10,542 matches
-
în escursiunile lor prădalnice atât provinciile bizantine din vecinătatea lor cât și Rusia și Ungaria. Autohtonii sugjugați din Cumania de pe atuncea, numiți în de comun vlahi "[... ]", "vlahi", "valahi", dar numindu-se ei în de ei români, se considerau de când se pomeniseră ca cetățeni ai împărăției bizantine, se țineau cu tărie de biserica greco-orientală, sufereau însă cumplit sub apăsarea invaziei barbare {EminescuOpXIV 155} și începură a răsufla mai liber abia atunci când cumanii, cu toată alianța rușilor, fură bătuți pe deplin de cătră
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
destindea până la gurile Dunării și în Marea Neagră și care se potrivea minunat pentru descălicare, fiind mai deșert sau prea puțin presărat cu locuitori. Aici se așeză Dragoș cu mulțimea de popor ce o adusese cu sine și spre a se pomeni de-a pururea împrejurarea că în marii codri de la marginile țării aflase o specie, și pe atunci rară, de bouri, el primi capul de bour în herbul său domnesc și într-al țării. Tradiția cunoaște locul unde au fost ucis
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
roditoare, care curma țara în două și al căreia cel mai fermecător loc poporul îl numi Câmpul lui Dragoș, numire care o avu multă vreme, până în zilele lui Alexandru Vodă cel Bun și a lui Ștefan cel Mare, încît găsim pomenindu-se acest câmp în mod autentic încă în anul 1482. Golul ivit în țara Maramureșului prin emigrarea românilor se împlu curând după aceea (1360) prin intrarea unei însemnate cete de ruteni sub conducătorul lor Theodor Koriatowicz, căruia i se confirmă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
compozițiunile de cuvinte silesc vocea, chiar contra voinței ei, la purtarea tonului. Cititorul care ar vrea să alerge și aci, ca la un dialog ordinar în iambi de câte cinci picioare, ar simți îndată conturbarea caracterului. Ponderozitatea trimetrului și însușirile pomenite de noi hotărâse deaceea de sine tonul. Astfel din această necesitate silitoare se naște curând o libertate oarecare; tonul câștigă în ținută, și cititorul deprins deja de-a purta tonul poate să se întoarcă acum și spre alte compozițiuni, unde
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
într-o astfel de dezapropriațiune. de sine însuși și să plutească ca epopea însăși între mișcare și liniște, între contemplațiunea comodă a obiectului singuratec si între progresul acțiunii. Cu deosebire se cere la asta tratarea artistică a exametrului, după cum am pomenit și mai sus. Declamațiunea se mai nuanțează încă și după cele două mari antiteze: a epopeei antice și a celei romantice. Abstrăgând de la diferința dintre exametru și stanța modernă, epopea antică cere în declamațiunea sa un alt ton fundamental decât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
împrejurări e dătoria de căpetenie a naratorului ca întîmplarea ce noi o auzim din gura lui ca trecută să fie narată astfel încît să se dezvolte dinaintea noastră ca o faptă din prezent. Apoi cred că nu mai trebuie să pomenim anume că una din cerințele generale e aceea că tabloul pe care declamatorul ni-l desfășoară dinaintea noastră trebuie să ni-l {EminescuOpXIV 334} prezinte cu claritate și intuitivitate vădită - asta e-un lucru ce se-nțelege de sine; apoi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu principele, totuși n-a pierdut internul ei curat uman. Auditorul să fie convins despre adevărul și sinceritatea narațiunii, ca astfel să nu găsească neesplica[bilă] mișcarea adâncă a lui Ferdinand, ci s-o simtă el însuși. Trebuie să mai pomenim două narațiuni remarcabile în privința artistică și adică: întîi narațiunea lui Othello, în Othello lui Shakespeare, în care el espune Senatului geneza relațiunii lui cu Desdemona; a doua, narațiunea lui Beaumarchais în Clavigo de Gothe, în care acela îi impută lui
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ne aruncă într-o sferă ordinară, pe când el ar trebui să vadă în Burleigh pe reprezentantul intereselor statului englez, care în moartea Mariei vede singura garanție pentru liniștea statului și pentru principiul protestantic. Ce se atinge de Antonio apoi am pomenit deja [mai] sus, cu ocaziunea naturei invidiei, despre concepțiunea ordinară de care are parte în contrast cu cea ideală de care ar trebui să aibă parte. El e un om de stat în toată puterea cunoștinței de sine. Însă ce mare diferență
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
facultatea de-a cugeta) și nu s-a iscat rapsodic din o căutare de noțiuni pure întreprinsă într-un noroc, despre deplinătatea numărului cărora nimeni n-ar putea fi sigur vrodată, de vreme ce aceasta ar fi conclusă prin inducțiune: făr-a mai pomeni că în acest din urmă mod n-am putea pricepe de ce-i revin inteligenței pure tocmai aceste noțiuni și nu altele. Propoziția ce-și făcuse Aristoteles de-a căuta aceste noțiuni fundamentale a fost demnă de un bărbat atât de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
soi, și toate acestea critica nu le presupune, ci le conclude din principii. Astfel scepticismul e numai un popas pentru rațiunea omenească, unde ea se reculege din (drumul) îmbletul ei dogmatic și-și poate face planul încunjurului în care se pomenește, spre a putea pe viitor să-și aleagă drumul cu mai multă siguranță, dar nu este o locuință în care s-ar putea așeza pentru totdeauna; căci această locuință nu se află decât în deplina certitudine fie a cunoștinței obiectelor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sceptice ale acestui bărbat altfel foarte pătrunzător s-au născut dintr-o lipsă care-i era comună cu dogmaticii, și anume că n-au avut o privire sistematică asupra tuturor spețielor de sinteză apriori a minții. Căci atunci, făr-a mai pomeni de altele, ar fi aflat și constatat ca atare principiul persistenței (... ), care, ca și acela al cauzalității, anticipează esperiența. Prin asta ar fi putut să li însemne hotară determinate minței ce apriori se lărgește prin sine și rațiunei. Dar astfel
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de toate relele înaintea realizării planului lor; iar după ce totul se împlinește mai au a se teme de popor, încît nu le rămâne nici un refugiu. Aș putea să citez exemple nenumărate; dar e destul unul, care s-a-ntîmplat și de care pomeneau părinții noștri. Annibal Bentivoglio, principe de Bologna și bun al Domnului Annibal, acuma în viață, a fost ucis prin conspirație de cătră partidul Cannieștilor. Pe urmă-i a rămas un singur copil, în fașe, Giovanni. Îndată după uciderea principelui poporul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a fi vorba de o dezordine voită, conștientă, ca și cum Dumnezeu și sfinții îi înlesnesc lui Iuda pătrun- derea în rai și producerea unei catastrofe de proporții cosmice. 3. Somnul malefic Și de lume ei [Dumnezeu și sfinții] vorbiau De Sân-Petru pomeniau. Nici cuvântul nu-l gătară Sân-Petru se arătară. Cu paharul i-a întins însă Petru n-a primit Că el a fost necăjit. Dumnezeu din graiu grăi : - Ce ești, Petre, necăjit ? Și Sân-Petru răspundea - Doamne, Dumnezeul mieu, Am scăpat de-
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lupi” etc. (8, p. 306). Probabil că datorită acestei funcții (primordială, în mentalitatea populară, față de cea de „paznic al raiului” ; cf. Matei, XVI, 19) s-a contaminat Sf. Petru cu unele atribute lupești. Ca și lupul, el apare atunci când este pomenit. Dar să revin la motivul principal al fragmentului citat mai sus : adormirea Sfântului Petru. În acest moment crucial, când este în joc însăși soarta Cosmosului, somnul zeului este o greșeală fatală pe care o speculează Iuda. În unele variante ale
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
se apucă de lucru împreună cu 100 de ajutoare. Acest motiv epic este evident interpolat, fiind rezultatul unei contaminări, pentru că nici în textul biblic, nici în textul apocrif (și nici măcar în legendele populare ale potopului, culese în jurul anului 1900) nu se pomenește de meșteri care să îl ajute pe Noe. Mai mult decât atât, un astfel de topos nu ar fi putut apărea în legenda populară a potopului ca o dezvoltare firească a acesteia, pentru că ar fi intrat în contradicție flagrantă cu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
noastre - scrie C. Paradais în 1988 -, la Putna, un fragment din trunchiul de paltin în care, după tradiție, s-ar fi înfipt săgeata lui Ștefan cel Mare când a tras cu arcul din vârful muntelui, amănunt despre care nu se pomenește nimic în legenda lui Neculce” (130, p. 16 ; 131, p. 129). Ion Neculce redă o altă legendă (pseudo)istorică, despre un alt domnitor moldovean, care ar fi ridicat și el un lăcaș de cult tot pe locul unui „paltin sfânt
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
acesta este răsplătit cum se cuvine : Domnia să-i dau, Sila [= puterea] și măria Și dalba domnia (34) ; sau Pe el că-l dăruia, Cu târgul Iașului, Cu al Moldovei Și cu al Craiovei, Cu grija domnească, Boier să se pomenească (35, p. 117). în varianta publicată de Gr.G. Tocilescu, cel care organizează „turnirul” și care decide învingătorul este „Sila de Mihai, cinstitul de crai”. El este domnitorul „de drept”, cel care urmărește între- cerea marțială de la poalele paltinului. Uneori, suveranul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
poalele aceluiași „paltin galben” : El că-ncremenea Și rău îi părea Și el se scula, Nici mult nu trecea Și-l încorona, Crai că mi-l făcea Mozica punea Și el că grăia : - Voi, voinicilor, Voi, livinților [= vitejilor], [...] Să mă pomeniți Că eu nu am mult Și-acum să vedeți Că intru-n pământ ! [...] Și el că-mi vedea O puțină oaste, Da’ el ce făcea ? Arme lepăda, Nainte le ieșea Și mi-i saluta. Craii ce făcea ? Binișor că mi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
să fie prezentat. În „ziua de Ispas”, la patruzeci de zile după înviere, se celebrează înălțarea Domnului. Nu întâmplător, tot în această zi (sau în ajunul ei), în mai toate regiunile țării se țin Moșii de Ispas, când femeile împart pomeni pentru sufletele morților (103). Se crede că „în această zi sufletele morților se înalță la cer și ceea ce dăruiesc ele [femeile] le va servi ca merinde pe drum” (27, p. 334). Faptul că frunzele și crengile de paltin se consideră
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
referă la trupul neînsuflețit al pustnicei : Trupul să-i luați Și să-l așezați Tot într-un mormânt, Mai sus de pământ, într-un legănel Verde, mititel, Leagăn de mătase Tot cu vița-n șase, Să se odihnească, Să se pomenească ! Sfinții îndeplinesc și această a doua poruncă : Apoi o plângea, în făși c-o-nfășea, Cu har mi-o stropea Și se pregătea Să-i facă mormânt Mai sus de pământ. Pentru aceasta, urmează să fie găsit copacul în crengile căruia va
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
rădăcinile folosite de Solomon în acest scop, l-a pus pe bolnav s-o adulmece, silind duhurile rele să iasă pe nări. Posedatul s-a prăbușit la pământ și [Eleazar] a conjurat demonul să nu se mai întoarcă vreodată, a pomenit numele lui Solomon și a recitat invocațiile compuse de el [...]. Astfel s-au adeverit înțelepciunea și știința lui Solomon (Antichități iudaice, VIII, 2, 5 ; cf. 202, pp. 435-436 ; 28, p. 92). Acest pasaj extrem de interesant se referă din nou la
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și statutul de solomonar trebuie tăinuit : „Ei nicicând nu se dau de [= drept] șolomonari înaintea oamenilor...” (8, p. 142). Câteodată, interdicția este impusă ca o condiție de ieșire din „groapa balaurilor” (12, p. 808 ; 193, p. 310). Interdicția de a pomeni cuiva - chiar și „dascălului” - despre învățarea „cărții de farmece” apare în basmele românești („Și, să nu-i spui [drăcoaicei] că ai învățat carte, măcar de te-ar omorâ” ; cf. 6, p. 250) în aceeași formă în care apare în basmele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
obicei similar la „româncele din Banat” (6). Ernst Jünger a vorbit și el despre obiceiul vechilor germani, care a supraviețuit „până în epoca modernă”, de a adăuga în bere diverse ingrediente psihotrope, „de multe ori dubioase și interzise”. „Mai ales, este pomenită măselarița, utilizată și la alifiile vrăjitoarelor”, a conchis Jünger (27, p. 147). Este o practică atestată din Antichitate. În secolul I e.n., autorul roman Sextus Iulius Frontinus scria în Stratagemata despre folosirea vinului „amestecat cu mandragoră, plantă a cărei putere
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sufletului. Contemporan cu Herodot, Platon scria că „medicii lui Zalmoxis [...] stăpânesc meșteșugul de a te face nemuritor”, leacurile și descântecele lor având menirea de a vindeca „mai ales sufletul” și, doar prin intermediul acestuia, trupul (Charmides, 156). Dintre „leacurile lui Zalmoxis” - pomenite de Platon - Vasile Pârvan numește „fumigația cu sămânță de cânepă” (66, p. 89). Constantin Daniel a redeschis dosarul recluziunii în peșteri sau încăperi subterane la care se supuneau homines religiosi geto-daci (80). Fiind doctor psihiatru, el a încercat să explice
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pentru a fi „cuprinși de o furie bahică” (Plutarh, Quaestiones conviviales, III, 1, și Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, IV, 2-5). Ceea ce mă interesează cu adevărat este dacă vinul avea suficientă forță psihotropă ca să provoace acel furor religiosus de care pomenesc autorii antici și dacă nu cumva era amestecat cu sau dublat de alte substanțe halucinogene. Erwin Rohde (Psyché, 1894) crede că tracii își sporeau „starea de exaltare” din timpul ceremoniilor dionisiace folosind, pe lângă băuturi alcoolice, „fumul unor plante [canabis, e
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]