4,326 matches
-
Simfonia nr. 2 a lui Gustav Mahler, cunoscută și sub numele de Simfonia învierii, a fost compusă între 1888-1894 și interpretată prima dată în 1895. În afară de Simfonia nr. 8, aceasta a fost cea mai celebră și de succes simfonie a lui Mahler din timpul vieții sale. A fost prima sa lucrare importantă care a stabilit viziunea sa asupra frumuseții vieții de apoi și învierii. În această lucrare la scară mare compozitorul a dezvoltat și mai mult creativitatea "sunetului de la
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
importantă care a stabilit viziunea sa asupra frumuseții vieții de apoi și învierii. În această lucrare la scară mare compozitorul a dezvoltat și mai mult creativitatea "sunetului de la distanță" și creând "o lume proprie", aspecte deja observate în prima sa simfonie. Simfonia are o durată cuprinsă între 80 și 90 de minute și este convențional clasificată ca fiind în Do minor. Mahler a finalizat ceea ce va deveni prima parte a simfoniei în 1888 sub forma unui poem simfonic intitulat "Totenfeier" ("Ritualuri
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
care a stabilit viziunea sa asupra frumuseții vieții de apoi și învierii. În această lucrare la scară mare compozitorul a dezvoltat și mai mult creativitatea "sunetului de la distanță" și creând "o lume proprie", aspecte deja observate în prima sa simfonie. Simfonia are o durată cuprinsă între 80 și 90 de minute și este convențional clasificată ca fiind în Do minor. Mahler a finalizat ceea ce va deveni prima parte a simfoniei în 1888 sub forma unui poem simfonic intitulat "Totenfeier" ("Ritualuri funerare
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
creând "o lume proprie", aspecte deja observate în prima sa simfonie. Simfonia are o durată cuprinsă între 80 și 90 de minute și este convențional clasificată ca fiind în Do minor. Mahler a finalizat ceea ce va deveni prima parte a simfoniei în 1888 sub forma unui poem simfonic intitulat "Totenfeier" ("Ritualuri funerare"). Tot din această perioadă datează și schițe ale celei de-a doua părți. Mahler s-a gândit timp de cinci ani dacă să transforme "Totenfeier" în prima parte a
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
1888 sub forma unui poem simfonic intitulat "Totenfeier" ("Ritualuri funerare"). Tot din această perioadă datează și schițe ale celei de-a doua părți. Mahler s-a gândit timp de cinci ani dacă să transforme "Totenfeier" în prima parte a unei simfonii, deși manuscrisul său o clasifică deja drept o simfonie. În 1893 a compus a doua și a treia parte. Finalul era problematic. Deși era conștient că va crea asemănări cu Simfonia nr. 9 a lui Beethoven - ambele simfonii utilizează un
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
funerare"). Tot din această perioadă datează și schițe ale celei de-a doua părți. Mahler s-a gândit timp de cinci ani dacă să transforme "Totenfeier" în prima parte a unei simfonii, deși manuscrisul său o clasifică deja drept o simfonie. În 1893 a compus a doua și a treia parte. Finalul era problematic. Deși era conștient că va crea asemănări cu Simfonia nr. 9 a lui Beethoven - ambele simfonii utilizează un cor ca elementul central al ultimei părți - Mahler știa
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
dacă să transforme "Totenfeier" în prima parte a unei simfonii, deși manuscrisul său o clasifică deja drept o simfonie. În 1893 a compus a doua și a treia parte. Finalul era problematic. Deși era conștient că va crea asemănări cu Simfonia nr. 9 a lui Beethoven - ambele simfonii utilizează un cor ca elementul central al ultimei părți - Mahler știa că dorește o ultimă parte vocală. Găsirea textului potrivit a fost un proces îndelungat și dificil. Când Mahler a acceptat postul său
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
a unei simfonii, deși manuscrisul său o clasifică deja drept o simfonie. În 1893 a compus a doua și a treia parte. Finalul era problematic. Deși era conștient că va crea asemănări cu Simfonia nr. 9 a lui Beethoven - ambele simfonii utilizează un cor ca elementul central al ultimei părți - Mahler știa că dorește o ultimă parte vocală. Găsirea textului potrivit a fost un proces îndelungat și dificil. Când Mahler a acceptat postul său de la Opera din Hamburg în 1891 a
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
Sprijinul său nu a fost diminuat de eșecul său de a aprecia sau înțelege "Totenfeier" după ce Mahler a interpretat-o la pian. Bülow i-a spus lui Mahler că "Totenfeier" ar face ca "Tristan și Isolda" să sune ca o simfonie de Haydn. După ce starea de sănătate a lui Bülow s-a înrăutățit Mahler l-a înlocuit. Moartea lui Bülow în 1894 l-a afectat puternic pe Mahler. La înmormântare Mahler a auzit o transpunere pe muzică a "Die Auferstehung" ("Învierea
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
care a lansat o a doua ediție în 1910. A treia ediție a fost publicată în 1952 iar a patra ediție în 1970, ambele de Universal Edition. În 1899 a fost publicat un aranjament pentru pian la patru mâini al simfoniei de către Bruno Walter. Simfonia este compusă pentru orchestră, cor mixt, doi soliști (soprană și contralto), orgă și un ansamblu de alămuri și percuție amplasat în afara scenei. Utilizarea de două gonguri, unul acut și unul grav, este neobișnuită; la sfârșitul ultimei
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
a doua ediție în 1910. A treia ediție a fost publicată în 1952 iar a patra ediție în 1970, ambele de Universal Edition. În 1899 a fost publicat un aranjament pentru pian la patru mâini al simfoniei de către Bruno Walter. Simfonia este compusă pentru orchestră, cor mixt, doi soliști (soprană și contralto), orgă și un ansamblu de alămuri și percuție amplasat în afara scenei. Utilizarea de două gonguri, unul acut și unul grav, este neobișnuită; la sfârșitul ultimei părți sunt lovite separat
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
și contralto), orgă și un ansamblu de alămuri și percuție amplasat în afara scenei. Utilizarea de două gonguri, unul acut și unul grav, este neobișnuită; la sfârșitul ultimei părți sunt lovite separat în alternanță. ""Cel mai mare contingent de coarde posibil"" Simfonia este alcătuită din cinci părți. Prima parte - compusă în Do minor - deși trece prin numeroase stări, se aseamănă cu un marș funebru. Structura formală a părții este de formă de sonată modificată. Expunerea este repetată în forme variate iar dezvoltarea
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
minor - deși trece prin numeroase stări, se aseamănă cu un marș funebru. Structura formală a părții este de formă de sonată modificată. Expunerea este repetată în forme variate iar dezvoltarea prezintă câteva idei care vor fi utilizate mai târziu în simfonie, inclusiv o temă bazată pe Dies Irae. Pe parcursul părții Mahler utilizează mai multe tonalități. Tema secundară, prezentată în Mi major, își începe a doua relatare în Do major, o gamă care nu mai este auzită până la recapitulare. Începutul recapitulării, paradoxal
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
Pe parcursul părții Mahler utilizează mai multe tonalități. Tema secundară, prezentată în Mi major, își începe a doua relatare în Do major, o gamă care nu mai este auzită până la recapitulare. Începutul recapitulării, paradoxal, este în gama originală Mi major. Scopul simfoniei, Mi bemol major, este prezentată pentru scurt timp după indicația cu numărul 17 cu o temă în trompete ce revine în final. După această parte Mahler cere în partitură o pauză de cinci minute înainte de partea a doua. Această pauză
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
pentru curajul de a nu respecta indicațiile sale. O modalitate practică de a respecta indicațiile lui Mahler este ca soliștii și corul să intre pe scenă după prima parte. Acest lucru creează o separare naturală între prima parte și restul simfoniei. A doua parte este un Ländler delicat în La bemol major cu două secțiuni contrastante de muzică ușor mai întunecată. Partea lentă este contrastantă cu cele două părți părți adiacente. Din punct de vedere structural, aceasta este una dintre cele
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
Urlicht", este un cântec "Wunderhorn" interpretat de o solistă alto care servește ca introducere pentru final. Cântecul, în Re bemol major, ilustrează dorința de eliberare față de greutățile lumești, trecând fără pauză către final. Finalul este cea mai lungă parte a simfoniei, având o durată de peste o jumătate de oră. Este divizată în două secțiuni mari, a doua începând cu intrarea corului și a cărei formă este dictată de textul acestei părți. Prima parte este instrumentală și foarte episodică, conținând o varietate
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
Recapitularea introducerii este din punct de vedere tonal și tematic o tranziție spre a doua parte mare, trecând de la Do diez minor spre paralela Re bemol major - dominanta tonalității Fa diez minor. Secțiunea corală începe în Sol bemol major iar simfonia se încheie în tonalitatea Mi bemol major. Textele din limba germană au fost traduse de Marius Tabacu, director general al Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca. Primele nouă versuri sunt preluate din "Die Auferstehung" de Friedrich Gottlieb Klopstock. Restul versurilor
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
Simfonia nr. 1 în Fa minor, Op. 10, a fost compusă de Dmitri Șostakovici în 1924-1925 și interpretată prima dată la Leningrad în interpretarea Orchestrei Filarmonice din Leningrad sub bagheta lui Nikolai Malko pe 12 mai 1926. Șostakovici a compus simfonia
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
Simfonia nr. 1 în Fa minor, Op. 10, a fost compusă de Dmitri Șostakovici în 1924-1925 și interpretată prima dată la Leningrad în interpretarea Orchestrei Filarmonice din Leningrad sub bagheta lui Nikolai Malko pe 12 mai 1926. Șostakovici a compus simfonia ca o lucrare de absolvire la Conservatorul din Petrograd, finalizând-o când avea 19 ani. Lucrarea este structurată în patru părți (ultimele două sunt interpretate fără pauză) și are o durată de circa 30 de minute. Simfonia este orchestrată pentru
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
Șostakovici a compus simfonia ca o lucrare de absolvire la Conservatorul din Petrograd, finalizând-o când avea 19 ani. Lucrarea este structurată în patru părți (ultimele două sunt interpretate fără pauză) și are o durată de circa 30 de minute. Simfonia este orchestrată pentru următoarea orchestră: Deși Șostakovici a compus această lucrare ca exercițiu de absolvire pentru clasa de compoziție a lui Maximilian Steinberg, o parte din material a fost compus mai devreme. Când mătușa compozitorului, Nadezhda Galli-Shohat, a audiat prima
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
La Fontaine a fabulei " Greierele și furnica" a lui Aesop și din "Mica sirenă" de Hans Christian Andersen. Prima paralelă a fost realizată între compozitorul de 19 ani și Alexandr Glazunov, el însuși un copil-minune care și-a avut prima simfonie interpretată în primă audiție la o vârstă și mai mică. Glazunov ar fi recunoscut în Șostakovici un ecou al sinelui său mai tânăr. Ca director al Conservatorului din Petrograd, Glazunov a urmărit progresul lui Șostakovici de la admiterea sa la vârsta
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
mică. Glazunov ar fi recunoscut în Șostakovici un ecou al sinelui său mai tânăr. Ca director al Conservatorului din Petrograd, Glazunov a urmărit progresul lui Șostakovici de la admiterea sa la vârsta de 13 ani. Tot el a aranjat și premiera simfoniei lui Șostakovici, care a avut loc la 44 de ani după premiera primei simfonii a lui Glazunov în aceeași sală. Simfonia a înregistrat un succes răsunător încă de la premieră și este considerată una dintre cele mai bune lucrări ale lui
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
Ca director al Conservatorului din Petrograd, Glazunov a urmărit progresul lui Șostakovici de la admiterea sa la vârsta de 13 ani. Tot el a aranjat și premiera simfoniei lui Șostakovici, care a avut loc la 44 de ani după premiera primei simfonii a lui Glazunov în aceeași sală. Simfonia a înregistrat un succes răsunător încă de la premieră și este considerată una dintre cele mai bune lucrări ale lui Șostakovici. Prezintă o combinație interesantă și caracteristică a vitalității pe de-o parte și
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
a urmărit progresul lui Șostakovici de la admiterea sa la vârsta de 13 ani. Tot el a aranjat și premiera simfoniei lui Șostakovici, care a avut loc la 44 de ani după premiera primei simfonii a lui Glazunov în aceeași sală. Simfonia a înregistrat un succes răsunător încă de la premieră și este considerată una dintre cele mai bune lucrări ale lui Șostakovici. Prezintă o combinație interesantă și caracteristică a vitalității pe de-o parte și a dramei și tragediei pe de altă
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
parte și a dramei și tragediei pe de altă parte. Într-un fel amintește de lucrările lui Igor Stravinski și Serghei Prokofiev, compozitori care l-au influențat puternic pe Șostakovici în această perioadă. Orchestrația transparentă și aproape camerală a primei simfonii este aproape în contrast cu orchestrațiile complexe și sofisticate întâlnite în simfoniile sale de mai târziu. Datorită atitudinii tradiționaliste a Conservatorului, Șostakovici a descoperit muzica lui Igor Stravinski abia în adolescență. Efectul acestei muzici a fost radical și instant iar influențele lui
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]