5,003 matches
-
enorm, mi-a strâns mâna cu căldură, încântat. Zalman Shazar avea atunci 78 de ani, dar arăta mult mai în vârstă. Se vede că îmbătrânim în ritmuri diferite și acumulăm deficiențe de natură și dimensiuni variate. * * * După cinci ani am nimerit, fără să fi fost prevenit în prealabil, într-o situație asemănătoare. În 1972 a avut loc la Bruxelles un eveniment de mare răsunet internațional primul congres mondial în favoarea drepturilor evreilor din Uniunea Sovietică. În acest timp eram prim-secretar însărcinat
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
privindu-le, nu puteai să scapi de senzația că au fost menite unui scop comun. Arhitectul a evitat să scoată în relief detalii care să le distingă în mod special de alte clădiri din zonă și un trecător, dacă se nimerea să traverseze strada din întâmplare, nu-și putea închipui ce se petrece în casele cu obloane coborâte zi și noapte. Dar dacă se nimerea să treacă pe aici după coborârea serii, când o lampă roșie ardea la intrare până în zori
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
să le distingă în mod special de alte clădiri din zonă și un trecător, dacă se nimerea să traverseze strada din întâmplare, nu-și putea închipui ce se petrece în casele cu obloane coborâte zi și noapte. Dar dacă se nimerea să treacă pe aici după coborârea serii, când o lampă roșie ardea la intrare până în zori de zi, înțelegea, și încă cum înțelegea. În cele trei case funcționau bordeluri unde prostituatele, zice-se, erau de un nivel superior acelora care
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
Au început să tragă. Mă temeam să nu-mi intre un glonț în fund, mă ierți. Strîngeam din dinți, dar și din fund. Nicușor tremura și el, Dumnezeu să-l ierte. A murit? Da, în seara aceea. Nu ne-a nimerit la dus și am vărsat bombele pe gară. Era un iad. Veneam în valuri, nici nu se vedea bine unde lăsam moartea. Avionul devenise mai ușor și am luat-o spre mare, să urmărim coasta, la mică înălțime. Dar aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
În loc de încurajare, am provocat o adevărată panică în căpușorul cu ochi superbi. Hai, spune-ne ce știi. Încerc să-l ajut: Steaua sus răsare... Nu asta. Scociorăsc în memorie altă colindă, dar omulețul face semn cu căpușorul că n-am nimerit-o. Iau la rînd toate colindele pe care le știu, dar primesc imediat negația. Puțin obosit, mă stropșesc ponderat: Dar care, bre? Am plecat la colindat... Da? Da. Atunci să-i dăm drumul. Micul omuleț colindă și, culmea, nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca naiba și îi astupă totul cu întuneric. La început cad bile de gheață unde și unde. Apoi bilele devin boambe care îți sparg capul. Și dese. Își pun rucsacurile pe cap și se grăbesc sub un brad. Cîteva bile nimeresc degetele și chiar unghiile. Țipă, dar n-au cînd să bage degetele în gură de durere. S-a făcut frig, cumplit de frig. Sub brad este mai bine, dar vin ghiulele și din lateral. Se dau după trunchi. Vijelia însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
degetele în gură de durere. S-a făcut frig, cumplit de frig. Sub brad este mai bine, dar vin ghiulele și din lateral. Se dau după trunchi. Vijelia însă îi caută cu insistență, adică se învîrte pe după copac, ca să-i nimerească. Este tot mai întuneric. Din înălțimi se pornesc puhoaie, care vuiesc a potop. Turtureii și-au îmbrăcat hanoracele. Este un pic mai bine, dar nu-s semne că urgia s-ar potoli. Colac peste pupăză, a început să fulgere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
altă viață în care și ea se va bucura de o existență ca a celorlalți oameni. În mintea ei, Floricica și-a întipărit ideea că dacă pleci mai repede din lumea aceasta vei suferi mai puțin. Știa că se poate nimeri și în iad, unde nu prea huzurești și de frică îl întreabă pe preot: Părinte, dacă moare un copil ca mine, unde ajunge, în rai sau în iad? În rai copilă dragă, sigur în rai, răspunde preotul uimit de întrebare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
De acolo atacăm toate punctele unde aveți treabă. Îi sînt recunoscător pentru meticulozitatea cu care a gîndit totul. Nu doresc masă, nici cafea, vreau să ne așternem la drum. Mașina pare că orbecăie prin Atena vreo două ore, dar, surprinzător, nimerește autostrada. O dată ieșită la larg, începe a fornăi și roiește și ea vioi printre celelalte mașini grăbite. Viteza crește, se enervează și lasă în urmă, cu buzele umflate, tot felul de mașini de lux. Mă simt în siguranță datorită unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
privesc soarele. Este prea sus, se mai poate merge. Văzînd că se codesc, intervin ferm. S-ar putea să avem grindină în următoarele ore... copiii... Ni s-a spus de jos că azi nu va... Habar n-au. N-o nimeresc întotdeauna. Olandezii sînt derutați, devin ezitanți. Jean remarcă momentul critic și dă lovitura de grație. Să nu puneți copiii în pericol... Familia se deshamă, preia o cameră, se spală, se schimbă și prichindeii cad urgent într-un somn profund. După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rece ca gheața se pornește dintr-un nor de smoală venit dinspre muntele Caraiman. Pantalonii scurți și tricourile ușoare înghețau pe noi. Apoi s-a pornit potopul de bile de gheață. Încă alergam spre jnepeni cînd primele proiectile ne-au nimerit. Cu trupurile noastre apărăm copiii și ajungem după mult chin să ne tîrîm sub niște tufe mai răsărite. Dumnezeu ne-a salvat, dar cîte o bilă de gheață tot își mai făcea drum spre trupurile noastre înghețate... Se așterne tăcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ortodoxă Sfîntul Nicolae. Atunci ne întîlnim acolo, spun întinzîndu-i mîna confratelui meu întru credință. Bucuria Învierii Rafael, grădinarul, despica în bucăți mai mici cîteva buturugi de guaiaba. Pentru focul din noaptea Învierii. O face cu multă stîngăcie și niciodată nu nimerește cu toporul de două ori în același loc. Privesc cu mult interes cum lucrează omul acesta care aparține unei alte lumi. Este Vinerea Mare și gîndul mă duce la anul trecut, cînd am văzut că Rafael și familia lui nu știau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
țiganul ăsta. Frumoasă mai era, Doamne! Gongul sună și pugilistul român încrucișează mănușile cu adversarul. Nici n-a făcut un pas înapoi că a și încasat un pumn în față. Se scutură, se echilibrează și revine în atac. Alt pumn nimerește ținta. Dar nici Vasilică nu rămîne dator. Îl gongănește și el pe cubanez. Spre final, pugilistul român simte că nasul său a fost împrăștiat pe toată fața. A cîștigat cubanezul. În cameră, Vasilică se uită cînd în oglindă, cînd spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
I-am lăsat pe ai mei să mențină dialogul... Ce să mențină? Dialogul, adică să tragă și ei înspre boschete. Eu am făcut un ocol și am căzut peste el. Era doar unul? Nu, erau doi, dar unul a fost nimerit. Deci, îl pocnesc și îl întorc cu fața în sus. Ei, semăna cu dumneata. Cu părul alb și la față era roș, dar roș nu glumă. Uite, ți-ai mai revenit...face el o remarcă. Îl înhaț, îl leg și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de zile). Printre aceștia se aflau și frații Cehan. Erau, după câte îmi aduc aminte, prin ultima clasă a unui liceu comercial din Vaslui, sau așa ceva, și urmau să facă practică, cum se obișnuia pe atunci. În felul acesta au nimerit la mine. Uimirea a fost mare și de o parte și de alta. Dar ne-am bucurat toți trei. Practica a fost cum a fost, că nu le prea ardea de asta. A fost, pentru ei , mai mult o lună
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
vinovatul“, prietenul Aurel Brumă, nu-și riscă barba pentru cele ce le spun eu, căci Își achită conștiincios cotizația la bărbier. Și-o permite căci, prieten cu toți ascultătorii, nu se teme că vreunul, bărbier de meserie, i-ar putea nimeri beregata, cum se temea bietul - deși Împărat - Dioclețian și nu fără motiv; pricină pentru care a Înlocuit rasul cu pârlitul cu coji aprinse de nucă... De unde le lua, În Munții Dinarici În care-și stabilise reședința? Evident din Dacia noastră
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
supune prada, jucându-se cu ea, e aparentă. Acel animal n’are nici o șansă, căci e rănit de moarte. Dar, În jocul care pentru el Înseamnă speranță și luptă, nu-și simte agonia. Pisica e, În acest caz, glontele care nimerește un ostaș În plin atac, respectiv pe unul legat de stâlp. Uneori, pisica mai și pierde. Un șoarece, de exemplu, cu care s’a jucat prea mult. Fără șanse, acela va muri În cotlonul În care s’a ascuns, devenind
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu’s de față acum la acest microfon - dă dovadă de prostie, câtă vreme Încearcă mereu și mereu câte ceva În speranța că va găsi ceea ce va răspunde pozitiv scopului și doar din când În când, ba adesea chiar de loc, nimerește soluția adevărată. Firesc, căci totul În această lume e guvernat de vestitul clopot al lui Gauss; soluția adevărată e În vârful lui, de-a dreapta și de-a stânga Înșiruindu-se erorile, din ce În ce mai gogonate, În toate direcțiile, căci În realitate acea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mă plimb și eu, oricând am chef, eu, nu „stăpânul“); e același pe care-l folosiți ca polițist, expert În droguri, bodyguard - chiar cel mai sigur. Dar Îl vedeți În unul jigărit și agresiv, poate de foame, poate c’ați nimerit pe acolo taman când are și el de rezolvat problema voastră din patul conjugal. Aceeași specie capătă astfel - caz unic - o dublă semnificație: bun când vă folosiți de ea, rău când nu vă trebuie. Deci nu câinele care-și vede
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
purces la drum. Însă doar până ce a scăpat dintre betoanele Încinse când, rotindu-și ochii, a aflat ceva familiar: copacii Copoului. A uitat vizita promisă și... trăiască libertatea! Acel tânăr a gândit bine: E o pasăre a libertății, care a nimerit Între hulubii pe care-i vâna În capcana Întinsă acelora. Și dacă tu, Cristi, Înțelegi, mai spune și altele. Păi... oamenii acuză uliul, căci le dijmuiește găinile. Doar că uliul știe, ca unul care face umbră pământului cu mult Înaintea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
lase timp de omorât prin crâșme și discoteci. Și, bătut peste cel vechi, un alt cep scotea ce-a mai rămas din acela pe partea cealaltă. Totul rămânea neschimbat, iar deșeuri, precum un cui ruginit și strâmb aruncat unde se nimerește, bașca cele inerente confecționării cuiului nou, nu existau. Și, Încă ceva: nu de două operațiuni: scoaterea cuiului și baterea altuia era nevoie, ci doar de una: baterea cuiului nou. Economie deci și de timp și de energie, adică vlagă salvată
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
oamenii, locului desigur. Dar, chiar de-o fi vreunul, n’am motiv de teamă că m’ar sorbi Însetat: cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, de astă dată voi ajunge precis o picătură de... vin, căci am nimerit În plină vestită podgorie. Iată despre ce am să bolborosesc, pe măsura metamorfozei. Vița e o migratoare care a plecat devreme de „acasă“, din jurul Mediteranei, În toate direcțiile. Firesc, căci nu e prea pretențioasă cu solul; În schimb, iubește căldura
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
se păstrează așa orice-ar fi, precum corpul nostru care respinge orice celulă străină, inclusiv inima grefată, chiar dacă asta Însemnă sinucidere... Cam asta trebuie să facă și Uniunea Europeană, cu sau fără peștișorul numit România Într’Însa: nu cumva să se nimerească În banc vreun pui de rechin care să crească ciugulind peștișorii din jur. În Natură asta nu se poate, dar Între oameni, țări adică, da. Și-mi alunecă gândul la țara care s’a Întregit În aceeași vreme În care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
moare. Și atunci, eu Îi ofer un joc, aparența salvării. Încercând zborul, ca și lupta cu mine când o prind iarăși, ea nu simte cum i se scurge viața; sperând până În ultima clipă, negândind la inevitabil. Ceva de genul soldatului nimerit de glonte În plin atac, când doar țelul Îi e În minte, respectiv dezertorul legat de stâlp... Să vă mai zgârâi. Până să ajungă salam, porcul parcurge În abator un drum cumplit. Cu nările „gâdilate“ de mirosul sângelui „Înainte mergătorului
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
inspirat, plătind cu viața lui, vânatul... -, pentru că nu ne mai confruntăm direct cu animalul, căruia Îi deveneam la fel de lesne vânat, ci interpunem o pușcă, devenind foarte viteji cu degetul pe trăgaci (vai de izmenele noastre când pe țeava puștii se nimerește un „rateu“). Detest, cel mai mult, pescuitul, deși nimic nu-mi place mai mult decât peștele, ca și pisicii, pentru că ăsta Înseamnă ademenirea unui animal flămând - ce pleonasm! toată Natura e flămândă, iar ăsta e motorul vieții ei, implicit a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]