4,863 matches
-
mătase. O să râdeți, dar zvonurile astea sunt adevărate. Apăsând unde a apăsat Angelique, lucrând zona reflexului genital de pe suprafața plantară a călcâiului, l-a făcut pe bărbat să geamă cu fața în pernă. Înainte să-ți obosească mâinile, omul nechează, scăldat în sudoare, cu mătasea albastră a pijamalei lipită de spate și de pulpe. Când a tăcut, când nu-ți poți da seama nici dacă mai respiră, Angelique șoptește că e timpul s-o ștergem. Omul de la birou vă dă fiecăreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
am să vă arăt cum să dați afară ce-ați înghițit. Un stomac plin cu înghețată de piersici, o pungă de Halloween cu minibatoane de ciocolată, șase gogoși cu glazură, doi cheeseburgeri dubli. Chestiile obișnuite. Și uneori, spermă. Cu fața scăldată în licărele exercițiilor de aerobic, ambiția ei imediată e să reducă rezistența inițială a cumpărătorului. Cu un scop pe termen lung de-a deveni investiția pe termen lung a cuiva. Ca un bun durabil de consum. Camera verde O poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vreo membrană sau vreun mușchi pleznește înăuntru, și el simte valul de sânge cald lovindu-se de plămâni. De ficat și de inimă. Apoi simte fiorii reci ai șocului. Sudoarea îi năclăiește părul cărunt de pe piept. Și fața îi e scăldată în sudoare. Mâinile și picioarele îi tremură de frig. Primele semne ale comei. Nimeni n-o va crede pe doamna Clark, acum că e noul personaj negativ. Noua noastră supervulpiță diabolică, noua noastră torționară. Nu, punerea în scenă a acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să facă sex niciodată, în vecii vecilor. Cu cât treaba devenea mai grea, cu atât se așteptau să câștige mai mult. Cu cât îi dureau mai mult să se atingă pe pielea crăpată sau să se întindă pe salteaua rece, scăldată în sudoare, cu atât mai luminos trebuia să-și închipuie viitorul. Fețele îi dureau de la atâta zâmbit. Îi ardea pielea înroșită de mângâieri. Cu cât maratonul dura mai mult, cu atât recompensa trebuia să crească la proporții tot mai incredibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nici măcar că nu era nebună. Și totuși a învins. Exact asta fac oamenii: transformă obiectele în persoane, persoanele în obiecte. Înainte și înapoi. Cu aceeași măsură. Asta va găsi poliția dacă se apropie prea mult. Copiii mutilați. Morți cu toții. Animalele scăldate în sângele ei. Morți cu toții împreună. Dar până în clipa aceea, Cora are un rezervor plin cu benzină. Are o pungă de cocaină plină din camera probelor, care s-o țină trează. O pungă cu senviciuri. Câteva sticle de apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins. Picurând „frunze” de sticlă și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de praf ars al fiecărei piersici „coapte”, încă strălucind alb incandescent. Prea fierbinți ca să le atingi cu mâna goală, fără o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Ce credeți că i-a determinat pe mulți să scrie despre aceste lucruri pe care și eu le-am scris în felul în care le simt și le aplic. Simplu, nu mai interesează pe nimeni cum este de frumos la scăldat în nu știu ce pârâu de țară, cum scria Ion Creangă. Pe cine mai interesează cât sunt de frumoase frunzele primăvara, sau cât este de trist atunci când plouă și bate vântul, cum scria George Bacovia. Cine mai scrie acum despre sunetul dulceag
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul i se vlăguise de atâta tihneală, iar sufletul Îi era bântuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dacă o fi tot vis? Străluminarea de care‑și ferea ochii până n‑avea să iasă cu totul din grotă, legănat ca‑ntr‑o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, până la gât, amețindu‑l cu o blândă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce‑i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pârlite ale Îngerilor, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cântările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând În mareea cântărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trâmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plânsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care‑i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
uite‑n stânga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mântuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
CANTITĂȚI PERICULOASE. SE AVENTURĂ AFARĂ CU MULTĂ GRIJĂ ȘI SE AȘEZĂ PE UN COVOR DE IARBĂ GROASĂ, CENUȘIE LA CULOARE. BĂTEA UN VÎNTICEL, DAR DE JUR ÎMPREJUR ERA TĂCERE, ÎNTRERUPTĂ DOAR DE ZGOMOTUL VALURILOR PE PLAJA NISIPOASĂ DIN APROPIERE. Se scăldă în mare, iar apoi pe linia orizontului urmări coborîrea soarelui galben în apă. Noaptea se lăsă brusc și aduse cu ea o singurătate mai intensă decît cunoscuse vreodată în spațiul cosmic. În tot cursul nopții, marea se jelui pe plaja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Scăzută zării blândă e țara minerală. - Inel și munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat. Mințiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică - Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap: Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică, Rotundul, scund în palmă, duh simplu-n chip de nap. DIOPTRIE Înalt în orga prismei cântăresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele roșesc, Dar soarele pe muchii curs - de doliu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să te pierzi. UMBRA Ai biruit! O dungă-n miezul zilei, O mare de cenușe-n asfințit, În surda războire-ai biruit: Stăpână ești pe vânătul argilei! . . . . . . . . . . . . . . . . Demult, de când înflăcăratul cer Purta spre culmi diurna lui povară, La poala crestelor scăldate-n pară Tu încrustai un sumbru colier. Un promontor dințat sau în ogivă De pe atunci rupea cutezător Din pajiște. Dar sub al zilei zbor, Te spulberai, putere corosivă! Când însă către cuibul său aprins Pribeagul oaspe prinse să coboare Pe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a Menadei. "El, El aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii sale vieți... Mulțimi prinse-n vâltoarea efluviilor calde O, voi înfiorate noroade, la pămînt! Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia; Iar peste lutul umed și trupul vostru frânt, Enorm și furtunatec să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cu totul alt atribut. Evocarea eterului ne invită să regândim cuvântul "indolente", să-l înțelegem în accepțiunea lui etimologică: aceea de cruțat de durere. Versul dobândește astfel un sens moral și devine emoționant. Un ultim exemplu. Cităm: "O, ceruri infinite, scăldate în lumină, Cer limpede și-albastru al lumilor de sus." (tr. Al. Ciorănescu, Jean Moréas, Stanțe, București, 1945, p. 18) Grație nu știu cărui prestigiu - entuziasmul ochiului care se exaltă, cantitatea considerabilă de vocale care comentează vacuitatea tabloului, în sfârșit, limita circulară
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
eu recitam de unul singur strigam Isis stă tea lângă mine nu mai zicea nimic (atunci am știut că venise timpul să părăsesc coridorul și să mă îndrept spre mlaștini.) 103 IV Scara 1. Acum, când scriu, o ploaie îmi scaldă geamurile. Mi-e frig deși mă aflu la adăpost, ghemuit ca o maimuță tristă și bătrână, aici, în odaia mea, cu hârtiile astea în față. Poate ca să înlătur reveria umedă care mă bântuie, îmi revine în minte figura unui ramolit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vreunul dintre ei unde vine strada cutare sau mai știu eu ce, mi-ar răspunde, la sigur, și m-ar trata și cu o bomboană...“. În fața geamurilor unei braserii m-am oprit, apa din braserie era tot albastră, dar cei scăldați de ea ședeau pe canapele și pe scaune comode, capitonate cu pluș stacojiu, paharele și lingurițele sclipeau, mă uitam prin vitrine, frumoasele înotătoare nu se aflau acolo, în schimb la o masă, aproape de geam, se așezase un domn în vârstă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ochii deschiși, mi am amintit de o broscuță verde și lucioasă : o dată, mai demult, în mlaștini, la marginea apelor, ea se oprise lângă mine și mă privea supărător de fix. I-am spus cu binele : „Hai, du-te de te scaldă“. Ea nu s-a clintit, ținea cu tot dinadinsul să-și lipească de mine ventuzele reci ale ochilor. Atunci am luat un bețișor, un fir de trestie, ca s-o alung. N-aveam intenția s-o lovesc, i-am spus
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
întâlnește cu el și ar fi știut de acel sărut. Deși sărutul a fost nevinovat, totuși deja începu a-i da bătăi de cap. Ramona Plopeanu era o ființă atât de inocentă și de pură, precum un bococ de crin scăldat în roua dimineții, cu mult bun simț și blândețe, credincioasă, pentru nimic în lume n-ar fi supărat pe cineva, nici măcar cu privirea. Era mărunțică cu părul de culoarea mierii, purtându-l lung pe spate. Avea ochii de-un albastru
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
ai de gînd să-ți deschizi cadoul? Întrebă. Singurul meu răspuns fu ușa pe care am trîntit-o cînd am ieșit. Am coborît scările furios, simțind cum din ochi Îmi năvăleau lacrimi de mînie atunci cînd am ieșit În strada dezolată, scăldată În frig și În lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel. Purta același costum Întunecat și avea mîna dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se pune. Am pălit, Însă după cîteva clipe m-am pomenit zîmbind și Încuviințînd. — De unde rezultă că Tomás mă cunoaște mai bine decît mă cunosc eu Însumi. — Să nu te miri. Frate-meu știe prea bine În ce ape ne scăldăm cu toții. Ce se Întîmplă e că nu spune niciodată nimic. Dacă Însă Într-o bună zi are să i se năzare să deschidă gura, au să se prăbușească pereții. El te prețuiește mult, știi? Am ridicat din umeri, coborîndu-mi privirea. — Vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cale, ne iese în drum o cârciumă care pare mai de Doamne ajută. Nu știu de ce, dar pe loc m-a pălit gândul că asta-i cârciuma sfintei Mitropolii. Caut pe furiș spre bătrân, ca să văd în ce ape se scaldă și să-i spun ce mă frământă...Spre surprinderea mea, călugărul se oprește și, cu o mutră ghidușă, își mângâie barba. „Măi, să fie! Bătrânul știe sigur a cui e crâșma sau...” Nu apuc însă să-mi termin gândul, că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței spăimântate, I-am arătat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domnița blondă, în noaptea ideală, De sus, de la fereastră, ca-n vis ieși afară, Scăldată în sineală, ea rîse-n noaptea clară... O, cât a râs domnița în noaptea de sineală... * Vobiscum În cercul luminii comun și avar... Mă zguduie de mult un plâns intern; Și-acest fel ( de-a fi ) va fi etern Și de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
cu băutura! Mă fac băiat cuminte. Nu-și dădu nici o explicație, față de această decizie crucială, însă, acasă, în una din zile, era cât pe ce să fie găsit de Zoe cum se ținea de pereți și de caloriferul din toaletă, scăldat în nădușeli și în lacrimi, plângând pe tăcutelea și încercând să suporte suferințele-i atroce. Reuși să tragă clapa exceselor în săptămânile următoare, mâncând ponderat în timpul postului, abținându-se brav de la băuturile tari sau de la vinurile roșii, seci și taninoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]