5,950 matches
-
răsuna vocea paracliserului ce începu să bată clopotul mare, în timp ce, printre atâtea flăcări ce luminau de pretutindeni, ceasul lui de pământ arăta toate orele deodată. Era atâta lumină, încât flăcăruia căpețelului de lumânare prisosea. Cu mâinile îmbrobonite de ceară, fetița suflă în lumânare. Era semnul că povestea luase sfârșit. Cerul se tulburase deasupra orașului. Mirosea a zăpadă, deși abia era început de octombrie. Vântul aducea mirosul ninsorilor de la răsărit. Crengile desfrunzite ale castanilor luceau de bruma care nu mai apuca să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de melancolie cunoscut direct numai lui Hergot, dacă nu cumva sub aceste vorbe abstracte nu se ascundea vreo agitație neobișnuită, ceartă în casă, probleme grave. Într-adevăr, când i se întîmpla o enormitate, Hergot nu putea să se exprime suficient. Sufla ceva mai precipitat, mișca mâinile ca și cum ar fi voit să reclame și sta la îndoială, tremura din buze și atâta tot. Pe urmă îl vedeai prin curte vorbind singur, spunând în gol ceea ce avusese de gând să spuie altora. Așadar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi văzuți, coborând scările vertiginos și luînd-o la goană pe stradă, atât cât permiteau forțele lor fizice. Ioanide nu-i văzu, deoarece ferestrele deschise dădeau spre curte, iar fugarii o luaseră în direcție opusă. În apropierea casei doamnei Valsamaky-Farfara, Hagienuș, suflând greu, se opri. - Nu mai pot, domnule Suflețel, am obosit! Eu rămân aici. - Ai văzut? deschise gura abia acum celălalt, Ioanide eposedat de Eros, strivește, mușcă. Centaurul în cavalcadă. Suflețel, plin de întîmplarea neașteptată, plecă în grabă spre casă, mânuind
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ocupăm de chestie. Fapt este că vându cavoul prin madam Valsamaky-Farfara pe preț ceva mai bun decât cel oferit de amatorul propus de Petrișor. Se pare că Saferian nu fu străin de această tranzacție, deși, conform moralei sale comericale, nu suflă nimănui nici un cuvânt, cu atât mai puțin lui Hagienuș. Încasîndu-și banii, orientalistul se găsi în fața unei noi probleme serioase: unde să ducă sicriul? Cavoul "mătușii", de care vorbeau copiii, era încuiat și cheia se afla în mâinile Florichii. Hagienuș încercă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pană la un punct, sau, mai exact, nu l-ar fi scuzat, dar ar fi explicat un efect identic produs asupra a doi bărbați de o femeie frumoasă. Însă Pomponescu era convins că Ioanide făcuse asta ostentativ, spre a-i "sufla" pe Indolenta, spre a-l face ridicol. După infama farsă, neavând nici o înclinație pentru Ioana, o lăsase. Când acest raționament se înfipse în mintea lui Pomponescu, acesta începu a întrevedea posibilitatea de a relua raporturile cu Ioana. Ar fi putut
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
priviri rătăcite. Îmbrăcat cum era, cu căciula pe cap, se așeză pe o margine de scaun, lăsând capul în jos ca un copil vinovat. - Ce e cu tine, Hergot? Ce-i echipajul ăsta? (De observatcă Hergot nu concediase sania.) Doctorul suflă greu: - Domnișoara Pica a plecat de la noi. - Cum așa, tresări Ioanide, de cînd? - De alaltăieri seară! - De ce nu mi-ați spus îndată? - N-am știut unde s-a dus, am crezut că s-a întors aici.Acum Tudorel zice că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dinadinsul într-o manevră malignă a arhitectului, spre a-l diminua. Era imposibil ca Ioanide să nu fie complice cu Tudorel. Un infam ambițios, lucrând pe două fronturi. Îl amenința acum cu sancțiuni, spre a-l intimida și a-i sufla ministerul. (Exact în acest moment, Ioanide, cu câinele Ștolț pe birou, studia, pe fotografii, mormintele de pe Via Appia, în căutarea unei idei de monument pentru Pica. Nu mai urmărea iarăși întîmplările politice și nu știa unde se află Memel.) - Dacă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la pronunțarea numelui arhitectului. Instinctele sale și mai ales ale doamnei Pomponescu-consoartă dibuiseră o cale justă. Ioanide făcuse adesea constatarea că proverbul "nu iese fum până nu faci foc" constituie o afirmație sociologicește neîntemeiată. Se poate fabrica fum din nimic, suflând cu putere. Într-o zi, în tramvai, Ioanide asistă la un incident caracteristic. Un borfaș vârâse mâna în buzunarul unui călător și-i trăsese afară portofelul. Vigilent, călătorul apucase mâna hoțului, smucindu-și obiectul și strigând la conductor să oprească
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tîrîndu-și pașii, se așezase pe un scaun în marginea sălii, neputîndu-se urca pe tribună. Publicul din sală, necunoscând decât portretul din tinereța autorului, expus sus, ignora pe bătrânul de pe scaun, și când acesta începu să tușească zgomotos și să-și sufle nasul cu o lipsă senilă de discreție, glasuri sîsîiră: - Sst! Liniște! La ieșirea lui Pomponescu, care vorbise foarte elogios despre sărbătorit (îi plăceau aceste gesturi publice de G. Călinescu generozitate), bătrânul, voind să se apropie de el, fu împiedicat de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sub acoperiș, constituind astfel un perete translucid al scării de piatră și al vestibulului ce ducea la salonul de sus. Vitraliul reprezenta în toată înălțimea lui o fată în profil și în gest hieratic, alergând parcă în vijelie cu părul suflat de vânt. Asta era Pica. Ioanide plănuise vitraliul pentru biserică, însă de când Cioarec devenise sfântul oficial acolo, renunțase la ideea primă. Acum se poate înțelege substratul mondenității lui Ioanide și a Elvirei. De fapt, ei dădeau recepții în memoria Pichii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
footnote>. Eusebiu de Cezareea în Istoria bisericească, ne amintește și de fericitul Potin, căruia îi fusese încredințată păstorirea episcopiei de Lyon, fiind atunci în vârstă de peste 90 de ani și foarte slăbit cu trupul, încât din cauza slăbiciunii trupești abia mai sufla, întărindu-se prin râvna duhului de dorința pentru mucenicie, a fost târât și el la tribunal. „Trupul lui era cu totul dărâmat de bătrânețe și de boală , în schimb sufletul îi era încă atât de vioi, încât și prin el
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
există și atunci când socotim că au dispărut. Sensul real pe care l-ai realizat și sensul renumelui pe care-l acreditează zvonul par asemănătoare, dar trebuie să luăm seama și să nu le confundăm. Zvonul este un flaut în care suflă bă-nuielile, invidiile, conjuncturile. Este un instrument atât de simplu, încât monstrul întărâtat cu nenumărate capete, discordanța și nehotărâta gloată pot să-l mânuiască cu ușurință (Henric al IVlea). Bârfa nu este departe de zvon. Ea asigură o eficiență în spiritul
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
o șansă celor ce nu sânt de a deveni. Iar pentru a reveni la suferință: când suprimi suferința, așa cum face medicul de pildă, readuci la gradul zero, pui pe linia de plutire, nu faci însă să plutească. Spiritul în schimb suflă în pânzele omului. Îmi plăcea să râd de Burghele, spunîndu-i că meseria lor e de tipul "pun coadă la topor"; se rupe coada toporului și o pun la loc. Ai făcut o piatră la rinichi? Te operez și te repun
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Noica nu face decât să scoată limba. Noica nu e de căutat la Păltiniș și nici în jurnale păltinișene, ci în efortul de a fi gândit "golul de ființă", "devenința", "holomerul", "arheul", "cercul metafizic" etc, etc. Despre astea Cărtărescu nu suflă un cuvânt, pentru că "din afară" accesibile nu sânt decât bascul și ghetrele lui Noica, adică anecdotica și, în cel mai bun caz, un anumit patos existențial grefat pe o bucată de istorie și povestea unei Castalii românești. Greșeala asta au
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
până atunci nu-mi pomenise nimic despre interesul pe care l-ar fi avut pentru studiul religiilor. Așa încît, în prima clipă am avut senzația că sânt confruntat cu un fenomen de travesti cultural. Intrase pe "teritoriul scrisului" fără să sufle o vorbă. Și o făcea cu un subînțeles deconcertant, ca și când paginile din Secolul 20 erau rezultatul firesc al unei preocupări a cărei istorie era de-acum bine conturată. Când cineva începe "să scrie", adică atunci când compune un text și devine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Pe afișul din oraș care anunța manifestarea și pe care sânt menționați participanții ― Majestatea Sa Regele..., Majestatea Sa Regina..., Alteța Sa Regală Principesa..., Alteța Sa Principele..., lista se încheie sec ― stingher și pompos în același timp ― cu numele meu gol-goluț. "Felicitări!, îmi suflă seara la ureche Mircea Mihăieș. Cea mai tare operație de publicitate din ultimii ani! Un nume fără titlu alături de regi, regine, principese și principi! Cum de v-a venit ideea? Genial!" Mi-aduc aminte de o întîmplare cu Noica în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Irinel (trecuse de 50 de ani), marcat de exoftalmie, cu nasul coroiat, cu sprâncenele desenate și fardat în alb era acela al unei măști japoneze. Corpul avea o gracilitate nespusă (părea că poți să-l iei în palmă și că, suflând asupra lui, urma să se desprindă și să plutească în aer ca un fulg de păpădie), cu inconfundabilul mers al balerinelor, iar umărul stâng se zbătea la intervale regulate ca și cum ar fi schițat la nesfârșit o tentativă ratată de zbor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
magazinului Lafayette văd cinci-șase inși îmbrăcați în frac, toți blonzi, cântând marșul din Aida, cu partiturile puse pe trepiedele aliniate la marginea trotuarului. E miezul zilei și sânt 30 de grade. Spectacolul unor oameni îmbrăcați în negru în plin soare, suflând de zor în alămurile strălucitoare, cu sudoarea curgîndu-le de pe față pe gulerul tare al cămășii și apoi pe papion are în el ceva deopotrivă ridicol și impunător. Cine sânt cei care vând muzică pe un trotuar parizian îmbrăcați ca în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
tendințe au fost numai cuceriri și năvăliri deprădătoare, fără a găsi un colț în lume în sânul căruia să plînteze sâmburele fecund al unei vieți strălucite în viitor, zicem toate acele neamuri s-au șters de pe fața pământului ca colbul suflat de vânt. Dar dacă prima condițiune a constituirei și consolidărei unui popor este patria, nu mai puțin important pentru dânsul și pentru traiul său sânt luptele și frământările ce trebuie să susție în fața sămînțiilor străine cari îl încungiură și-i
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
născută Elena Manu, de la care avu o fiică, Ecaterina, care se căsători cu prințul Grigore Suțul, fiul domnitorului Alexandru Suțu, ce a guvernat alternativ în Moldova 1801 și în Muntenia în 1802, 1806 și 1818”. Dar autorul acestei prezentări nu suflă o vorbă despre comportamentul mai mult decât dezagreabil al vlăstarului mavroghenesc, despre divorțul dintre prinț și consoarta sa. Din aceeași sursă aflăm că, la mai puțin de doi ani „de la căsătoria cu ea”, a lui Mavrogheni cu văduva lui Conachi
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
apoi, împreună cu Jean-Claude Émin, o carte redactată de diferitele echipe subvenționate care prezenta cunoștințele (franceze) în domeniu (Charlot și Émin, 1997). Ideea centrală a cărții lui Poupeau îl va uimi, fără îndoială, pe cititorul din afara Franței, căci vântul antipedagogic care suflă în Franța este greu de imaginat în alte țări. Ideea este că științele educației ne împiedică să gândim problemele reale ale școlii, mascând caracterul construit social. Experții în școală care sunt cercetătorii din această disciplină și îndeosebi echipa de la Paris-VIII
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
prin ea însăși o problemă. "Bunele practici" Dincolo de acest scepticism, putem spune totuși că acțiunea rămâne posibilă? Există o evidență științifică pe baza căreia să se dirijeze politicile publice și să se propună programe eficace? În prezent, în criminologia mondială suflă un vânt de identificare a "bunelor practici" (Wyvekens, 2003), curent numit adesea, în sens critic, "pragmatismul anglo-saxon" și care încearcă să evalueze, pentru prevenirea delincvenței, care sunt practicile eficace, ineficace sau promițătoare (de exemplu, Sherman et al., 2002). E drept
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
fi ceva potrivit pentru Grete. Ar trebui să fie o mulțime de oameni și muzicanți, toți în costume de sărbătoare. Unul din muzicanți trebuie să fie înalt și voinic, un flăcău arătos, și așa de în puteri, că să poată sufla în tubă. Și tocmai ăla-i face mereu obraznic cu ochiul lui Grete. Se vede pe loc că ăsta-i cel mai mare golan dintre toți muzicanții, pentru că-i singurul care și-a suflecat mânecile costumului. Și când orchestra face
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
de frică. Cum se sfătuiau Între ei ce este mai bine de făcut, să asculte de porunca dată sau să nu se Înfricoșeze și să nu o ia În seamă, Thamous luă o hotărâre. Dacă vântul avea să Înceapă să sufle din nou, șmerita să dea ascultare acestei porunciț. Avea să treacă ușor de-a lungul țărmului, păstrând tăcerea. Dar, dacă vântul ar fi Încetat și dacă liniștea s-ar fi lăsat la locul indicat, ar fi putut repeta ceea ce auzise
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
primăvara, în lunile martie și aprilie. Cea mai mare frecvență și intensitate se înregistrează în luna decembrie, când Crivățul bate nemilos cu viteze ce ating 100 km/h sau chiar mai mult, cum a fost în anul 1954, când a suflat cu 125 km/h. Acest vânt aduce iarna ger și precipitații sub formă de ninsoare, iar vara bate ca un vânt uscat care sporește evaporația și transpirația plantelor. Din sud-vest ne bucurăm de vântul numit „Austrul”, care aduce, de regulă
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]