11,293 matches
-
punere în comun este o contradicție în termeni. Efortul ulterior acestei premise de minim va fi pentru Aristotel de a delimita domeniul politicului încă o dată și de ceea ce pare a fi palierul maximal al punerii în comun. El se va strădui constant să arate că a pune toate lucrurile în comun nu reprezintă forma supremă de excelență politică a unei comunități, ci, dimpotrivă, unificarea totală iese și ea în afara politicului, deoarece distruge cetatea: tocmai în acest punct, Aristotel inițiază critica sa
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
urmeze fără greș modelul. „Or, Dumnezeu este măsura dreaptă a tuturor lucrurilor, mai bine decât un om, după cum se zice, oricare ar fi el. Prin urmare, nu este alt chip de a ne face plăcuți lui Dumnezeu, decât a ne strădui din toate puterile în a ne asemăna cu el”. Omul nu poate spera o prestație de valoarea și calitatea celei divine. În Legile, Platon introduce chiar o distincție între două tipuri de egalitate: o egalitate la îndemâna omului (privitoare la număr
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
adulții în situații similare cu cele în care se află în labirint, cât și în fața unei probleme cotidiene, se constată că omul repetă mult mai puțin erorile, apoi că alta este orientarea sa principală în fața unei probleme: el nu se străduiește prea mult să găsească singur soluția, ci caută să utilizeze unelte și procedee cunoscute deja ca adecvate situației respective. De exemplu, un copil de 12 ani, vrând să-și construiască o colibă, nu face încercări numeroase, el încearcă să folosească
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
devină specialiști într-un anume subiect părăsesc la un moment dat grupurile lor și se reunesc pentru a dezbate subiectul respectiv și a stabili modalitățile de a transmite informațiile celorlalți membri ai grupului lor. Întorși în sânul grupului, ei se străduiesc să-i învețe pe ceilalți, reținând la rândul lor cunoștințele pe care le transmit colegii lor, experți în alte sub-teme. În final, fiecăruia i se pun întrebări din întregul material. Esențială pentru acestă modalitate de structurare a travaliului clasei este
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
de cunoștințe, alții sunt cu precădere preocupați de a forma. Geissler sintetizează astfel contradicțiile îndeplinirii rolului de profesor: • informatorul transmite, păstrând distanța rece impusă de știință; • partenerul sfătuiește, apelează, admonestează, îndrumă, frânează; • modelul stabilește și oferă cerințe morale; • examinatorul se străduiește să fie obiectiv și imparțial; • educatorul e preocupat îndeosebi de om, de „educat” ca partener în relația comună. El transmite valori-orientări de viață. • specialistul se axează pe predare și instruire unitară. Avem a face deci cu o tensiune intra-roluri
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
de a menține o identitate profesională pozitivă. Prin atribuirile lor, profesorii își asumă responsabilitatea pentru succesele elevilor (ei sunt cei care au știut să-i motiveze) și așează această responsabilitate pe umerii elevilor în caz de eșec (profesorul s-a străduit să-i stimuleze, dar ei n-au acceptat să depună eforturi susținute). Multe studii atestă această strategie de protejare a stimei de sine, demonstrând, de pildă, că profesorii foarte ambițioși explică într-o mai mare măsură decât ceilalți performanțele elevilor
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
deficiență, cu atât mai mult aceștia vor simți nevoia satisfacerii acelora de dezvoltare. Cu toate acestea, trebuințele de deficiență depind nu numai de educator, ci și de mediul familial în care trăiește elevul. De aceea, oricât de mult se va strădui educatorul să le satisfacă, tot timpul vor exista elevi ce nu vor ajunge să-și satisfacă trebuințele de dezvoltare. Teoria motivațională a lui Maslow explică și alte lucruri interesante. Este cunoscut faptul că unii oameni, puși în situația de a
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
răsplată exterioară, și executantul trebuie să dea randament maxim. Prin urmare, munca nu oferă ocazii de exersare deliberată, deoarece aspectele problematice ale tehnicii nu pot fi izolate și repetate. De fapt, este de presupus că în această situație persoanele se străduiesc din răsputeri să evite problemele legate de tehnică. După părerea lui Ericsson, nu există, în fond, nici o limită a nivelului de funcționare la care poate ajunge o persoană în cazul oricărei tehnici (Ericsson et al., 1993; vezi și Bloom, 1985
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
adenină cu adenină, timină cu timină etc. S-ar putea ca motivul interesului arătat de Watson acestei posibilități să fie faptul că avusese de-a face cu acest tip de structuri în perioada studiilor postuniversitare (Olby, 1974). Watson s-a străduit multă vreme să aplice schema „cine se aseamănă se adună” până să renunțe la ea și să descopere perechile corecte, eminamente pe calea eliminărilor succesive (Watson, 1968). Din acest exemplu reies mai multe aspecte importante. În primul rând, a existat
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
pot fi complet diferite din cauza efectelor exersării (Ericsson, 1996; Ericsson și Faivre, 1988; Ericsson, Krampe și Tesch-Römer, 1993). Conform acestei concepții, înalta calificare de orice fel, inclusiv cea creativă, apare ca rezultat al exersării deliberate, efectuată de cei care se străduiesc să-și îmbunătățească rezultatele. Prin urmare, înalta calificare creativă nu este, de fapt, o aptitudine, ci un rezultat al exersării deliberate într-un anumit domeniu și, mai ales, în desfășurarea unei activități creative într-un anumit domeniu. Într-adevăr, numeroși
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
reprezenta, în sine, un pas important către creșterea creativității. Aceasta poate fi foarte important, pentru persoanele înzestrate, care au, probabil, talente în mai multe domenii diferite și, de asemenea, un înalt nivel al gândirii creative. Aceste persoane trebuie să se străduiască - iar mentorii lor trebuie să le sprijine în această direcție - să descopere ce anume le interesează cel mai mult. În acele zone de maximă pasiune sunt cele mai mari șanse ca creativitatea lor să se manifeste la cel mai înalt
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
aspectele gândirii și exprimării culturale au fost unificate în ceea ce putem numi domeniul religios. Artele plastice, muzica, dansul, literatura, protofilosofia și protoștiința au făcut parte dintr-un amalgam de credințe și ritualuri legate de supranatural. În prezent, fiecare domeniu se străduiește să devină independent de celelalte, să-și stabilească propriile reguli și sfera legitimă de autoritate. Culturile în care domeniile separate sunt legate între ele în mod evident - și acestea sunt, de obicei, cele mai simple - se vor împotrivi apariției noutăților
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
și a numărului mare de persoane creative, societatea chineză considera că folosirea prafului de pușcă pentru arme și a caracterelor mobile pentru tipărirea cărților nu sunt idei bune. Desigur, se poate să fi avut dreptate; totuși, în prezent China se străduiește să prindă din urmă cât mai repede ideile noi pe care le-a refuzat reverențios în trecut. Societățile de rentieri, în care clasele conducătoare trăiesc din profiturile arendării pământurilor, pensii sau investiții stabile, au fost, din punct de vedere istoric
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
au găsit simpatizanți și printre promotorii sud-americani ai reformelor sociale și din domeniul sănătății publice, În special În Argentina. În aceste condiții, nu este surprinzător faptul că, după 1918, responsabilii pentru reformele sociale din statele nou-create din Europa de Est, care se străduiau să devină națiuni „europene”, s-au arătat interesați de această presupusă teorie științifică și mișcare socială avangardistă. Societăți de eugenie s-au Înființat peste tot, În Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia și, nu În cele din urmă, România. Întârzierea cu care
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
a programelor cu o dimensiune mai accentuat profilactică 39. Chiar dacă autorii articolului nu făceau nici o referință la lucrările lui Moldovan despre legislația și programele din domeniul sănătății publice, recomandările lor rezonau cu interesele și soluțiile pe care medicul transilvănean se străduise să le promoveze timp de mai mult de un deceniu. Controlul reproducerii: alegerile conjugaletc "Controlul reproducerii \: alegerile conjugale" Măsurile eugenice care aveau ca scop controlul sănătății publice nu s-au limitat la programe de prevenire a recurenței epidemiilor, a răspândirii
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
aparținând unei elite, fie la nivelul societății luate în ansamblu, fie, dimpotrivă, într-un domeniu particular de activitate. Rezultă o mare varietate de perspective teoretice și de orientări metodologice ale căror detalii trebuie să le limpezim. Este ceea ce ne vom strădui să facem în cuprinsul acestei cărți, sprijinindu-ne mai ales pe lucrările de sinteză ale lui Giovanni Busino (1988 și 1992), căruia i se datorează și ediția de opere complete ale lui Vilfredo Pareto. Problema majoră care a făcut obiectul
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
vieții oamenilor ce trăiesc în societate” (Busino, 1992, p. 7) și pledoaria antidemocratică. Bineînțeles, așa cum a fost adesea cazul în sociologie, afirmarea unui punct de vedere cu tentă ideologică a fost punctul de plecare al unor studii care s-au străduit să depășească prejudecățile doctrinare. Dar nu-i mai puțin adevărat că privirea sceptică aruncată astfel asupra societății nu putea decât să-i șocheze pe unii gânditori adepți ai idealurilor democratice ale participării populare. Așa cum remarca Raymond Aron în prefața la
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
mult de la ei înșiși acumulând în mod voluntar îndatoriri peste dificultăți și cei care nu numai că nu cer nimic special de la ei înșiși, dar, întrucât viața nu este pentru ei în fiece clipă decât ceea ce este deja, nu se străduiesc să ajungă la nici o perfecțiune și se lasă antrenați ca niște geamanduri în derivă (ibidem, p. 6). Dihotomia ideal/tipic astfel prezentată corespunde viziunii tocquevilliene a îmburghezirii generalizate a societății și a preponderenței etosului prozaic al claselor mijlocii. Pe această
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
căror activități contribuie la echilibrul ansamblului, dar acesta nu este asigurat decât într-un climat de competiție permanentă. Elitele culturale își vor utiliza, în anumite cazuri, autoritatea morală pentru a interveni pe terenul propriu al elitelor politice. Acestea se vor strădui să impună comportamentului elitelor economice anumite reguli, care vor pleda însă pentru cea mai mare libertate de manevră posibilă, în timp ce elitele juridice vor încerca să stabilească și să impună respectarea normelor de aplicare generală. Așadar, ceea ce menține o situație de
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
pe efectele perverse ce pot rezulta din refuzul de a selecta niște elite, prin risipa de energie, motivându-se deficitul de competențe și ineficacitatea în acțiune. Alături de astfel de luări de poziție cu caracter normativ, găsim și analize care se străduie, fără să reușească întotdeauna, să rămână pe terenul neutralității axiologice. Aceste puncte de vedere teoretice pot fi grosso modo împărțite în două categorii. Mai întâi, orientarea ce privilegiază caracteristicile personale ale membrilor elitei sau ale candidaților la accederea la elită
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
de dezvoltare a organizațiilor, oricare ar fi ele. De asemenea, Lipset observă că eforturile pentru reducerea controlului oligarhic al organizațiilor prin proceduri formale au eșuat în general (Lipset, et. al., 1956, p. 6). Totuși, contrar majorității cercetătorilor care s-au străduit să repereze tendințele spre oligarhie în contextele organizaționale cele mai diverse, Lipset s-a hotărât să analizeze un caz ce părea să scape tendinței generale. Este ceea ce el însuși califică drept deviant case method („metoda cazului deviant; vezi ibidem, p.
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
liderilor prin referendum a fost stabilită în 1896 și, astfel, a rezultat o organizație sindicală sigură de ea însăși și foarte dezinvoltă în relațiile ei cu conducerile întreprinderilor (ibidem, pp. 440-448). Dincolo de factorii contingenți, Lipset și echipa lui s-au străduit să prezinte într-o formă generalizabilă factorii ce pot neutraliza tendințele spre oligarhie. Aceștia sunt în număr de patru. Mai întâi, trebuie ca secțiunile locale să beneficieze de o largă autonomie, astfel încât să neutralizeze efectele datorate pur și simplu creșterii
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
social-democrate. Chiar dacă nu suntem întotdeauna de acord în privința jocului exact al variabilelor care declanșează acest proces, putem atribui totuși oligarhizării un caracter predictor extrem de puternic, cu condiția să ne situăm la un nivel de generalitate adecvat și să nu ne străduim să prezicem o secvență sau alta în întreaga ei singularitate. Procesul de oligarhizare luat în totalitate se potrivește, de altfel, destul de bine cu o abordare de tip individualist. Teoreticienii elitelor după Raymond Aron Teoreticienii moderni ai elitelor sau ai oligarhiilor
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
consensuale. În Occident, membrii „clasei politice” sunt, înainte de toate, oameni de partid, iar aceștia sunt mult mai sensibili față de diferențele ideologice decât alegătorul obișnuit. Asta nu-i împiedică pe membrii elitei, atunci când societățile sunt divizate în tabere antagoniste, să se străduiască să găsească soluții de compromis acceptabile pentru părțile aflate în litigiu. În acest caz, asistăm la un proces de coalescență sau de fuziune a diferitelor segmente ale elitei conducătoare. Mult timp divizate de la vârful până la baza piramidei sociale în familii
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
elitelor. Este adevărat că democrația definită ca „guvernare a poporului, pentru popor și prin popor”, după formula președintelui Lincoln în Declarația de la Gettysburg, lasă puțin loc unei eventuale elite. Dar mai mulți autori - mai ales Joseph Schumpeter (1883-1950) - s-au străduit să facă deosebirea între democrația ca ideal și cea ca realitate instituțională. Joseph Aloïs Schumpeter (1883, Třešt, Moravia 1950, Salisbury, Connecticut) Economist și sociolog austriac. După studiile la Universitatea din Viena, devine pentru scurt timp ministru de finanțe al tinerei
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]