca un caltaboș și cădeau la fel de greu la stomac unor rafinați. Iar rafinații eram noi, cei care nu sufeream nici filmele lui Danieliuc, nici Balanța lui Pintilie, nici parabolele transpirate ale lui Pița. Românești, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu ea, Cătă ar fi putut avea politețea s-o lase să vorbească. Dar el prefera să se ajungă la violență. Cum s-a Întâmplat și În seara aceea, În grădină: - Nu-l mai suport! Nu-l mai suport, ticălosul naibii! Ieșirea asta m-a descumpănit pentru câteva clipe. Mă pregătisem să par sfios și inofensiv, se pare Însă că așteptările ei erau mari. De data asta nu mă ajutau presupusele mele competențe consolatoare. N-am reușit să mă ridic la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu coatele pe tejghea, și-a țuguiat buzele sângerii, eu m-am aplecat oferindu-i obrazul. - Ce faci, ce-i cu tine? Nimic, ce să fie, sunt terminat, mi-am dat seama că-s Îndrăgostit de tine, lua-m-ar naiba. - Sunt bine. Un pic obosit. Tu? Cum ți-a mers? Arăți excelent! Ți-a priit? Tura-vura, dă-i din gură, poate scapi. - Ai cearcăne. Ai făcut prostii? Și râde. Mă prinde de braț, mă și pișcă. Apoi face un salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
un accident și mi-era teamă că, igienistă cum o știam, ar fi dat o amploare prea mare Întâmplării. Și nimic despre Cătă. Poate și În cazul lui era doar un accident, n-avea decât să-i povestească el, adulterinul naibii, să se căiască! N-avea să mai fie cazul. Când am făcut vizionarea de control cu Andreea, am aflat vestea cea mare. Eram În bucătăria lui Sorin, deșertam alune Într-un bol, Cristina scotea niște beri de la rece. A venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
tevatura solicitării unui buletin nou. În consecință, pentru că reținusem indicativul mașinii cu care călătorisem, am sunat la dispecerat și am Întrebat de portmoneu. Așteptând la telefon un răspuns, am apucat s-o aud pe dispeceriță certându-i pe șoferi: - Lăsați naibii cauciucurile! Ziceți de ce vă-ntreb! Nu mai aud ce spune. Bârâit. Pocnet electric. Revine: - Hai...ceți...ură... omului portofelul! O pauză lungă, de câteva secunde, fără bruiaj. Pur și simplu tăcere. Apoi: - Dacă l-ați găsit. N-am primit Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Îndelete, cu două degete, de parcă asta ar fi treaba lui acolo, În momentul acela. Nu se uită la mine, eu casc ochii și nu reușesc să spun nimic. Trec câteva clipe, prea multe. În spărtură apare chipul lui Adelin, unde naiba o fi fost pân-acum? Adelin e scund, de-acolo de unde stau nu-i văd decât ochii galeși și fruntea. L-a văzut și puștanul, Începe iarăși să legene sucitorul. De câteva ori, lent, până aproape de tâmpla mea. Și spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
era. Nu vede nici camera video, fiindcă eu sunt chircit de durere, țin camera la sân. Nu cred că m-a recunoscut imediat, dar, nu știu de ce, s-a bucurat la vederea lui Leac. E de-a dreptul jovial, cum naiba? Bietul de el, nu Înțelege nimic. Crede că-i ca pe vremuri: stâlcește pe unul În bătaie, ba cheamă și miliția, după un an-doi se văd pe stradă, se salută, ce s-a ales de tine, măi băiatule, ai tăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe pieptul lui Gaie un colan de găuri roșii. Sângele se revarsă abundent, ca apa prin jgheaburi după ploaie. Scheisse!109 Manfred aruncă automatul gol și aduce în față pe celălalt. Arată cu degetul micul Derringer căzut la podea. De unde naiba să știu că ascunde un pistolet în mânecă? Îi cunoști? Nu i-am văzut în viața mea. Hm, trebuia să-mi închipui că Schultz nu va renunța la supravegherea nici unuia dintre noi. Și ce mod mai perfect să scape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Lungit pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și încă pe atât lungime. Punctul cel mai sensibil al traseului lor. Ca un făcut, luna, timidă până atunci, răsare lăptoasă dintre nori. Îngrijorat, privește cerul. "La naiba, murmură el înciudat, trăgându-și căciula mai pe frunte, asta e tot ce ne mai lipsește." Conform planului stabilit, de aici trebuie să acționeze pe grupe. Privește către sergentul Lazăr și acesta dă din cap că a înțeles. Grupa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vizibili pentru trăgătorii inamici asemeni muștelor pe perete. Atunci când se echipase, pentru un scurt moment, avusese impresia că îmbracă giulgiul înmormântării. Reflectorul se aprinde din nou, cercetează terenul cu încetineală de melc. Exasperat, Marius strecoară printre dinți o înjurătură. "La naiba cu reflectorul ăsta! Așa nu vom ajunge nicăieri, niciodată!". Starea de așteptare cu presimțiri rele face ca golul din stomac ce începuse să-și facă simțită prezența de la pornirea misiunii să devină dureros de intens. Pentru o clipă închide ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aduce dovada celor mai mulți germani omorâți... Rușii au răfuielile lor cu nemții, dar ce caută tocmai nenorocitul ăsta să dea din gură? Tare aș vrea să-l întâlnesc într-un loc mai retras, unde să fim numai noi doi. Dă-l naibii, băiete, intri în păcat cu el. Mergi la oamenii tăi. Unde te-ai încartiruit? Am găsit o cameră într-o școală. Are ferestrele sparte, dar zidurile sunt întregi. Norocoșilor. Căpitanul încearcă un zâmbet, dar nu reușește decât o grimasă crispată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în față, stânca i se înfățișează imensă, inaccesibilă, înaltă de cel puțin 25 de metri. De acolo pornește asupra lor o grindină de foc și moarte. Un moment companiile regimentului par copleșite de focul viu al automatelor și mitralierelor. La naiba, ăștia pot arunca și cu pietre în noi, nu mai trebuie să-și strice muniția." Privește către stânga, acolo unde plutonul lui Felix trebuie să facă mișcarea de învăluire. Îl zărește și pe el. Se vede că fusese vânător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
asta oricum se va întâmpla. Nu poți face decât să aștepți, pregătit de luptă și cu dorința de ați vinde pielea cât mai scump. Unul dintre ei își aprinde o țigară și începe să se scarpine îndârjit după ceafă. A' naibii păduchi! De unde dracu au apărut? Fă-ți o spălătură cu gaz și scapi sigur. Păi, de unde în pustietatea asta? Aici, singurul gaz vine de la pârțurile mele da' și alea's cam anemice, că dacă nu ai umplutură de mațe, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unor peisaje neîntîlnite vreodată și care simțim că nu sînt nici combinarea unora văzute altădată, locuri În care ne simțim la noi acasă, nemaiputînd reconstitui dacă am trăit acolo cu adevărat și cînd, dar, oricum, făcînd parte din ființa Însăși. - Naiba știe cine sîntem și ce e cu noi. SÎnt unele trăiri ale noastre pe care noi Înșine nu le putem desluși. Iată, de pildă, v-am Întrebat adineaori dacă ați iubit vreodată și n-ați putut răspunde... - Pentru că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
luat "Palme d'Or", iar minunata Jane Fonda îl săruta istoric pe regizor pe obraz, extazul românului a fost bine temperat. Mă rog, încet-încet, ni s-a părut și normal. Frate, în fond, sîntem o țară de artiști, ce mama naibii! 4, 3, 2 și-a văzut de drumul său spectaculos, fără să întrebe pe nimeni dacă i se permite. Am așteptat cu sufletul la gură interviuri la cald cu Vlad Ivanov cînd s-a anunțat că a luat un premiu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8668_a_9993]
-
și vă găsesc portofelul pe care l-ați pierdut sau chiar și pe verișorul Jed pe care l-ați pierdut din vedere de-atâta vreme, făcu el dând o palmă afectuoasă consolei. Bijuteria asta e cam turtită, dar e a naibii de eficace. Gorman se aplecă peste umărul comtehului. ― Care e starea lor? ― Nu știu. EBP-urile sunt rezistente, dar nu intră în amănunte. Se pare totuși că sunt toți acolo. ― Unde? ― Colo sus, în stația de epurare a atmosferei, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Gosseyn observă că și Dan Lyttle zâmbea. Tânărul îi aruncă o privire, apoi fără o vorbă, se apropie de Gorrold care tocmai se ridica în picioare. Rotofeiul om de afaceri părea să fie nedumerit. În cele din urmă. spuse: - Unde naiba mi-e haina? întrebă el îmbufnat. Gosseyn fu ușor surprins. Nu observase că omul sosise fără haină. Amănuntul fusese înregistrat pe undeva prin subconștientul său. Dar fuseseră - constată el - așa de multe alte lucruri care se impuseseră atenției sale, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
bună-știință. Le observai numai de la distanță, cocoțate pe câte-un calorifer lângă cancelarie sau ascunse prin clasă de-un vraf de cărți și caiete, jucându-se de-a tocilarele frumoase și inabordabile. Scria pe ele, mare și strălucitor, „belea“ și, naiba știe de ce, ardeai de nerăbdare să intri-n belele. Sarafanele lor, croite puțin deasupra genunchilor, păreau în același timp obraznic de scurte și insuportabil de lungi, dezvelind niște picioare pe care-ți venea să le lingi. Ochii mari și intenși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai fi știut nimeni de noi. Datele rulau, compunând imagini. Fiecare scenă, fiecare senzație trebuia stocată, în vederea conservării. În locul depozitului bancar sau la CEC, depozitul de-amintiri, banca personală a memoriei. Nu-mi tresărea un mușchi. Puteau să se ducă naibii Bucureștii, cu tot cu oameni și case. Suferința, plictiseala, bucuria pulsau calculat, în ritmul electrochimic al neuronilor. Mă simțeam ca într-un imens cinematograf, cu spectatorii înghesuiți după osul occipital: fiecare își vedea de filmul lui, la ordin, tăcut și nemișcat. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]