KorAP: Find »[drukola/base=posibil & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...162 163 164 ...168 >

4,200 matches

Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563

atunci figurată în următorul fel: Figura 4.2. Schema funcțională lărgită Un enunț cauzal complet trebuie să ia deci în considerare două tipuri de cauze, unele care acționează asupra cerințelor funcționale ale sistemului (s) în discuțieși altele care acționează asupra posibilului său acțional. El va trebui să fie de forma: E(s) = f (C × P) Alegerea unui element E de către sistemul s este în funcție (determinată cauzal) de C, clasa condițiilor exterioare care afectează dinamica interioară a sistemului, cerințele sale funcționale

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
de forma: E(s) = f (C × P) Alegerea unui element E de către sistemul s este în funcție (determinată cauzal) de C, clasa condițiilor exterioare care afectează dinamica interioară a sistemului, cerințele sale funcționale, și de P, clasa condițiilor care determină posibilul acțional al acestuia. Relații cauzale simple apar doar atunci când una dintre cele două categorii de factori este considerată constantă: C = constant, P → E P = constant, C → E Doar când factorii care determină variația cerințelor funcționale sunt ținuți constanți (cerințele funcționale

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
P → E P = constant, C → E Doar când factorii care determină variația cerințelor funcționale sunt ținuți constanți (cerințele funcționale vor fi, la rândul lor, constante), alegerea de către sistem a unui element va fi determinată complet de variația condițiilor ce afectează posibilul său acțional. Iar când clasa factorilor care acționează asupraposibilul acțional al sistemului nu variază, alegerea elementului E va fi determinată exclusiv de variația condițiilor ce afectează cerințele funcționale ale respectivului sistem. Astfel, explicațiile cauzale prin evocarea unui singur factor vor

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
de dominare, invidie și concurență, nepăsare față de ceilalți. Științele sociale și umane actuale aduc argumente atât teoretice, cât și empirice că aceste orientări nu sunt date universale ale ființei umane, ci produse ale unor anumite condiții sociale. Determinarea cauzală a posibilului acționaltc "Determinarea cauzală a posibilului acțional" Schema funcțională formulată în această lucrare indică faptul că alegerea unui element depinde nu numai de cerințele funcționale ale sistemului, ci și de posibilul acțional al acestuia. Se pot găsi factori exteriori (desemnați în

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
nepăsare față de ceilalți. Științele sociale și umane actuale aduc argumente atât teoretice, cât și empirice că aceste orientări nu sunt date universale ale ființei umane, ci produse ale unor anumite condiții sociale. Determinarea cauzală a posibilului acționaltc "Determinarea cauzală a posibilului acțional" Schema funcțională formulată în această lucrare indică faptul că alegerea unui element depinde nu numai de cerințele funcționale ale sistemului, ci și de posibilul acțional al acestuia. Se pot găsi factori exteriori (desemnați în schema funcțională extinsă cu P

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
ci produse ale unor anumite condiții sociale. Determinarea cauzală a posibilului acționaltc "Determinarea cauzală a posibilului acțional" Schema funcțională formulată în această lucrare indică faptul că alegerea unui element depinde nu numai de cerințele funcționale ale sistemului, ci și de posibilul acțional al acestuia. Se pot găsi factori exteriori (desemnați în schema funcțională extinsă cu P) care afectează (determinare cauzală) posibilul acțional al sistemului respectiv și, prin acesta, alegerile pe care el le face. Modificarea condițiilor de mediu poate aduce noi

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
în această lucrare indică faptul că alegerea unui element depinde nu numai de cerințele funcționale ale sistemului, ci și de posibilul acțional al acestuia. Se pot găsi factori exteriori (desemnați în schema funcțională extinsă cu P) care afectează (determinare cauzală) posibilul acțional al sistemului respectiv și, prin acesta, alegerile pe care el le face. Modificarea condițiilor de mediu poate aduce noi posibilități pe lângă cele disponibile anterior. Inventarea prafului de pușcă a produs schimbări enorme în modul de ducere a războiului și

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
acordă oportunităților un rol determinant foarte important în geneza comportamentului deviant: victime potențiale, cultură criminală, vizibilitate socială redusă, ineficacitatea controlului social. Să ne oprim asupra câtorva teorii care acordă un loc special factorilor externi ce determină comportamentul sistemului la nivelul posibilului său acțional. Teoria societății tributale (Stahl, 1980). Societățile preindustriale sunt caracterizate, în principal, prin două mari tipuri de organizare a producției private (de tip sclavagist sau feudal) sau pe baza „tributului”. Finalitatea generală a tuturor acestor tipuri de organizare este

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
apare și în cazul exploatării, cu forța armelor, a altor colectivități. Analizând procesul formării societății feudale românești, Henri H. Stahl evidențiază tranziția de la modul tributal de însușire a plusprodusului la tipul feudal european. Această tranziție este cauzată de modificările din posibilul acțional al elitelor exploatatoare. Dacă inițial exploatarea era externă, realizată de popoarele migratoare cu mijloace militare, având ca obiect ansamblul comunităților agrare de pe teritoriul țării noastre (inevitabil deci tributală), pe măsură ce exploatarea devine internă, realizată de elitele militare și administrative autohtone

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
să intre în acord cu specificul fărâmițat al producției agricole. Tributul este treptat înlocuit cu proprietatea feudală de tip european. În relația cauzală dintre productivitatea muncii și stratificarea socială, productivitatea pare să fie un factor de tipul P. Ea afectează posibilul acțional: sub nivelul asigurării subzistenței, neexistând nici un plusprodus, nu există nici un obiect al exploatării. Apariția plusprodusului determină stratificarea societății (Engels, 1967, și verificarea acestei ipoteze de către Sahlin, 1958). Teoria lui Luis Coser (1969) asupra cauzelor violenței ne oferă un alt

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
de comunicare dintre comunități. Primul factor (nivelul calității vieții din comunitățile învecinate spre care se migrează) și cel de al treilea (posibilitățile de comunicare, de informare despre posibilitățile de integrare în alte comunități) sunt, clar, factori de tipul P, afectând posibilul acțional al populației. Analiza funcțională tradițională, ignorând relațiile cu mediul, avea o capacitate redusă de explicare a marii varietăți a sistemelor sociale, cât și a comportamentelor diferențiale ale acestora. Schema funcțională extinsă propusă aici pune în evidență tocmai mecanismele prin

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
care respectivul sistem este determinat de mediul său de existență, deci cauzal. Din acest punct de vedere este necesar să fie luate în considerare două mari categorii de factori: factorii care determină cerințele funcționale ale sistemului și factorii care determină posibilul său acțional. Capitolul 5 ANALIZA EFICIENȚEItc "Capitolul 5 ANALIZA EFICIENȚEI" În modelele clasice ale analizei funcționale (Malinowski, Radcliffe-Brown, Parsons și chiar Merton), funcția este definită doar calitativ, drept contribuțiaunui fenomen social oarecare la satisfacerea unei cerințe funcționale sau, mai general

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
o parte, prin cerințele funcționale finale și câteva cerințe funcționale laterale care exprimă parametrii structurali mai stabili ai societății respective, în spațiul cărora se constituie respectivul sistem, și pe de altă parte, printr-un set de condiții care îi conturează posibilul său acțional. În această matrice sunt posibile una sau mai multe structuri alternative, moduri diferite de organizare a activităților sociale care să satisfacă cerințele funcționale incluse în respectivul spațiu funcțional. Mai întâi trebuie determinat sistemul abstract (matricea structurală) și apoi

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
determinat sistemul abstract (matricea structurală) și apoi structurile alternative. Familia dintr-o anumită societate trebuie definită astfel prin spațiul său funcțional - producerea și educarea copiilor, menajul, cadrul afectiv pentru membrii săi. În plus, o serie de condiții care îi delimitează posibilul său acțional - nivelul de productivitate a muncii, tipul de tehnologie, sistemul de distribuire a bunurilor etc. În această matrice structurală se pot constitui mai multe tipuri (structuri) de familie: familie nucleară, compusă din părinți și copii, sau familie extinsă, care

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
din părinți și copii, sau familie extinsă, care cuprinde și alte rude, ca bunici, surori, cumnați, cumnate, nepoți; sau forme distincte de distribuire a rolurilor între soți. O întreprindere poate fi definită în mod abstract prin funcțiile sale finale și posibilul său acțional (tehnologic, sistem social de organizare a producției etc). În această matrice, ea poate lua însă structuri diferite: poate opta pentru un model „mecanicist” sau „organic”, poate opta pentru o organizare ierarhic-autoritară personală (modelul birocratic formulat de Max Weber

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
dintre condiții obiective-forme de organizare se presupune că oamenii concep forme de organizare adecvate condițiilor. Același lucru este valabil și în modelul funcțional de sistem. Caracterul rațional al actorilor sociali se manifestă sub forma presupoziției generale că aceștia aleg din posibilul acțional mijlocul adecvat de realizare a cerințelor funcționale. În acest caz, raționalitatea actorilor, presupusă de modelul funcțional, implică două componente majore: a) Raționalitatea scopurilor. Sistemele sociale sunt caracterizate prin finalități obiective care regizează efectiv comportamentul lor. Scopurile, aspirațiile, idealurile colectivității

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
aspiră, ce simte un proletar sau chiar întregul proletariat la un moment dat, ci ceea ce este forțat să simtă, să aspire, săgândească, să dorească proletariatul în virtutea condițiilor sale obiective de viață. b) Raționalitatea mijloacelor. Sistemele sociale reușesc să identifice din posibilul lor acțional acele mijloace de acțiune, forme de organizare care duc în mod efectiv la realizarea finalităților lor obiective. Conștiința ca factor explicativ independent. Ultimele două ipostaze aleconștiinței luate în discuție nu acordau acesteia nici un rol independent în explicarea fenomenelor

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
sistemelor sociale (1956, 1957a, 1957b, precum și March și Simon, 1964). Atât persoanele, cât și colectivitățile dețin o cunoaștere limitată asupra lor însele, a necesităților lor, a situațiilor în care își organizează activitatea. Ele dețin o imagine incompletă, destul de vagă asupra posibilului lor acțional: nu pot formula toate posibilitățile de acțiune incluse în acesta; nu reușesc să facă o evaluare completă, discriminatorie a soluțiilor alternative pe care au reușit să le identifice și, în consecință, nu reușesc să le ierarhizeze cu claritate

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
O întreprindere, într-un moment t0, deține o organizare socială (A) adaptată la condițiile tehnologice interne, lacondițiile externe ale pieței, cât și la caracteristicile sociale ale colectivității respective. Să presupunem chiar că respectiva modalitate de organizare este cea mai bună posibil (optimă). Treptat însă, condițiile se modifică. Tehnologia se schimbă, cerințele pieței cunosc și ele modificări structurale, caracteristicile socioculturale ale colectivității se află în proces de schimbare. Din momentul în care aceste modificări devin substanțiale (t1), modul de organizare existent, deși

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
riscant. Și, de aceea, atât timp cât forma existentă de organizare este satisfăcătoare, întreprinderea nu va avea motivații suficiente să exploreze alternativele și cu atât mai puțin să le experimenteze. Ea nu are cum să realizeze că în t2 există deja în posibilul său acțional o soluție de organizare mai bună. În t3, din cauza schimbării substanțiale a condițiilor, modul de organizare A devine insatisfăcător, intrând în criză. Criza este de această dată un motivator puternic pentru căutarea unor noi soluții. Criza este declanșatoarea

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
invariabilă. El se descompune în același mod, indiferent dacă fisiunea a avut loc acum un miliard de ani sau va avea loc peste câteva miliarde de ani. Datorită acestor două caracteristici putem defini științele generalului mai corect ca științe ale posibilului. Ele nu au ca obiect lucrurile trecute, prezente sau viitoare, ci orice lucru, indiferent dacă el a existat, există sau va exista vreodată. Singura condiție este ca aceste lucruri să fie posibile, într-un mod abstract. Este „căderea brontozaurului Bibi

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
ocupa de fenomene posibile. Această caracteristică generală dă explicației teoretice o independență completă în raport cu timpul. Structura dacă..., atunci...” este din această cauză absolut specifică. Ea include tocmai ideea de posibil, excluzând orice referire la existent. Faptul că sunt științe ale posibilului le conferă universalitate. Ori de câte ori vom avea p, vom avea q. Toate sferele realității sunt acoperite de asemenea științe teoretice. Formularea de caracteristici generale ale lucrurilor și ale relațiilor dintre ele reprezintă o sarcină fundamentală a cunoașterii. Întrebarea care se poate

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
istoriilor individuale. În mod similar, putem considera istoria diferitelor discipline științifice în raport cu evoluția cunoașterii în general. Științele evoluției ridică, din punctul de vedere al caracteristicilor lor, câteva probleme critice. Prima problemă: este o teorie a evoluției, o teorie generală (a posibilului, cum am numit-o mai înainte) sau o teorie individuală? Pentru a fi mai clar, să luăm un exemplu concret. Presupunem o teorie a evoluției speciilor biologice. O asemenea teorie poate avea ca obiectiv desprinderea marilor etape prin care, de-

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
multe obiecte interrelaționate sau unul singur, problema este de a-l descrie într-o formă esențializată și de a-l explica. Științe generale temporale nu ar exista. Ele ar putea fi doar în măsura în care poate fi concepută o știință generală a posibilului, în care temporalitatea să reprezinte o dimensiune semnificativă. Unele teorii actuale ale evoluției tind, dimpotrivă, spre formularea unor legi generale de tipul: „orice sistem deschis tinde să evolueze spre o creștere a calităților sale termodinamice”; „un sistem tinde în timp

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
modul în care este definită problema de rezolvat depinde întregul proces decizional. 2. Formularea soluțiilor alternative. Problemele au de regulă multe alte soluții posibile, unele mai bune, altele mai puțin bune. Pentru a alege o soluție, decidentul trebuie să exploreze posibilul său de acțiune și să identifice cât mai multe alternative. Uneori, el de-abia reușește să formuleze o soluție care pare să fie adecvată. Alteori, este capabil să formuleze mai multe soluții alternative între care trebuie să aleagă. 3. Evaluarea

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]