95,170 matches
-
era deja plină, a apărut și "domnul" Argatu. S-a așezat liniștit, cu o foiță de hârtie pe masă și a început să ne vorbească despre programul lui liberal. Trecea cu privirea peste noi toți și se opri asupra mea. Privirea aceea n-am s-o uit mult timp. Era, în ea, frică. Acum e rândul meu, parcă-i spuneam! Ne-am studiat îndelung. La sfârșitul întâlnirii am plecat din sală. Programul lui nu se deosebea cu nimic de al celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Nevastă-mea era medic la Policlinica din aceeași circumscripție. Îi cunoștea pe toți, de la mic la mare. Am declanșat o propagandă în toate direcțiile pentru domnul Ștefan Argatu. M-am dus la sediul Partidului și l-am căutat. Avea aceeași privire plină de frică, temându-se ca nu cumva să-l demasc. I-am spus că n-o voi face și l-am asigurat de sprijinul pe care eu, familia mea și prietenii noștri i-l vom da. În schimb îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
venit o doamnă cu rugămintea de a-i evalua o piatră la un inel. Cum stăteam aplecat peste masa de lucru, la lumina puternică a lămpii, am văzut o mână subțire cu degete lungi și am tresărit. Când am ridicat privirea era ea, era Clody, sufletul meu! Am stat în scaun un timp și nu-mi venea să cred că este în fața mea. Trecuse atâta amar de vreme! Era tot cu cascada aceea aurie de păr în jurul capului, depășind umerii, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
a scris să-mi caut cadoul în sertarul de jos al bibliotecii din camera lui. Am pornit în căutare. Urcam de multe ori aici, în dorul pentru copilul meu. Aerul era puțin stătut. Am deschis fereastra și am aruncat o privire spre bibliotecă. Am găsit sertarul, l-am deschis și înăuntru am găsit un plic mare, îngrijit împachetat, de la o editură franceză. L-am desfăcut cu grijă și am rămas trăsnit de ceea ce vedeam Les confessions de Petre, Paris...! M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de mine, să pășesc pe unde a pășit ea, să visez pe unde a visat ea și, poate, regăsind-o, mă voi regăsi și pe mine, cel de altă dată! * * * Taxiul se opri în fața unui edificiu impunător. Petre coborî și privirea i-a fost atrasă de o placă fixata pe zid: " Aici a locuit între anii... marele poet...". Poarta era o adevărată dantelărie în fier forjat, cu un gard foarte înalt. Sună și își declina identitatea. Sunt Domnul Vlaicu, din România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Ce destin, să ajung până aici. Stătură un timp fără a vorbi, ea în picioare, el așezat, moale, derutat, întristat, neputincios. Văzându-l atât de neajutorat, ea dispăru printr-o ușă și nu mai reveni. Târziu, după ce-și plimbă privirile peste tot, se sculă cu greutate, se întoarse în sala-amfiteatru, se duse la pianul de pe scenă, mângâie clapele, peste care degetele lui Mihai trecuseră. Se așeză într-un fotoliu, închise ochii și și-l imagină pe Mihai la Bayreuth, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pipăia totul. Totul era adevărat. Aici s-a scurs o viață de muncă, de gânduri, de vise, la fel cu a lui, la București. Mai privi o dată, cu atenție și emoție, bijuteriile Reginei. De ce le luase? Ca să le mângâie cu privirea în fiecare zi, gândind că ochii ei puteau astfel să-i mângâie mâinile? Observă că lipsea inelul cu ametist. Unde o fi? La ultima întâlnire îi spusese că... Mister și iar mister... Se ridică de pe scaun, se îndreptă spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
două camere pentru fete și prietenele lor, o cameră pentru "amiral" și colegul lui. Bine e să ai casa mare, mi-am zis! Ai unde să primești musafiri! În camera "părinților" am depozitat cadourile și, pentru a le feri de privirile prea curioase, am încuiat ușa, spre părerea de rău a Anei. Cu problemele rezolvate la Bușteni, ne-am întors la București. Tot drumul mă frământa întâlnirea cu Argatu, scrâșnind din dinți la amintirea discuției cu el, la scenele din tinerețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
la fel de tâmpite, care se repetau mereu și mereu: "Te iubeeesc, te iubeesc, de mă topeesc..."! Am închis radioul, spunând că mă doare capul și chiar mă durea și am mers până la București în tăcere. Am surprins, din când în când, privirea Anei, care mă spiona cu coada ochiului, simțind că ceva nu e în regulă cu mine. Și nu era! Acasă ne așteptau Camelia și Alice, care doreau să le spun ce-am găsit și ce-am făcut la Bușteni. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
a susținut, l-a încurajat. Beatrice avea același fel blând, generos și înțelept de a fi ca și mătușa ei, draga de Clody... Îi seamănă atât de bine și fizic. Aceeași podoabă blondă, aceiași ochi ca floarea de in, aceiași privire caldă, aceiași voce mângâietoare... Trezește-te Petre, mi-am zis, lasă comparațiile și amintirile! Abia trezit din visări, a intrat pe ușă și Camelia, care m-a readus complet cu picioarele pe pământ. I-am dat vestea cu loja și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și Petre. Alice era cufundată într-o discuție aprinsă cu Ana, care, cu caietul de schițe în față, desena și desena, prindea figuri cu o repeziciune extraordinară. Mihai o invită pe Beatrice la dans și atunci, cu toții, și-au îndreptat privirile către ei. Erau atât de frumoși amândoi, dansau cu atâta eleganță, gingășie, parcă nimeni și nimic din jurul lor nu mai conta. Se priveau ochi în ochi, Mihai era atât de ocrotitor, se citea fericirea pe fața lor. Când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
dată. După vizita care i-a lăsat fără suflare, au fost conduși la restaurant, la o masă rezervată. Parcă te aflai într-un muzeu: marmoră, cristal, lambriuri de lemn prețios... Au privit ce au privit de jur împrejur și apoi privirea li s-a pierdut afară ningea atât de frumos, Bușteniul se vedea, în vale, ca într-un glob fermecat... Le era foame și șeful de sală îi aștepta să le asculte dorințele. Când au ajuns la șampanie, căci așa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
întâmpină ca o ilustrată de Crăciun totul era alb, drumurile, casele, pădurea... Auzi lătratul lui Toni! Dragul de el, cât îi lipsise! Era ciudat, alături de Ana, singura ființă care-l iubea, care se bucura de prezența lui, care îi căuta privirea ... Parcă mașina, descărcă portbagajul, se hârjoni cu Toni prin zăpadă și apoi, amândoi, intrară în casă. Toate erau la locul lor! Badea Ion își făcuse treaba temeinic, mobilele comandate erau puse așa cum stabiliseră amândoi. La sfârșit de an, badea Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pentru Muzeul Antipa! Cum toate poveștile au un sfârșit, în dimineața celei de a patra zi "musafirii" erau gata de plecare. "Copiii" mai că dădeau în plâns, Camelia, încerca să-și stăpânească emoțiile, deși și ea căuta să-și îndrepte privirea în altă parte. Până și Toni trăia trist momentul despărțirii. "Amiralul" mergea până la București și Petre le umpluse portbagajul cu de toate, "să aibă până la Înălțare"! Când să plece, în poartă apăru părintele Haralambie cu un băiat de la biserică ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
foarte bine, unde-s mai multe capete... Îl anunți matale și pe la 10 plecăm. Bine? Bine, domnule Petre. A doua zi, cei doi așteptau în poartă, la badea Ion. Inginerul era un bărbat cam la 50 de ani, cu o privire blajină și o înfățișare de om trecut prin multe nevoi. Până la Văleni discutară de proiecte, de mașini... La Văleni, Petre își alese un televizor Sony, cu plasmă, cu ecran mare, se interesă de antenă, dar domnul Pavelescu îi spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
N-am facultate ca domnu' Pavelescu, dar cunosc fabrica de ani de zile, până la ultimul șurub. Sunt mașini bune și, decât la fiare vechi, m-ar bucura gândul că dau pâine în continuare unor oameni. Am putea să aruncăm o privire? Aruncați, domnule, mai multe și, când vă hotărâți, veniți și le ridicați. Cât vom avea de plată? Păi, nu v-am spus? Le cântărim la basculă și plătiți la kilogram, preț de fier vechi. Vă mulțumim mult. Și eu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
să începi să schițezi ceva modele de mobilier rustic, de sticle pentru sucuri și afinată, de borcane pentru dulcețuri, zacuști, de etichete. Ar mai fi nevoie, fata tatii cea isteață, de o emblemă a Cooperativei, ceva "eco", care să atragă privirile și buzunarele cumpărătorilor. Tată, vino să te sărut! E minunat ce-mi ceri și dacă mi-l împrumuți pe Toni o să trecem imediat la treabă. N-a fost nevoie să i-l împrumute pe Toni. Petre observase că, de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Friederich, știrile fură primite cu aplauze și se stabili pe loc "un plan de măsuri" pentru primirea domnilor din Austria. La ieșire, Petre și Ana merseră o vreme împreună cu Carmen, care, când se uită la Petre, se roși toată, sub privirile mirate ale Anei. Unde te duci? La o mătușă care-mi face cozonaci. Dar ce sărbătoriți? Nunta mea. Mă mărit! Și când e nunta? Săptămâna viitoare. Ești bucuroasă? Îmi trecea vremea. O să fiu și eu la casa mea. Nu zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
dar nu vroia să știe de ce și cum. La despărțire, îi spuse: O să venim la biserică, să te vedem îmbrăcată mireasă. Ea nu răspunse și se depărtă. E supărată, gândi Petre. Are o candoare fata asta, aduce puțin cu... Cu privirea ușor înrourată o petrecu până când silueta i se stinse în capătul uliței. Tată, o știi de mult pe fata asta? De când am venit aici. S-a îmbujorat toată când a vorbit cu tine și te-a privit într-un anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
este realizat parțial;Modernizarea unor drumuri comunale pe distanțe de 7 km; - Aducțiune de apă, canalizare și stații de epurare în toate satele; Se va insista în continuare pentru înfrumusețarea comunei și colectarea selectivă a deșeurilor. V.S. 4.3. ÎNVĂȚĂMÂNTUL Privire generală Învățământul din comuna Lespezi s-a dezvoltat în contextul general al evoluției științei de carte în Moldova secolului al XIX- lea și al României secolelor al XX-lea și al XXI-lea. Primele încercări de organizare și reformare a
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
Prin grija cetățenilor fruntași, a conducerii comunei, cursurile școlii Lespezi s-au deschis la 15 noiembrie 1864, cu zece zile înaintea promulgării legii. Învățământul primar devenea obligatoriu și gratuit pentru toți copiii de ambele sexe, așa cum era menționat la capitolul Privire generală. Școala a funcționat la început într-un local închiriat, având ca învățător pe Dumitru Ursu la Școala de Băieți și Ana Ursu la școala de fete, înființată în anul 1868, odată cu cea din Pașcani, dovadă a importanței târgului Lespezi
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
al cuvintelor și gospodar recunoscut, Gheorghe Toma a fost, pe rând:director la școlile din Topile, Buda , Lespezi; - director de cămin cultural la Lespezi; - primar al comunei Lespezi. În discuțiile despre propria biografie dovedește însă o modestie deosebită și doar privirea caldă, zâmbitoare și puțin obosită, pare să spună că este mulțumit de ceea ce a făcut pentru oamenii în mijlocul cărora trăiește. V.S. RADU TOMA - medic. Născut pe 14 februarie 1927 - decedat pe 14 noiembrie 1987. A făcut studiile primare de patru
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
sufragerie. Am auzit un țipăt sfios și am crezut că a găsit ceva în supă. Un fir de păr? am întrebato. — Nu. A mai sorbit o lingură de supă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Apoi și-a întors privirile spre cireșul înflorit care se zărea prin fereastra bucătăriei și, din poziția aceea, și-a mai strecurat niște supă între buzele gingașe. Nu exagerez deloc folosind cuvântul „strecura“. Are un fel de a mânca ce pare a sfida codul bunelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mea. A trecut. Recenta boală a mamei, însă, a fost un adevărat supliciu. Și totuși, ea nu se gândea decât la mine. Am dat un țipăt scurt. Ce s-a întâmplat? mă întrebă mama, de data asta. Am schimbat câteva priviri, dar nici nu ne trebuia prea mult ca să ne înțelegem. Am chicotit ușor și chipul mamei s-a destins într-un zâmbet. De câte ori mă apăsa vreun gând tulburător, îmi ieșea de pe buze țipătul acela ciudat. Îmi amintisem, fără să vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
ca o flacără. Părea în căutare de ceva, dar după câteva clipe și-a lăsat capul la pământ de parcă se simțea sfârșit. „Frumos șarpe“, am repetat eu în gând. M-am dus după album, iar la întoarcere am aruncat o privire spre locul unde văzusem șarpele. Dispăruse. Spre seară, în timp ce-mi beam ceaiul împreună cu mama, în salonul chinezesc, mi-am îndreptat privirile spre grădină chiar în momentul în care șarpele și-a făcut apariția pe a treia treaptă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]