4,155 matches
-
trebui să Însoțească În permanență „certitudinile”, pentru a nu ne Înrobi unui singur mod de explicație, pentru a nu cădea tentației de a crede că poate exista un adevăr absolut: „Trebuie ca Îndoiala să urmeze certitudinii, ca umbra sa. E surîsul spiritului” (E. Ch. Alain). * „Ca să fii sigur că ai Înțeles un lucru, trebuie să-l spui și trebuie să vezi dacă l-au Înțeles și alții și cum l-au Înțeles.” (N. Iorga) Dacă nu l-au Înțeles, sau l-
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
așa cum au prezis cânturile secrete și venerabile ale profeților, așa cum semnele trimise de cer au indicat[...]. Începe, copile, să-ți recunoști mama după zâmbet; vreme de douăzeci de ani ea a suspinat, așteptând [...] începe, copile, să-ți recunoști tatăl după surâs. Lovit în interior și în exterior de comploturi, întotdeauna învingător, niciodată învins, acesta este tatăl tău. Pentru el, tu reprezinți încununarea eforturilor sale, moștenitor al virtuților a șaizeci și patru de regi pioși, născut sub un astru fericit [...] Regii, asemeni
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
față de A; • A manifestă simpatie față de B, iar B manifestă indiferență față de A; • A manifestă indiferență față de B, iar B manifestă respingere față de A; • A manifestă respingere față de B, iar B manifestă indiferență față de A. O serie de comportamente, precum surâsul, sărutul, mângâierea, privirea atentă, cuvintele de încurajare sunt importante pentru atracție, pentru că exprimă considerație în cadrul raporturilor interumane. Relațiile interpersonale simpatetice presupun doi vectori (sau o dublă orientare): a. centrifugă: această orientare se referă la sentimentele (de atracție, de repulsie sau
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
am văzut noblețea obosită a ochilor și i‐ am întâlnit cu adevărat privirea. Mi‐ a zâmbit pentru întâia oară, dar și pentru ultima dată, deoarec e el avea curând să se ducă, iar eu să rămân aici, ca să‐i întârzii surâsul ce avea de răscumpărat o copilărie întreagă...” (Din „Oameni și vremuri la Casa Națională” de C.D. Zeletin - Volumul „Bârladul odinioară și astăzi”) * Moldova Ziar independent, februarie - 26 martie 1906. Moldova, independent, apare odată pe săptămână, 49x33 cm., anual 8 lei
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
țigara soldatului: "Ce meserie ai? Țăran, d-le locotenent." Locotenentul dă din cap. Soldatul trage din țigară, ridică ochii și-l țintuiește pe superior care-și întoarce privirea. Gînditor, ofițerul privește încă o dată în jur, apoi spre soldat, cu un surîs vag. "Ei, ce spui?" îl întreabă pe tînărul țăran. Soldatul își privește în continuare fix superiorul: "Despre ce, d-le locotenent?" Tăcere. Locotenentul coboară privirea, ridică apoi fruntea și privește iar în jur. Aude un zgomot, se întoarce și vede
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lăsa deoparte papucii de om mare și l-oi mai vedea, măcar o dată, pe puștiul care se ascundea temător de numărul anilor din cartea de identitate. Tare greu era și a trecut mult timp până când am reușit să smulg un surâs amărât atunci când îl împingeam ușor, în glumă, către straturile de flori de pe marginea trotuarelor. Primele dăți când am făcut asta s-a uitat urât la mine, adică de ce nu mă comport cu maturitate. Am plecat de la American Bar după ce i-
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
Îi mergea singură, rece, străină, În voia rictusului benevol al gurii. - M-ai făcut celebru. Am hotărât să-l cunosc pe cel care m-a făcut faimos. - Cum te cheamă? - Are haz, nu? Avea ochii tot ficși și reci, dar surâsul i se lățea. Dumneata ai făcut o poză unui soldat cu care te-ai Încrucișat două secunde. Un soldat căruia nu-i știai nici măcar numele. Și poza lui a dat roată lumii. Apoi ai uitat de soldatul necunoscut, ai făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
impersonal În tăcere, iar ochiul antrenat al lui Faulques observase gentuța de fotograf care Îi atârna femeii pe umăr, și o ciudată Împletire de pași și hazard prin sălile muzeului, cu altă coincidență scurtă, de astă dată fără vorbe și surâsuri, În fața sticlirii ondulate a apei dintr-un tablou de Diego Rivera, care Întrețesuse destine fără ca vreunul din ei să fi fost conștient de asta. Mai târziu, când plecase din muzeu și trecuse pe lângă bronzul ecvestru din fața ușii, Faulques se dusese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cinabrie - care izvora, nesfârșită, ca o spermă gata să insemineze cu spaimă Întreg pământul. Când, la sfârșit, a lăsat deoparte penelurile și s-a tras câțiva pași Înapoi, ca să-și cerceteze roadele muncii, Faulques și-a arcuit buzele Într-un surâs satisfăcut, apoi și le-a muiat Într-un alt pahar cu coniac. Bun sau rău, vulcanul era oarecum deosebit de cei pictați de doctorul Atl - și se chinuise și el cu câțiva - În decursul Întregii sale vieți. Aceia erau minuni ale
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
una dintre ferestrele turnului, a luminat fața croatului, iar pupilele i s-au luminat și mai tare În spatele ochelarilor. Urma de zâmbet i s-a topit pe buze, parcă ștearsă de lumină: ochii Își impuneau dominația reală, dând impresia că surâsul nu existase nicicând. Faulques s-a gândit că pe vremuri s-ar fi mișcat prudent, ridicând Încetișor camera foto ca să nu supere prada, ca să prindă acea privire, care nu era la Îndemâna oricui. Aveai nevoie de o biografie anume ca să privești
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
așa? Nimic din ce-i pictat aici nu-i nevinovat. Oricine l-o fi pictat, Starnina, Uccello ori de cine știe cine (presupun că muzeului Îi convine să fie de Uccello, asta Îi crește valoarea), Începi să-l privești binedispus și, treptat, surâsul Îți Îngheață. Continuaseră să sporovăiască despre tablou Întreaga după-amiază, mai Întâi lângă râu, sub statuia lui Giovanni delle Bande Nere de pe fațada lui Vasari; apoi la cină, pe care o luaseră devreme pe terasa unui restaurant de pe celălalt mal, de unde
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Portmán, lângă Cartagena, În apropierea Mediteranei. Purta o căciulă din lână, avea nasul roșu de frig, și degetele i se ițeau de sub mânecile prea lungi ale unui pulover roșu și gros. Vorbise foarte serios, privindu-l În ochi, apoi urmase surâsul. Sunt sătulă de ceea ce fac, așa că mă lipesc de tine. Hotărât. O, moarte, să ridicăm ancora. Etcetera. Propriile mele fotografii mă plictisesc. E o minciună că fotografia e singura artă unde pregătirea nu-i decisivă. Acum toate sunt așa. Orice
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
utilă În situații extreme. Avea, pe lângă acestea, harul de a se lăsa adoptată de oameni primejdioși, imprescindibil când hoinărești prin războaie cu o cameră foto În mâini. Era În stare să convingă fără vorbe pe oricine, doar cu unul dintre surâsurile ei elegante, că era bine pentru toată lumea să fie lăsată acolo, ca martor necesar. Că era mai utilă vie decât moartă ori violată. Dar imediat se lăsase de fotografiatul oamenilor, ori aproape o făcuse. N-o interesau. Dar putea petrece
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un vehicul cu Însemne militare aliate), dar le și oferise cafea pe la jumătatea luptei, apoi o Întrebase pe Olvido unde voia ea să țintească artileria lui, ca să-i iasă cele mai bune fotografii. Ea mulțumise foarte distins și, cu un surâs radios, arătase un loc la Întâmplare (foarte Înaltul Water Tower, ocupat de irakieni), montase un obiectiv de 90, amabilul colonel trimisese după un scaun, ca ea să stea comod, și avusese vreme și să ordone patru lovituri de tun și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
unei noi zile perfecte din lumini și umbre, dar și ca fumul care, dus de briza de pe pământ, târa după sine duhoarea de moarte dintr-un oraș devastat - smell of war, obișnuia să spună Olvido, atingându-și hainele cu un surâs Îngrozit: duhoarea asta va muri odată cu mine. La fel, vâlvătăile roșii, portocalii și galbene, ca fundal al campanilei din piața San Marco la prima izbucnire a zilei, erau, pentru o retină pe care se imprimaseră În prealabil alte vâlvătăi asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
etajele patru și cinci și spusese; aici mă aducea tata când eram mică, să-i vizitez pa bătrânul don Giorogio și pe Isabella. Să urcăm. Casa, tutelată de o fundație, Încă nu devenise muzeu; dar portarul se arătase sensibil la surâsul lui Olvido și la un bacșiș, și vreo jumătate de oră putuseră să se plimbe pe sub tavanele Înalte cu pete de igrasie, pe parchetul care le scârțâia sub picioare, pe lângă căruciorul cu sticle prăfuite de grappa și chianti, prin sufrageria
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care avea să intre curând pe fereastră, bărbatul care aștepta afară ca pictorul de război să-și Încheia munca. Mai era un singur lucru de făcut. Pe neașteptate, părea atât de evident, că gura i s-a strâmbat Într-un surâs. Dacă ar fi fost acolo, Olvido Ferrara ar fi râs În hohote de tot: și-a Închipuit-o dându-și pe spate capul blond, privindu-l batjocoritor cu ochii ei lichizi și verzi. Mai curând o chestiune de imaginație decât
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a douăzeci și cinci de poeme (Poésie roumaine du XX-ème siècle - Tudor Arghezi, G. Topîrceanu, V. Voiculescu, Ion Pillat, Adrian Maniu) pe un disc, apărut în 1974. Așa cum în 1947, pentru turneul Teatrului Alhambra în Liban și Egipt, tradusese libretul operetei Țara surâsului de Franz Lehár, în 1965, cu prilejul deplasării Teatrului de Comedie în Franța, face același lucru cu piesele Umbra de Evgheni Șvarț și Mușchetarii Măgăriei sale de Ion Lucian. Dramatizarea după Jules Verne, O iarnă printre ghețari, a fost transmisă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285556_a_286885]
-
și triste. Un pic de umor, o boare de melancolie emit aceste stihuri care, pe alocuri, îl imită vioi pe G. Topîrceanu. Proza, cu înțepături satirice, se căznește să silueteze două personaje, Guță și Cănuță, din speța comicului zevzec. Între surâs și lacrimă, poemele din Isvoade (1943), cartea de debut, sunt croite, în culori de pastel, pe o dimensiune retro. „Icoanele” de altădată, din satul copilăriei, își exercită apelul imperios. Prin „amintirile de fum” se întrezăresc, în tihna lor patriarhală și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui." (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
Baboi, Presiunea prezentului, DL, 2001, 4; Constantin Coroiu, Dosarul „Luceafărul”, ALA, 2001, 588; Nichita Danilov, O conversație la mică adâncime, „Obiectiv”, 2001, 28 decembrie; Vasile, Proza, 322-323; Constantin Călin, „Conversație pe Titanic”, „Monitorul de Bacău”, 2002, 4 februarie; Gheorghe Lupu, Surâsul romancierei, „Crai nou”, 2002, 6 iulie; Gheorghe Lupu, Spaima de tăcere, „Bucovina literară”, 2002, 7-8; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 424-425; Al. Florin Țene, „Conversație pe Titanic”, CL, 2003, 6; Alexandra Hasan, Memoria - preț al libertății, CL, 2003, 12; Paul Silvestru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
relațiilor sale strict oficiale, participant decorativ și inexpresiv la tot felul de vizite și delegații, colocvii, congrese. Micul său lustru diplomatic nu-i poate totuși ascunde vidul disimulat în forme solemne. Și nici carierismul vătuit și birocratizarea până și a surâsurilor convenționale. Când un scriitor sau artist pătrunde, într-un fel sau altul, în străinătate și dincolo de sferele oficiale, el nu-și poate ascunde agasarea, încordarea acră a buzelor, dezgustul invincibil pentru astfel de specimene excentrice și neautorizate. Nu poate accepta
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
venețian (2000), Moștenitorii blestemului (2002) ș.a., cât și notele de călătorie Salut, Basarabia! (1991). Versurile afișează un modernism de marcă interbelică, dar superficial (lipsă de punctuație, uneori titluri șocante: Scris despre un dicționar al melancoliei, Scris despre alte naufragii ale surâsului, Scris despre tălpile de copil ale unei stele, Scris despre catalogul vulcanilor), exprimând o sensibilitate cuminte, de tip contemplativ și elegiac, modelată intermitent de reflecție. Cele mai multe poezii comunică reverii, confesiuni, vagi melancolii, nostalgii, unele fixând, cu grație, scene de idilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289972_a_291301]
-
Palicar, Piccolino, Pincenez, Quodlibet, Timon, Valentin, Zoil ș.a. Se percep, în cozeria doar aparent cordială a tânărului C., zvâcnirile acelei verve sarcastice, mușcătoare ce avea să facă din el un satiric de temut. Tonul e volubil și pare nonșalant, dar surâsul e mai curând un rictus, vădind o tensiune continuă a spiritului critic, o pornire de maliție, ațâțată de priveliștea ridicolelor de tot soiul. Intenționa să alcătuiască un ciclu de „studii fizico-psihologice naționale” - Moftangii și moftangioaice. În Rromânul, Rromânca, Savantul sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
și a presărat propriile sale ctitorii pe drumul pe care-l făcea adesea, itinerar al culturii și al aspirației care biruie suspiciunea și stupiditatea. Epoca lui Constantin Brâncoveanu, judecată după operele lăsate, este singura epocă de destindere, În care un surîs vioi și optimist a luminat fața trudită a neamului nostru.”
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Gabriela Petronela Puiu () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92318]