6,798 matches
-
trebuie pusă la îndoială, indiferent dacă se acceptă că evenimentul a avut loc în 20 decembrie 1849 sau la 15 ianuarie 1850. Casa de la Ipotești, veche de 62 ani, [...] mai mult stătuse pustie decât fusese locuită, iar acum părea o ruină 18. Opinia este justificată, altfel Eminovici ar fi stat verile toate la Ipotești și doar iernile în Botoșani, ca să câștige măcar parte din banii de care avea atâta nevoie. După experiența din 1848 de la Ipotești, cam greu și numai la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în partea din jos, dinspre temelie. Ar putea fi efectul unei lente surpări și alunecări de teren (lucru de observat și azi la casa nouă). Construcția a fost înălțată parte din cărămidă, parte din vălătuci (așa cum arată o fotografie a ruinelor, pe al cărei autor nu-l știm), lucru care a grăbit, desigur, degradarea. În 1919, un alt trecător cu o memorie vizuală remarcabilă redă, cu exactitate, amănunte revelatorii: căsuța de zid pe jumătate ruinată, cu păreții dărăpănați, cu urma unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
voie a dona (s.n.) casa mea din Ipotești, sau mai bine zis locul unde s-a aflat această casă cu condițiunea expresă de a se ridica pe acest loc o clădire identică cu materialul ce se află azi pe aceste ruine și care clădire nu va putea avea altă destinație decât a fi un muzeu național cu titlul "Mihail Eminescu donat de Maria Papadopol născută Isăcescu", care va putea avea și o sală de lectură; nici într-un caz nu va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Secției a 2-a, conductor principal, M. Mărăcine, pus să întocmească situația cerută. O face în raportul din 12 februarie 1925, în aceiași termeni în care au protestat și țăranii: casa poetului [...] nu mai este astăzi decât un morman de ruine; o mână distrugătoare a răpus-o înainte ca procesul de descompunere să-și fi încheiat isprava 47. Să amintim, însă, ce se scria în Revista Moldovei, imediat după declarația dată, la 3 august 1924, de către Maria Papadopol. Admițând faptul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care a lucrat cu sârg și căminarul, însă [...] de peste 30 ani acel pământ nu se stăpânește de clerul bisericesc, fiind împresurat, nu se știe de cine: de proprietar sau de locuitori?47 În ianuarie 1903, bisericuța, după descriere, pare o ruină: podul deteriorat, lăsând să pătrundă păsări nocturne în ea și să facă mizerie și dezordine 48. Se sugerează chiar închiderea ei din lipsa enoriașilor și din cauză că satul e mic49, recomandându-se bisericile din Stâncești. Poate că era și un interes
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
plăti 80. La Ipotești însă, șantierul avansează; în procesul-verbal de inspecție nr. 9 din august 1931, protoiereul Simionescu notează că zidirea a ajuns până la bolțile superioare 81. Biserica veche, în schimb, e din ce în ce mai mică și în acte; este aproape în ruină. Se construiește noua biserică filială 82. De fapt, intenția oficialilor era ca aceasta să fie dărâmată, uitând că ea a slujit întemeietorilor Ipoteștilor și familiei Eminovici. În procesul-verbal din noiembrie 1932 se spune că lângă vechea biserică ce e în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Se construiește noua biserică filială 82. De fapt, intenția oficialilor era ca aceasta să fie dărâmată, uitând că ea a slujit întemeietorilor Ipoteștilor și familiei Eminovici. În procesul-verbal din noiembrie 1932 se spune că lângă vechea biserică ce e în ruină s-a construit cu concursul Comitetului Județean Botoșani spre pomenirea marelui poet M. Eminescu care a copilărit în aceste locuri, o frumoasă și sobră biserică care va înlocui pe cea actuală. Construcția bisericii este terminată, rămânând a i se așeza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ce mintea mea adânc o fermecară/ Abia-nțelese, pline de-nțelesuri83; erau lucruri Ce anii mei de-ntâi i-nseninară84. Mai târziu, aducându-și aminte că acolo i-a fost botezul, copilul va decoperi în incinta proprietății familiei de la Ipotești biserica-n ruină, pe care-o zugrăvește aproape fotografic: Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiue vântul -/ [...] Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ Abia conture triste și umbre au rămas 85. Bisericuța datează de pe la 1680 și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiue vântul -/ [...] Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ Abia conture triste și umbre au rămas 85. Bisericuța datează de pe la 1680 și, după multe schimbări și preschimbări, devenise o ruină, nelipsită însă de un farmec misterios: Drept preot toarce-un greer un gând fin și obscur,/ Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur86. Dar misterul bătrânei bisericuțe în care La botez l-a dus pe micul/ La icoane l-a-nchinatu-l87 constă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fumul cel verde ce tremură asupră-le75. Între topoii esențiali ipoteșteni, biserica și cimitirul dețin un loc aparte în lirica eminesciană. Amândouă sunt, în esență, simboluri ce-i declanșează poetului nu numai amintiri, ci mai ales meditații profund existențiale: Biserica-n ruină/ Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul 76. Biserica rămâne pentru totdeauna simbolul profund creștin, chiar și în starea degradată: Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul [...], iar poezia ei constă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care înconjoară biserica este bizară și de un strălucitor mister: Văzduhul scânteiază, câmpia are un luciu văl, iar lumea stă îmbrăcată în promoroacă 80. Crucile sunt unse cu var și pare că vin din alte vremuri, din pustii, lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar, iar țintirimul singur (s.n.) cu strâmbe cruci veghiază 81. Interiorul îi declanșează poetului meditații existențiale; pornind de la realitatea concretă Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ [...] Abia conture triste și umbre-au mai rămas 82 -, trecând prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Spre mijlocul poemului apare "certitudinea": O, nu-i umbra ei aceea este îngeru-i de pază217. Imaginile amintesc de umbra copilei moarte, iar verbul a părea deține accentul principal: Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină 218. În același poem, comparația ia locul părelnicului: Ești ca îngerul fidel/ Ce pe cel care iubește ar veghia-n eternitate 219. Finalul variantei de tinerețe (decembrie 1869) are forma cu mult mai plină și mai închegată: înger ești din paradis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sumarul antologiei "5000 ani de umor evreesc") tabletele lui Art Buchwald sunt umoristice și-atât? Am îndoieli. * O propunere: eternizarea memoriei cărților topite! După scurgerea a două secole, literații români ar avea șansa redescoperirii unei teme predilecte pe la 1800: poezia ruinelor. "O, ziduri întristate! O, monument slăvit!/ In ce mărime-naltă și voi ați strălucit / pe când un soare dulce și mult mai fericit / Își revărsa lumina pe-acest pământ robit" se tânguia Cârlova. Călinescu observa că "fiece poet din preajma lui 1800
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
întristate! O, monument slăvit!/ In ce mărime-naltă și voi ați strălucit / pe când un soare dulce și mult mai fericit / Își revărsa lumina pe-acest pământ robit" se tânguia Cârlova. Călinescu observa că "fiece poet din preajma lui 1800 își are ruina sa" în care vede "de cuvinte și idei izvor." Ca procedeu general, îngroșându-se tezist-romantic contrastul între micimea contemporaneității și magnificența vremurilor trecute, evocată prin mărturia depusă de "ale turnurilor umbre". Moda "ruinurilor" a răposat de mult; la mijlocul veacului trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Goga, Eminescu, Maiorescu, Stere, în perioada epurării bibliotecilor de "otrava" burgheză, dar și tot soiul de "Omagii", plus tone de afișe cu chipul lui "ceașcă" regulamentar cu ambele urechi la vedere. Aș îndrăzni să propun așezarea unei plăci memoriale pe ruinele fostei topitorii de "maculatură", cu un text care să amintească celor ce or să vină după noi că, acolo, au fost ucise și s-au preschimbat în mucava cărți fundamentale pentru cultura română. Unică șansă pentru "ruinurile" din noul val
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
proptită cu bârne pe dinăuntru, vreme de 18 ani? Probabil că nu. Deși țara era în plin război (1943), el aprobă construirea unui nou sediu pentru Conservatorul din București, argumentând: "Este o rușine că, până acum, Conservatorul a stat în ruină (...) Muzica înseamnă cultură superioară și rafinament sufletesc. O nație mare trebuie să se afirme și în acest domeniu." De altfel, tot în 1943, a semnat Decretul de înființare a Filarmonicii ieșene (în plin război!). Cu un an înainte (aug. 1942
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
discutate și difuzate de personalități ale lumii contemporane, pentru scoaterea deplină și definitivă a întregii Europe Centrale din situația arbitrară creată după cel de-al doilea război mondial, de sub influența și omnipotența defunctului imperiu sovietic sau a statelor născute pe ruinele sale, cum e cazul Ucrainei (care a preluat sub administrația sa teritorii locuite de polonezi, români, cehi, slovaci și unguri etc.), nu lipsesc nici ideile nostalgice, exagerările, caracterizările subiective cu privire la rolul și locul imperiului habsburgic, până în 1918. Mitul habsburgic pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
la prăbușirea imperiului și formarea statelor naționale, independente. Instabilitatea politică, mișcarea revizionistă care a modificat, în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, situația creată în 1918 nu s-a datorat incapacității statelor mici și mijlocii, create sau înregistrate pe ruinele imperiului habsburgic, de a-și rezolva singure problemele interne, ci intervenției marilor puteri, în principal a Germaniei și U.R.S.S., care s-au înțeles și au reîmpărțit zona Europei Centrale. CUPRINS Cuvânt înainte 5 Lupul 7 Turtă dulce 16 Lanțul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
trăgeau șuturi În dovleacul de căpățână, se ușurau pe masa mea și-n patul meu, abia de mai puteam respira de duhorile lor Înecăcioase. Aș fi vrut să ies și să fug, chiar asta făceam, alergam și mă rătăceam printre ruinele orașului meu subteran. Trăiam Într-adevăr Într-o subterană, undeva Într-un gând paralel eram perfect conștient de condiția și situația mea, Însă tot mi se părea că aștept pe cineva care să-mi spună dacă am Început să semăn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Început să semăn cu un gândac sau un șobolan, cu te miri ce lighioană iubitoare de Întuneric. Adevărul e că nu așteptam pe nimeni și nu venea nimeni. Trebuia Într-un târziu să ies eu și să ordonez la infinit ruinele, lanurile de blocuri și casele, așezările scurse ca o lavă Întărită și prăfuită peste marginile Platformei Industriale, străzile transformându-se În șosele și parcurile transformându-se În păduri, lacurile și grădinile și terenurile virane. Adevărul e că drumul meu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
asta dichisită este desigur a lui, eh, cu prietenii Îți faci treaba și ieși cu fața curată dinaintea părinților. Nu cu una din alea de teapa Tansei, care să-ți mănânce banii lu’ tata. Se uita cam strâmb Cezărică la ruina Buceagului, părând să se destrame și să se risipească În adierea Înserării. Probabil că se pricepea, deși nu era nevoie de cine știe ce pricepere ca să-ți dai seama. Bine că nu zicea nimic și nu-i venea la-ndemână să-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și pământ pe el, a fugit prin gaze și flăcări ca să scape din ghearele călăilor care-au căsăpit poporul. Da, au omorât poporul, cu gloanțe, cu gaze, cu tancuri și jeturi de apă și bastoane. Au lăsat În urma lor numai ruine și cadavre. Vor rămâne ei singuri, fără nici un popor, să Împărățească peste un țarc de Împuțiciune și un pustiu tot mai vast, unde se vor mânca unul pe altul până la ultimul. Nu va mai fi verdeață și răcoare, ci numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și se Îndeasă În mine. Poporul șușotește conspirativ: - Ce se-ntâmplă la Timișoara? - La Timișoara poporul s-a răsculat Împotriva dictatorului și l-a dat jos. La Timișoara sunt zeci de mii de morți și răniți. Tot orașul e o ruină. Îmi curm plânsul trăgând În piept cu nesaț mirosul lui de sudoare și varză. - A căzut Ceaușescu? Întrebă cu glas tremurat. - De bună seamă că a căzut, dacă noi i-am făcut vânt. Ce ai de mâncare, prietene? - Un nenorocit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ne va păzi Dumnezeu... poate ne va păzi...!”, ne rugam în gând, înălțându-ne ochii spre Cer, așteptând de acolo să vină mântuirea. Preț, de o oră a ținut moartea atotputernică... Gara de Nord fu transformată într-un morman de moloz și ruine... Peroanele au ajuns uriașe gropi și fiare îndoite, locomotive și vagoane sfârtecate, garnituri întregi de tren spulberate... Nici centrul orașului, n-a scăpat de dezastru. Au curs râuri de sânge nevinovat din vieți tinere, din vieți la apusul vieții, copii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
sfârtecate, garnituri întregi de tren spulberate... Nici centrul orașului, n-a scăpat de dezastru. Au curs râuri de sânge nevinovat din vieți tinere, din vieți la apusul vieții, copii morți, mame înnebunite de durere, alergând în neștire pe străzi în ruine... În urma ei, catastrofa a lăsat mii și mii de victime... Trenul cu refugiați a trecut de Videle într-o goană nebună. Era înfricoșător să fugi din calea morții... De peste Nistru și Prut veneau rușii, iar din văzduh, veneau anglo-americanii în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]