5,326 matches
-
căpitanul Leeth, am găsit o notă pe care l-aș ruga pe Kellie să ne-o explice. E vorba de clarificarea unui amănunt foarte important pentru înțelegerea întregii situații. E preferabil să o cunoaștem în toată grozăvia ei. În videocomunicator răsună vocea spartă a sociologului: - Iată raționamentul meu. Când l-am descoperit noi, monstrul se afla la o distanță de un sfert de milion de ani-lumină de cel mai apropiat sistem stelar și era în aparență lipsit de orice mijloc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pe aproape, va fi văzut. Trebuie să mai așteptăm cel puțin o jumătate de oră. După ce trecu și aceasta jumătate de oră, Pennons raportă, cu dezamăgire în glas: - Nimic! Domnule căpitan, pesemne c-a reușit să se strecoare... În telecomunicatoare răsună deodată o voce plângăreața: - Și acum ce ne facem? Grosvenor avu sentimentul că vorbele astea exprimau îndoielile și neliniștile tuturor oamenilor aflați la bordul navei. 21 Se lăsase o tăcere grea. Mai-marii navei, de obicei atât de guralivi, păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
care vorbi fu Smith: - Cred că nici soluția asta nu e bună. Și întrucât energizarea întregii nave ne-ar lua și ea prea mult timp, nu văd ce-am mai putea face. Vocea tărăgănată a lui Gourlay, specialistul în transmisiuni, răsuna cu o vioiciune neobișnuită: - Nu văd de ce aceste soluții n-ar fi valabile. Suntem încă în viață. Propun să ne punem pe treabă și să realizăm cât mai mult, în cel mai scurt timp posibil. - Ce te face să crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
întrerupse Gourlay, dar omul nu și-a lăsat în Cosmos o pecete permanentă. Nu înțeleg cum poți s-o compari cu vibrațiile astea atât de vii, în care eu văd niște forme de gândire atotputernice și atotînvăluitoare - întreg spațiu cosmic răsună de ele! Acum nu mai avem de-a face cu un motan cu tentacule, sau cu un monstru oarecare, dintr-o specie "rurală". Ar putea fi vorba de o sumedenie de minți care-și vorbesc una alteia în timpul și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
sprijinindu-se de perete, dar înaintau foarte încet, căci mâinile li se înfundau în perete. - Ce-ai de gând să faci? îl întrebaă McCann. - Am de gând să-i adorm, uite-așa! Și apăsă pe-o tastă. Clinchetul de clopoței răsună la fel de slab ca și data trecută, dar oamenii de pe coridor se cufundară într-un somn adânc. - Asta se va repeta din zece în zece minute spuse Grosvenor, ridicându-se. Am instalat peste tot difuzoare care preiau sunetele și le amplifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de Est se ieșise În stradă și Honecker căzuse, iar Polonia avea din iunie un premier din Solidarność. La noi Însă, părea că nu se mai oprește din lenta-i revărsare un gol istoric hărțuitor, atîta doar că, acum, pustiul răsuna mult mai tare. Întîi, de la bătăile noastre de inimă, apoi, de la Congresul al XIV lea al Partidului Comunist care-și vestea iminența din toate trîmbițele și din toate răsuflătorile de hrubă, În fapt, un festival, ca multe altele Înainte, al
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
iar cu ceilalți doi prinși la sanie, să Încerce a scăpa cu fuga. Lumina de sus Îi ajuta. Dar cu toată geana lui Dumnezeu asupra lor, cu toate fiarele doborîte, acolo le-ar fi rămas oasele, dacă n-ar fi răsunat din față, nu la mare depărtare, niște detunături de pușcă. Ples neau de trei ori, apoi se lăsa tăcere și iar se auzeau de alte trei ori. Era un semnal, un răspuns la Împușcăturile lor. Trase și Za har trei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
erau grădina și curtea, deosebit de generoase pentru oraș. Dădea o mînă de ajutor la bucătărie, iar uneori, și la atelier. A descoperit, Înainte de șaptezeci de ani, bucuria cititului. Nu-i scăpa ziarul. Ziarul, nu ziarele! Pentru că ce scria În Scînteia răsuna și-n celelalte. Dar Îi plăceau mai cu seamă biografiile oamenilor celebri și se atașase de cea a compatriotului ei Thomas Edison. Pentru că, Într adevăr, Maria Pomean, ivită pe lume la Hegewisch, Illinois, foarte probabil la 29 iulie 1907, dată
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
basmului. Drept care o evoc aici și pe a noastră fiindcă nu vreau să las În uitare o scenă aparte. Procesiunea se Îndrepta de la blocul meu din Micul Canion spre Biserica Capra din Pantelimon, ale cărei clopote au fost făcute să răsune atît de viu de Nicolae Steinhardt În Jurnalul fericirii. Un vecin rămas mai la urmă se aude chemat conspirativ: — Pssst! Vino-ncoa, frățioare! Îl sîsÎia un țigan cu căruța cu sticle goale oprită la mar ginea trotuarului. — Ce e, bre
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
când fac ochii / Cât cepele!“ (Beatrice-Silvia Sorescu) Imitarea unor scriitori consacrați. Ar fi productivă numai dacă imitația s-ar dovedi superioară originalului. Aceasta nu s-a întâmplat însă până acum niciodată. În special în cărțile de poezie ale unor amatori răsună straniu, ca la o ședință de spiritism, vocile lirice ale unor mari poeți de altădată: Mihai Eminescu (într-o carte a lui Ioan P. Popa): „Fătălăii, cuțitarii, turnătorii și pirații / Au ajuns primari, miniștri ori câștigă licitații, / Ne vorbesc din
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
calmul“ etc. etc. Adrian Munteanu nu este lipsit de sensibilitate și talent. Dar preocuparea sa permanentă (asemănătoare cu o manie) pentru perfecțiunea formală distruge emoția și face ca versurile să pară emise de o flașnetă. Muzica lor mecanică, sacadată ne răsună multă vreme în minte, neplăcut, după încheierea lecturii: „a naibii de pastilă cum mă vâră / în lumi bizare de se alege scrumul / se-nvârte-n cercul zbaterilor drumul / iar din miros a mai rămas o dâră/ la poze-n parc
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
seama că sângerează pînă nu se dezbrăcaseră și văzuse sângele pe haine. Când ajunseră goi ca un copil În pântecul mamei, iar groapa fu probabil suficient de adâncă, gloanțele se abătură asupra lor În rafale și atunci pământul Începu să răsune altfel. Zgomot Înfundat de pământ căzut. O tonă, două tone, aruncate Înăuntru. Scrâșnet metalic de lopată. Într-un mod cu totul excepțional, domnul Sammler reușise să se ridice la suprafață. Rar Îi trecea prin minte să considere asta o izbândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
îndreptându-se pieziș spre stelele ale căror luciri pâlpâiră în oțelul ei. Așteptă nemișcat, urmărind din ochi spinarea omului legănându-se deasupra porumbului. Apoi, în clipa potrivită, apăsă pe trăgaci cu putere, ținând pușca pregătită să tragă din nou. Când răsună pocnetul împușcăturii, capul negru și rotund zvâcni ciudat, ștergând câmpuri de stele, corpul păru să se chircească, o mână se întinse, ca și când trupul ar fi vrut să se lase într-o rână pe pământ. Apoi dispăru în porumb cu un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
de unde se aștepta atacul moldovenilor. Apoi, biciuit de noi ordine ale beglerbegului Soliman, corpul de peste cincizeci de mii de războinici declanșă atacul pe firul văii, urcând spre trâmbițași. Ziua nu era sfârșită. Bătălia pentru Moldova nu se Încheiase. De pe dealuri răsunară buciumele. Din depărtări se auzi, parcă, un dangăt de clopot. - Câți pași ne-am retras, căpitane Oană? Întrebă Ștefan. - O sută douăzeci de pași, măria ta! - Poruncă răzeșimii! Răzbiți ienicerii cu o sută douăzeci de pași Înapoi! Poruncă pentru cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
alcătuiau semnalul de luptă. Apoi vru să Întrebe ceva, dar călugărul Îi făcu semn să aștepte. Asupra pădurii se așternu tăcerea. Cerul, până atunci roșiatic la Apus, se făcuse violet și cobora Încet spre noapte. Deodată, din pădurile de la miazănoapte, răsună sunetul unui alt corn de vânătoare. Aceleași sunete, repetate de două ori. După câteva clipe, mai departe, spre Răsărit, se auzi un alt corn. Slab de tot, spre miazăzi, se auzi un altul. Voievodul privi spre Daniel Sihastrul. - Mai așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de făcut. Până atunci, toată lumea rămâne pe poziții. * Încetul cu Încetul, ceața Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
rămâne pe poziții. * Încetul cu Încetul, ceața Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime În raport cu armata care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
parfumat, purtate apoi În Europa, unde deveneau de neprețuit. Acesta era portul unde fanteziile europene se Îngrămădeau cu o frenezie nebună, dar acum pe străzile vechiului oraș nu se mai zărea nimic din gloria trecută. Vocile negustorilor prosperi nu mai răsunau pe aleile Înguste, iar clinchetul monedelor de aur dispă ruse de un secol. Chiar și În sudul orașului, numit de cetățeni Noua Jakarta, Margaret nu vedea decât urme ale decăderii. Ea fusese martoră a creșterii orașului, cu șirurile lui de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
sarongul aranjat cu grijă În poală. (Da, da, Își făcuse rost Încă de pe atunci de un sarong!) A devenit foarte atent când a Început muzica aceea stridentă, discordantă, misterioasă, niște sunete și niște ritmuri de neînțeles pentru o ureche occidentală. Răsunau cimbale, gonguri, clopoței și mai cu seamă ropotele tobelor, care se Înălțau și coborau fără Încetare. Au apărut personaje fantastice, urlând cu sălbăticie de după niște Înspăimântătoare măști demonice. Karl nici nu clipea, de teamă să nu piardă cel mai neînsemnat
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
moarte, și-a zis. Însă nu-i păsa. Nu era nimic de făcut. S-a auzit alt strigăt, de astă dată Însă a fost Însoțit de uralele și de aclamațiile unui milion de oameni. I se părea că zgomotul Îi răsună până În măduva oaselor, că nu mai poate să Îl despartă de trup. Brusc, s a prăbușit. Capul i s-a lovit cu zgomot surd de pământul bătătorit. și-a lăsat bărbia În piept, dar În aceeași clipă a simțit o
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Într-un șrap nel teribil. Adam a observat că afară erau acum și mai mulți soldați. Unii dintre ei au intrat În goană și s-au Îndreptat spre colțul unde erau toaletele. Muzica s-a oprit, vocile aspre ale soldaților răsunau peste tot. O rumoare s-a ridicat din mulțime, câțiva au fost conduși de soldați spre limuzinele lor trase În fața hotelului. — S-ar putea să fie ceva serios, a zis Z. În orice caz, cred că petrecerea s-a terminat
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
carte sau o foaie de hârtie. Din când În când, Înălța capul să privească marea. Adam a Încetinit pasul, Încercând să calce cât mai ușor cu putință, Însă i se părea că zgomotul frunzelor moarte și al nisipului de sub tălpi răsună până departe. S-a gândit să se Întoarcă și să fugă de acolo, riscul de a fi descoperit era prea mare. Era Însă ceva În atitudinea lui Karl, În felul În care stătea concentrat asupra acelor foi, care l-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
definitiv. Cineva, care eram eu, negreșit, nu s-a lăsat însă descurajat, era cu neputință de trimis la plimbare. Trebuie că mi-am formulat în repetate rânduri și într-un mod atât de convingător, în încăperea care făcea vorbele să răsune, nevoia de a deveni sculptor și prin urmare artist, încât profesorul, pe care numai niște ochi tineri l-ar fi putut vedea bătrân, a părut convins de foamea mea fără leac. A început să-mi pună întrebări. Vârsta mea, nouăsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tău!“, s-a transformat în citat. Iar atunci când ne făcea pe noi, studenții la Artă de la începutul anilor ‘50, să înțelegem că „problema centrală a artelor plastice este și rămâne omul și drama umană, veșnică“, apelul lui, oricât de patetic răsună el, se face auzit până în zilele bătrâneții mele. De aceea probabil îmi amintesc cu destulă precizie ce urmări a avut pentru mine această dispută care i-a scindat în partide diferite pe profesorii și pe discipolii facultății până după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să-și ceară scuze de la mine care nu mă mai opream din plâns, așa, doar ca să-l pot răzbuna pe învățător pentru nedreptatea care i se făcuse. Tatăl lui îl aducea în ridicol din prea multă dragoste. Și acum îmi răsună strident în urechi cuvintele lui când se întoarce de la târg: ”Ghițăluș al tatiii! Hai acasă, că ți-a adus tata halviță !”... Frații mei iar erau pe jos chircindu-se în hohote doar spre a-mi face în ciudă. După ani
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]