5,338 matches
-
limbile romanice cu valoare de pronume de politețe, o specie necunoscută limbii latine clasice. Desigur, toate limbile pot avea structuri discursive reverențiale sau formule reverențiale, care pot evolua spre structuri sintagmatice șablonizate, încît pot exprima reverența și fără existența unor pronume specializate în acest sens. De altfel, există limbi moderne, precum suedeza, care nu cunosc folosirea unor pronume de politețe, nici prin specializarea unor pronume personale și nici prin evoluția unor formule reverențiale, încît forma de persoana a doua singular poate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pot avea structuri discursive reverențiale sau formule reverențiale, care pot evolua spre structuri sintagmatice șablonizate, încît pot exprima reverența și fără existența unor pronume specializate în acest sens. De altfel, există limbi moderne, precum suedeza, care nu cunosc folosirea unor pronume de politețe, nici prin specializarea unor pronume personale și nici prin evoluția unor formule reverențiale, încît forma de persoana a doua singular poate primi în context o asemenea valoare. Dacă inițial nu exista un astfel de pronume, în limba latină
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
reverențiale, care pot evolua spre structuri sintagmatice șablonizate, încît pot exprima reverența și fără existența unor pronume specializate în acest sens. De altfel, există limbi moderne, precum suedeza, care nu cunosc folosirea unor pronume de politețe, nici prin specializarea unor pronume personale și nici prin evoluția unor formule reverențiale, încît forma de persoana a doua singular poate primi în context o asemenea valoare. Dacă inițial nu exista un astfel de pronume, în limba latină, s-a dezvoltat treptat tendința de a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cunosc folosirea unor pronume de politețe, nici prin specializarea unor pronume personale și nici prin evoluția unor formule reverențiale, încît forma de persoana a doua singular poate primi în context o asemenea valoare. Dacă inițial nu exista un astfel de pronume, în limba latină, s-a dezvoltat treptat tendința de a folosi pronumele de plural nos cu valoarea lui ego și a posesivului noster în locul lui meus, precum și verbul la plural, în cazul unei singure persoane, pentru a sublinia demnitatea celui
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și nici prin evoluția unor formule reverențiale, încît forma de persoana a doua singular poate primi în context o asemenea valoare. Dacă inițial nu exista un astfel de pronume, în limba latină, s-a dezvoltat treptat tendința de a folosi pronumele de plural nos cu valoarea lui ego și a posesivului noster în locul lui meus, precum și verbul la plural, în cazul unei singure persoane, pentru a sublinia demnitatea celui care vorbea. De aici, întrebuințarea specială a lui nos și noster s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în cazul unei singure persoane, pentru a sublinia demnitatea celui care vorbea. De aici, întrebuințarea specială a lui nos și noster s-a transmis și limbilor romanice în actele administrative și în lucrările științifice. Începînd din secolul al III-lea, pronumele personal vos a început a fi întrebuințat în adresarea către împărat, care uza de nos și noster cînd se referea la propria persoană, astfel încît aproape toate limbile romanice au preluat această formă și cu valoarea de politețe. În franceză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fost înlocuit de usted și ustedes, iar, în spaniola americană, vos s-a folosit atît de frecvent încît l-a înlocuit pe tu, fără a mai păstra o asemenea valoare (fenomenul voseo). O situație asemănătoare există în italiană, voi fiind pronumele clasic de politețe, pentru ca, de pe la jumătatea secolului al XV-lea, în Italia de nord, să înceapă uzul femininului ella cu înțelesul "dumnea-voastră", dar, ulteior, și această folosire a fost părăsită, pentru a se recurge la formele oblice de persoana a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pentru a se recurge la formele oblice de persoana a treia Lei (< lat. illae > illaei) și Loro (< lat. illorum). Portugheza veche a cunoscut și ea uzul lui vos reverențial, înlocuit apoi total cu un număr de formule fără relație cu pronumele personale, iar româna, deși nu atestă o asemenea întrebuințare a lui vos (> voi), folosește pentru a exprima politețea verbul la plural, ceea ce sugerează aceeași modalitate. Unele limbi romanice au astăzi forme pronominalizate ale unor structuri reverențiale, care s-au integrat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
întrebuințare a lui vos (> voi), folosește pentru a exprima politețea verbul la plural, ceea ce sugerează aceeași modalitate. Unele limbi romanice au astăzi forme pronominalizate ale unor structuri reverențiale, care s-au integrat sistemului pronominal propriu-zis. Astfel, spaniola a realizat asemenea pronume pornind de la formula vuestra merced, din care au rezultat usted, pentru singular, și ustedes, pentru plural, acesta realizînd în zona americană și opoziția de plural în raport cu tu și vos, ambele cu semnificația "tu". După modelul sp. usted, s-a creat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din limba portugheză, vossemesê > vomecê > você, realizate printr-un șir de prefaceri fonetice, iar limba română folosește construcții de tipul domnia ta, pronominalizate în formele dumneata, dumnea-voastră, dumnealui, dumneaei, ultimele două fiind pentru persoana a treia. O situație specială o reprezintă pronumele dînsul (< lat. de ipsu), care se situează între el și dumnealui, dar este deseori considerat ca fiind egal cu pronumele personal propriu-zis. Așadar, de la nos, pronume inclusiv, care abate discuția de la persoana singulară, s-a ajuns la vos și voster
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
domnia ta, pronominalizate în formele dumneata, dumnea-voastră, dumnealui, dumneaei, ultimele două fiind pentru persoana a treia. O situație specială o reprezintă pronumele dînsul (< lat. de ipsu), care se situează între el și dumnealui, dar este deseori considerat ca fiind egal cu pronumele personal propriu-zis. Așadar, de la nos, pronume inclusiv, care abate discuția de la persoana singulară, s-a ajuns la vos și voster în adresare, propune cu aceeași valoare inclusivă, dar, prin forma de plural, și augmentativă în raport cu singularul. De aici, s-a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dumnealui, dumneaei, ultimele două fiind pentru persoana a treia. O situație specială o reprezintă pronumele dînsul (< lat. de ipsu), care se situează între el și dumnealui, dar este deseori considerat ca fiind egal cu pronumele personal propriu-zis. Așadar, de la nos, pronume inclusiv, care abate discuția de la persoana singulară, s-a ajuns la vos și voster în adresare, propune cu aceeași valoare inclusivă, dar, prin forma de plural, și augmentativă în raport cu singularul. De aici, s-a ajuns la ideea că adresarea respectoasă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de la persoana singulară, s-a ajuns la vos și voster în adresare, propune cu aceeași valoare inclusivă, dar, prin forma de plural, și augmentativă în raport cu singularul. De aici, s-a ajuns la ideea că adresarea respectoasă este cea care evită pronumele personal de singular, care a rămas a fi folosit în comunicarea între parteneri egali și, de aceea, franceza, vechea italiană, vechea spaniolă și vechea portugheză au recurs la descendenții latinescului vos pentru adresarea reverențială. Folosirea pronumelui posesiv în aceleași circumstanțe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este cea care evită pronumele personal de singular, care a rămas a fi folosit în comunicarea între parteneri egali și, de aceea, franceza, vechea italiană, vechea spaniolă și vechea portugheză au recurs la descendenții latinescului vos pentru adresarea reverențială. Folosirea pronumelui posesiv în aceleași circumstanțe a făcut posibilă apariția unor formule cu valoarea lui adjectivală, ca în formulele italiene vostra Eccelenza, Vostra Signoria etc., în care se uza de denumirea rangului sau demnității interlocutorului. În spaniolă, în portugheză și în română
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unor formule cu valoarea lui adjectivală, ca în formulele italiene vostra Eccelenza, Vostra Signoria etc., în care se uza de denumirea rangului sau demnității interlocutorului. În spaniolă, în portugheză și în română, din asemenea formule s-au realizat treptat formele pronumelor de politețe uzuale astăzi (proces în care s-au produs deseori o serie de sincope și aglutinări). În italiana veche însă, reducerea formulelor respective s-a produs printr-o substituție cu pronumele ella, formă feminină de persoana a treia singular
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din asemenea formule s-au realizat treptat formele pronumelor de politețe uzuale astăzi (proces în care s-au produs deseori o serie de sincope și aglutinări). În italiana veche însă, reducerea formulelor respective s-a produs printr-o substituție cu pronumele ella, formă feminină de persoana a treia singular care putea înlocui denumirile de ranguri și demnități din formulele respective, ce erau substantive feminine. De aici, printr-o nouă evitare a adresării directe, s-a trecut la folosirea formei de caz
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
denumirile de ranguri și demnități din formulele respective, ce erau substantive feminine. De aici, printr-o nouă evitare a adresării directe, s-a trecut la folosirea formei de caz oblic lei, iar apoi și a corespondentului de plural loro, ca pronume de politețe, fenomen favorizat și de posibilitatea întrebuințării acestor forme la nominativ (cu funcție de subiect). Modelul romanic în atribuirea valorii reverențiale unor pronume personale a fost preluat și de majoritatea limbilor germanice. Limbile engleză și neerlandeză se folosesc cu această
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
trecut la folosirea formei de caz oblic lei, iar apoi și a corespondentului de plural loro, ca pronume de politețe, fenomen favorizat și de posibilitatea întrebuințării acestor forme la nominativ (cu funcție de subiect). Modelul romanic în atribuirea valorii reverențiale unor pronume personale a fost preluat și de majoritatea limbilor germanice. Limbile engleză și neerlandeză se folosesc cu această valoare formele pronumelui personal de persoana a doua, care sînt aceleași la singular și la plural, modelul limbii franceze fiind evident în acest
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fenomen favorizat și de posibilitatea întrebuințării acestor forme la nominativ (cu funcție de subiect). Modelul romanic în atribuirea valorii reverențiale unor pronume personale a fost preluat și de majoritatea limbilor germanice. Limbile engleză și neerlandeză se folosesc cu această valoare formele pronumelui personal de persoana a doua, care sînt aceleași la singular și la plural, modelul limbii franceze fiind evident în acest caz. Germana dă o astfel de întrebuințare formei de persoana a treia feminin singular, cum s-a întîmplat într-o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în acest caz. Germana dă o astfel de întrebuințare formei de persoana a treia feminin singular, cum s-a întîmplat într-o fază mai veche a limbii italiene, însă această formă este omonimă cu cea de plural pentru toate genurile. Pronumele posesiv romanic relevă o conservare accentuată a elementelor originare latinești și a relațiilor cu pronu-mele personal, cu ale cărui forme în genitiv (care exprimau un posesiv subiectiv) se apropia din punct de vedere semantic. De altfel, în spaniolă, română și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
romanic relevă o conservare accentuată a elementelor originare latinești și a relațiilor cu pronu-mele personal, cu ale cărui forme în genitiv (care exprimau un posesiv subiectiv) se apropia din punct de vedere semantic. De altfel, în spaniolă, română și italiană, pronumele posesive de persoana a treia se înlocuiesc prin genitivul pronumelui personal dacă este necesară indicarea genului posesorului (rom. cărțile sale / cărțile lui, cărțile ei). Datorită dublei lor funcții, de pronume propriu-zis și de adjectiv pronominal, posesivele și-au creat în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a relațiilor cu pronu-mele personal, cu ale cărui forme în genitiv (care exprimau un posesiv subiectiv) se apropia din punct de vedere semantic. De altfel, în spaniolă, română și italiană, pronumele posesive de persoana a treia se înlocuiesc prin genitivul pronumelui personal dacă este necesară indicarea genului posesorului (rom. cărțile sale / cărțile lui, cărțile ei). Datorită dublei lor funcții, de pronume propriu-zis și de adjectiv pronominal, posesivele și-au creat în unele limbi forme diferențiate pentru cele două situații, astfel încît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de vedere semantic. De altfel, în spaniolă, română și italiană, pronumele posesive de persoana a treia se înlocuiesc prin genitivul pronumelui personal dacă este necesară indicarea genului posesorului (rom. cărțile sale / cărțile lui, cărțile ei). Datorită dublei lor funcții, de pronume propriu-zis și de adjectiv pronominal, posesivele și-au creat în unele limbi forme diferențiate pentru cele două situații, astfel încît, în franceză și în spaniolă, structura fonetică a pronumelui posesiv este deosebită de cea a adjectivului posesiv: fr. mon livre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cărțile sale / cărțile lui, cărțile ei). Datorită dublei lor funcții, de pronume propriu-zis și de adjectiv pronominal, posesivele și-au creat în unele limbi forme diferențiate pentru cele două situații, astfel încît, în franceză și în spaniolă, structura fonetică a pronumelui posesiv este deosebită de cea a adjectivului posesiv: fr. mon livre / c΄est le mien, sp. mi libro / es el mío ("cartea este a mea"/"este a mea"). În toate limbile romanice însă, formele pronominale sînt însoțite de articol (posesiv-genitival
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și hotărît în celelalte limbi). Pentru a realiza exprimarea emfatică a posesiei, în spaniolă, forma pronominală se poate folosi cu valoare adjectivală, dar urmînd substantivului determinat: es libro mío "este cartea mea", ceea ce franceza exprimă printr-o determinare suplimentară cu ajutorul pronumelui personal precedat de prepoziția à: c΄est mon livre à moi. Deoarece pronumele demonstrativ ille a fost folosit în latina tîrzie ca pronume personal de persoana a treia și ca articol hotărît, sensul lui inițial a devenit mai puțin relevant
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]