5,550 matches
-
mintea? Farmecul neliniștii constă în oroarea de soluții, în a ști totul în întrebări... Orice răspuns e pătat de o nuanță de vulgaritate. Superioritatea religiei derivă din a crede că numai Dumnezeu poate răspunde. Aș vrea să mă îngrop în plânsurile oamenilor, să-mi fac din fiecare lacrimă un mormânt. Tot ce creează omul se întoarce împotriva lui. Și nu numai tot ce creează, ci și tot ce face. În istorie, un pas înainte e un pas înapoi. Dar din tot
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e lipsit de taină. Cântec surd în străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a crescut: din ispășire solidificată. Întâia lacrimă a lui Adam a urnit istoria. Picurul acela sărat, transparent și infinit concret este primul moment istoric, iar vidul lăsat în inima sinistrului nostru strămoș, întîiul ideal. Încetul cu încetul, oamenii, pierzîndu-și darul plânsului, au înlocuit prin idei lacrimile. Cultura însăși nu e decât imposibilitatea de a plânge. Există o oboseală substanțială, în care se adună toate oboselile zilnice și care ne depun fără ocol în mijlocul Absolutului. Umbli printre oameni, împarți zâmbete sau cauți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a fost un Înger. Apoi a căzut În adâncimile cerului, În singurătatea albastră. Unde din cauza vitezei nu mai aude cuvintele simple”, făcea introducerea, la versuri, Dan Giosu. Păpușă Guby Brazii aceștia araucaria Cu păpușile lor acrobatice Ascund În fiecare creangă Plânsul lui Pinocchio Pe frunzele lor veroneze Claviatură de lacrimi Repeta că un maestru Concertele de Bach Mă rotesc În palmariu Cu frenezia unui atlet olimpic În fața mea aleargă Dezbrăcată și pură O magnolie Înflorita. Aici, admirabil Tăcut, din fire aruncă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
purpurii și aer curat./ De aceea omul de dimineață/ A fost aruncat la Începutul pădurilor./ Călător că badea Cârțan/ Să văruiască Întunericul căderilor/ La ochi are roți În fulger/ Pe efigie brațul Scaevola/ Paianjenul de aur În semnul Întrebării/ Și plânsul răsucit În nume scris”. Poet de o inventivitate deosebită, am putea spune cu apetit către construcții poetice foarte interesante. Regretatul poet Ioanid Romanescu are dreptate atunci cand menționează: ,,Făcând parte din caracterele ,,Foarte arare” (cum ar fi spus Eminescu), Alexandru Tăcu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
pe schima lor; Veneau părinții de la târg tăcuți Pe cerul serii neîncăpător Veneau părinții de la târg tăcuți Cu umerii tociți de scăfârlii Se Întorceau Încet de la mormânt Înfrigurați În haine cenușii Murise-n lagăr Alexandru Ț. Părinții coborau Înalți de plâns Aveau durerea crucilor pe ochi Și nopțile pe gură li s-au strâns Veneau tăcuți părinții din mormânt S-apropiau că două flori de scrum Loveau În clopot cerul tânguit Aproape că-i vedeam trecând pe drum Veneau din depărtări
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ÎI ,,Ce mai faci eu altul peste euristica ating-o Încifrata Intru simplu Teorema lui Fermat Alergarea pe abscisa după stele câine dingo La intrarea Intru laturi ultima exfolia” III ,,Singurătatea caută pe cer Întemeierea marilor Scripturi Se-aude-n munți un plâns forestier Și ploaia cum aleargă prin păduri Mă voi Întoarce iar la Dumnezeu Să pot ajunge cum să Înțeleg Că sunt puțin pentru a fi mereu Pe jumătate om și vis Întreg?” Poezia lui Alexandru Tăcu poartă niște ,,vărci” fatidice
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
apele culorilor/ Fir de tăcere” (,,Culoarea apelor”). Volumul se lasă văzut ca un tablou al poeziei În tuse suprapuse, un palimpsest al succesivităților răsfrânte. Din obiect pur al căutărilor, poezia devine ea Însăși căutare a elementelor pure din straturile existenței: ,,Plâns ritual În speranța/ În vers, alergare spre suflet;/ Pustiu spre pustiu/ Distruge pasărea/ Strivesc neputincios aparențele./ Pășesc În amăgire/ Mai caut,/ Viermele inocentei/ Prețioasele Întrebări/ Adun ce a mai rămas/ Să pun pe foc”... (,,Parabolă”). Alină Tăcu optează pentru experimentul
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
am gasit florile tale: erau trandafiri roz. Se ofiliseră. Am luat florile și te-am căutat mai departe. Te-am strigat, dar n-am auzit decât ecoul numelui tău. Am alergat din nou și te-am strigat În hohote de plâns. Undeva, m-am oprit și am ascultat. Mâna mea se lovise de ceva rece. Am căutat și mi-am dat seama că era un format mic din metal pe care parcă scria ceva. Cu degetul am urmărit conturul literelor mari
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Pe cine ai iubit cu adevărat, Scribonia, pe mine, sau pe el? Livia se apleacă îngrijorată asupra lui. — Ce ai? Te doare ceva? Scutură din cap. Încearcă să i răspundă, dar cuvintele nu prind contur, înecate într-un gâlgâit de plâns. Din ce în ce mai uimită, Livia îl apucă cu putere de braț. — Și tu simți pericolul, nu? Aprobă în tăcere. Ce altceva ar putea face? A sosit momentul, își zice Livia mulțumită. Inspiră cu putere. Acum ori niciodată. Se smiorcăie cu glas stins
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
disculpă fata. — Regele Sacrificiilor nu este o profesoară sau o colegă de-a ta, o repede furioasă. Este un preot, față de care se cuvine să te porți cu decență. Măcar în public, suspină pentru sine. Asinia se pornește zgomotos pe plâns. Nou-venita îi urmează exemplul. Occia se silește să rămână calmă, deși o mănâncă palmele. Măcar să le dea motiv să se smiorcăie! Reușește să se stăpânească. Lasă-le să dea apă la șoareci cât le poftește inima, dacă asta doresc. Cel
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Mai multe profesoare se năpustesc la ea: — Nu-i nimic de râs... — ...și nimic obscen... — Da’ ce-am zis? protestează fata. — Taci, obraznico! Asta-i tot Claudia, suspină Occia. Aude un „pleosc“ dat cu sete, urmat instantaneu de țipete de plâns. Lângă ea, Domitia - căreia abia i s-au uscat lacrimile - se pune și ea pe urlat. Lucrurile se petrec prea repede pentru ca Occia să poată interveni. I-au încetinit și ei reacțiile din cauza vârstei. E conștientă că, după un moment
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nimeni nu are curajul să vorbească. Aude cum unele preotese își frâng mâinile. Ridică tonul: — V-ați înghițit cumva limba? V am întrebat ce s-a întâmplat. Tullia, pe care a lăsat-o să vegheze asupra altarului, se îneacă în plâns: — S-a stins focul! Occia înlemnește. Apoi o cuprinde furia. Bate din picior. Da’ unde ai belit ochii? Stăteai cumva să caști gura pe aici? Am rămas tot timpul lângă el, se apără nefericita. — Tot timpul, ce să zic, o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mirosul de fum. — Dați acum fuga și faceți rost de niște laur, poruncește. Flacăra aprinsă va căpăta iarăși putere. O cheamă pe Tullia lângă ea. — N-am cum să te scap de bici, fata mea, o mustră. Tânăra hohotește de plâns. O bate încurajator pe spate și of tează. Chiar n-are ce face. Asta e îndatorirea lor principală: să întrețină cu rândul focul etern în Căminul Statului. Numai pe Asinia nu cutează să o lase de veghe. — Multe semne s-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
peste nări - nu știe de unde a apărut -, Vipsania își ascunde pentru o clipă fața la pieptul cum natei. Ți-a făcut și azi ceva? o întreabă aceasta în șoaptă, în timp ce-i mângâie tâmplele. Dă din cap cu un sughiț de plâns. Antonia e singura ei prietenă. Singura confidentă. Știe tot ce-a înghițit și mai înghite încă de la Gallus. Blestemată fie ziua în care l-a cunoscut! E în stare de orice mojicie ca să arate că e o ușuratică. Doar fiindcă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Așa că ridică tonul iritată: — Fiica mea i-a făcut tatălui ei nenumărate statui și portrete. L-a reprezentat în culori, în ceară, în bronz, în argint, în aur, în fildeș și în marmură. — Să sperăm atunci că ne va provoca plânsul, conchide cu ironie Piso. Face pe spiritualul, se enervează la rândul său Vipsania. Dar greșește dacă își imaginează că a făcut o glumă bună. După ce lucrarea Livillei va fi citită, își va da seama că se numește de fapt prostie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de discutat cu... I-l indică din bărbie pe călăreț. — Iar ăsta? se plânge Rufus. Își proptește picioarele rășchirate în fața germanului: — Ce ai, măi omule, cu mine? Vittelius îi șoptește precipitat: — Din momentul ăsta... Spre stupoarea lui Rufus, îl podidește plânsul. Înghite de câ teva ori în sec și reia cu vocea sugrumată de emoție: — Te dezleg de jurământul pe care mi l-ai făcut... Evreul încremenește, impresionat nu de vorbe, ci de aerul grav al procuratorului. Își trece încet limba
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
celor doi aplecate asupra sa. Se ridică încet și le adresează un mic zâmbet trist: — N-am să procedez precum gladiatorii învinși, încearcă să glumească. N-am să fac apel la public să-mi decidă soarta. Pe Vittelius îl podidește plânsul. Se apropie de Rufus și-l îmbrățișează: — Ai să-mi lipsești, suspină. Așadar e decis? întreabă instructorul, cu trăsăturile cris pate. Plecăm în seara asta? Procuratorul încuviințează în tăcere și îl avertizează din nou: — Ai grijă de bani! — Mă duc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și Drusus se reped amândoi, împingându-se unul pe altul, să apuce cățuiul așezat în vârful candelabrului portativ. Nero, avantajat de înălțime, pune primul mâna pe el și i-l întinde victorios tatălui. Rămas în urmă, Drusus se pune pe plâns, urmat aproape instantaneu de chirăiturile lui Puppus. Agasată, Agrippina smulge copilul din brațele doicii și-l molcomește cu șoapte liniștitoare. Cu cealaltă mână liberă, scormonește în cutia din vârful candelabrului de argint după o fărâmă de tămâie, pe care i-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
gloria Romei ca izvor de prosperitate generală față în față cu fertilitatea umană și agricolă a întregului Pământ, aflat acum sub conducerea principelui... Un micuț camillus, rătăcit de grup, se încurcă printre picioarele lor. — Loc, loc, strigă înecându-se în plâns. În acest moment apare grupul de flamines. În fruntea lor pă șește cu demnitate dialul, slujitorul lui Jupiter, urmat îndeaproape de flaminii lui Marte și Quirinius. În spate urmează ceilalți preoți minori, reprezentanții plebei. Cu toții înfășurați în mantalele lor ciudate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
era În toi. Viv le spuse că se duce sus să-și scoată pantofii și ciorapii. Intră În dormitorul ei și Închise ușa. O clipă stătu fără să se miște, neștiind ce să facă -sigură c-ar putea izbucni În plîns, că i s-ar putea face rău... Dar nu putea plînge cu taică-său și soră-sa În cealaltă cameră... Se așeză pe pat, apoi se Întinse cu mîinile pe burtă; oricum, stînd așa, se simțea și mai rău. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și culegînd florile, apoi punîndu-le În pachetul de țigări... procedînd repede astfel Încît prietenii lui să nu vadă. I se păru că inima Îi explodează În piept. Se temu din nou să nu plîngă. Dar nu trebuia să facă asta. Plînsul era o chestie prostească, fără rost! Ce pierdere oribilă de timp. Ridică un ghiocel și-l scutură ușor, apoi se uită la chiuvetă. — Ar trebui să-i pun În apă. — SÎnt aproape ofiliți. Prindeți-i la rochie. — N-am nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prin a-ți imagina c-o să fii un fel de eroină. Isprăveai prin a te gîndi numai la tine. Pentru că undeva, În spatele gîndurilor din după-amiaza aceea, persista Julia. Se gîndea la ea chiar În clipa În care se confrunta cu plînsul unei femei, chiar atunci cînd aceasta spunea: „E teribil de greu.“ Își amintea atingerea brațului Juliei În timp ce se freca de al ei, și apropierea de Julia În mansarda aceea mică. — Domnișoară Giniver? spuse telefonista. O convorbire din exterior. O anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Simți cum lacrimile i se ridică În gît, ca Înainte, cînd simțise cum i se face rău. — O, Betty, zise ea, iar vocea Îi pieri. Își duse mîna la gură și clătină capul. După o clipă, murmură: O să m-apuce plînsul, dacă-ți spun. — Ei, spuse Betty, o să plîng eu, dacă n-o faci! Apoi adăugă pe un ton mai blînd: Bine, nu sînt proastă. Cred că-mi dau seama despre ce-i vorba. Sau despre cine, aș zice... Ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Mai plînge puțin, dacă asta dorești. Nu mă deranjează. Am văzut oameni mai duri decît tine plîngînd. Duncan clătină din cap. Fața Îi era În flăcări, și i se părea că este plină de lovituri și deformată din cauza hohotelor de plîns. — Acum mi-e bine, zise el nesigur. — Bineînțeles. Numai că... stric totul, domnule Mundy. Dau totul peste cap, de fiecare dată. Vocea Îi devenea mai clară. Își mușcă buzele, Își apropie brațele și-și strînse pumnii pentru a-și opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]