35,079 matches
-
De ce? Pentru că autoritățile spaniole le-au pus la capul patului de suferință documentele de rezidență în Spania. Acești amărâți pot rămâne acum liniștiți să culeagă roșii și căpșuni, nu îi mai poate sili nimeni să se întoarcă în mizeria fără speranță din România. Faptul că ar putea fi uciși aiurea pe meleaguri străine e puțin față de amintirea sărăciei și umilințelor de acasă. E mai bine în trenul morții decât să mănânci pești otrăviți adunați de pe Siret sau Olt. Nici unul nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
problemele din PSD. Și, dacă ar fi câștigat primăria Clujului, acum l-ar mai fi preocupat public Bacăul sau alte zone geografice? Iată de ce are dreptate Cozmâncă pomenind de „descentralizarea eșecului”. Rus vrea „descentralizare” prin centrifugarea rahatului din PSD, în speranța de a-l pulveriza - nu va reuși decât să împroaște tot partidul în ochi. „Descentralizarea Rus” e o proastă deghizare pentru deresponsabilizare. Contraexemplul perfect față de Rus este primarul PSD al Ploieștiului, Emil Calotă, care, în loc să-și digere mulțumit realegerea, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
tot noaptea, o nesfârșită noapte polară, ascunzând maldăre de scârnă înghețată. La Breban și virgulele put... Pe domnii critici Eugen Simion și Nicolae Manolescu îi voi citi, îi voi asculta și voi striga la domniile lor în continuare - nu pierd speranța că într-o zi vor ajunge să-și privească viața cu mijloacele criticii, nu ale ficțiunii. Mai rămâne o întrebare. După un sfert de oră de la începutul, ca să zic așa, ședinței, dl Gabriel Liiceanu s-a ridicat și a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
aici nu se poate pleca, spun ele în plin exod al celor de vârsta lor. Țara fetelor, pe care o contura Maria Banuș cu zeci de ani în urmă, nu arată astăzi foarte plăcut pentru mine, părintele. Dar poate că speranța stă tocmai în poezia adevărată care luminează intermitent acest deșert al prafului alb ca un girofar de Salvare. Ochiul și obrazultc "Ochiul [i obrazul" Habent sua fata libelli... Dar filmele? Poate timpul să facă dreptate și imaginii, nu numai cuvântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
mătreață și nici de păduchi, chestii de care aș reuși până la urmă să scap prin metode știute, nu-mi vine altceva în minte decât să încep să cotrobăi cu scrisul, să bâjbâi niște povești, să iau la scărmănat secrete, în speranța că, odată și odată, mâncărimea asta nesuferită se va lăsa dibuită și, după o demascare publică, va binevoi să dispară. E de datoria mea (habar n-am de ce e de datoria mea, dar n-am ce-i face; se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de oameni alunecând ușor prin apartamente sau chiar câte un petec întunecat de cer și că nu-mi rămăsese nimic altceva de făcut, dacă țineam cu tot dinadinsul să evadez, decât să mă rog acestei cruci ca o inimă, în speranța că dihania se va milostivi de mine și mă va lăsa, întocmai ca o fregată pe bebelușul Mircea, în orice port, fie el și agitat, al acestei lumi. Îmi mai aduc aminte că inima strălucea nebunește și că nici vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Uitați cum am Început asta, opera mea de căpătîi, lucrarea vieții mele : “Întotdeauna mi-am imaginat că povestea vieții mele, dacă și cînd...” Dumnezeule mare, “dacă și cînd” ! Înțelegeți, În mod sigur, la ce m-am referit. Nu există nici o speranță. Trebuie să tai tot. Aceasta este cea mai tristă poveste pe care-am auzit-o vreodată. Ca toate poveștile adevărate, nu se poate ști cu precizie unde Începe. Să cauți Începutul e ca și cum ai Încerca să descoperi izvorul unui fluviu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
descoperi izvorul unui fluviu. Dai la vîsle În susul apei luni de zile sub un soare arzător, printre zidurile verzi, mustind de apă, ale junglei, iar hărțile Îmbibate de umezeală ți se fac fărîmițe În mîini. Ești pe jumătate Înnebunit de speranțe deșarte, roiuri de insecte Înțepătoare și periculoase și feste ale memoriei și, la sfîrșit, nu reușești să ajungi decît - punctul final al Întregii tale căutări penibile - Într-un loc jilav din junglă ori, În cazul unei povești, la un cuvînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cazuri, atunci cînd nu mai exista nici un alt exemplar, a trebuit să aștept ani de zile ca să-mi acopăr lacunele. Nu sînt deloc mîndru de asta. Acum, tăbăcit și uluit de viață, mă gîndesc În urmă, la copilăria mea, În speranța că voi găsi acolo vreo confirmare cît de mică a valorii mele, vreun semn că, măcar pentru o vreme, am fost sortit să fiu ceva mai mult decît un diletant și un bufon, că am fost Înfrînt de o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
puternice față de alții” și o „Înclinație către desfrîu și apetit carnal”. În fine, ca să vedeți că pînă și un craniu e capabil de un pic de ironie, am la tîmple niște mici cute, binecunoscut rezultat al fluxului și al refluxului Speranței irepresibile. Uitîndu-mă peste marginile Balonului, am făcut o hartă exactă a dealurilor și a văilor de pe bostanul lui Norman. Întipărite pe el, limpede ca lumina zilei, erau semnele inteligenței, ale spiritualității, ale energiei mentale, ale seriozității, plus un delușor perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Închiderii, pradă reveriilor, În timp ce amurgul galben umplea Încet magazinul cu un soi de aer trist. Iubeam umbrele tot mai adînci și tristețea ce mă Învăluia. Însă, În seara cu pricina, am văzut imediat că În timp ce eu, tremurînd de teamă și speranță, stătusem băgat la cutie Între grinzi, Norman Îmi făcuse o vizită clandestină acasă. Fotolașul fusese dat Într-o parte și aproape distrus, iar lîngă el se afla o moviliță de mîncare ciudată. O grămăjoară de grăunțe cilindrice, verde neon. Miroseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe cele din spate drept degete mari. M-am agitat ca un dement, bătîndu-mă peste piept, apoi Încrucișîndu-mi picioarele, apoi făcîndu-mă cocoloș, ca un om căruia i-au luat foc hainele. N-avea nici un rost. Și totuși, situațiile disperate nasc speranțe disperate, așa că, după ce a fost cît p-aci să mor otrăvit de Shine, am revenit la ideea limbajului gestual. În momentul ăsta, m-am gîndit că ar fi de ajuns o simplă expresie rudimentară, ceva care să le spună oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
primise instrucțiuni? Oare de la spiritele cu care era În legătură? Dar În cazul acesta, de ce-l alesese tocmai pe el ca să cîștige cozonacul? Sau era, poate, doar o presupunere a ei? Poate că indica fiecărui mușteriu o altă greutate, În speranța că va primi de la cîștigător măcar o felie de cozonac, Își spuse el, zîmbind În Întuneric. Cozonacii, cei Într-adevăr buni, ajunseseră o raritate... — Acum poți pleca, zise doamna Bellairs. — Mulțumesc foarte mult. Arthur Rowe Își spuse n-avea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu viața lui, atunci poate că s-ar fi simțit liber și-ar fi plecat să lucreze la o fabrică din Împrejurimile Trunpingtonului. După fiecare bombardament aerian, obișnuia să hoinărească pe străzi și să-și noteze cu un fel de speranță prăvăliile sau restaurantele distruse - ca un deținut care taie, una cîte una, gratiile celulei. Doamna Purvis aduse Înapoi cozonacul, Într-o cutie de tablă pentru biscuiți. Trei funți și jumătate?! rosti ea cu dispreț În glas. Abia dacă are trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
gura. Și-apoi, ce-ar fi putut spune el, un străin, domnișoarei Pantil, domnului Newey sau domnului Maude, pentru a-i convinge că, de fapt, Cost fusese asasinat de unul dintre prietenii lor? Aruncă o privire piezișă spre Cost, cu speranța să-l vadă ridicîndu-se, spre a le spune, rîzÎnd: „A fost una din experiențele mele.“ Dar Cost părea mort cu adevărat. GÎndul că fusese asasinat de unul dintre cei prezenți i se păru lui Rowe fantastic - mai fantastic decît bănuiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un orășel distrus de cutremur. Cartierul Clapham suferise pagube foarte mari de pe urma bombardamentelor inamice. Londra Încetase să mai fie de fapt un oraș: devenise o adunătură de orășele. Oamenii se duceau În cartierele Hampstead sau St. John’s Wood, În speranța unui weekend liniștit. Dacă locuiai În Holborn, n-aveai timp Între două alarme aeriene să te duci În vizită la vreun prieten din Kensington. În aceste condiții, oamenii căpătaseră anumite trăsături caracteristice. Bunăoară, locuitorii din Clapham, cartier bombardat mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
simtă și mai singur. Pe vremuri avusese cîțiva prieteni - nu prea mulți, pentru că nu era un tip prea sociabil, dar poate tocmai de aceea se legase foarte strîns de ei. În școală se Împrietenise cu doi colegi: Își puneau laolaltă speranțele, biscuiții, ambițiile nenumărate. Dar acum nu-și mai amintea nici numele, nici chipurile lor. Într-o bună zi fusese acostat În Piccadilly Circus de un individ cărunt, Îmbrăcat cam fistichiu - cu o haină la două rînduri și cu o floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de isterie ale celor doi jucători, atitudinea maiorului obsedat de trădare sau accesele de plîns ale unuia ca Davis - toate aceste simptome, la fel ca și violența, vădeau boala. Pacienții Îi cedaseră, sub semnătură, doctorului Forester propria lor libertate, În speranța că vor scăpa de „mai rău“. Dar În cazul cînd acest „mai rău“ se producea, „Pavilionul special“ era pregătit pentru a-i primi: nu era nevoie să fie transportați la un ospiciu. Numai Digby nu se simțea apăsat de umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
acela de la furnizori - nu, nu mai putem. (Privirea lui o Întîlni din nou pe aceea a lui Rowe și se plimbă, cu mîna unui orb, peste contururile feței sale). În ce mă privește, urmă domnul Ford, nu mai am nici o speranță. Absolut nici una. Și punînd la loc receptorul, făcu cîțiva pași pe lîngă tejghea. — Domnule Bridges, spuse el apucînd o pereche de foarfeci, poți să mi le lași puțin? — Desigur, domnule Ford. Domnul Ford trecu În tăcere pe lîngă Rowe, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
genunchi. Murise ca un legionar roman. „De data asta, Își spuse Rowe În sinea lui, l-am omorît cu adevărat“. Și parcă-l auzi din nou spunînd la telefon: „În ceea ce mă privește, urmă domnul Ford, nu mai am nici o speranță. Absolut nici una.“ CAPITOLUL II CURĂȚENIA „Mai bine te-ai preda!“ Micul duce 1 Doamna Bellairs avea să se arate mai puțin demnă. De la croitorie plecară numaidecît spre Campend Hill, lăsîndu-l pe Davis să-și plîngă melonul stricat. Domnul Prentice părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dădu doamnei Bellairs cîțiva pumni În spate: — Tușește tare, cucoană! O să-ți treacă! — Nu l-am văzut În viața mea pe omul ăsta, gemu doamna Bellairs. — Bine, dar i-ai ghicit, nu-ți amintești? zise domnul Prentice. O rază de speranță se aprinse În ochii congestionați ai bătrînei. — Ghicesc și eu acolo, un pic, și vă legați de mine!... Fac și eu cîte un bine oamenilor. — Lasă-lasă, știm noi, spuse domnul Prentice. — Și-apoi, nu ghicesc niciodată viitorul. — O, de-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și vă legați de mine!... Fac și eu cîte un bine oamenilor. — Lasă-lasă, știm noi, spuse domnul Prentice. — Și-apoi, nu ghicesc niciodată viitorul. — O, de-am putea prevedea viitorul!... — Ghicesc doar caracterul... — Și greutatea cozonacilor, completă domnul Prentice, spulberîndu-i speranța aia abia Înfiripată: acum nu mai avea nici un rost să tacă. Dar micile ședințe de spiritism? urmă el, amuzat ca de-o glumă pe care-o știau numai ei doi. — Le organizăm În scopuri științifice, bîigui doamna Bellairs. — Micul vostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe clientul domnului Cost; și apoi, nu era exclus ca acesta să fi avut o convorbire telefonică autentică. Ba nu! Nu era verosimil: parcă auzea cuvintele rostite cu atîta stoicism de către croitor: „În ceea ce mă privește, nu mai am nici o speranță, absolut nici una!“ Da, accentul căzuse pe primele cuvinte: În ceea ce mă privește, ceea ce Însemna că pentru el, numai pentru el, bătălia se terminase. Mai mult decît atît nu cutezase să spună, dar era destul de clar. Rowe vîrÎ mai departe fise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din adăpost. Și, deodată, a căzut o mină sau așa ceva - da, cred că era o mină - și a distrus trei case, de-a rămas o gaură enormă. Azi-dimineață, Minny n-a dat nici un semn de viață. David nu-și pierduse speranța, dar eu am presimțit totul, dragul meu Ernest, din clipa cînd am auzit-o ce trist mieuna, sărăcuța... Era o poveste palpitantă, dar Rowe n-avea vreme de pierdut, așa că Închise telefonul. În cabină era o căldură insuportabilă. Rowe consumase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
oamenii aceia. — Ți-am aflat adresa după numărul de telefon pe care l-a format Cost - ți-a telefonat cu o clipă Înainte de a-și tăia beregata. — E groaznic! Nici nu știam că erai acolo. — Spunea: „Nu mai am nici o speranță... În ceea ce mă ce privește, nu mai am nici o speranță“... Stăteau amîndoi În vestibulul acela strîmt și urît, ca și cum n-ar fi avut rost să intre Înăuntru. Era mai degrabă o despărțire decît o Întîlnire - și chiar și ca despărțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]