4,334 matches
-
e tot. Fiul meu vine acasă târziu, uneori nu vine deloc. Nu Îndrăznesc să-i spun nimic; mă tem să nu mă lovească. — E departe de Paris? Ea surâse. — Deloc, e În Oise, la nici optzeci de kilometri... Tăcu și surâse din nou; În clipa aceea, chipul Îi era plin de blândețe și speranță. Am iubit viața, adăugă ea. Am iubit viața, am fost o fire sensibilă, afectuoasă, și Întotdeauna mi-a plăcut să fac dragoste. Însă ceva n-a mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu o uluitoare intensitate a expresiei, exclamă cu violență: „Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” Mai târziu, Michel se apropie de pastorul care-și strângea ustensilele. „Mi s-a părut foarte interesant ce spuneați adineaori...” Omul lui Dumnezeu surâse politicos. Michel continuă vorbindu-i despre experiențele lui Aspect și despre paradoxul EPR: când două particule au fost unite, ele formează un tot inseparabil, „asta mi se pare foarte apropiat de povestea aia cu un singur trup”. Surâsul pastorului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În privința avortului, a prezervativului, toate prostiile astea. E drept, nici eu nu prea făceam eforturi să-i Înțeleg. Îmi amintesc că Întrunirile aveau loc la diferite familii, pe rând; invitații aduceau o salată, un cuscus, o prăjitură. Îmi petreceam serile surâzând prostește, dând din cap, golind sticle de vin; nu ascultam absolut nimic din ce se vorbea. Anne În schimb era foarte entuziastă, se Înscrisese Într-o echipă de alfabetizare. În serile când pleca, puneam un somnifer În biberonul lui Victor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
chiar a doua zi. Părea să fi Înțeles ceva, să fi surprins o privire de-a mea, pentru că a Început să-și pipăie prietena În timpul orelor. Îi ridica fusta, Îi punea laba pe coapse, cât mai sus; apoi mă privea surâzând, foarte cool. O doream pe puștoaica aceea dureros de mult. Mi-am petrecut weekendul scriind un pamflet rasist, chinuit de o erecție vecină cu priapismul; luni am telefonat la L’Infini. De data asta, Sollers m-a primit În biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rasat. Ai talent. Cam facil uneori, mi-a plăcut mai puțin subtitlul: Nu te naști rasist, ci devii. Ocolișurile, aluziile sunt Întotdeauna puțin cam... Hmm... Chipul i s-a Întunecat, dar a făcut din nou o piruetă cu țigaretul, a surâs din nou. Un adevărat măscărici - simpatic foc!. Fără prea multe influențe, În plus, nimic apăsător. De pildă, nu ești antisemit! A scos o altă pagină: „Doar evreii nu cunosc regretul de a nu fi negri, căci au ales de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
atunci pentru ele anii dificili. Desfăcută, canapeaua ocupa cvasitotalitatea spațiului disponibil. — E prima dată că o folosesc, spuse ea. Se lungiră unul lângă celălalt, se Îmbrățișară. — Nu mai folosesc de mult contraceptive, iar prezervative nu am acasă. Tu ai? El surâse la această idee. — Nu... — Vrei să ți-o iau În gură? El se gândi un moment, până la urmă răspunse: — Da. Era plăcut, dar plăcerea nu era foarte vie (În fond, nu fusese niciodată; plăcerea sexuală, atât de intensă la unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
frâul glandului. Un alt cuplu se apropie, se opri lângă ei; femeia, o roșcată mărunțică de vreo douăzeci de ani, purta o minijupă neagră din piele artificială. O privi pe Christiane care continua să-l lingă pe Bruno; Christiane Îi surâse, Își ridică tricoul ca să-i arate sânii. Femeia Își suflecă fusta dezvelind o tufă deasă, tot roșcată. Christiane Îi luă mâna și i-o conduse până la sexul lui Bruno. Roșcata Începu să-l masturbeze, În timp ce Christiane Își apropia limba din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu-i era În pericol. În duminica următoare, fu operată: i se prelevă măduvă osoasă; Bruno reveni pe la ora șase. Se Înnoptase, o ploaie măruntă și rece cădea peste Sena. Christiane era Întinsă În pat, cu spatele sprijinit pe perne. Surâse văzându-l. Diagnosticul era simplu: necroza vertebrelor coccigiene atinsese un stadiu iremediabil. Ea se aștepta la asta de mai multe luni, i se putea Întâmpla În orice moment; medicamentele Încetiniseră evoluția bolii, dar fără s-o oprească. Acum situația se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
practic. Înmormântarea ar putea avea loc chiar azi după-amiază, nu suntem prea aglomerați În acest moment. Cât privește certificatul de Înhumare, nu cred că vor fi probleme... Nici o problemă, se repezi medicul cu un entuziasm cam excesiv. Am adus formularele... Surâzând jovial, scoase un teanc de foi. — La naiba, m-a lichidat..., făcu Bruno cu voce joasă. Într-adevăr, jucăria emise o scurtă frază muzicală veselă. — Sunteți de acord cu Înhumarea, domnule Clément? Întrebă funcționarul apăsând puțin cuvintele. Bruno sări ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
plece odată cu el. Se despărțiră pe peronul gării din Nisa. Nu știau Încă, dar nu aveau să se mai vadă niciodată. — Te simți bine la clinică? Întrebă Michel. — Da, da, n-am probleme, Îmi primesc regulat porția de litiu. Bruno surâse cu un aer complice. — Nu mă Întorc direct la clinică, mai am o noapte la dispoziție. O să mă duc la un bar cu târfe, sunt peste tot, la Nisa. Se Încruntă, se Întunecă. — De când iau litiu, nu mi se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
vreo șase turiste italiene cotcodăceau cu vioiciune, ca niște orătănii nevinovate. Djerzinski ceru o bere, Desplechin un whisky sec. — Ce-o să faceți acum? Nu știu... Desplechin părea că, Într-adevăr, nu știe. — O să călătoresc... Un pic de turism sexual, poate. Surâse; când surâdea, chipul lui avea Încă mult farmec; un farmec blazat, desigur - era, vizibil, un om terminat -, totuși un farmec real. — Glumesc... Adevărul e că sexul nu mă mai interesează deloc. Cunoașterea, da... Rămâne o dorință de cunoaștere... E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
turiste italiene cotcodăceau cu vioiciune, ca niște orătănii nevinovate. Djerzinski ceru o bere, Desplechin un whisky sec. — Ce-o să faceți acum? Nu știu... Desplechin părea că, Într-adevăr, nu știe. — O să călătoresc... Un pic de turism sexual, poate. Surâse; când surâdea, chipul lui avea Încă mult farmec; un farmec blazat, desigur - era, vizibil, un om terminat -, totuși un farmec real. — Glumesc... Adevărul e că sexul nu mă mai interesează deloc. Cunoașterea, da... Rămâne o dorință de cunoaștere... E un lucru ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să aibă litere mult mai mici, altfel Sfântul Scaun n-o să accepte niciodată modificarea, a replicat preasfântul părinte. — La ora asta, pe Sfântul Scaun stă, probabil, un storcător de fructe, deci e greu de crezut c-o să-i pese, a surâs otrăvit oponentul său. — OK, a cedat Padre C. Supun la vot modificarea propusă de colegul nostru, pentru care, vă reamintesc, În alte vremuri l-am fi perpelit pe rug. O dată, de două ori, de trei ori! Amin, a spus el
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Chiar în clipa în care fata cu pricina intra, îmi pironeam ochii pe ușă, iar ea fixa locul în care mă aflam eu. Magnetizată, toată ființa ni se cufunda ca într-o suspensie înmiresmată. Buimăceala asta mă aruncă în eden: surîdeam trecătorilor pe stradă și-i salutam. Nu mai aveam altfel de preocupări. Pentru mine, pulovărul pufos al fetei, ca și lanțugul de la gîtul ei, erau obiecte sacre pe care, ca să mă umplu de har, voiam să le ating. Alunecînd din
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de la oră înainte să sune clopoțelul. În felul acesta erau obligate să le părăsească printre cele din urmă. Pînă la jumătatea lunii, cînd se deschidea școala, n-aveam alta de făcut decît să mă învîrt prin sat. Informațiile curgeau gîrlă. Surîzînd ironic pe sub ochelari și dezvelind o dantură încă albă, doamna Tomulescu își exprima, ca pensionară, părerea în chip nestînjenit. „Fărocoastă o face acuma pe învățătorul, dar numai din milă i-am dat eu certificat de patru clase. Mai are, la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de maimuțică, bot ieșit și ochii înfundați, capabili de o expresie concentrată, la secretar nici o trăsătură nu era animată de inteligență. Toate păreau doar șăgalnice și fugoase. Fulgerîndu-mă cu o privire care știa să cîntărească, Fărocoastă zîmbi simpatic. I-am surîs. Ipocriți, amîndoi aflasem unul despre altul mult mai multe decît lăsam să se înțeleagă. Ne-am scuturat cu putere mîinile, depărtîndu-ne în grabă. Dînsul era chemat la primărie cu treburi importante. La școală, pe mine mă reclamau altele, mai mărunțele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Despre Îngeri! Dar eu le dau și de băut. Și-mi iese câte ceva de aici. Dar, oricum, sunt de acord: păcat că lumea nu citește. Chiar dacă miza e alta. Care o fi? - Stupoare! zice Leac. Asta urmărim! STU-POA-REEE! silabisește el surâzând mai puțin binevoitor. Dacă nu l-am cunoaște, ar trebui să plecăm privirile. Așa e el, pare uneori gata să-ți sară În gât. Dar, fiindcă nu Înțelegem, Îl privim În ochi. El vede altceva: - Să se scarpine pe ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Aș fi preferat câteva picanterii, poate povestea unor infidelități. Nu mi-a fost dat să aud decât o expunere de motive Încadrabile, În cazul unui divorț, la nepotrivire de caracter. Cărțile care-i plăceau ei Îl făceau pe el să surâdă batjocoritor. Prietenii ei erau ținta impolitețurilor lui. Copiii trebuiau sau nu duși la biserică? Era obligatoriu să fie hrăniți cu carne? De ce nu-și făcea timp doar pentru ei doi? Ca să fie cu el, trebuia să fie și În C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
care, odinioară, se Întindeau pe aici cât vezi cu ochii. Unu dădu un chiot din casa femeilor. Runa Îl gâdila pesemne, căci femeile se puseră toate pe râs, În timp ce Unu hohotea, gata-gata să-și dea tot aerul din piepți. Aban surâse. Se aplecă peste vatra În care focul ardea firav. Apa tocmai Începuse să fiarbă În scoica cea groasă. Aban luă praf dintr-o tașcă de piele și-l presără peste apa ce dăduse În clocot, apoi o acoperi cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
licărea chipul pruncului, Întocmai cum Îl știam. Am dat sa mă uit Îndărătul făcăturii, dar n-am zărit nimic. Tocmai vroiam să Întreb cum de Îl ascunseseră pe Unu În lucrul acela dar, când l-am văzut pe Tuni cum surâde din colțul gurii, n-am mai zis nimic. Iar Gula: - Fratele tău te așteaptă afară, uite-l aici, ieși de-aici, ieși de-aici, ieși de-aici. O altă femeie aduse o bucată de piatră pe care erau Întinse bucate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
niște uriașe coame roșcate. - Ăștia sunt leii. Din lei ne tragem noi și de aceea ne-a vizitat Dogon. Pe Dogon n-ai să-l vezi niciodată, dar ai putea să vezi leul dacă vii cu mine, Îmi zise Tuni, surâzând. M-a tras după el pe o altă peșteră care urca, răsucindu-se precum cochilia unui melc. Pământul de pe jos nu era drept, ci avea un fel de lespezi puse una peste alta, ca să te ajute când pășești. - Logon mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fir-ar să fie. - Măi, N’jamo. Măcar, dă-mi niște oameni de-ai tăi să vină cu mine, că nu mă mai descurc de unul singur. Călătoria asta e din ce În ce mai grea. - Mai ales când unul te dă la troc, surâse N’jamo, făcându-mă să-mi dreg glasul. Câți oameni vrei? - Cât toate degetele unui om. - Adică cinci de patru ori, ha, ha, ha, hohoti el. - Cinci de patru ori, l-am Îngânat. Stătu un pic pe gânduri. Dacă vrăjmașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care aveau grijă de piele. Da’ voi n-auziți cum pocnește? - Îi luă el la rost. Nu vedeți că s-a schimbat vântul? - Încotro? l-am Întrebat. - Spre cel mai apropiat pământ tare, după cum a lăsat Tatăl, Îmi spuse el, surâzând. Hai să vezi. Ne-am dus În partea din față a luntrei, lângă un moșneag care privea țintă În apa mării, de parcă ar fi căutat ceva. Era acoperit, din cap până În picioare, de scrijelituri albastre, subțiri, iar pe coapse avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mine și-mi repetă cam o dată la trei săptămâni: cea mai mare declarație de dragoste pe care o femeie i-o poate face unui bărbat este să vrea un copil de la el. Cum eu însumi mă simt încă un copil, surâd și o mângâi pe cap. În apartament, pe lângă părinți, mai stă și Sabin, fratele prietenei mele, grănicer la granița cu Moldova. Ca toți grănicerii, e oacheș, înalt, sigur pe el și pe mustața lui. La prima masă luată împreună, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lui real. Sabina primește un telefon de la Arthur, un misionar baptist olandez. Corespondează de multă vreme cu el. Are cam șaizeci de ani și a fost implicat în acțiuni caritabile pe tot globul. Acum e în România. Nu prea îmi surâde ideea unei întâlniri. Mă gândesc la o figură rotundă, cu ochelari, care o să-mi răspundă la salut cu un citat din Biblie, eventual Ezechiel, 1:5-28: „Făpturile vii însă când alergau și se întorceau...”. Sabina are altă părere. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]